Craiova - Didim

TIPĂREȘTE

REVEDI TURCIA E POI MUORI...

Asa se pot intitula impresiile mele despre actualul sejur.

Ne-am cunoscut in ’90, am fost fascinat din prima clipa si m-am indragostit instataneu. Aici am vazut o gramada de lucruri pentru prima data si totodata am invatat multe despre viata. Aici am vazut primul mall cand in Romania se construiau gherete de tabla pompos denumite “boutique”, aici am vazut prima piscina pe acoperisul unei cladiri cand la noi erai inca fericit sa gasesti un strand deschis, aici am vazut ce inseamna un hotel de 5* si serviciile aferente (inclusiv “minunea” cu bagatul cheii in perete ca sa ai current) cand la Mamaia mi se spunea ca nu pot primi un alt sul de hartie igienica decat dupa o saptamana de stat in camera respectiva (era regula un sul/saptamana/camera!), aici am experimentat primul allinclusive cand inca romanii nu stiau de Bulgaria iar bulgarii nu stiau de allinclusive. Tot aici am invatat ca orice lucru are un pret si pentru a-l gasi e bine sa negociezi. Da e vorba de Turcia.

Ca in orice dragoste au aparut si probleme, iar vicisitudinile vietii au facut sa ne despartim, dar tot timpul am simtit ca ne vom revedea.

In ianuarie, pe cand urma sa stabilim destinatia de vacanta a acestui an am ajuns la concluzia ca acesta poate fi anul revederii. Prin urmare le-am spus fetelor ca anul acesta vom face concediul la marea mea dragoste.

Spre stupoarea mea nu au sarit in sus de bucurie. Oare de ce? Am aflat repede: cea mica a inteles ca vom sta acasa (marea dragoste este normal mami), iar cea mare a crezut ca este un mod mai subtil de a o anunta ca am pe altcineva. Dupa ce m-am lamurit si le-am lamurit despre ce este vorba am trecut l-a alegerea destinatiei (despre asta voi vorbi cand voi scrie reviewul hotelului).

Desi isis si pkk si Erdogan au incercat sa ma intoarca din drum am fost atat de hotarat incat am convins-o pe mami ca am fost noi in perioade la fel de tulburi pe acolo (1996 cand Erdogan a devenit primar sau 1999 cand l-au arestat pe Ocealan) si nu am simtit nici un pericol, poate pentru ca atunci nu existau “televiziunile de stiri” ca sa ne informeze ce rau e in Turcia.

Destinatia fiind aleasa am cautat pe net informatii despre traseu si nu am gasit prea multe asa ca m-am hotarat sa dau eu cateva detalii ale drumului Craiova-Didim.

In primul rand ma declar din start un adept al traseului pe podul Calafat-Vidin si asta pentru ca am trecut de multe ori cu bacul in Bulgaria si stiu ca nu poti fi sigur de un orar exact la aceste treceri.

Am plecat cu noaptea in cap din Craiova. Pana la Calafat este un drum refacut in proportie de 80% (lucru care il stiam de altfel) bine semnalizat (poate chiar prea bine fiind o multime de semne care arata curbe periculoase desi nu toate au justificare). Portiunea nerefacuta nu este chiar rea, dar spre deosebire de zona anterioara nu are aproape nici un semn de circulatie sau marcaj pe sosea lucru care venind dupa multitudinea de semen din zona anterioara te descumpaneste putin.

La Calafat am trecut granita in 10 minute. In Bulgaria am oprit la primul Petrol pentru vigneta (cam la 10 km de la iesirea de pe pod) si nu am gasit pe 30 zile asa ca am mers pana la primul Lukoil unde am alimentat (pretul la benzina este 1.96-2.02 leva/ litru) si am luat vigneta pe 30 zile (30 leva).

Am continuat pe traseul Vidin-Montana-Vrata-Sofia. S-a lucrat la portiunea Vidin-Montana timp in care traseul a fost deviat prin Lom, dar acum este permisa circulatia masinilor sub 12T (banuiesc ca nu e o problema pentru ca nimeni nu pleaca cu TIR-ul in concediu). Mai sunt doua mici zone care isi asteapta asfaltul (una in zona Dimovo, ) dar se trece repede de ele. La Montana m-a asteptat o mica surpriza, fata de anul trecut fiind data in folosinta centura orasului care este in regim de autostrada. La Vrata inca nu au reparat drumul asa ca portiunea ce strabate orasul este jalnica. Pe autostrada ce coboara la Sofia mai sunt zone unde se lucreaza.

Odata ajuns la Sofia trebuie avut in vedere ca intrarea pe autostrada spre Turcia nu este semnalizata (nu sunt adeptul GPS-ului considerand ca cei ce monteaza semnele de circulatie stiu ei de ce le pun, pe cand GPS-ul te mai duce uneori prin “balarii”). Stiam din trecut (prima bucata din aceasta autostrada ca si bucata ce vine spre Sofia a facut-o “odiosul” lor deci este in functiune dinainte de 90) ca la primul pod care traverseaza autostrada trebuie urcat pe el si trebuie sa merg in directie inverse decat spre Kulata (care are indicatoare vizibile). In continuare sunt indicatoare pentru Plovdiv si mai apoi Svilengrad.

Portiunea veche a autostrazii (pana unde se bifurca spre Burgas respective Svilengrad) are un asfalt peste care de-a lungul timpului s-a pus multa criblura care a intrat in asfalt asa ca nu poti sari de 120 km/ora. Restul autostazii are asfaltul ok.

Ajuns in zona de granita am alimentat la ultima benzinarie din Bulgaria, un Shell aflat cam cu 20 km inainte de vama. Cand ma apropiam de vama, cu 11 km inainte, am vazut ca incepe coada de TIR-uri (nu am mai vazut asa ceva din anii 90) asa ca m-am speriat putin, m-am gandit ca ar fi bine sa ies in Grecia si apoi sa trec in Turcia, dar am continuat sa merg inainte hotarat ca la primul semn ca ar fi probleme si la auto mici sa aplic planul.

Probleme nu au fost asa ca am intrat in vama Kapitan Andreevo fara nici o piedica, masini mici putine (10-15), doua puncte de control deschise asa ca in 10 minute am trecut in Turcia unde formalitatile la cele 4 ghisee au mers pe repede inainte (doar la controlul vamal m-a pus sa deschid portbagajul, fara sa puna mana pe nimic din el ca sa verifice) si m-a intrebat unde merg: Kusadassi? Eu am spus ca da si a fost totul terminat, sau aproape totul pentru ca la suirea in masina fetita m-a certat ca de ce am mintit si nu am zis ca mergem la Didim, i-am explicat ca pentru “nenea” era cam acelasi lucru si nu conta. In concluzie in mai putin de 20 minute am scapat de aceasta vama unde in trecut am stat si 2-3 ore.

In sfarsit am putut spune ca mi-am revazut iubita!

Pentru a simti mai bine aerul de Turcia am hotarat sa trec prin Edirne si sa nu o iau pe autostrada pana la Havsa. In Edirne vazand un ING am zis sa scot ceva lire asa cam am avut parte si de un mic incident. Am lasat masina, asa cum stiam ca se procedeaza, pe avarii intr-un loc nepermis si am fugit la ATM, care ATM a hotarat ca ii e foame si a inghitit cardul. Cum Murphy actioneaza si in Turcia intre 12.30-13,30 banca era inchisa, m-am agitat eu la usa pana m-a vazut paznicul care cu amabilitatea turceasca a rezolvat problema in 10 minute si am putut pleca mai departe linistiti cu portofelul plin.

In continuare nu prea mai sunt multe de spus, au mai scris si altii despre portiunea aceasta de traseu. Totusi trebuie sa mentionez ca mi-a placut soseaua expres existenta, care sigur ii face pe cei ce trec pe ea sa isi doreasca sa avem si noi asa ceva in tara in locul acelor multe autostrazi care sunt doar pe hartie.

La Gelibolu am zis sa imi incerc norocul poate nu e coada la ferryboat, am intrat si am prins in fata un camion cu cherestea, mergand dupa el am trecut de capatul cozii fara sa imi dau seama. Cum nu aveam ce face am mers inainte (e o zona cu 4 benzi despartite de un scuar) cu gandul sa intorc cand pot.

Am ajuns la capatul scuarului unde intoarcerea era interzisa si vrand sa fac manevra vad o masina de politie, zic sa nu fiu chiar nesimtit sa fac o manevra interzisa chiar in fata lor asa ca merg inainte unde peste 200 m dau peste un nene care imi face semn grabit sa urc pe ferryboat desi eu nu eram la rand, nu pot sa il refuz asa ca platesc cei 35 TL si intr-un minut sunt imbarcat fara sa stau deloc la coada. Asta da noroc (bineinteles ca si camionul din fata a urcat fara ca nimeni sa protesteze, nu prea am inteles cum s-a putut asa ceva).

Fericit m-am uitat la ceas si i-am putut spune celei mici ca acum ii pot garanta ajungerea la Kucukkuyu in timp util pentru a-si muia piciorutele in mare (toata Bulgaria m-a intebat acest lucru). De la Lapseky la Kucukkuyu nu este de semnalat decat faptul ca ultimii 15 km sunt fara drum expres si cum acelasi Murphy ne hotaraste soarta, am prins un camion lenes in fata pe zona de curbe asa ca nu am putut depasi decat dupa vre-o 12 km de mers ca melcul.

In concluzie am ajuns la Kucukkuyu (oprirea intermediara aleasa la “sfatul” celor mai umblati prin zona in loc de Canakkale) dupa 14 ore si 975km.

Seara am respectat ritualul care il aveam intotdeauna cand am fost in concediu in Turcia si anume o scurta baie in mare urmata de o bere la o terasa pe malul marii.

Urmau inca 400km destul de lungi pentru ca toti eram nerabdatori sa vedem “hotelul final” cum ii zice fiemea resortului din Didim.

Din drumul de a doua zi ar fi de semnalat trecerea prin Izmir care a fost destul de stresanta. Conform sfaturilor de pe AFA am hotarat sa nu o iau pe autostrada pentru a evita complicatiile cu cardul HGS asa ca am cautat sa merg pe drumul vechi. Am urmarit (cum stiam ca trebuie) drumul spre Aydin destul de bine semnalizat (cand au lipsit indicatoarele am mers drept pe pricipiul: daca nu ne semnalizeaza nimic inseamna ca drumul nu se schimba).

Aproape de iesirea din Izmir a aparut destul de brusc un indicator spre Kusadassi care m-a prins pe banda 2, dar s-a rezolvat treaba cu semnalizarea de rigoare fiind lasat sa trec pe banda 1 si apoi la dreapta.

Drumul de la Izmir la Kusadasi (care nu l-am facut niciodata pe aici inainte folosind autostrada si platind la iesire la taxator) este bun, dar in comparative cu drumul expres din restul traseului arata rau. De la Kusadassi la Didim drum fara probleme, dar cu un vant groaznic din lateral, vant care s-a oprit brusc cum am ajuns la 10 km de Didim.

Finalul calatoriei a fost dupa 1375 km parcursi pe drumuri bune si foarte bune in conditii care m-au facut sa ma mir cum am ajuns eu inainte pe aici cand nu erau atatea autostrazi in Bulgaria si drumuri expres in Turcia. Ar mai fi de spus ca in Turcia benzina costa 4.46-4.5 TL.

Sper ca am descrie destul de bine drumul Craiova-Turcia pentru care eu nu am gasit descrieri amanuntite.

Acum incepe cu adevarat concediul care sper sa fie reusit.

Pentru cei interesati de siguranta pot spune ca nu am vazut nimic special pe drum si nici in scurta plimbare de seara din Kucukkuyu.

Viata nu pare sa tina cont de starea de urgenta si nici de lovituri de stat, ca o comparatie in ‘99 cand cu Ocealan am vazut soldati inarmati pe Ladies Beach imbracati in pantaloni scurti si camasi cu maneca scurta, dar cu mana pe gun.

---

VIZUALIZĂRI: 3394 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI