GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa 2 vizite anul asta la acest restaurant (cel din dreapta, cum cobori), hai sa-mi dau si eu cu parerea pe aici. Prima oara, dupa pastele petrecut la Iberostar Sunny Beach ce am zis noi? Daca tot nu are consoarta experienta in ale conducerii, de ce sa ne intoarcem pe drumul scurt prin Giurgiu? Nu mai bine venim pe ocolire prin Vama Veche si trecem si pe la Dalboka? Iar a doua oara am venit din sejurul la Vila Larisa-Jupiter, special pentru a manca aici, a vizita (din nou) Cap Kaliakra si Balcikul.
Drumul se nimereste destul de usor, urmand indicatoarele catre Cap Kaliakra si apoi daca esti atent vezi la un moment dat si un mic indicator catre Dalboka, la 2-3 km de cand ai intrat pe acel drum. Iesi in dreptul acelui indicator (este si o eoliana imensa chiar la acea rascruce), mai mergi putin si o sa vezi o galagie de masini oprite intr-o parcare; daca tii sa iti continui drumul, ai sa fii mirat de toate acele masini parcate pe stanga si pe dreapta, vei descoperi o maaaare panta si iti vei da seama de 2 lucruri: ca nu mai ai unde sa parchezi si ca nici nu ai unde intoarce. Asa ca sfatul meu este sa lasati masina cat mai sus, mai ales daca nu aveti vreun seispar (4x4) sau cine stie ce motor mai pricopsit – nu de alta, dar mai bine faci putin sport si injuri la greu urcand dupa masa decat sa schimbi ambreiajul.
Cum am spus, am fost de fiecare data la restaurantul din dreapta, sensul dinspre coborare spre mare. De fiecare data era full, nicio masa libera, desi sigur au peste 50 de mese. Prima oara ne-au gasit un loc dupa maxim 10 minute; a doua oara, fiind cam 14 persoane si pentru ca am ratat ora rezervarii intarziind cu putin peste 50 de minute :))) am asteptat cam jumatate de ora pana ni s-a facut loc la o masa mare.
Este mult spus restaurant pentru aceasta locatie, daca tinem cont ca sunt niste mese de lemn si bancute din acelasi material asezate pe o “frumoasa” pardoseala dintr-o adunatura de pietre sau daca tinem cont ca umbra ti-e oferita de o plasa sau de o copertina parlita din lemn care nu ajuta cu nimic… si daca mai adaugam ca la asa bogatie de mese si asa aglomeratie exista o singura cabina de wc pentru fiecare sex, la care se formeaza cozi imense, clar ar decadea din functie.
Dar pana la urma nu pentru a vedea toate chestiile naspa vii aici, ci pentru a papa bine chestii marine proaspete, cu o vedere superba catre mare, fiind chiar pe malul acesteia. Servirea a fost de fiecare data buna spre foarte buna, in ciuda aglomeratiei fantastice – chiar ne intrebam cum naiba fac fata si cum de nu incurca comenzile. Bauturile au fost de fiecare data reci, lucru oarecum suprinzator daca ne gandim la rulajul pe care il au. Cum eu nu-s mare mancacios de fructe de catre mare (am inceput sa mananc abia dupa vizita de anul asta in Venetia), nu m-am omorat comandand tot meniul la rand, asa ca imi pot da cu parerea numai despre ceea ce am incercat:
-icre: mie mi s-au parut foarte bune, mai ales servite pe painea aia prajita
-frigarui de midii, in toate formele lor (afumate, la gratar sau pane): buuune rau, mai ales cele afumate; iar sosul ala picant era de luat si la pachet.
-ciorba de peste: total diferita fara de borsul nostru, este un fel de supa-crema cu bucati de peste; absolut geniala.
-guvid mare prajit: sa mor daca stiam ca guvizii pot fi asemenea “monstri”… am primit 2 bucati guvid mare cat platoul
-tocanita de midii: la ceaun, buna si multa, dar la cat sunt eu de mancator de asa ceva, nu m-a dat pe spate
-chefal prajit: aici au comis-o rau, aducandu-mi un chefal prajit vreo ora in plus fata de cat trebuia, era tot ars de nu puteai alege nimic comestibil; dar au si dres-o repejor cand l-am dus inapoi la bucatarie si mi-au adus apoi o portie de 2 chefali, comestibila si chiar buna.
Faze naspa: coada de la toaleta si buda in sine; oarecum inconfortabile bancile alea de lemn; in functie de ora, te bate soarele in cap pana behai; urcarea dealului dupa masa – o adevarata provocare; la prima vizita, un sarpe se plimba printre mese, de am vazut 100 de persoane cu picioarele in sus, inclusiv io si curajoasa-mi sotie :)))
Faze bune: mancarea enervant de proaspata; servirea buna si rapida totusi; toti ospatarii inteleg romana sau se prefac ca o inteleg; poti plati in orice moneda ai la tine, cred ca iti iau si ceasul daca li se pare interesant – daca platesti in lei, paritatea e de 1lv/2.5lei, pt euro nu stiu; si cel mai important la final… preturile mi s-au parut absolut ok, mai ales pentru acest segment (peste si fructe de mare) dar si pentru bauturi.
De revenit/recomandat? DA!
VACANTE PERFECTE!!!
Trimis de papone in 02.09.14 17:13:38
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (papone); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.40383400 N, 28.38902600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Stii de cand vreau eu sa ajung aici? Vrei sa spui ca nu sunt umbrele deasupra meselor, nu e umbra deloc?
@larissa2015 - sunt un fel de plase trase pe deasupra unor mese sau niste pseudoaoperisuri de lemn, care numai umbra nu tin. poate din sezonul asta sa se mai modernizeze si ei putin, ca incasari au stiva! oricum, locatia merita din plin o vizita.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Alertă! Dalboka, nu! — scris în 14.08.24 de cazacualin din BUCUREșTI - nu recomandă
- Aug.2023 Nu mergeti! — scris în 16.08.23 de ux130364 din CLUJ-NAPOCA
- Aug.2023 Ultima experienta la Dalboka — scris în 05.08.23 de ux130156 din CONSTANţA - nu recomandă
- Apr.2023 Dezamagitor — scris în 02.04.23 de ux128785 din CONSTANTA - nu recomandă
- Jun.2022 Dezamăgire — scris în 26.06.22 de corelia din MANGALIA - nu recomandă
- Jul.2021 Dalboka - groaznica experiența — scris în 11.07.21 de cristinaion din BUCURESTI - nu recomandă
- Jun.2021 Nimic extraordinar — scris în 23.06.21 de Dan 80 din BUCURESTI - nu recomandă