GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dimora Montecchi B&B Hotel(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Dimora Montecchi
Îmi amintesc cu multă căldură de mica escapadă de 8 martie, efectuată la Verona, zis și orașul dragostei eterne. Alegerea a fost făcută în favoarea vilei-hotel Dimora Montecchi și nu am regretat deloc. Cazarea am obținut-o prin metoda booking. Din start, voi menționa că nu este vorba despre un hotel de 5 stele, ci, despre unul de tip B&B, dar ideal pentru cei care prețuiesc intimitatea.
Situat extraordinar ca și amplasare, la vreo 500 m de Porta Nuova, dispuneți de un loc absolut tihnit, dar toate punctele de atracție vă sînt la îndemînă fără să depuneți prea mult efort. În circa 10 minute pe jos ești și la Arena, dar și la Gară. Personal, doar achiziționînd Verona Card am utilizat transportul în comun pentru a ne deplasa la unele puncte de atracție ceva mai îndepărtate (San Zeno Maggiore, Grădina Giusti), în rest, am preferat plimbările pe jos, chit că și vremea a ținut cu noi și a fost mai mult decît prielnică.
Un plus mare de tot îl constituie faptul că această afacere de familie, gestionată cu multă grijă și căldură de către Francesco, constă din doar 3 numere, fapt ce exclude din start aglomerarea. Deși edificiul și mica terasă din grădină sînt amplasate destul de compact, spațiul de cazare oferă încăperi destul de generoase, inclusiv, camera de baie. Totul este foarte practic, comod și curat. Amfitrionul personal servește micul dejun și face ordine zilnic, dar fără să se pună în evidență, o face parcă pe neobservate.
Micul dejun nu presupune bucate fierbinți, dar este mai mult decît mulțumitor (unt, mezeluri, brînzeturi, lactate, patiserie, pufuleți, fructe proaspete, gemuri, miere, deserte, sucuri, ceaiuri etc.). Mașina de cafea este una de excepție, face pînă la 6 tipuri de băuturi, nu prea vezi așa ceva prin atare tip de hotel. Iar espresso și cappucino apărute de acolo sînt foarte, foarte gustoase.
În general, am avut senzația că am ospețit la o bună cunoștință. Francesco ne-a înarmat cu o hartă a orașului, dar și cu toate informațiile pe care i le-am solicitat. Atent, amabil și grijuliu, dar, concomitent, practic invizibil, el ne-a permis să ne simțim stăpîni intr-o vilă cochetă din orașul lui Romeo și Giulietta.
Cît despre ei și despre orașul descris de Shakespeare și admirat de noi în toată sălendoarea-i din vîrful turnului Lamberti, sper să revin în una din tentativele mele creativiste ulterioare. Sper să vă fi fost utile creionările mele despre un loc unde aș reveni cu dragă inimă.
Trimis de int22 in 21.08.15 20:26:35
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (int22); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.43171700 N, 10.99599500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@int22 -@int22: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
-
Câteva fotografii de pe acolo ar fi mai mult decât bine-venite... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=19136
-
Mutat în rubrica "Dimora Montecchi B&B, VERONA" (nou-creată pe sait)
@webmasterX - E practic ok poziționarea pe hartă, doar că e chiar vizavi, e Via G. Grioli, nr. 2c.
Da, am uitat să menționez că toate camerele de închiriat se află la parter
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)