Smolenice, restaurantul Eden, o întâmplare fericită !

TIPĂREȘTE

Restaurant-Pizzeria Eden,  Smolenice

Trebuie neapărat să "produc" câteva impresii ce țin de bucătăria slovacă, care m-au impresionat în mod deosebit.

Evenimentul s-a produs în august 2009, în cadrul unui periplu, mai lung, cu încă o familie, prin Slovacia și nu numai.

Veneam din Polonia (Cracovia, Auschwitz-Birkenau), trecusem prin Bratislava, era sâmbăta și târziu, ne propusesem să ne cazăm în zona viticolă a Slovaciei (zona Trnava), căutam o pensiune cu minimum 3 camere și bucătărie, pe care, luând-o spre nord, prin Pezinok, Modra am ajuns sa o găsim în Smolenice cu 8 € de persoană (fără nume), cu ajutorul unor localnici (foarte amabili și binevoitori).  

Lângă ea, la 20 m, era (este) un mic restaurant "Eden".

După ce ne-am cazat, hai să mâncăm ceva, evident la Eden. Habar nu aveam ce ne așteaptă. Eram patru adulți și trei adolescenți (studenți). noi, limba slovacă, ioc. Ei,  engleză ioc. Aveam cu noi un translator electronic, cu care până la urmă ne-am descurcat, cu multa bunăvoință a personalului.

Restaurantul foarte curat, relativ elegant și destul de bine dotat, cu meniu a la carte. Fiecare a luat ce și-a dorit. Eu am comandat o supă cremă de usturoi (zicese specialitate austriacă), un mușchi de vita la grătar, cu garnitura lăsată la latitudinea bucătarului. Pentru poftă de mâncare, am început cu un rachiu din muguri de brad, delicios, specialitate slovacă. Surpriză, ospătărița vine cu un bol de pâine, cu capac tot din pâine, în care era supa, și-mi arată cum trebuie să iau capacul  și să consum conținutul din bolul de pâine scobită. Trebuie să mai spun că aranjamentul mesei a fost la nivel de patru stele. Deci revin, la cea mai bună supă de usturoi pe care am mâncat-o vreodată, groasă, consistentă și extraordinar de gustoasă. Fac aici o paranteză, amintirea acelei supe m-a urmărit mereu, am încercat s-o regăsesc la ea acasă (Austria), dar am avut numai deziluzii. Am crezut că a fost o întâmplare, că îmi era prea foame și de aceea mi s-a părut foarte bună, dar experiența s-a repetat și  cu ceilalți, dar și în zilele următoare.

Felul doi, un muschi de vițel, la grătar, cu un sos de whisky, cu nu știu ce a mai pus în el, am întrebat, dar comunicarea prea specializată era imposibilă. Garnitura a fost din orez, fiert și acesta într-o supă de carne, totul aranjat într-un platou alb, pătrat, impecabil. Friptura a fost stropita cu un vin roșu sec, din zonă, recomandat de către bucătar, adus întotdeauna în alt pahar cu picior (au fost mai multe pahare). Vreau să spun că friptura cu acel sos, împreună cu ce-am servit zilele următoare, m-au făcut să reevaluez, clasamentul bucătăriilor europene.  

A doua zi am avut la dispoziție meniu în limba engleză, numai pentru noi. Am mai observat că seara, restaurantul era plin până la refuz iar în parcarea restaurantului erau numai mașini scumpe.

Nu serveam masa decât seara, după 21,00, ziua fiind plecați cu "treburi" turistice prin Cehia, Austria sau Slovacia.  

Veneam special flămânzi pentru a ne desfăta simțurile și gusturile, în acel sat pierdut printre viile slovace; nu am fost niciodată dezamăgiți. Atât am înțeles că bucătarul venise, nu știu din ce motive, din Bratislava, fiind de prin partea locului.

Printre altele, acolo am aflat că paharul de vin alb are dimensiuni mai mici decât cel de vin roșu.

Costul unei mese, a fost în medie 10 € de persoană, aici incluzând și desert care nu lipsea niciodata (buuun) și băutura (două, trei pahare de vin sau o bere pilsner urquell).

Nu știu cum este acum, după trei ani, dar aș reveni cu plăcere pentru încă o masă la Eden.

Mai adaug că nu am fost niciodată dezamăgit de ospitalitatea slovacă, uneori mă gândeam ca semănăm destul de mult, doar limba ne desparte.

Cu bine!

---

VIZUALIZĂRI: 1992 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI