GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
A fost Paste si am fost iar la Estreya Residence
Christos a inviat!
Ne-am bucurat foarte mult ca am fost in tara si am putut sa ne petrecem un minisejur de Paste la vecinii bulgari. Am plecat dis de dimineata cum ii sta bine calatorului si am tinut drumul pe autostrada Bucuresti-Constanta. Am trecut repede prin statiunile litoralului romanesc, fiind dimineata nici prea multa animatie nu era pe strazi dar, aceeasi tacere saracacioasa am regasit-o si luni dupa-amiaza când ne-am intors, fiind a doua zi de Paste... Ne-a binedispus vamesul bulgar care s-a uitat la cele 2 CI, la talon iar cand le-a inapoiat nu stiu cum a numarat sau cum a vazut ca ne-a spus: ,,Deci sunteti trei persoane." Pana la urma daca personalizam si autoturismul ajungem la trei. Am luat vigneta de rigoare, am facut o trecere in revista a preturilor la magazinul din vama bulgara, bune de altfel.
Am constatat ca mai erau si alti matinali asa ca dai bice spre Balcik. Intre timp soarele incepuse sa incalzeasca, marea era de un bleu cald vestind o zi superba. Gândul nostru era la niste hamsii bine facute dar mosuletul de la capatul falezei dar inca nu isi deschisese afacerea in acest sezon. Superbe au fost de altfel toate cele patru zile, spectacolul naturii s-a intrecut pe sine, totul in jur parca se bucura de Sfanta Sarbatoare: soarele, marea, plaja, pomii infloriti.
Pe la 11 am ajuns la hotel. Statiunea ne-a primit dichisita, iarba cruda, flori, curatenie. In ceea ce priveste hotelul si serviciile totul a fost minunat. Parcare free, gradina ingrijita, hotelul cu imbinare intre clasic, traditional si modern, cu estetica deosebita, curat, cu lobby primitor si spatios, caldura suficienta. Cazarea s-a facut in 5 minute, camera a fost la etajul 5 cu panorama asupra intregii statiuni, a marii si a manastirii.
Pe etaj totul era aranjat, camerele primitoare, mobila masiva, decoratiuni de bun gust, caldura suficienta care putea fi reglata dupa preferinte. Cameristele prezente in fiecare zi au fost prompte la orice solicitare.
Pe restauratie bine organizati pe bucatarie, cu toata gama dintr-un meniu complet functie de mic dejun, pranz si cina, preparate bine gatite, dulciuri de la chek cu ciocolata la torturi si pasca si alte marafeturi. In ziua de Paste a fost meniu traditioanal cu oua rosii, cu ciorba de miel, friptura etc. Bauturile toate au fost excelente si alcoolice si nealcoolice. Nu am auzit decat comentarii pozitive prin hotel. Am remarcat o oarecare stangacie a chelnerilor in restaurant in prima zi pana si-au intrat si ei in program.
Turistii se bucurau de vremea frumoasa si serviciile oferite in lobby, pe terasa la o tabla, prin parculetul hotelului cu copiii. Pentru animatie au organizat programe pentru copii, program folcloric, discoteca, piscina, centru SPA.
In sambata Pastelui am fost o tura pana la Varna, oras romanizat in perioada respectiva atat pe strada cat si in magazine. O privire am aruncat si prin Chaika. Cu ruralismul de rigoare al statiunii se construieste foarte mult spre plaja, am vazut un frumos complex dupa parcul de la Jurnalist. Din nefericire am observat ca s-au extins prea mult in detrimentul plajei.
Noaptea de Înviere a fost inaltatoare. Din balcoane se putea vedea si auzi slujba in mireasma noptii chiar daca nu mergeai la manastire. Pentru cei care nu stiu manastirea este vecina cu gradina hotelului. Preotul a tinut slujba in bulgara dar s-a adaptat si in limba romana. Când au inceput sa cante romanii ,,Christos a Inviat" si apoi de trei ori raspunsul ,,Adevarat a Inviat!" a rasunat statiunea. Apoi s-au incolonat cu lumina pe alei spre hotelurile care ii gazduiau. Pe mine m-a emotionat momentul mai ales ca nu eram in tara mea. Toata stima pentru preotul care l-am vazut in biserica de vineri pana de Paste când toata ziua a miruit poporul.
Cu parere de rau de 1 Mai nu mai putem merge la Estreya, ne vom lua zborul la joburi pe alte meleaguri chiar in acele zile.
Va doresc vacante asa cum vi le doriti dumneavoastra tuturor celor care cititi sau care scrieti pe acest site!
Cu bine, Hyunda-I
Trimis de HYUNDA-I in 22.04.15 22:29:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: litoralul bulgaresc si statiunile montane
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (HYUNDA-I); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.23114100 N, 28.00988100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@HYUNDA-I - Mutat în rubrica "Estreya Residence Hotel, SF CONSTANTIN ȘI ELENA" (nou-creată pe sait)
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmaster70 - Buna seara!
Da, sunt ok coordonatele. Aseara când am scris acest review am vrut initial sa fac rubrica noua. Din 2012 am specificat ca Estreya Residence si Estreya Palace sunt distincte ca si constructii in sine si mai ales conditii de cazare. Estreya Residence are conditii superioare chiar daca este facuta clasificarea pe 4 stele la ambele. Restaurantul este comun deservind atat Residence cat si Palace. Zona de SPA si piscina acoperita sunt in Residence. Si eu multumesc pentru rubrica distincta.
Cu bine, Hyunda-I
@HYUNDA-I - Buna ziua, am si eu o rugaminte la dvs. sa imi spuneti daca sunt doua receptii?
Merg de 1 mai dar agentia cu care merg mi-a spus ca rezervarea se face pentru ambele hoteluri iar la receptie ni se va repartiza hotelul, pe voucher scrie ambele hoteluri. Nu mai inteleg nimic, de ce agentia sa ma minta? Mi sa spus ca si de pasti a fost aceeasi politica.
Multumesc
@androstef -
Buna ziua!
Agentia trebuia sa mentioneze pe voucher Residence sau Palace deoarece poate sa stie clar atunci când hotelul da confirmarea ferma. Cel mai bine trimiteti la hotel un e-mail in engleza si cereti confirmare pe Residence. Printati confirmarea lor si o aratati le receptie. Ad de e-mail este: parkhotel. estreya@abv. bg
@androstef
Da, sunt 2 receptii distincte fiecare cu propriul lobby, hotelurile au fiecare propriile curti interioare. Restaurantul este comun, suficient de mare cu comunicare intre cele 2 structuri de cazare. La fel zon SPA si piscinile sunt in Residence. In Palace au avut cred ceva probleme cu caldura pt ca cereau aeroterme la receptie.
@HYUNDA-I - Multumesc frumos, o sa le trimit un e-mail la care o sa atasez voucher-ul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2019 Weekend la Estreya Residence — scris în 19.06.19 de steli68 din BRAILA - nu recomandă
- Dec.2018 Cosmar — scris în 08.01.19 de Lenpur* din BUCUREşTI - nu recomandă
- Apr.2018 Paște cu apă termală — scris în 16.04.18 de istvana din SFâNTU GHEORGHE [CV] - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Minisejur de Paste la Estreya Residence — scris în 19.04.17 de amv* din RAMNICU VALCEA - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Dezamagire maxima la ESTREYA RESIDENCE! — scris în 03.07.12 de maurizius* din GALATI - nu recomandă
- May.2012 Estreya Residence un hotel de 4* — scris în 12.06.12 de ceasornicarul din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2012 Relaxare la Estreya Residence sau 'Profitul, cat e profitul? ' — scris în 21.08.12 de HYUNDA-I din BUCUREşTI - RECOMANDĂ