Descoperind Ciprul: Limassol și Stânca Afroditei

TIPĂREȘTE

După vizitele la Kourion și Kolossi vezi impresii, am continuat turul ghidat îndreptându-ne spre vest către Limassol.

Așezat pe țărmul sudic al Ciprului, în Golful Akrotiri, la distanțe aproximativ egale (68 km) de Paphos și Larnaca, Limassol sau Lemesos, așa cum îi spun ciprioții greci, este al doilea oraș ca mărime de pe insulă – cca. 200.000 de locuitori ‒, după capitala Nicosia.  

Numele său înseamnă „orașul de mijloc” pentru că a fost întemeiat între cetățile-regat Kourion la est și Amathus la vest, după ce acestea fuseseră abandonate în urma unor cutremure devastatoare. O așezare omenească a existat aici încă din neolitic, dar prima menționare a sa, drept Neapolis, apare abia în perioada bizantină în documentele Sinodului din anul 451.  

Mult mai multe informații se cunosc despre oraș începând cu anul 1191, când regele englez Richard Inimă de Leu, conducătorul celei de-a treia Cruciade, aflat în drum spre Palestina, a debarcat pe țărmul sudic al Ciprului pentru a-și salva logodnica, Berengaria de Navara, al cărei vas eșuat fusese capturat de autoproclamatul rege al insulei Isaac Comnenus. Richard l-a învins pe acesta, a cucerit insula și s-a căsătorit, zice legenda, cu Berengaria în capela Sf Gheorghe din Limassol.

Așa cum v-am povestit în alte reviewuri, după numai un an, Richard a vândut Ciprul cavalerilor templieri iar aceștia l-au vândut, la rândul lor, lui Guy de Lusignan, un nobil francez participant la cruciadă care avea să instaureze o dinastie rămasă la conducerea regatului timp de trei sute de ani.

Descendenții lui Guy de Lusignan au adus orașului o perioadă de prosperitate, încurajând puternic comerțul prin portul din Limassol. Însă sub ocupația venețiană (1489-1576) orașul a decăzut iar degradarea vieții a continuat și sub otomani, așa încât la finele veacului al XIX-lea, când Ciprul a devenit, practic, colonie britanică, în Limassol nu mai trăiau decât vreo 6.000 de suflete.

Îmbunătățirile făcute de britanici după 1878 au vizat toate aspectele vieții, de la construirea de drumuri, docuri, școli, spitale, la amenajarea de terenuri de sport, săli de spectacole sau galerii de artă. Iar după 1974, anul divizării Ciprului, Limassol a devenit cel mai mare port comercial al insulei și un important centru cultural și de învățământ, cu o prestigioasă Universitate Tehnologică.

Este totodată și un oraș industrial, cu numeroase fabrici de textile, mobilier, încălțăminte, metalurgie, electronice și băuturi (berea Keo se produce aici), iar în ultimii ani s-a afirmat și drept principala destinație turistică a Ciprului grecesc, cu multe hoteluri și resorturi de patru și cinci stele situate pe țărm, în special către vest spre Amathus și baza militară britanică Akrotiri.

După 2014, mulțumită investițiilor străine și dezvoltării turismului, Limassol a cunoscut un adevărat boom economic, materializat prin construirea unor zgârie-nori care adăpostesc sedii de companii sau apartamente luxoase. Orașul e, de altfel, cel mai scump din Cipru, cu un nivel de trai pe care experții îl compară cu cel din orașele britanice.

Probabil că cel mai șocant pentru vizitatori este peisajul urban, dominat de clădiri înalte cu arhitectură futuristă ce mie mi-au amintit de Benidorm. Orașul păstrează însă și o zonă veche, și către ea ne-am îndreptat toți cei din autocar, lăsați să bântuim de capul nostru o oră și jumătate.

Puțin, foarte puțin, veți zice, și pe bună dreptate. 😞Doar atât cât să ne facem o idee.

Împreună cu tovarășa mea de călătorie Elena am purces în explorare, și primul obiectiv ce ne-a ieșit în cale, la mică distanță de țărm, a fost Castelul medieval, construit de bizantini în jurul anului 1000, refăcut de regii din dinastia Lusignan și întărit succesiv de cuceritorii venețieni și otomani.  

Clădirea robustă din piatră, de formă dreptunghiulară, a servit drept închisoare între anii 1790-1940 și găzduiește în prezent Muzeul medieval al orașului, cu o colecție de statui, picturi, armuri, monede, documente, obiecte din sticlă, metal și ceramică datând din secolul al V-lea până în 1870. În curtea umbrită de copaci sunt expuse pietre funerare și tunuri.

Am înaintat apoi spre Catedrala Agia Napa, închinată Sfintei Fecioare din vâlcea („napa” ). Ridicată inițial în secolul al XIII-lea ca o modestă capelă, a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, fiind refăcută complet în stil bizantin la finele veacului al XIX-lea. Impresionanta clădire din calcar și marmură are două turle și o cupolă cu cruce în vârf. În curte am remarcat un pavilion cu un mic bazin cu apă, semn că în perioada otomană fusese transformată în moschee.

De la catedrală am intrat în labirintul străduțelor din orașul vechi, mărginite de construcții cu unu sau două etaje. Am recunoscut stiluri arhitectonice diferite, de la cel venețian la cel otoman și colonial. La parterul lor am văzut mici ateliere și magazine cu mărfuri scoase în față pe tarabe, iar în pasajele dintre clădiri stăteau înghesuite cafenele pitorești, unde cei însetați se adăposteau de arșiță. O bună parte din case fuseseră renovate, dar pe alocuri am dat cu ochii și de unele neîngrijite sau chiar abandonate.

Cotind spre mare am ajuns la Limassol Molos, promenada/parcul de agrement al orașului, întinsă pe un kilometru de-a lungul căruia au fost plantați palmieri (încă mici de înălțime), s-au amplasat sculpturi și s-au amenajat locuri de joacă și mici dane. Iar de pe această faleză superbă am zărit în depărtare câțiva zgârie-nori.

Pe țărmul Limassolului se înșirau în perioada otomană case și birouri guvernamentale care blocau deliberat accesul ciprioților greci la mare. După preluarea controlului insulei de către britanici, acestea au fost dărâmate și s-a construit un bulevard lat iar în anul 2010 s-a început amenajarea promenadei, finalizată în 2015 cu finanțare parțială de la Uniunea Europeană.

Da, foarte frumoasă această promenadă, iar imediat în dreapta ei am dat de vechiul port pescăresc, și puțin mai departe de noua marina, portul de agrement cu capacitate de 1.000 de vase, construit în 2014. Am admirat îndelung iahturile ancorate și am tras cu ochiul la cafenele și taverne, dezbătând între noi dacă era cazul să luăm prânzul la una din ele.

Până la urmă am decis să căutăm un loc mai aproape de cel de reîmbarcare în autocar, și despre el o să vă povestesc în următorul review.

Trebuie însă să menționez că dincolo de marina se află noul port comercial și de pasageri, cel mai mare din Cipru și unul dintre cele mai importante din Mediterana.

Cum însă timpul ne presa, nu am ajuns până acolo, ci am făcut cale întoarsă către autocar, dar cu un scurt popas de prânz, după cum v-am spus.

Am pornit apoi pe autostradă spre est, către Paphos, pentru a bifa ultimul obiectiv de pe agenda zilei: Stânca Afroditei.

Se află la aproximativ 25 km vest de Paphos, de unde se poate ajunge cu autobuzul 631, și este una dintre marile atracții turistice ale insulei.

Aici e locul unde, potrivit legendei, zeița frumuseții și iubirii Afrodita s-ar fi născut din spuma mării. Pentru a-l pedepsi pentru că îi aruncase pe Ciclopi și Hecatonchiri în Tartar, provocându-i ei dureri imense, zeița Gaia i-ar fi cerut fiului ei Cronos să-și mutileze tatăl, pe Uranus, tăindu-i organele genitale cu o secure, iar din sângele lui Uranus, scurs în mare, s-a născut Afrodita.

Ciprioții greci îi spun Petra tou Romiou, adică Stânca romană (cu referire la Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin), asociind-o cu faptele de vitejie ale eroului Basil, cel care apăra hotarele imperiului și ar fi aruncat în mare o piatră mare pentru a-i împiedica pe sarazini să invadeze insula.

Așa cum am relatat într-un alt review, Palaepahos a fost în antichitate centrul cultului Afroditei iar în satul Kouklia, aflat în apropiere, se află ruinele unui templu închinat zeiței. Exploatând în mod profitabil trecutul, la marginea satului a fost construit un resort numit Aphrodite Hills, cotat printre cele mai dezirabile locuri de relaxare din Europa, cu un hotel de cinci stele, vile cu apartamente de închiriat, teren de golf cu 18 găuri, spa și alte facilități.

Să revenim însă la Stânca Afroditei.

Parcarea de dimensiuni generoase a fost amenajată de cealaltă parte a șoselei, pe o colină, și are alături o cafenea care servește gustări și răcoritoare, unde ne-am tras și noi sufletul la un frappe după „vizionare” .

Ca să ajungi la țărm trebuie să cobori niște trepte și să străbați un tunel care traversează pe dedesubt șoseaua. Plaja, deși recomandată pe toate site-urile, nu e, după părerea mea, potrivită pentru stat la soare: nu are nisip, ci este presărată cu pietre dintr-acelea ascuțite care îți perforează tălpile picioarelor. 😠

Marea este cam agitată în zonă, probabil din cauză că se izbește de stânca zeiței, dar și de alte câteva, mai mici, de lângă. Am înțeles că înotatul ar fi interzis, deși am văzut câțiva curajoși care se avântaseră în ape. Bărbați cu toții… 😉 Legenda zice că dacă dai ocol de trei ori stâncii la miezul nopții când e lună plină, vei rămâne tânăr și frumos toată viața.

Hmmm… 🤔

În capătul plajei sunt câteva tufișuri în care turiștii agățaseră bilețele cu dorințe, iar la poalele lor își înscriseseră numele pe niște pietre rotunjite de apele mării. Ne-am conformat și noi tradiției pentru a nu face notă discordantă și după ce am admirat peisajul marin ne-am întors la autocar și în Paphos.

A fost o zi plină și o excursie plăcută, în care am aflat lucruri interesante despre istoria Ciprului, am vizitat o mică parte din Limassol și mi-am clătit ochii cu priveliștea unei stânci legendare.

Recomand! ❤️

---

VIZUALIZĂRI: 122 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI