Nu trageti in pianist!

TIPĂREȘTE

Trebuie sa fiti rabdatori...e lung.

Introducere

Am citit acum ceva vreme un review al unui domn care ne povestea despre vacanta dansului undeva intr-un hotel din Antalya. Ca o concluzie finala, dansul nu mai dorea sa se intoarca acolo.

La cateva zile, un alt review despre acelasi hotel in aceeasi perioada, cu alt ton, alte descrieri, orice probleme intalnite de altii in postarile anterioare erau justificate sub o forma sau alta. Concluzie finala, autoarea postarii s-ar intoarce cu placere.

Apoi, intr-un ecou la postarea doamnei, unul din webmasteri (vazand probabil ca au fost trimise de la aceeasi adresa) o intreaba pe autoare daca are vreo legatura cu reviewul anterior. Doamna raspunde ca este sotia domnului care scrisese mai inainte si ca i se pare firesc, avand pareri diferite despre vacanta petrecuta impreuna in Antalya, sa si le exprime amandoi pe AFA.

Incercand sa indulceasca cumva comentariile nefavorabile ale sotului dansei despre membrii echipei de animatori din hotelul respectiv, doamna scrie foarte inspirat: “Nu trageti in pianist! Face si el ce poate. ”

Va multumesc doamna pentru ideea pe care mi-ati conturat-o, ideea care imi incoltise de multa vreme in minte dar nu stiam inca cum anume sa-i dau o forma.

Cuprins

Am citit multe pareri in ultima vreme despre echipele de animatie din hoteluri, ca de obicei unele foarte bune dar parca mult mai multe de genul” animatia de doi bani” sau “ animatorii se straduiau dar nu le iesea prea bine”sau “spectacole jalnice ”sau “un baiat se straduia sa faca animatie dar nu ne-a interesat”.

Asa cum v-ati obisnuit deja cu mine, ma dau cu parerea si va rog sa ma ajutati sa gasim cate ceva de spus despre animatorii din hoteluri si cluburi. Nu stiu foarte multe despre animatorii pentru copii dar poate ma ajutati voi si cu asta.

Sa incercam sa vedem cine sunt acesti animatori si cu se ocupa ei de fapt. Poate la sfarsitul discutiei noastre vom putea sa-i comentam in oarecare cunostinta de cauza, avand mai multe date pentru a putea trage o concluzie cat mai aproape de realitate.

ANIMATOR CENTRE DE VACANTA sau ANIMATOR SOCIO - EDUCATIV este o ocupatie introdusa relativ de curand in COR, cu codul 511303. Adica, asa cum spunea bunicul “si asta e o meserie tata! ”

Iata pe scurt ce ar trebui sa faca un animator:

"●Asigură securitatea participanţilor la activităţi, monitorizează activităţile efectuate pentru a asigura respectarea normelor si procedurilor de protecţie a muncii si pentru a putea interveni şi elimina în cazul nerespectării lor de către clienţi.

• Promovează proiectele de sejur ale organizatorului şi activităţile din centrul de vacanţă.

Iata si ce insusiri trebuie sa aiba un animator:

-conştiinciozitate;

-corectitudine, seriozitate, comportamente orientate spre scopuri clar delimitate;

-orientare către exterior, acţiune, spre oameni si aspectele sociale, uşurinţă în comunicare, nevoie de experimentare continuă;

-abilitatea de a rămâne menţine echilibrul emoţional şi în situaţii de stress fără a prezenta manifestări extreme şi neconcordante cu situaţia. “

Toate acestea, vor fi dobandite in urma unui curs si stagiu de practica de cateva luni finalizate cu o testare si cu obtinerea unei diplome.

Parca nu pare prea simplu...

Imi amintesc despre primele mele contacte cu animatorii din cluburile turcesti.

Acum sapte sau opt ani, intr-un complex de 5 * + din Bodrum am intalnit in echipa de animatie o romanca. Profesoara de sport, o urmaream in fiecare dimineata cand coordona programul nostru de gimnastica in apa, vorbind in engleza si germana. Apoi o urmaream seara in spectacole, schimband costume pentru programe diferite. Dansa, canta si dimineata se ocupa de aqua gym.

Intr-o zi ne-a auzit vorbind si s-a asezat langa noi la masa de pranz. Curiosi, am inceput sa-i punem intrebari si am aflat ca este a treia vara intr-o echipa de animatie si …inca mai are de invatat. Ca in fiecare vara slabea in jur de 10 kg din cauza caldurii si a programului draconic. Dimineata, pe plaja jocuri diferite apoi gimnastica in apa in mai multe serii si apoi repetitii. Dupa masa de pranz cand noi zaceam la racoare in camere obositi de atata plaja si mancare ei erau pe scena la repetitii la vreo 40 de grade, iar dupa masa de seara se imbracau in costume si erau actori, cantareti si dansatori in niste spectacole pe care cu greu le puteai deosebi de cele ale profesionistilor. Schimbau in decurs de doua ore sapte opt costume diferite, coafuri, machiaje. Ne povestea de seful echipei de animatie care ii supraveghea permanent sa nu scurteze cumva vreun program ca de lipsit nu se punea problema. Nu aveau voie sa fie tristi sau abatuti sa nu transmita starea oaspetilor care venisera in vacanta sa se distreze.

Ne mai povestea de coregraful rus care avea pretentii de la ei ca si cum ar fi fost o trupa de balet profesionist din Moscova. Invatase din mers miscare scenica, pasi, versuri, muzica. Altfel…ajungea acasa in cateva zile si nu-si putea permite. Se indragostise de un brazilian tot animator ca si ea dar specialist in “ capoeira” un amestec de lupta, dans si muzica braziliene. L-a dus acasa dar parintii nu au fost de acord sa se casatoreasca asa ca s-au casatorit fara stirea lor si au gasit destul de greu un club care sa-i accepte pe amandoi in echipa de animatie.

Imi mai povestea de balerinele rusoaice, cu scoli de balet prin patria mama dar care nu ajunsesera pe marile scene ale lumii dintr-un motiv sau altul dar pentru ca erau atat de bine pregatite, celelalte fete nu le puteau face fata decat daca repetau multe ore in plus. Rusoaicele faceau dimineata pilates si aerobic cu oaspetii clubului iar doua dintre ele se ocupau de clubul copiiilor. Baietii se ocupau de plaja dimineata, de jocurile de polo din piscina, darts si multime de alte jocuri pe plaja si in apa.

Ba chiar intr-o dimineata erau toti aliniati la storcatoarele de portocale si ne umpleau paharele cu suc invitandu-ne zambitori la un super spectacol in seara aceea.

Toate astea pentru 400-600 de euro, casa si masa. Ne mai povestea ca dupa o vara de munca in ritmul asta, iarna zaceau storsi de puteri acasa, fara slujbe, incercand sa cheltuiasca cat mai putin din ce stransesera in vara.

Era inalta, tanara si foarte bronzata. Mi-a spus ca uraste soarele si aglomeratia.

Acum cativa ani, tot in Bodrum, ne-am imprietenit cu unul din baietii din echipa de animatie. Era student in Ankara, acasa mai avea sapte frati si surori si parintii nu-l mai puteau sustine material. Treaba lui de dimineata pe plaja era sa prezinte fiecarui “sezlong” in parte in engleza, rusa si germana (limbi pe care le vorbea bine), oferta centrului SPA din hotel si excursiile cu vaporasele hotelului prin imprejurimi. Combinatii de masaje, bai turcesti, reduceri la pachete, sa prezinte tailandezele care faceau masaje afara in niste corturi si beneficiile masajului tailandez. Seara facea parte dintre figurantii de pe scena. Nu se descurca sa cante si sa danseze dar vindea masaje si excursii cu vaporasele la greu. Vorbea frumos, era frumos si stia sa vanda. Era prieten cu toti, ne stia de la prima discutie pe nume si incerca sa invete cuvinte noi in limba fiecaruia dintre noi. Dar cel mai tare m-a impresionat in ultima noastra zi de vacanta. Partenerul meu care trebuia sa conduca doua zilel pana acasa fusese prins de o durere cumplita de spate. Stiti voi presupun. Mergea stramb si abia calca pe un picior. Ramasesem numai cu banii pentru motorina si hotelul din Chanakkale. Prietenul nostru de pe plaja l-a vazut si fara sa-l intrebe nimic l-a dus la maseuza tailandeaza care l-a scos din dureri in jumatate de ora fara sa-i ceara nimic.

Acum trei ani, in Grecia, pe terasa hotelului seara de seara canta un pianist. Muzica linistita café-concert, isi facea programul parca desprins de toata rumoarea de pe terasa, de turistii rusi si germani care strigau ametiti de multe pahare, de copiii care tipau pe langa pian. Era in varsta, cu ochelari, intr-un costum de culoare inchisa de fiecare data desi era foarte cald.

Il asteptam seara de seara urmarindu-i muzica si atitudinea, admirandu-i rabdarea si tenacitatea de a canta cate doua ore unor oameni care pareau nu numai ca nu-l asculta dar parca nici nu stiau de existenta lui. Din cate am reusit sa-mi dau seama piesele erau grele, nu se grabea si nu repeta nimic in aceeasi seara. Nu am vazut pe nimeni aplaudandu-l la final. Asa ca intr-o seara ne-am asezat mai aproape de el si la finalul unei piese am aplaudat indelung. Dupa noi au inceput sa-l aplaude si ceilalti. S-a ridicat, s-a luminat la fata, a pus mana la inima si ne-a multumit cu o reverenta apoi ne-a dedicat urmatoarele piese.

Incheiere

Balerine rusoaice care n-au ajuns pe marile scene ale lumii sau care poate chiar danseaza pe aceste scene dar vor sa mai castige ceva in plus pe timpul verii, actori care n-au gasit de lucru in alta parte, studenti care vor sa se intretina singuri si poate sa-si intretina si fratii. Profesori de sport sau de limbi straine care n-au reusit predand la scoli sa-si faca viata mai buna sau doar tinere sau tineri care au absolvit cursurile de cateva luni de “Animatori centre de vacanta”. Muzicieni profesionisti pensionari care au cantat o viata in orchestre mari …De ce i-am aplauda pe scenele teatrelor si aici in clubul de vacanta nu?

Toti depun aceleasi eforturi pentru ca noi sa ne simtim cu adevarat in vacanta. Stiu, sunt platiti pentru asta. Dar asta nu inseamna ca nu merita un zambet, aplauze sau multumiri din partea noastra. Ca nu merita sa intram in jocurile lor cand ne abordeaza pe plaja, sau ca merita ignorati sau tratati ca si cum ne-ar deranja. Desi sunt special instruiti sa nu deranjeze cu insistenta... Chiar daca nu le iese mereu …nu ne pot face pe toti sa ne simtim bine. Doar daca vrem.

Poate ati observat ca n-am folosit cuvantul “obiectiv”. Analiza mea de mai sus (sau ce o fi) e departe de a fi una obiectiva. Nu am cum…sunt mama de pianist.

Pentru obiectivitate ma bazez pe voi si va multumesc.

Randurile dintre ghilimele sunt inspirate de aici: consiliere.mmssf.ro/po.wa ... e%20vacanta.pdf

---

VIZUALIZĂRI: 2570 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI