ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.07.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.01.10
STATUS: SENATOR
LUNA
JUN-2014
TIMP CITIRE: 5 MIN

De la Izmir spre Kusadasi ocolind autostrada

TIPĂREȘTE

Fiindca in ultima vreme s-a tot vorbit despre acest subiect, m-am gandit in primul rand la cei care merg pentru prima data la Kusadasi si nu stiu ce varianta de traseu sa aleaga -autostrada (varianta cu plata) sau alt drum laturalnic.

De la Izmir spre Kusadasi noi anul acesta am dorit sa ocolim autostrada si sa cautam alt traseu,un drum cat mai direct cu putinta.Binenteles ca fiecare varianta are avantaje dar si dezavantaje,dar pentru mine prioritar era sa nu dau banii degeaba pe un stick, acest autocolant HGS, daca nu il foloseam decat o data sau de doua ori intr-un concediu. Mi se pare un lucru absolut inutil sa cumperi acest autocolant daca nu stii sigur ca anul urmator mai mergi in Turcia.

Pretul unui stick este cu mult mai mare decat daca ai folosi o singura data autostrada, restul banilor ramanand blocati pe el. Noi mai avem si acum acasa vechiul card KGS pe care l-am folosit atunci in anul 2012, dar care acum nu mai este valabil si mai avem si 15 Lire ramase pe el. Acest stick HGS valabil acum se lipeste pe parbriz si arata exact ca o vinieta... Mai exista si varianta ca poate peste 2 ani turcii inventeaza altceva, ei nu au interesul sa piarda ci dimpotriva, sa castige.

Desigur ca cei care sunt in contratimp si trebuie sa ajunga mult mai departe de Kusadasi (Bodrum, Marmaris, etc), ar trebui sa aleaga autostrada. Iar ceilalti care va faceti concediul la Kusadasi, daca nu va este neaparat nevoie sa folositi autostrada, as vrea sa va arat acest traseu pe care anul acesta noi l-am strabatut atat la dus cat si la intors de la Kusadasi. Cel mai important lucru ramane acela ca nu am regretat absolut deloc si chiar ne-a placut f. mult. Am ajuns chiar sa regretam ca pana in anul acesta am mers mereu pe autostrada.Daca de pe autostrada nu vezi mai nimic, mergi cu viteza si drumul este monoton, aflati ca pe aici drumul este mult mai pitoresc si soseaua buna, asfaltata, fara gropi. Iar despre cat am facut pana la Kusadasi, este greu de stabilit, deoarece fiind in vacanta am facut cateva opriri pe traseu. Oricum sa stiti ca sunt maxim 100 km.

Asadar apropiindu-ne de Izmir, folosind GPS-ul din dotare am desetat autostrada si i-am dat sa ne duca la Kusadasi. Soseaua este foarte bine semnalizata, exista indicatoare care te anunta din vreme sa te incadrezi pe banda corecta. Tin minte ca la un moment dat am parasit drumul european E 87 pe care se vine de la Canakkale si am virat dreapta spre oras, condusi de GPS. Pe aici este si o alta varianta de a ajunge la Aydin si cei care nu aveti GPS este bine sa urmariti directia Aydin pe indicatoare,sau macar ,,havalimani'' ceea ce inseamna ,,aeroport''.

Mergand pe acest drum am trecut pe langa portul din Izmir si in continuare tot pe langa mare am putut vedea o parte a orasului. Nu cred sa fi trecut chiar prin centru, erau niste bulevarde care semanau mai mult cu niste centuri ocolitoare. Oriunde in jurul tau daca priveai iti puteai da seama de cat de mare este orasul. Soseaua era destul de aglomerata si semaforizata dar aveai ce vedea. Am fost impresionati la un moment dat cand am vazut pe panta unui deal chipul sculptat al marelui Mustafa Kemal Atatürk care chema la pace. Era deosebit. Dintotdeaua am fost atrasa si m-a fascinat patriotismul turcilor, cum isi etaleaza cu mandrie drapelul peste tot : pe varfurile dealurilor, la case, la blocuri, il gasesc deosebit acest obicei. Iar frumusetea orasului Izmir nu pot sa v-o descriu in cuvinte, imaginati-va un oras plin de flori, palmieri, un oras cu multe parcuri, cladiri inalte, moderne, cu mall-uri la tot pasul, cu autostrazi suprapuse, un oras in care vechiul se impleteste cu noul.

youtu.be/niY5nrej8tA

Traseul urmat a fost Izmir-Menderes (am trecut chiar pe langa aeroportul din Izmir, numit Adnan Menderes) - Çile-Ahmetbeyli-si s-a terminat in apropiere de Selcuk, mai exact la intersectia mare si semaforizata Selcuk-Pamucak-Kusadasi. (Sa stiti ca Pamucak este zona cu plaja cea mai apropiata de Selcuk si in care se afla cateva hoteluri renumite de 5 stele ca: Richmond Ephesus, Surmeli Efes, Aqua Fantasy si Ephesus Princess). De aici pana la Kusadasi mai sunt de mers 8 km.

Iar dupa iesirea din Ahmetbeyli traseul devine spectaculos. Dupa ce am urcat o buna bucata de drum am ajuns pe culmile unor dealuri inalte de unde priveam in zare marea.

youtu.be/Wfxn5vlqeVY

Soseaua pe marginile careia erau leandrii multicolori serpuia pe inaltimi si ne-am dat seama ca aici nimerisem in raiul biciclistilor dar mai ales al motociclistilor, imaginati-va cum treceau in grupuri pe langa noi, in mare viteza.

Aceasta parte a traseului seaman izbitor de mult cu traseul de pe insula Thassos, cand se merge spre manastirea Arhanghel Mihail, spun asta pentru cei care Au Fost Acolo.

youtu.be/kzEMUdFtXr8

Iar despre culorile marii privite de la inaltime, fara cuvinte.

Undeva jos de tot intr-o curba se putea zari o plaja si tot asa mergand mai departe am vazut pe malul marii, spre Selcuk, foarte multe rulote. De departe se zareau ca o fasie lunga alba dar cu cat ne apropiam ne-am dat seama ca erau rulote. Si studiind mai multe am aflat de campingul Dereli, pentru rulote, care se afla chiar pe plaja Pamucak. Aviz amatorilor si nu numai.

youtu.be/FGvaw0zGX38

Cu toate ca afara era foarte cald (am avut parte in Turcia de temperaturi extreme 34,37 grade si asta in luna iunie) nu puteam sa nu oprim pe traseu si sa nu facem poze.

Ajunsi la intersectia de drumuri Selcuk-Pamucak-Kusadasi am luat-o mai departe spre Kusadasi pe soseaua principala.

Cam astea am dorit sa vi le spun. Mie personal aceasta varianta de traseu mi-a placut foarte mult si nu se compara ca frumusete cu autostrada.

Cu speranta ca randurile mele va pot fi de folos si fiindca v-am povestit toate acestea pentru ca Am Fost (si eu) Acolo, va doresc tuturor drumuri bune, vacante minunate si bucurati-va de frumusetile naturii!


[fb]
---
Trimis de adryana in 27.07.14 18:46:25
Validat / Publicat: 27.07.14 20:40:09
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 10525 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

41 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adryana); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P24 Mustafa Kemal Ataturk.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

41 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 41
webmasterX
[27.07.14 20:41:44]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

iulian.chiper
[27.07.14 23:16:09]
»

Foarte util. Bravo!

adryanaAUTOR REVIEW
[28.07.14 06:01:44]
»

@webmasterX, @iulian. chiper va multumesc mult.

Rețea
[28.07.14 09:20:49]
»

Cat v. a costat drumul in total? Multumesc

adryanaAUTOR REVIEW
[28.07.14 10:38:15]
»

@Retea, dus-intors si cateva plimbari, 270 E.

@webmaster, te rog remediaza problema la filmuletul al treilea, mersi.

-

by wemb: rezolvat problema de la filmuleţul nr 3

Rețea
[28.07.14 11:40:16]
»

Mersi frumos

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[28.07.14 16:10:15]
»

@adryana: felicitari! Utile recomandari si bine documentat review!

adryanaAUTOR REVIEW
[28.07.14 17:33:01]
»

@maria55, multumesc si tie, mi-a placut mult acest traseu.

sunflower
[31.07.14 08:37:39]
»

Foarte util, scris ca întotdeauna cu sufletul! Mulțumim frumos.

adryanaAUTOR REVIEW
[31.07.14 09:24:53]
»

@sunflower, te imbratisez cu drag.

zuftim
[03.08.14 18:57:37]
»

@adryana:

F. F. util! Cat voi putea de curand, abia astept sa revin in Turcia

adryanaAUTOR REVIEW
[04.08.14 08:06:53]
»

@zuftim, iti multumesc, la fel gandesc si eu si tot pe aici am sa merg spre Kusadasi. Vacante frumoase!

master1982
[02.09.14 09:26:15]
»

@adryana: buna... eu in data de 17 sept am cazare la un hotel in Kusadasi si as vrea sa shtiu traseul urmat de tine de la bucuresti pana in kusadasi, statii peco unde se poate alimenta si cu ce ai platit combustibilul.

adryanaAUTOR REVIEW
[03.09.14 07:42:52]
»

@master1982, anul acesta am fi dorit sa mergem pe acelasi traseu de acu 2 ani dar datorita inundatiilor din Bulgaria, la iesirea din Veliko Tarnovo un politist ne-a deviat pe Shipka. Nu recomand deloc. Traseul pe care am fi dorit sa mergem este acesta:

Ruse – Byala - Veliko Tarnovo – Gurkovo - Nova Zagora - Stara Zagora - Dimitrovgrad-Haskovo - Harmanli (autostrada) - Capitan Andreevo - Edirne (Turcia) – Canakkale=630 km. (aprox. 10 ore). De la Ruse pana la Edirne sunt aprox. 360 km. De la Izmir spre Kusadasi am ocolit autostrada si am mers pe traseul de care am scris mai sus. Drumul pana la Kusadasi l-am facut in 2 zile cu oprire in Cucukkuyu la hotel Cetinkaya unde am dormit prima noapte.

Despre benzinarii iti spun ca gasesti pe parcurs destule, noi am platit direct cu cardul si am alimentat intai de la Petrom din vama Giurgiu apoi de la Shell si alte cateva. Este important sa faci plinul la bulgari inainte de a intra in Turcia, la ei combustibilul e mai scump. Vacanta frumoasa sa aveti!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
master1982
[03.09.14 09:13:20]
»

@adryana: Harmanli (autostrada) e in bulgaria din ce vad pe harta... cat se plateste? iar referitor la combustibil... o sa fac plinul in bulgaria... dar nu imi ajunge... tot tre sa pun si din turcia. Daca ati platit combustibilul cu cardul... nu ati intampinat probleme sa va taxeze mai mult pentru ca ei tasteaza in moneda lor suma pe care o platim noi cu cardul.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
adryanaAUTOR REVIEW
[03.09.14 10:36:20]
»

@master1982, singura autostrada cu plata pana la Kusadasi este cea de la Izmir care asa cum am spus, se poate ocoli, tocmai ca sa nu platesti. Iar din tara pana la Kusadasi ai de platit asa: 1) la Giurgiu-taxa trecere pod 2) vinieta-cand intri la bulgari 3) taxa de trecere cu vaporul de la Eceabat spre Canakkale 4) taxa autostrada Izmir-Kusadasi (daca e necesara). Eu am scapat de aceasta taxa deoarece am mers prin Menderes asa cum am scris mai sus. La bulgari nu se plateste autostrada.

Plata cu cardul este avantajoasa si multi o saluta deoarece nu se ia comision atat de mare asa cum ne speriasem noi la inceput. Este cam acelasi lucru sa schimbi valuta si sa platesti motorina in moneda locala sau sa platesti direct cu cardul. Noi am facut si cumparaturi la turci in supermarket si am platit cu cardul si am iesit bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Rețea
[04.09.14 16:11:45]
»

Multumesc! Ne. am intors... a fost usor

adryanaAUTOR REVIEW
[05.09.14 07:23:30]
»

@Retea, ma bucur mult, sper ca v-a placut traseul.

master1982
[01.10.14 15:33:05]
»

M-am intors si eu din concediu... am fost cu masina pe traseul descris mai sus... a fost un pic obositor dar a meritat... la plecare am oprit o noapte la un hotel in Canakkale unde aveam rezervare. La intoarcere am venit glont 1000 km apoi am facut o oprire de o ora... apoi inca 250 km.

calatorul
[10.10.14 18:15:08]
»

Atragatoare descriere, am recunoscut si eu locurile pe care le/am strabatut acum vreo trei ani cu masina, pe acelasi traseu aproape. Multumim pentru recomandari, sunt utile tuturor.

adryanaAUTOR REVIEW
[11.10.14 10:47:35]
»

@calatorul50, multumesc pt. aprecieri.

bullet123
[29.05.15 17:05:56]
»

Buna Ziua, la jumatatea lunii Iunie plec impreuna cu familia din Craiova, catre Kusadasi, cu masina personala, motor benzina+ instalatie GPL.

As dori sa aflu de la cei care au mai fost pe acest traseu daca pot gasi statii GPL in Bulgaria si Turcia si la ce pret este litrul de gaz.

Va multumesc.

calatorul
[29.05.15 20:58:03]
»

@bullet123 - Cred ca nu aici trebuie postata intrebara daca sperati sa primiti si raspunsuri. Folositi o pagina noua asa cum arata cea de aici http://amfostacolo.ro/intrebare.php? tid=1&a=-9&CMR=1.

CAutati in capul paginii rubrica Scrie o intrebare noua si puneti textul acolo. Succes.

bullet123
[29.05.15 23:53:19]
»

Am pus aici, pe 04.02.2015,

amfostacolo.ro/intrebare- ... hp?iid=6994&a=1,

si nu a raspuns nimeni. :-)

adryanaAUTOR REVIEW
[30.05.15 19:01:02]
»

@bullet123, pe traseul acesta sunt atatea benzinarii incat le-am pierdut numarul la un moment dat. Dar nu numai pe aceasta portiune de drum. Este stiut ca pretul combustibilului in Turcia este mai mare decat la greci sau bulgari, mai multe detalii nu pot sa iti dau dar e bine sa iesi din Bulgaria cu plinul facut.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
btt
[27.06.15 10:22:09]
»

@adryana - Multumesc pentru review.

Confirm ca nu este necesara autostrada turceasca pana la Kusadasi. Pentru cine vrea sa inteleaga viata obisnuita a turcilor, recomand traseul fara autostrada. Drumul este in mare parte ca autostrazile noastre, dar este putin mai lent din cauza semafoarelor. Se circula fara probleme cu 100Km/h prin localitati, politia fiind foarte toleranta inclusiv cu ai lor. Este suficient sa mergi cu celelalte masini. Traseul este simplu de urmat. In plus este pitoresc si oricand te poti abate pentru a mai vizita cate ceva.

Nu ocoliti Selcuk; veti ramane cu amintiri frumoase si valoroase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dabator
[27.06.15 11:00:14]
»

@btt: Eu nu m-aș baza deloc pe toleranța turcilor. Astea sunt povești urbane.

E drept că nu sunt puși pe jecmăneală, dar nu înseamnă că dacă întâlnești un radar, nu vei plăti, dimpotrivă o vei face cu vârf și îndesat. Iar depășirea cu peste 30-50 km pe oră a vitezei legale este peste tot pedepsită ca atare.

Pe mine m-a prins radarul între Bodrum și Kusadashi cu 116 km/oră și am primit un "bon" de 150 TL (eram în afara localității iar viteza legală era de 100 km/oră). Polițistul mi-a explicat că, dacă aș fi depășit doar 10 km/h nu m-ar fi amendat...

Nu spun că eu circul peste tot cu viteza legală, dar cine o depășește trebuie să știe ce riscuri îți asumă.

btt
[27.06.15 11:15:56]
»

@Dabator - Multumesc. Mergeti cu viteza legala

@bullet123 - Cat despre GPL, pe acest drum dar si pe altele, este suficient. Cam 2.6-2.9 TL.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[27.06.15 11:17:27]
»

@btt -

Se circula fara probleme cu 100Km/h prin localitati, politia fiind foarte toleranta inclusiv cu ai lor. Este suficient sa mergi cu celelalte masini

Într-adevăr, se circulă cu 100 km/h prin localități unde limita este de 50 km/h, dar NU CÂND ESTE RADAR. Poliția turcă nu este nici pe departe așa tolerantă cum crezi, dar, spre deosebire de ai noștri, polițiștii sunt mai interesați de fluența traficului, decât de planul de amenzi.

Pentru cine vrea sa inteleaga viata obisnuita a turcilor, recomand traseul fara autostrada.

Te-aș crede dacă mi-ai explica cum înțelegi tu viața obișnuită a turcilor traversându-le localitățile cu 100 km/h.

btt
[27.06.15 12:54:45]
»

@nicole33 - In primul rand multumesc pentru impresiile/ecourile pe care le-am citit de la tine. Mi-au folosit mult.

Apoi multumesc pentru asta: "Polițiștii sunt mai interesați de fluența traficului". Am scris pentru vitezomani dar si pentru cei ce vor sa viziteze. Initial am mers regulamentar, apoi am ales sa merg in grup, alaturi de masini turcesti. Am trecut si pe langa radare. De multe ori am trecut pe langa politie in zone cu restrictii mari de viteza (lucrari sau intersectii). S-a intamplat o data sa fiu cu 120 km/h singur, in fata radarului, undeva, intr-o vale. Nu in ultimul rand, pentru drumul despre care vorbim are in localitati portiuni insemnate unde limita de viteza este 80Km/h. Asa cum zici, politistii sunt realmente interesati de fluenta traficului. As zice ca nu sunt toleranti in aplicarea legii, ci doar cu momentul in care o fac

Cat despre viata obisnuita a turcilor... o poti observa daca opresti sau te abati sa mai vizitezi cate ceva...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
13 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adryana, btt, bullet123, calatorul, fany2all, iulian.chiper, maria55, master1982, nicole33, Oana0704, Rețea, sunflower, zuftim
Alte articole din această RUBRICĂDrumul spre Kusadasi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.090751171112061 sec
    ecranul dvs: 1 x 1