GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un hotel foarte bun, mult peste așteptări
Pentru vacanța din acest an ne-am hotărât tot pentru Turcia, dar am zis să mai schimbăm zona Kusadasi și să încercăm și noi mult lăudata Antalya. Cum aveam trei săptămâni de concediu, am decis să împușcăm 3 iepuri dintr-un foc și să vizităm 3 hoteluri aflate în 3 zone diferite. A început documentarea temeinică pe Internet pe site-urile de impresii de la noi și de afară, precum și pe site-urile diferitelor agenții de turism pentru prețuri și reduceri. Spre sfârșitul lunii ianuarie am ales și rezervat, în această ordine, Alva Donna Exclusive 5* UAI-Belek, Silence Beach Resort 5* UAI-Side și Vikingen Quality Resort and Spa 5* UAI-Alanya.
La momentul respectiv, ca și acum de altfel, pe Am fost acolo toate 3 erau destul de controversate, notele generale nu erau strălucite (AD-7.14, SB-8.50 și VQ-7.77), dar prețurile se încadrau în bugetul alocat.
Am plecat cu mașina personală din București cu o oprire la dus la Grand Cinar-Kutahya și la întoarcere am oprit la Pasha Palas – Izmit (Kocaeli).
La Alva Donna am ajuns duminică 12.06.2011 la ora 12,05. Hotelul se află în Bogazkent, la 5 km de Belek, dar ruta indicată de GPS a fost prin Serik și apoi la dreapta pe un drum șerpuitor de 11 km prin pustietate care credeam că nu se mai termină. Puteam găsi hotelul și orientându-ne strict după indicatoare. Am oprit la barieră și după ce am prezentat voucher-ul am fost lăsați să intrăm.
Check in-ul a durat 15-20 minute. Recepționerul a încercat în primă fază să-mi ofere o cameră cu vedere laterală la mare. Menționez că jumătate din camerele din hotel au vedere laterală la mare, cateva au vedere frontală, iar restul dau spre alte camere ale hotelului sau spre stradă. Hotelul este compus din 7 clădiri, amplasate 3,2, 2. Fără nervi, dar și fără șpagă, am refuzat din start camera propusă precizându-i, pe un ton politicos, dar ferm, că eu nu am plătit suplimentul de sea-view pentru a sta cu capul sucit ca să văd marea și că vreau neapărat o cameră cu vedere frontală la mare cum scrie pe voucher. A găsit imediat una conform solicitărilor, însă a zis că nu e încă gata și că trebuie să așteptăm vreo oră. I-am spus că nu mă grăbesc că doar sunt în vacanță, ne-am așezat pe una din canapelele mari și confortabile din recepția cu adevărat grandioasă și în nici 10 minute m-a chemat să-mi dea cardurile de la cameră, cardurile pentru prosoape de plajă, o hartă a resortului și conceptul de UAI. Pentru prima dată de când tot merg la all inclusive aici NU am avut clasicele brățări. Bell boy-ul ne-a cărat bagajele pt. 1 euro și vroia să ne parcheze și mașina, ceea ce nu am acceptat noi.
Parcarea hotelului, care este destul de mică (majoritatea turiștilor vin cu avionul) era aproape goală când am sosit, dar s-a umplut pe parcursul sejurului numai cu mașini de Turcia. Toată săptămâna singura mașină cu numere românești a fost a noastră.
Nu am fost singurii români din resort, dar oricum numărul românilor nu a trecut de 3-5%, foarte discreți, în sensul că nu ieșeau deloc în evidență, ceea ce a fost foarte bine. Majoritari erau rușii, urmați de nemți și turci. Chiar și moldovenii (de peste Prut) erau mai mulți decât românii.
Am primit camera 1473, aflată la etajul 4 (sub Presidential Suite) cu vedere la piscina cu tobogane și vedere superbă la mare. Camera este spațioasă, cu mochetă pe jos, cu un pat matrimonial foarte mare și un fotoliu extensibil (pe care nu l-am folosit), televizor LCD fără nici un canal în limba română (nu m-a deranjat deloc acest lucru), minibar ce conține 2 beri Efes 0,330 la doză, 2 Coca Cola 0,450,2 Coca Cola Light 0,450,4 cutiuţe de Cappy cu pai de vişine şi portocale de 0.2, 2 ape minerale 0,250 și 1 apă plată 1,5 (zilnic se completa gratuit ceea ce se consuma), cană-fierbător cu 2 căni, plicuri de ceai Lipton, ness, lapte praf, zahăr alb, brun și îndulcitori (se completau zilnic), aerul condiționat centralizat funcționa mulțumitor (era reglat să nu scadă sub un minim de 23 de grade). În hol există un dulap foarte încăpător cu uși glisante și oglindă în care se afla seiful, la fel foarte mare (a încăput în el laptop-ul de 15,6 inch), gratuit, cu cod de blocare și fantă pt. card de credit. Baia nu este foarte mare, dar are cadă, uscător de păr, oglindă măritoare, telefon, dozator de săpun lichid Dove la chiuvetă (mai bun ca al meu cumpărat din România), dozator de șampon/gel de duș Lux la duș, sticluțe cu șampon, balsam, spumă de baie și loțiune de corp care se completau zilnic, cască de duș, dischete pentru demachiat, bețișoare, pieptene. Nu am avut halate (nici nu mi-au lipsit), în schimb am avut papuci. Toate instalațiile sanitare, precum și mobilierul sunt noi și moderne (hotelul a fost renovat în 2010). Balconul este mare și dotat cu 2 scaune (puțin cam incomode), o măsuță și un uscător micuț de rufe. Un aspect care m-a deranjat puţin a fost faptul că temperatura apei la duş varia alternativ de la rece la fierbinte şi tot aşa, indiferent de ora la care făceam duş, chiar şi dimineaţa foarte devreme când mai toţi dormeau.
Curățenia în camere se făcea zilnic cu destul de mult simț de răspundere, dezinfecta WC-ul și chiuveta, aspira mocheta, spăla inclusiv geamurile-paravan de la cadă. Prosoapele se schimbau în fiecare zi, iar lenjeria o zi da o zi nu. După ce i-am lăsat cameristei un mic bacșiș, mi-a schimbat cearșafurile în fiecare zi (deși nu era neapărat necesar). În 7 zile cât am stat nu m-am întâlnit cu camerista decât o singură dată, curățenia efectuându-se până la ora 13, însă cel care umplea minibarul și cel cu ceaiul și cafeaua apăreau și pe la 14,30-15,30 când ne făceam siesta. În drum spre plajă era chioșcul de prosoape, cu program 08.00-19.00, unde am dat cardurile primite de la recepție în momentul cazării (fără garanție) în schimbul prosoapelor și apoi le schimbam gratuit pe cele ude cu unele uscate chiar și de 2 ori pe zi, scăpând astfel de grija uscării acestora pe balcon.
Restaurantul principal era pe 2 nivele. Micul dejun și cina se serveau la etaj, unde era și o terasă generoasă, iar masa de prânz se servea la parter, terasa era mult mai mică. Indiferent la ce oră mergeam să mâncăm, am găsit întotdeauna masă pe terasă, seara căutam ceva mai mult. Cum ne așezam la masă apărea un ospătar care ne întreba ce dorim de băut și ne aducea repede de la bar băuturile cerute. La al doilea pahar trebuia să-i chemăm noi, rareori veneau iar din proprie inițiativă. M-a surprins în mod plăcut marea varietate de mâncăruri pentru toate gusturile, prospețimea și modul de prezentare al acestora. În fiecare seară erau grătare cu pește, pui, curcan. Spre deosebire de alte hoteluri tot de 5* la care am fost și unde nu vedeam baclavale decât la seara turcească, aici am avut de ales zilnic din 3-4 feluri de baclavale/ sarailii. Fructele erau de asemenea într-o mare varietate. Eu o săptâmână nu am mâncat decât căpșuni și cireșe care mi s-au părut foarte gustoase. În alte părți pepenele galben și roșu erau baza. Dimineața beam fresh-uri de portocale (ușor diluate) care erau free.
Pentru masa de prânz, de fapt între 12-16, mai puteam mânca la snack restaurant unde ținuta era mai lejeră. La snack se puteau comanda 3-4 feluri de pizza (pizza Alva Donna cu ton a fost preferata mea), hamburgeri, cheeseburgeri, chicken burgeri, kebap de vreo 3 feluri, paste, fripturi de vită (preferata noastră) și pui la grătar cu orez sau/și cartofi prăjiți, băuturi (inclusiv ayran) de la snack bar. Supa, salatele și fructele erau cu autoservire. Lângă barul de la piscina principală o turcoaică făcea gozleme cu diferite umpluturi la alegere între orele 12.30-16.30. După ce termina cu gozleme-le, turcoaica se muta 10m mai încolo și începea să facă niște gogoși plate ca niște scovergi. Pe la 16-16,30 se deschidea potato corner, o tonetă de unde luam cartofi mari copți și umpluți cu unt, cașcaval, rondele de măsline verzi sau negre, porumb dulce, castraveți murați, salam mărunțit, o chestie ca salata de beuf, ketchup și maioneză. Până seara târziu tot lângă barul de la piscină era o tonetă cu porumb fiert, popcorn și vată de zahăr.
Era să uit chioșcul de înghețată și sucuri înghețate care era amplasat strategic între piscina mare, piscina de copii, intrarea la amfiteatru și chiar pe aleea care duce la plajă. Dacă la alte hoteluri programul de înghețată era de 1-2 ore pe zi, aici programul era de 12 (DOUĂSPREZECE!) ore, respectiv între 10-22 și aveam de ales din 6 arome după gustul fiecăruia. Inutil să mai precizez că nu era niciodată coadă.
Restaurantele a-la-carte erau 5 la număr: turcesc, pescăresc, italian, mexican și chinezesc. Am fost la primele 4. La Alva Donna am întâlnit cel mai elegant și comod sistem de rezervări la restaurantele cu specific. Rezervările se făceau telefonic din cameră, în fiecare zi între 18-20 pentru seara următoare, la un număr la care răspundea un robot care mă punea să aleg limba apăsând o anumită tastă, apoi alegeam restaurantul dorit apăsând o altă tastă, apoi tastam numărul de persoane, urma un mesaj care imi confirma datele rezervării și la sfârșit salvam. La chinezesc nu am reuşit să rezerv pentru că nu mi-a primit numărul de persoane şi atunci am ales altceva, a doua zi nu am mai încercat pentru că era Gala Night şi ar fi fost păcat să ratez aşa un spectacol, iar pentru ultima seară nu era disponibil. Toate 4 mi-au plăcut foarte mult pentru intimitatea pe care o ofereau, modul de servire şi mâncărurile deosebite de cele din restaurantul mare. Diferenţa între restaurantele de aici şi cele din alte părţi pe unde am fost înainte şi după a constat în numărul mai mare de feluri şi bogăţia farfuriei. Am făcut eforturi să mănânc tot ce mi-au dat ca să nu jignesc bucătarul (evident că mi-a şi plăcut, dar era mult prea multă mâncare). Aici nu s-a mai întâmplat să mă ridic de la masă cu gândul să trec şi prin restaurantul principal pentru o completare.
Barul de pe plajă, care a fost închis până cu 2 zile înainte să plecăm (nici măcar nu apărea în conceptul primit la recepție) şi pentru noi ar fi fost cel mai important pentru că noi nu am stat la piscină, ci doar la mare, servea ceai, cafea, sucuri şi bere. La fel, la barul de pe ponton (unde seara se putea fuma narghilea contracost) nu se serveau băuturi alcoolice, iar dozatorul de bere a fost adus abia în cea de a 3 zi din sejurul nostru. Pentru orice altceva trebuia să mergem până la Pool Bar sau la Snack Bar şi înapoi prin soare, aşa că adesea renunţam. Sucurile de la dozator erau din gama Coca Cola, inclusiv Nestea, dar aveau şi Cappy la cutii de 1l din care puneau în pahare. Sticle de apă plată la 0,33 și mere erau puse în nişte boluri mari cu apă şi gheaţă la toate barurile din resort. Am avut UAI, dar, din punctul de vedere al băuturilor alcoolice de import care intră în concept şi care sunt extra, lucrurile nu mi-au fost prea clare până la sfârşit, deoarece la nici un bar nu era vreo listă de preţuri pentru cele extra sau măcar o listă cu cele cuprinse în concept. Am cerut Campari şi am primit la un bar, iar la altul mi-a dat în loc bitter Garrone motivând că pentru Campari trebuie să plătesc. Situaţia s-a repetat cu Amaretto când am băut şi original (Disaronno), dar şi echivalentul turcesc (prea dulce), precum şi cu Baileys, la un bar am băut original, iar la altul îmi punea ori un Irish Cream de-al lor ori un whiskey de import cu gheaţă. Cocktail-urile, în general bune, unele chiar reuşite (Mojito, Pina Colada), aveau de fiecare dată alt gust, în funcţie de cel care le combina. Nu este normal să se întâmple aşa ceva la un hotel de 5*. Cafea espresso adevărată nu am găsit decât la Cinnabar (lobby bar), mai exista un espressor şi la un alt bar (Festival Bar), dar chipurile era defect („kaput”). Mai există Disco Bar 23.30-02.00, în spatele amfiteatrului, dar noi nu am ajuns, cum nu am ajuns nici la barul de la centrul spa, deși acesta se afla la parterul corpului în care eram cazați și treceam pe acolo de câte ori luam liftul. Cel mai bine ne-am simțit la Bella Bar (Pool Bar, deschis non-stop) și la Lobby Bar (foarte spațios și în care nu se fuma, dar beneficia de 2 terase care dădeau în 2 grădini superbe, într-una din ele puteam admira şi o lebădă neagră, 2 lebede albe+boboci). Deși am avut room service gratuit între 02.00-06.00, dar doar pentru mâncare, băuturile se plăteau, nu am apelat pentru că nu mi-a fost foame noaptea.
Plaja şi marea au fost o surpriză nu tocmai plăcută pentru mine. Din ce mă documentasem, s-a dovedit că nu suficient de bine, mă aşteptam să găsesc o plaja lată cu nisip. Plaja era într-adevăr lată şi cu nisip, dar în zona în care erau amplasate şezlongurile şi încă vreo câţiva metri spre mare, însă la intrarea în apă era o fâşie de 3-4m lăţime de pietricele rotunjite, dar foarte deranjante la tălpi şi la mers, strat de pietricele care se continua şi în apă. Adâncimea mării creşte brusc. La 3-4m de mal deja îmi trecea de cap, fără să fi dat de nisip. Când sunt valuri un copil nu are nici o şansă să intre dacă nu înoată foarte bine. Obişnuită cu plajele cu nisip fin de la noi, dar şi din zona Kusadasi (plaja din Davutlar este doar un exemplu) am fost dezamăgită. Chiar nu m-am aşteptat la aşa ceva. Oricât de mult mi-a displăcut că mi se afundau picioarele în pietriş până mai sus de glezne, cu riscul permanent de a-mi pierde echilibrul, m-am gândit că putea fi şi mai rău dacă ar fi fost bolovani în care să-mi rup picioarele. Am încercat şi varianta intrării în apă de pe ponton, pe scară, direct la apă adâncă. La ieșirea de pe plajă erau dușuri și cabine de schimb. Un minus ar fi lipsa toaletelor de pe plajă. Pe plajă sunt amenajate câteva umbrare ”colective” sub care sunt aliniate, pe mai multe rânduri, șezlongurile. Este o soluție convenabilă pentru că nu ne mai plimbam cu șezlongul după umbra de la umbrelă și între rândurile de șezlonguri copiii se puteau juca în nisip feriți de soarele arzător. Cine vroia să se bronzeze își trăgea patul la soare. La ora 7, înainte de micul dejun ne ocupam și noi locuri cu un prosop, altfel nemaiprinzând în primul rând. Erau locuri și mai târziu, dar mai în spate. Tot pe plajă mai erau și câteva Bali Houses care se rezervau contra cost cu o zi înainte, dar erau cel mai departe de mare. Pontonul avea, pe lângă barul cu câteva măsuțe și scaune, fotolii și canapele, duș și o zonă amenajată pentru plajă cu umbrele, niște saltele și perne mari pe care era cam bătaie. Am stat și noi acolo doar în ziua plecării pentru câteva ore.
Piscinele erau curate și bineîntreținute (în fiecare seară erau aspirate și apa tratată). Am numărat vreo 6 (piscina mare, cea de la tobogane, 2 pentru copii+tobogane pentru copii, cea interioară și cea de la centrul spa). Pe mine nu m-au interesat deloc piscinele pentru că eu prefer marea, dar nu am putut să nu remarc că la piscină se rezervau și mai de dimineață șezlongurile. Tobogane erau 4, ”clasice”, nimic spectaculos, dar pentru mine au fost suficiente. Au fost și singurele ocazii când am intrat in piscină.
Alte facilități oferite de resort mai sunt: un teren de minifotbal, unul de tenis și unul de baschet, acesta din urmă acoperit parțial de o copertină, dar peste care se suprapuneau pistele de minigolf și, mai încolo, salteluțele pe care se practica gimnastică la anumite ore la indicațiile unei animatoare, o zonă folosită pentru trageri cu arcul, sală de fitness, precum și centrul spa. Nu m-a interesat nici una din ele, dar mă simt datoare să le enumăr pentru eventualii doritori.
Internet-ul wireless funcționa bine spre foarte bine atât în cameră, cât și în toate spațiile publice (restaurante, baruri, lângă piscină). Am intrat atât de pe laptop, cât și de pe telefoanele mobile folosind pentru autentificare la user numărul camerei și la parolă numele de familie.
Echipa de animație era activă în cursul zilei mai mult la piscină (unde eu nu am stat), dar veneau și pe plajă invitându-ne să participăm la beach voley, aqua gym, boccia, darts, diferite jocuri și concursuri, din fericire fără a fi prea insistenți. Probabil găseau destui doritori la piscină. Pe plajă mișunau cei de la centru spa, foarte insistenți în a ne oferi o mare varietate de masaje la prețuri piperate. În fiecare seară organizau la amfiteatru mini-disco și mini-spectacole pentru copii, urmate de diferite alte activități pentru adulți, spectacole cu dansatori profesioniști, discotecă cu formații și muzică live la piscina mare, concurs de karaoke la Pool bar, Pool Party la piscina cu tobogane (au dat drumul la apă la tobogane și se dansa și în piscină). Un aspect pozitiv pentru mine a fost acela că activitățile zgomotoase se încheiau pe la 23.30 și în 15 minute turiștii, majoritatea cu copii mici, se retrăgeau în camere, astfel că se putea dormi chiar și cu ușa de la balcon deschisă. Cine dorea să rămână până mai târziu o putea face la Pool Bar (non stop) la un pahar de orice, dar cu muzică în surdină, sau la Lobby Bar, însă acesta închidea la ora 24.00 (nu te dădea nimeni afară, dar stăteai degeaba).
Vinerea se organizează alternativ seară turcească sau seară de gală. Noi am prins Gala Night. Nu am cuvinte să descriu modul grandios în care au pregătit această petrecere cu adevărat memorabilă. Voi pune poze.
De excursii nu am avut parte și asta nu din vina mea. Reprezentanta agenției turcești partenere a agenției prin care am achitat sejurul nu și-a făcut apariția timp de 8 zile cât am stat acolo. Văzând că nu dă nici un semn de viață, după 3 zile m-am interesat la recepție dacă am vreun mesaj, vreun plic cu informații, oferte de excursii așa cum era normal, dar, surprinzător, nimic. Mi s-a părut cel puțin ciudat, având în vedere faptul că era în primul rând interesul ei să încerce să-și vândă excursiile, deloc ieftine. Nu mai vorbesc de faptul că am plătit niște bani (comisionul ambelor agenții) și aveam dreptul să beneficiez de asistență turistică. Am luat o copie a voucher-ului și am încercat să sun eu la numărul de mobil al persoanei de contact trecută pe acesta. Telefonul era închis. Ulterior aveam să aflu că reprezentanta habar nu avea de venirea noastră, iar numărul la care sunasem nu mai era valabil de cel puțin un an. A doua zi ne-am urcat frumos în mașină și am plecat să vizităm Belek-ul. Dacă nu aveam mașină, puteam lua dolmușul, care trecea prin fața hotelului la fiecare 30 de minute, dar trebuia să schimbăm 2 autobuze, unul din Bogazkent până în Serik și altul din Serik până în Belek, ceea ce mi s-a părut prea complicat, sau taxi-ul contra sumei de 20 USD dus-întors. Aș fi putut încerca să cumpăr excursii din hotel sau de pe stradă, dar mă pricopseam cu ghid de rusă (cel mai probabil) sau de germană, că englezi nu am văzut în zonă.
La plecare, în drum spre Silence Beach Resort - Side (următoarea noastră destinație de vacanță), ne-am abătut din drum 4-5 km și am vizitat Aspendos-ul, teatrul antic. Parcarea a fost 5TL și intrarea 15 TL/persoană.
După terminarea concediului, pot afirma că Alva Donna Exclusive a fost cea mai bună alegere de anul acesta și cel mai bun resort din Turcia vizitat de mine până acum. Aș reveni oricând cu plăcere, dar poate alegând transportul cu avionul.
Trimis de nicole33 in 18.07.11 23:49:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Kusadasi (Ephesus Princess, Sealight, Egeria Beach, Grand Belish), Side (Silence Beach), Alanya (Vikingen Quality), Bodrum (Royal Palm Area)
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.83444400 N, 31.14277800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Alva Donna a fost preluat de un alt grup si apoi renovat din temelii, relativ recent (cu doi ani in urma, daca nu ma insel); inainte era... altfel ; aceasta este explicatia notelor rele de dinainte (ceea ce a dus, normal, la o medie mai slaba). Dupa renovare s-a transformat ca o cenusareasa, a devenit un hotel aratos, cvasi-luxos, numarul 1 in Bogazkent in opinia mea (nu includ aici Denizli si hotelul Lykia World, un hotel dintr-o clasa superioara, dar si simtitor mai scump).
@tm67bru
Într-adevăr este vorba de fostul Riva Donna care a devenit Alva Donna Exclusive în 2009 după preluarea de către alt grup. Din păcate, informația că a fost renovat în anul 2010, fără a ști exact în ce a constat această renovare, nu am găsit-o decât pe site-ul unei singure agenții de la noi, cu puțin timp înainte de plecare.
La momentul rezervării (ianuarie), am cumpărat doar niște poze de pe Internet, impresiile de pe Amfostacolo fiind mai degrabă proaste (”hotel mediu”, ”hotel slab”). Așa cum am scris și în review, am avut emoții până când am ajuns acolo. Din fericire, am găsit un hotel superb, am avut o cameră mare, frumoasă, cu un balcon mare (deși nu toate balcoanele erau la fel de mari ca al meu), mobilierul era tot nou, nimic rupt sau pătat, nimic urât mirositor. Departe de mine gândul de a acuza cu ceva userii care au scris despre acest hotel înaintea mea. Fiecare a descris ce a găsit acolo la momentul sejurului său.
Interesanta experienta, sa va petreceti cate o saptamana la hoteluri diferite. Felicitari pentru review!
”"Plaja şi marea au fost o surpriză nu tocmai plăcută pentru mine. Din ce mă documentasem, s-a dovedit că nu suficient de bine, mă aşteptam să găsesc o plaja lată cu nisip. Plaja era într-adevăr lată şi cu nisip, dar în zona în care erau amplasate şezlongurile şi încă vreo câţiva metri spre mare, însă la intrarea în apă era o fâşie de 3-4m lăţime de pietricele rotunjite, dar foarte deranjante la tălpi şi la mers, strat de pietricele care se continua şi în apă."
Asta mi se pare o pacaleala pe care o fac agentiile de turism. Incercand sa vanda cat mai mult, de multe ori fara o documentare prealabila, ofera plaja cu nisip (ceea ce e corect) fara insa a mai mentiona ca intrarea in mare este cu pietre si uneori imposibil de trecut fara papuci solizi. Sunt curios ce viziteaza reprezentantii agentiilor in acele info-trip-uri: doar hotelul, sau trec si pe plaja?
@dognean:
”Sunt curios ce viziteaza reprezentantii agentiilor in acele info-trip-uri: doar hotelul, sau trec si pe plaja?
desi e off-topic, o sa-ti raspund din experienta mea (desi nu e foarte relevanta, am fost doar in vreo doua-trei info-tripuri, ca invitat): multi dintre agentii aceia sunt extrem de superficiali, fac 10-20 de poze cu camera std si cea family, dupa care se grabesc repede-repede la urmatorul hotel.
Pe mine m-au revoltat cand imi desconderau vadit intrebarile (chiar se se hlizeau la unele) "exista internet? cel fel? ", "intrarea in mare cum e? nisip sau pietris? in cati metri apa e pana la gat? " etc; sau cand se incruntau atunci cand solicitam expres sa mergem si la plaja, desi ei se grabeau sa bifeze rapid (si EXTREM de superficial) toate hotelurile din program.
Multi merg acolo mai mult ca sa se distreze, nu pentru serviciu. Incearca sa fenteze prezentarile, si chiar cand se duc fac doar figuratie, fara sa-si noteze, fara sa intrebe nimic. Intr-un cuvant, cheltuie degeaba banii tour-operatorilor.
@ michaela_1961
Experienta cu saptamana si hotelul am repetat-o de câteva ori și s-a dovedit a fi soluția perfectă pentru noi. Vezi mai multe locuri noi la aceleași costuri privind transportul, alt hotel, altă cameră, altă bucătărie, altă plajă, alte excursii.
Încă de la prima vizită în Turcia, am stat o săptămână la Kusadasi și apoi una la Bodrum. Anul următor, în Grecia am stat o săptămână în Kalitheea și una în Hanioti. Anul trecut aveam planificate trei săptămâni una în Davutlar, apoi Pamucak și una în Didim, dar, din motive independente de noi, nu am mai reușit să ajungem și la Palm Wings în Didim, deși plătisem. Anul acesta am vizitat Belek, Side și Alanya. Singura dată când am stat 2 săptămâni în același hotel (la Sealight Resort în Kusadasi) m-am plictisit înfiorător, deși hotelul a fost mai mult decât OK. Strategia asta merge când mergi cu mașina personală, pentru că altfel trebuie să plătești suplimentar transferurile care costă destul, nemaivorbind de riscul de a te uita agenția pe cine știe unde, iar taxiul e și mai scump. Agenția turcă parteneră celei cu care am fost anul acesta a motivat că nici nu știa de venirea noastră. Nu vreau să mă gândesc cum m-aș fi simțit abandonată pe aeroport sau aiurea.
Îți mulțumesc pentru aprecieri și pentru vot și ție și celorlalți cărora le-au plăcut impresiile postate de mine.
@ dognean
Pietrișul acela cumplit, care m-a deprimat aproape în primele zile (apoi, încet, încet m-am obișnuit), a fost motivul pentru care am depunctat plaja și marea. Nu m-ar fi deranjat să-mi pun șezlongul pe pietre, însă intrarea în mare să fie cu nisip.
Nu pot să afirm că am fost păcălită de către agenția de turism cu privire la aceste aspecte. Nu ei mi-au recomandat hotelul, dar nici nu m-au avertizat. Hotelurile le-am ales singură după îndelungi căutări pe net. Cu agenția am discutat doar prețul și reducerea de early booking. Recunosc că, pentru comisionul plătit, aș fi preferat să fi fost informată exact cu privire la starea plajei și a intrării în mare. Sunt convinsă că fătuca de la agenție n-a călcat vreodată pe acolo.
Nicole, vreau sa calatoresc la Alva Donna cu copilul meu de 3 ani si am auzit ca sint pietre mari, uriase, la intrarea in apa, ca practic e imposibil de intrat fara sa cazi jos, e adevarat? Poate totusi exista careva portiuni pe plaja cu mai putine "pietre uriase"? Merci anticipat.
@Nata
”vreau sa calatoresc la Alva Donna cu copilul meu de 3 ani si am auzit ca sint pietre mari, uriase, la intrarea in apa, ca practic e imposibil de intrat fara sa cazi jos, e adevarat? Poate totusi exista careva portiuni pe plaja cu mai putine "pietre uriase"?
Chestia cu pietrele mari sau „uriașe” este dintr-un alt film. Te asigur că la AlvaDonna cu certitudine nu vei găsi așa ceva. Este vorba de pietricele șlefuite, rotunjite, de mici dimensiuni. Nu cred că am văzut vreo piatră mai mare decât un pachet de țigări și alea rare. Stratul de pietriș se întinde pe toată lungimea plajei hotelului și chiar la hotelurile vecine, deci de asta nu ai cum să scapi. Noi mergeam încălțați până aproape de intrarea în apă, lăsam acolo șlapii și intram desculți. Este extrem de deranjant, dar te obișnuiești până la urmă. Intrarea în mare nu este prea prietenoasă pentru un copil de 3 ani, iar dacă prinzi și valuri, devine chiar problematică. Și, în plus, apa se adâncește brusc. Chiar dacă știe să înoate foarte bine, există riscul de a fi tras în larg, neavând forță suficientă să lupte cu valurile.
Copilul se poate juca în nisip sub copertine și se poate bălăci în cele 2 piscine pentru copii + tobogane.
Vacanță plăcută!
Merci mult, Nicole! Chiar incepusem sa-mi fac griji. Am fost la Crystal Family Resort, cind copilul meu avea 1 an si nu am avut nici un fel de probleme cu intrarea in apa, da, poate e un pic mai pietros decit in alte regiuni, dar nici chiar asa de grav. Iar Crystal Family se afla chiar alaturi de Alva, asa ca nu cred ca vom avea probleme. Merci.
@Nata
Mai mult ca sigur ca plaja este la fel ca la Crystal. Ideea era sa nu crezi in povesti absurde cu pietre uriase. Pietrisul este acelasi, asa ca pentru tine nu va fi nici o surpriza. Eu am fost dezamagita de plaja, fiindca pana la Alva Donna nu intalnisem decat plaje cu nisip fin, inclusiv in apa, iar aici, oricat am cautat nisipul in apa, nu am reusit sa-l gasesc, dar nici de pietroaie in apa nu am dat. Am plecat apoi in Side și Alanya si plajele aveau acelasi pietris la intrarea in mare. Nu am mai reactionat negativ pentru ca ma obisnuisem deja.
Incerc sa caut si sa pun niste poze cu intrarea in mare ca sa te convingi.
Foarte fain review-ul si util, felicitari!
Ce vreau sa te intreb, eu in aceasi perioada am fost la Zeugma, la cina (program 19:00-21:30) cam cu o ora inainte de final incepeau sa stranga, daca veneai dupa 20:30 nu mai gaseai toate felurile si evident primele dispareau cele mai gustoase. Senzatia asta de "ora inchiderii" cand aia strang pe langa tine si indirect te grabesc, pe noi ne-a deranjat. Intrebarea este daca si la Donna era la fel? Vrem sa mergem in septembrie o trupa mai numeroasa.
Merci.
P. S. Pentru Adminii sit-ului: Daca hotelul si-a schimbat numele si proprietarul, review-urile mai vechi de ce mai conteaza la medie?
@cookycj: o schimbare a proprietarilor nu insemna stergerea a tot ceea ce-a fost inainte - camerele raman de aceeasi dimensiune, de exemplu; hotelul ramane tot acolo, nu se muta in alta regiune , la fel si cea mai mare parte a personalului - de obicei ramane acolo. Samd.
Nu se pot 'sterge notele' la fiecare schimbare a directorului general sau la orice renovare (partiala sau totala)... Lucrurile acestea se vad insa in timp -- in evolutia calificativelor primite...
@cookycj
Mulțumesc pentru aprecieri.
Programul mesei de seară a fost tot 19.00-21.30. Experiența mea nu este foarte relevantă pentru răspunsul la întrebarea ta, deoarece din 7 seri în 4 seri nu am mâncat în restaurantul mare, ci la restaurantele a la carte. Cel mai târziu am ajuns la cină la 20.15 și am plecat puțin după ora 21. Singura diferență observată de mine a constat în faptul că am găsit mai greu o masă liberă pe terasă, dar am găsit fără să aștept, iar în interior erau mese libere pe alese la orice oră. Nu am avut deloc senzația că mă grăbește cineva, modul rapid de debarasare și curățare a meselor era o caracteristică a personalului pe care eu am apreciat-o. Nu mi-ar fi plăcut să văd mese cu vrafuri de farfurii cu resturi de mâncare așteptând minute în șir până să fie strânse. Referitor la întrebarea ta, pot să-ți spun doar că după ce noi și majoritatea celorlalți turiști aflați pe terasă terminaserăm deja de mâncat și mai întârziam cu niște fructe sau dulciuri în față, la un pahar de ceva sau la o țigară, cei care se ocupau de grătare continuau să frigă carne, pește sau legume, deși nimeni nu mai servea aceste produse, iar în restaurant nu am văzut niciodată (la nici o masă) tăvi golite și neînlocuite. Deci, nici vorbă de „stins lumina”.
@Admin
” o schimbare a proprietarilor nu insemna stergerea a tot ceea ce-a fost inainte - camerele raman de aceeasi dimensiune, de exemplu; hotelul ramane tot acolo, nu se muta in alta regiune , la fel si cea mai mare parte a personalului - de obicei ramane acolo. Samd.
Nu se pot 'sterge notele' la fiecare schimbare a directorului general sau la orice renovare (partiala sau totala)... Lucrurile acestea se vad insa in timp -- in evolutia calificativelor primite...
Am înțeles și acceptat raționamentul de mai sus.
Îmi permit însă o singură observație: adresa oficială a hotelului este acum
alvadonna.com
Multumesc pentru raspuns, dupa ce m-am uitat la poze m-am prins ca ati stat mai mult pe la "a la carte" .
Legat de medie, daca nu citeam review-ul tau, datorita clasamentului, nu m-as fi gandit sa merg niciodata la acest hotel. Probabil majoritatea se uita in partea superioara, amfostacolo.ro ma ajuta in luarea deciziilor, din acest motiv remarca mea.
@Nata
Așa cum am promis, am mai adăugat niște poze, inclusiv cu plaja și cu „pietrele”. Vizionează pozele postate de mine ieri și te vei convinge singură.
@cookycj
Mie îmi spui? Eu am citit notele și impresiile celor care au fost înaintea mea acolo după ce achitasem 50% din valoarea biletului și credeam că înebunesc. Pe acest site nu erau decât pozele oficiale ale hotelului, nimic postat de turiști.
Acesta a fost și motivul pentru care am avut mari emoții până când am ajuns acolo. Eu am ales hotelul după ce am văzut pozele oficiale, care m-au cucerit. Eram îngrozită că am aruncat banii cumpând o poză de pe net, fără nici o legătură cu realitatea. Din fericire, am avut surpriza plăcută ca realitatea să îmi întreacă orice așteptare.
În ceea ce privește clasamentul, tot citind pe aici, m-am lămurit că nu este relevant. Departe de mine gândul de a nega utilitatea acestui site, însă am învățat să citesc printre rânduri, să filtrez cele citite, iar acum elimin din start impresiile celor aflați la prima vizită în Turcia, ale căror impresii sunt mult prea subiective, aceștia neavând un termen de comparație valid. Nu poți compara condițiile din România (și nu mă refer la hotelurile de fițe de la noi) cu resorturile all inclusive de la turci. La prima vizită, toți au impresia că au ajuns în Rai și vor descrie la superlativ cele întâlnite acolo. Abia pe parcurs și prin comparație vor putea face aprecieri pertinente.
Îți doresc o vacanță plăcută și aștept impresiile tale la întoarcere.
Buna Nicole, ai putea sa imi raspunzi cam ce temperaturi erau in iunie... noi tot in luna iunie am vrea sa mergem in concediu (cu un bebe de 1 an si 3 luni) si mai mult pentru el ma interesez ca noi adultii ne adaptam la orice
@Melaniaelena:
Nu știu să-ți spun ce temperaturi au fost în iunie, nu m-a interesat numărul de grade Celsius, deși erau afișate zilnic. Temperaturile medii multianuale le găsești pe internet.
Pot să-ți spun doar că în perioada 12.06-02.07.2011 vremea a fost frumoasă, nu a plouat, apa mării caldă. Încălzirea a fost progresivă. În ultima săptămână deja era prea cald pentru gustul meu și începuse să crească și umiditatea.
Pentru un copil așa de mic, nu-ți recomand decât multă umbră și cremă de protecție solară 50+.
Tocmai am petrecut prima zi la Alva Donna si este totul intr-adevar extraordinar, exact cum ai zis in review!
Am si eu o intrebare legata de restaurantele A la Carte: plata se face la plecare, la receptie, sau cum? Multumesc!
@genicon:
Mă bucur că totul este extraordinar acolo. Îți doresc să ai o vacanță cel puțin la fel de frumoasă cum am avut eu anul trecut la Alva Donna.
Restaurantele a la carte sunt absolut gratuite. Doar la cel italian se puteau comanda niște vinuri mai deosebite din meniu și acelea erau contracost, având prețul afișat. Dacă nu ai preferințe speciale, practic nu trebuie să plătești nimic extra. Rezervarea se face de pe telefonul din cameră între orele specificate, simplu și fără bătaie de cap. Nu am lăsat decât 5-10 euro șpagă la plecarea din restaurante și asta pentru că am fost într-adevăr mulțumiți de serviciile oferite. Am observat că alții dădeau șpaga la început, iar ospătarii erau ceva mai atenți cu ei, dar nici noi nu ne-am simțit neglijați.
Spune-mi și mie te rog în ce dată pică Gala Night sau Turkish Night. Sunt afișate pe panoul cu programul de animație, spectacole etc.
Multumesc pentru raspuns! De anul acesta se pare ca si-au schimbat putin politica, fiindca A la Carte costa (intre 5 si 10 EUR de persoana, deci nu mult). Voi intreba la Guest Relations cum se face plata.
In legatura cu Gala Night/ Noapte Turceasca, nu am vazut nimic pe afise. Anul acesta au o serie de concerte cu niste vedete cunoscute prin Rusia probabil, si este posibil sa fi inlocuit ideea de Gala sau Noapte turceasca, ceea ce ar fi cam trist Voi da toate detaliile la sfarsit.
Multumesc inca o data pentru raspuns!
@genicon:
Îmi pare rău să aud că au schimbat politica în ceea ce privește restaurantele a la carte. Oricum această taxă de rezervare este una simbolică, obișnuită, de altfel, la multe hoteluri din zona Antalyei, deși ar fi fost de preferat să nu existe. Chiar și așa, pentru mâncarea deosebită servită și eleganța serviciilor, eu tot ți-aș recomanda să le vizitezi.
Am intrat pe site-ul hotelului și am văzut reclama făcută diferitelor vedete care vor presta la Alva Donna anul acesta, însă e păcat că au renunțat la Gala Night, care a fost un spectacol cu totul deosebit, cu o pregătire de excepție.
Vacanță plăcută în continuare și te așteptăm cu impresii la întoarcere.
Pentru masa de prânz, de fapt între 12-16, mai puteam mânca la snack restaurant unde ținuta era mai lejeră.
Spune-mi te rog daca tinuta la restaurante este una obligatorie si asta insemnand ca nu ai voie decat cu pantalon lung (barbati) iar doamnele in rochii mai de seara.
@Manuelita: nu este obligatorie tinuta la restaurant, poti sa vii imbracat (a) cum vrei, mai putin in costum de plaja.
@genicon:
Teoretic, ai dreptate, însă practic, nu cred că te simți foarte OK încălțată în șlapi, de exemplu, când toate femeile din jurul tău sunt pe tocuri de 10-15 cm.
Managementul hotelului nu îți interzice o anumită ținută, atât timp cât aceasta este una decentă, dar parcă eleganța ambientului și ținuta majorității celorlalți turiști te cam fac să ai mai multă grijă cu ce te îmbraci.
@Manuelita:
Nu trebuie să te îmbraci în rochie de seară pentru cină, dar o rochiță vaporoasă de vară mi se pare și comodă și adecvată temperaturii și momentului.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Ne-am simtit bine dar nu ne-am intoarce — scris în 16.08.21 de mristi din BUCURESTI - nu recomandă
- Sep.2019 Alva Donna Exclusive &Spa (Belek) - alegerea perfecta pentru o vacanta fara regrete — scris în 10.09.19 de radumono din SIBIU - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Alva Donna Exclusive, Belek — scris în 09.09.19 de Ollyv3r din COMăNEşTI [BC] - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Alva Donna hotel & spa Belek - vacanta reusita — scris în 03.08.19 de dnip din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Alva Donna Exclusive &Spa Belek - da din toată inima — scris în 08.09.18 de sebigeanina din PăTâRLAGELE [BZ] - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Un concediu ok — scris în 13.08.18 de Anailo din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Alva Donna, un sejur aproape perfect — scris în 27.06.17 de Ela23 din ROMANIA - RECOMANDĂ