ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.07.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Alexandria
ÎNSCRIS: 06.05.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
JUN-2011
DURATA: 1 zile
familie cu copii
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

La Europa Park - Copil tembel pentru o zi!!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Poate ca titlul e putin exagerat, dar chiar si acum cand au trecut deja cateva zile de la memorabila experienta, ma incearca aceleasi emotii si sentimente.

Foarte pe scurt, pentru ca am sa detaliez in relatari distincte, cum am ajuns si de ce, acolo. M-am "lipit", dupa cum mi-e obiceiul, la o excursie de 7 zile care avea in program 2 zile Budapesta, 2 zile Praga, 2 zile Strassbourg. O excursie de scolari de 11-12 ani, cu parintii lor si cateva doamne invatatoare, in care drumul l-am facut cu autocarul iar cazarea a fost pe masura buzunarului unor bugatari. Dar n-am nimic de reprosat, nici macar in treacat! Eu am fost cam de capul meu (!!) adica nu m-a tinut nici mama de mana si nici ochiul vigilent al "Doamnei " n-a stat asupra mea, sa ma urecheze daca faceam prostii ( ca am facut destule ). In ciuda asteptarilor mele (negative) excursia a fost ok, din multe puncte de vedere.

O zi in parcul de distractii Europa park, de langa Rust (Germania) a fost punctul de atractie al excursiei. Desi initial (si dezamagita de Disneyland, anul trecut) mi-am spus ca o sa fie o zi pierduta pentru mine, pot sa spun acum ca a fost un mare castig. Ne-am cazat la Strassbourg, la Etap (sic!), dimineata la 9 am plecat spre parc, distanta de aprox 60 km, parcursi iute si fara probleme cu autocarul. Insotitorul a luat biletele rezervate inainte (33 euro/adult si 27 euro/copil) si foarte repede am patruns in parc. Intrarea dinspre parcarile imense si foarte bine semnalizate si identificate, se face trecand pe langa si pe sub megacoaster-ul SilverStar. Fond sonor: tipetele si strigatele celor deja antrenati in cursa infernala. Bineinteles ca toti copiii strigau "vrem si noi, vrem si noi! ". Intram deci in parc (porti automate), luam de la intrare de pe standuri pliante cu prezentarea parcului (in 4 limbi) reviste cu noutatile de vara aceasta, etc, si ne despartim pe grupuri mai mici ptr ca era evident ca 40 de insi nu pot sa se deplaseze, distreze si manance ca grup compact. Aveam stabilita ora de intalnire 6.30p. m. la iesire, asa ca imi iau rucsacul la spinare, urez distractie placuta si pornesc sa descopar de una singura EuropaPark. Informatiigenerale gasiti aici eu am sa precizez doar ca programul de vara este del a9 dim la 6 dupa amiaza, ca pretul unui bilet este de 32 e/copil si 36e/adult, dar copiii sub 4 ani nu platesc, copiii cu zi de nastere in ziua respectiva la fel, ptr 2 zile 59 e/copil, 67e /adult, abonament anual de 124e/copil si 145e/adult, mai exista unele discount-uri ptr grupuri, pentru persoanele peste 60 ani sau pentru cei cu dizabilitati.

Parcul este constituit sub forma unor zone tematice, 16 la numar, 13 din ele purtand nume de tari si respectand, vizual si ca tema, specificul tarii respective; Germania, Franta, Italia, Spania, Anglia, Scandinavia (insemnand tarile nordice), Grecia, Portugalia, Elvetia, Islanda, Olanda, Rusia si Austria. Constructiile, caruselele, muzica, restaurantele, decorul general respecta ceea ce are mai reprezentativ tara respectiva.Sau macar asta se incearca. Mai exista si Tinutul Aventurii, Lumea Copiilor si Padurea Fermecata, tot zone tematice, care se adreseaza mai mult copiilor mici. Exista foarte clar indicat, atat in pliantul cat si in site-ul de prezentare, carei varste se adreseaza distractia respectiva (indiferent de felul ei!). La intrare sunt afisate reguli generale, bine de respectat, mai ales daca ai de gand sa te aventurezi in coastere cu semnalizarea de "!!! " - sa nu mananci sau bei inainte, cei cu probleme de sanatate, gravidele mai bine nu. Sunt si reguli de comportament general, astfel ca sa nu-i deranjezi sau ranesti accidental pe altii. Ptr fiecare tip de masinarie sau carusel sau tren etc se specifica persoanele si inaltimea ptr care e permis. Mie mi s-a parut extrem de bine organizat. Indicatoare spre zone/atractii sunt la fiecare intretaiere de alei, astfel ca daca vrei sa ajungi undeva anume, fara sa ratacesti aiurea, e foarte usor. Ca impresie generala si comparand cu Disneyland, eu am perceput EuropaPark-ul ca fiind mai mare, mai bine organizat si mai ordonat, cu mai multe facilitati, restaurante si toalete, muuult mai curat si mult mai putin agresiv - vizual si sonor. Adica se vede spiritul nemtesc in toate dar si concurenta! Si aici era butaforie, dar parca nu asa de stridenta. Si aici sunt magazine, dar parca nu asa de multe si de mari. Mai multe spectacole, fie in sali, fie in aer liber...

Ce-am facut eu? Inarmata cu pliantele de informare si libera de orice program am facut mai intai un tur cu trenuletul, si-am vazut de departe si la modul general toate atractiile. Astfel m-am orientat in mare cam pe unde sa ma duc. Desigur ca o zi este insuficienta, dar am vrut ca macar ziua asta sa treaca cu folos si sa fie memorabila. M-am urcat in tren la statia de la intrarea in parc si am coborat tot acolo. Apoi am pornit spre stanga, pe alei, cascand gura si fotografiind, pana am ajuns la SilverStar. Recunosc ca o forta mai presus de vointa mea m-a atras si mi-a purtat pasii, poate traseul de intrare pe langa acest rollercoaster m-a influentat, lucru cert este ca aici am nimerit. Daca as fi stiut dinainte ce stiu acum (din cele citite si din cele traite), in mod sigur nu ma urcam!! SilverStar este cel mai mare (ca lungime de traseu si inaltime) roller coaster din Europa. Constructia lui a durat 9 luni (pe sistemul "lucru bun la 9 luni!) si functioneaza din 2002. Expresia din prezentare este de " groaza pura " si va asigur ca asa este. Cel mai inalt varf de pe care se coboara are 73m, viteza maxima atinsa in timpul cursei este de 130km/h si scrie ca forta centrifuga este de peste 4G (uuaauuuu!!). Ideea este ca in timpul cat am stat la coada, urcand si serpuind prin spatii amenajate ca timpul sa treaca mai usor m-am pregatit emotional pentru aceasta experienta. Intre timp am aflat din proiectii video intreaga istorie Mercedes-Benz, cum se construia si cum se construieste un automobil, istoria curselor de formula 1, unele si altele despre faimosii frati Schumi, n-am simtit cum s-au scurs minutele de asteptare. In final am ajuns la imbarcare. Rucsacii sau orice alte bagaje se pot depozita imediat inainte de a te aseza in scaun, ridici obiectul dupa ce revii in statie. Sunt 4 locuri pe un rand, 36 de persoane in tren , trei trenuri consecutive si un sistem de siguranta format dintr-o piesa trapezoidala fixata in podea care culiseaza peste picioare si ramane blocata. Spre stupoarea mea nu erau sisteme de siguranta gen centura sau peste umeri, asa cum ma asteptam, dar m-am gandit ca asta e, am intrat in joc... Sa va descriu cursa propriu-zisa... destul de greu... In primul rand se acumuleaza multa tensiune pentru ca urci incet pana la punctul maxim (cel de 73m inaltime) si toata lumea e tacuta, desi voioasa... Dupa care dracovenia cade efectiv in gol si tu odata cu ea, e momentul cand pulsul sare brusc la vreo 300, inchizi ochii, strigi, tipi, urli, exclami si il invoci pe Dumnezeu, ti se pare ca lumea se sfarseste si maine nu exista. Dar caderea nu dureaza decat cateva secunde (o vesnicie!! de fapt) dupa care acelasi sarpe de fier se repede in sus si in jos, ia curbe si se rasuceste, totul cu o viteza incredibila. Ramai fara aer dar si fara ratiune, instinctual iti spune ca n-ar trebui sa fii acolo, ultimul neuron ganditor te incurajeaza pe sistemul “ toate lucrurile au un capat, numai cremwurstiul are doua! ”. Sa nu va imaginati ca am admirat panorama parcului – nici pe departe - mi-a trecut prin cap ca ar trebui sa fiu o mama responsabila dar mai ales ce caut eu acolo, clipele minunate din viata mea si ideea ca este mai groaznic decat parea cand asteptam la rand. Dar intr-un final previzibil cursa se opreste, te intorci din statia de unde ai plecat, iti recuperezi rucsacul sau ce bagaj ai avut si iesi la lumina. La iesire este un stand unde contra cost -4 euro- primesti o fotografie cu tine in timpul cursei. Spre surprinderea mea nici nu mi-au tremurat genunchii la coborare, nici nu mi-a venit sa vars, atata doar ca eu si restul poporului radeam destul de isteric si ultimele valuri de adrenalina talazuiau in sange. M-am simtit foarte mandra de mine si daca vreti o explicatie a curajului de a ma urca in Silver Star ea e destul de simpla: daca atata lume (sute si mii) urca dar mai ales coboara vie si nevatamata, daca n-am vazut pe nimeni lesinand dupa cursa, cat de rau poate sa fie? !

Nici n-am iesit bine de la Silver Star si in cale mi-a iesit Rusia – cladiri cu specific architectural rusesc, personaje de poveste, etc – dar mai ales statia orbital MIR, in reproducere fidela. Se poate vizita si proiectii 3D incearca sa reface atmosfera unei statii spatial. Dar acolo este si …Euro-Mir, un alt roller coaster, mai “bland “ s-ar crede, inaltimea maxima pana la care urca fiind de 28 m, cu o apacitate de 16persoane /cursa si 9 curse consecutive. Intr-un vagonet (ca sa am exprim asa) intra 4 persoane pe cate 2 scaune spate la spate... chiar asa, si spre groaza mea am apucat cu spatele. Dar una din surprizele EuroMir este ca masinutele se rotesc in jurul propriului ax asa incat, cand cu fata cand cu spatele parcurgi un traseu intortocheat si rasucit cu sus-ul in jos in jurul unor turnuri argintii, 4 la numar. Desi plecata initial cu spatele, dupa prima coborare, cand am simtit din plin in ceafa duritatea capatului de plastic al spatarului, restul traseului l-am parcurs cu fata. De mentionat ca pana la punctual maxim, de unde practic pleci in cursa, se urca intr-o spirala ascendenta prin ceea ce simuleaza tot o statie spatiala si unde mii de flash-uri iti iau ochii. Apoi, cand iesi la lumina zilei, déjà incepe nebunia. Dupa experienta anterioara credeam ca nimic nu ma mai surprinde, totusi, miscarea de rotatie a masinii in jurul axului are darul sa te mai ameteasca si ea un pic, in cazul in care a mai ramas vreun nerv intreg. La iesire, la fel, foto sau film cu tine pe DVD. Foto 4 euro, filmul 12 euro. De data asta am luat si filmul, ca sa vada familia ce-am patimit in cel 4min si 47 sec cat dureaza cursa. Dar amuzant era ca filmuletele rulau continuu si lumea se prapadea de ras fie vazandu-se fie privind la altii cum tipau, se faceau mici sau isi puneau mainile la ochi.

Am plecat mai departe, trecand prin zona dedicate Greciei, unde atmosfera de asezare taraneasca elena a la Mykonos, cu ziduri albe si acoperisuri albastre te inconjoara in timp ce muzica greceasca iti incanta auzul - chiar si la toaleta (unde, de ametita ce eram, am nimerit la barbati). Oferte de mancare tipic greceasca, unde tzatziki era scris cu majuscule, mussakaua era la loc de mare cinste si o portie de gyros completeaza totul. Dar nu mancati pana nu incercati si aici senzatii extreme la water roller coaster-ul Poseidon! Aici mai intai am urcat in vasul de 8 persoane, semanand cu o veche corabie, pornind pe sub o poarta semanand a temple grecesc. Culmea e ca prima parte a cursei se face cu spatele, dupa care, vasul ajunge pe o placa turnanta de unde este orientat cu fata spre o panta fioroasa inundata din plin cu apa. Si aici vasul porneste cu viteza in jos ca sa plonjeze in …mare. Apa din belsug inundand vasul si udandu-te pana la piele este din partea casei. Sperietura e pe masura rezistentei fiecaruia la aceste tentatii. Oricum, divinitatile mitologice, butaforice si binevoitoare, in frunte cu cine altul decat Posseidon, te vegheaza. Daca mai ai energie te duci la Cursa Cassandrei, unde iti pierzi si ultimul dram de echilibru, daca nu, stai cuminte pe terasa Mykonos si incerci sa mananci ceva.

Cum in ziua respective n-am avut astampar deloc, n-am facut multi purici pe taram grecesc, si uda pana la piele (noroc cu soarele si vantul usor care m-au uscat rapid) am plecat in cautare de noi aventuri. Mi-au atras atentia cescutele care se invarteau, pe numele lor KoffieKopjes. Am ametit doar privindu-le, insa cand iei loc pe bancheta dintr-o cescuta si totul incepe sa se roteasca nebuneste, senzatia de vertij e completa. De parca nu eram complet naucita de la cursa Cassandrei!

Mi-au facut cu ochiul niste gogosele ineluse, din acelea care se gasesc si pe la noi, foarte nesanatoase dar foarte imbietoare... si stand asa la rand numai ce aud semnalul si vad parada Europa Park, in toata splendoarea defilarii de care alegorice, personaje de basm, film sau mitologice, artisti de circ care la un moment dat se opresc, inchipuiesc o arena din majoretele ce tin panglici intre ele si ne delecteaza cu acrobatii si jonglerii. Cum spuneam, n-am avut nici un plan al parcursului meu prin parc, mi-am propus doar, la plimbarea initiala, in ce sa “ ma dau “, daca s-a intamplat sa vad parade sau sa intru nu la unul ci la trei spectacole, a fost pentru ca m-am nimerit la momentul inceperii acolo. Mai departe, m-am dus la Fiord Rafting, daca tot n-am apucat sa fac rafting in Turcia, atunci sa vad cum e la Scandinavia. Cum eram singura, am nimerit intr-o barca cu 4 barbati de o certa varsta a III-a, seriosi si cu par alb in cap, care se amuzau vazandu-ma déjà uda fleasca dar care amabili mi-au facut o poza. Cursa in sine nu e cine stie ce periculoasa dar foarte amuzanta pentru ca fie diverse personaje de pe mal te “ scuipa “ cu suvoaie lungi de apa, fie apa zbuciumata a canalului la un moment dat face un val urias care inunda barca pneumatica. Asa se face ca, la scurt timp, toata lumea si-a primit dusul de rigoare si toata lumea radea din toata inima... Pentru cei care vor totusi sa se protejeze se vand pelerine contra sumei de 2,5 euro, dar pierdeti toata distractia. Conducatorul nostru de grup din autocar ne-a avertizat sa ne luam haine de schimb …dar cine sa-l asculte? La plecarea in cursa de rafting esti avertizat ca la cca 500m vei fi fotografiat automat, asa ca incearca sa zambesti…daca poti cand iti curge apa pe fata. Ca la toate atractiile din parc, la iesire poti sa-ti iei poza cu tine in atractia respectiva.

Ce-am mai vazut, ce-am mai facut? Am intrat la spectacolul italienesc (adica din zona Italia) Luminocity, excellent, cu numere de balet, acrobatie si un comedian jongleur inspirat si foarte amuzant. Balerini acoperiti de siraguri de beculete sau in costume fosforescente ofera un spectacol grozav iar clown-ul (vorba vine, ca era imbracat in frac si fustanela/kilt scotiana) ne-a amuzat cu glume in engleza germane si italiana, jongland ba cu mingi ba cu inele. Filmatul si fotografiatul sunt interzise in timpul spectacolului. Sfatul meu este daca puteti sa vedeti orice spectacol va iese in cale, sunt inspirate si merita. Exista un orar de desfasurare al tututror spectacolelor dar e greu sa faci ceva la modul programatic in Europa Park, e mai simplu sa lasi inspiratia si intamplarea sa lucreze pentru tine. Cand am iesit de la Luminocity am nimerit si la un spectacol in aer liber “Euromaus in Fairyland”, cu personaje din povestile fratilor Grimm, infantil, dar dragut, relaxant. M-am mai dat in Atlantica Shower, tot pe baza de apa multa si udatura la greu, in MatterhornBlitz, un fel de roller coaster mai mic, pe un relief amintind de varful elvetian si trecand prin constructii originale de la 1785 (aduse special in parc), o cursa cu multe tipete, dar mai mult de amuzament.

De mancat am mancat abia spre orele 6 p. m. , niste tortellini cu sos de gorgonzola. Cum spuneam, posibilitatile de a manca sunt diverse, multiple, pe gustul si pe buzunarul fiecaruia. N-am rezistat la Spania, si la vederea unui juncan ce se invartea la protap, cu efluvii de arome tasnind din directia aceea, am luat o portie de carne, mai mult de pofta dar si de placerea de a asculta niste mariachi plin de antren.

Am facut fotografii multe, la toate cate mi-au iesit in cale, dar e greu sa redai in imagini statice dinamica Europa-ParK-ului.

Si in cele din urma trebuie sa povestesc ca pe la ore 12 mi-am pictat o fata de leu la atelierul de picture si tatuaje, de toata frumusetea. Ceva mai incolo mi-am cumparat o caciulita de soricuta cu fundita roz si asa , pictata si cu caciulita pe cap am defilat prin tot parcul, spre incantarea (mea) si stupoarea amuzata a colegilor de excursie cu care ma intersectam din cand in cand. Dar toti si-au facut poze cu leul –soricel (puteam sa pun si taxa!).

Amanunte si date exacte gasiti pe site-ul official, dar e musai sa ajungeti acolo. Eu sigur voi fi din 10 iulie, cand mi-am convins fetele ca daca eu am reusit trebuie sa incerce si ele distractie la maxim si adrenalina la greu in Europa Park!!


[fb]
---
Trimis de TORA INGRID in 01.07.11 15:46:53
Validat / Publicat: 01.07.11 17:06:30

VIZUALIZĂRI: 8594 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (TORA INGRID); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Leul-soricel care eram !
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

TORA INGRIDAUTOR REVIEW
[01.07.11 16:40:52]
»

WM, daca se poate sa puneti videoclipul acesta

http://www.youtube.com/watch?v=tubcdt0RWwA&feature=related

Admin
[01.07.11 17:07:02]
»

Un review complet si bine ilustrat -- articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie

raduu1972
[01.07.11 17:22:21]
»

Tora, primul lucru care mi-a atras atentia inainte sa incep sa citesc review-ul tau , mi-a sarit in ochii poza 01 care este foarte foarte expresiva!!! ma bucur ca ai reusit sa imbini utilul cu placutul si te-ai distrat copios chiar daca confortul cazarii a fost dupa buzunarele unor bieti copii de bugetari!!

Super tare acest parc de distractii, despre care nu stiam foarte multe.

Leul-soricel cred ca a petrecut niste clipe foarte frumoase acolo? nu?

TORA INGRIDAUTOR REVIEW
[01.07.11 17:24:21]
»

Pai inca nu mi-am revenit si cred ca nu pot sa redau nici a zecea parte din emotiile de acolo si din ziua petrecuta la Europa Park

magdalena
[01.07.11 17:57:31]
»

Esti grozava, ce sa mai!

romanitzaa
[02.07.11 11:33:14]
»

Mi-a placut mult cum ai redat aceasta experienta placuta si-ti spun sincer ca m-ai convins sa bifez acest parc, cat mai repede cu putinta!

zapacitu
[02.07.11 14:03:17]
»

"Sa fim copii, pentru inc-o zi... In lumea lor fericiti vom fi..."

Sarut mana!

rodik
[24.03.12 00:33:55]
»

Am fost acolo in urma cu vreo 15 ani... mi-a placut la nebunie... acum, citind cele scrise de tine (minunat review!), retraiesc momentul cu multa placere, ba mai mult, mi-am propus sa fac o vizita acestui parc, de data asta si cu juniorul familiei...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
magdalena, raduu1972, rodik, romanitzaa, TORA INGRID, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂEuropa Park & Rulantica Park [Rust]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053701162338257 sec
    ecranul dvs: 1 x 1