China 2010 - pas cu pas (episodul 6)

TIPĂREȘTE

Articolul este parte a serialului China 2010 - pas cu pas ce continuă cu episodul 6 - Oraşul Interzis şi Parcul Olimpic

episodul anterior il gasiti aici

Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne luăm biletele de tren. În interiorul Chinei ne-am propus să călătorim cu trenul, însă problema procurării biletelor s-a dovedit mai dificilă decât credeam. Deoarece nu există un sistem centralizat de emitere, trebuie să le cumpărăm din fiecare oraş pentru următoarea cursă. Iar rezervările se deschid cu 5 sau 10 zile înainte. Din fericire, în incinta hostelului există o mică agenţie de turism care ne scuteşte de timpul pierdut pe la cozile din gări şi chiar ne găseşte bilete spre Xian la vagon de dormit softsleeper. Adică sunt 4 paturi în compartiment, ceea ce e foarte convenabil, la un preț mai mic decât îl ştiam. Buuun, prima parte a fost rezolvată.

E timpul să ieşim în oraş. Un vânzător de fructe stă cu taraba chiar în faţa hostelului. Restaurantele sunt deschise în hutong, pe stradă e o viermuială de nedescris. Maşini, biciclete, ricşe, e un haos organizat. La lumina zilei, hutongul nostru nu mai pare atât de înfricoşător ca în miez de noapte. Înainte de a pleca mai departe, mă gândesc să luăm un kil de cireşe (arătau foarte bine). Vânzătorul, un adolescent jegos, cu unghiile mari şi nespălate, ne arată pe calculatorul de buzunar preţul: 18 yuani (adică aprox. 9 ron). Cam mult, dar acum asta e, data viitoare luăm de la un magazin. Când să-mi dea rest la 100 yuani, constat că vrea să mă păcălească. După multe stăruinţe, aflu de fapt că mr. chinese guy îmi dăduse preţul la jumătate de kil. Plus cât îl mai umflase văzându-ne străini, consider că nu mai merită şi anulăm afacerea. E clar, ăştia sunt toţi puşi pe căpătuială cu străinii.

În China e bine să schimbaţi valuta direct la bancă. Acolo nu se percepe comision. După ce rezolvăm şi această operaţiune şi cu buzunarul ticsit de yuani, plecăm spre centru, către piaţa Tienanmen. Metroul este aproape de noi şi foarte accesibil. Mergem în direcţia Oraşului Interzis. Ajunşi în faţa intrării ne minunăm văzând imensul spaţiu din piaţa Tienanmen. Patrule de soldaţi bat pas de defilare, numai ei ştiu pe unde merg. E destul de aglomerat şi majoritatea turiştilor sunt chinezi, rar vedem câte un european. Ceea ce ne surprinde e că mulţi sunt în grup şi încolonaţi ca la grădiniţă, doi câte doi. Majoritatea sunt sărăcăcios îmbrăcaţi, par a fi mai degrabă muncitori aduşi de tovarăşii din fabrici să vadă minunile capitalei. Nimeni nu iese din rând, dar sunt destul de gălăgioşi.

Trecem de Poarta Păcii Celeste cu celebrul tablou al lui Mao proţăpit deasupra. Aici a proclamat tovarăşul, în faţa naţiunii, în 1949 constituirea Republicii Populare Chineze. Trecem de poartă şi până la casa de bilete suntem asaltaţi la fiecare pas de diverşi indivizi ce pretind a fi ghizi autorizaţi, oferindu-şi serviciile şi avertizându-ne că nu putem intra de capul nostru, că trebuie să fim însoţiţi de unul din ei. Hai nu zău! Le flutur în faţă cartea mea cu China şi le replic sec: "This is my guide. You wanna bet I can get in with it? ". Şi uite aşa scăpăm de ei. În următoarele zile vom fi deja imuni la abordările lor insistente. E un amănunt cu care trebuie să te obişnuieşti în China. Sunt realmente puşi pe japcă.

Oraşul Interzis e interesant, dar nici pe departe nemaipomenit, ne aşteptam să fie mai mare din descrierile anterioare, dar l-am făcut de la un capăt la altul în aproximativ o oră şi jumătate fără să ne grăbim. Plin de sculpturi cu dragoni, vase contra incendiilor, porţi şi săli cu nume care mai de care armonioase, celeste, supreme etc. Pe contul nostru de Picasa am detaliat fiecare poartă şi sală cu date preluate de pe Wikipedia. Lume multă (acum nu mai e interzis pentru nimeni şi dau toţi năvală), istorie multă şi atmosferă mai degrabă comercială. În jurul nostru ghizii îşi turuie partitura pe diverse limbi, noi ne mai consultăm cartea, aflăm o grămadă de lucruri interesante. O privelişte de ansamblu a Palatului poate fi văzută de pe dealul parcului Jingshan, aflat în imediata apropiere, la intrarea căruia mai decartăm câțiva yuani. Nimic nu e gratis, toate intrările se plătesc, chiar şi cele din parcuri. În vârful dealului Jingshan e o mică pagodă unde te poți fotografia pe tron îmbrăcat în straiele galbene împărăteşti. În trecut numai Împăratul avea voie să poarte galben. Noi mergem mai departe spre parcul Beihai, cu a sa Dagobă Albă ce se vede de departe. Parcurile sunt frumoase, aranjate, dar sunt pline de chinezi. Şi nu ar fi o mare problemă dacă s-ar mai opri din hămăit. Vorbesc într-una, tare, ţipă şi se comportă ca nişte copii mari. Beihai este o fostă grădină imperială imensă, cu o insulă şi câteva temple. După o plimbare de câteva ore ne reîntoarcem în Tienanmen.

La Parcul Olimpic a fost frumos. Cuibul de Pasăre este o superconstrucţie, o adevărată operă de artă. De asemenea, Cubul de Apă e impresionant. Aici a câştigat Michael Phelps cele 8 medalii de aur olimpice din tot atâtea posibile. Se ajunge cel mai bine cu metroul. Zona este imensă, cu bulevarde foarte largi, o pietonală şi mai lată şi destulă lume prinprejur. O droaie de vânzători ambulanţi, destul de insistenţi şi enervanţi, majoritatea înalţă şi vând zmee. Aici am decis că îmi pot începe o mică afacere de ambulant pe post de "maimuţă în fotografie". Adică eu să pozez cu chinezii. Am avut 4 (patru) solicitări de a poza alături de ei, în special femei. Cică "for good luck". Ei, poftim... Le-am onorat pe toate, împreună cu Renate, să nu se simtă dată deoparte, deşi cererile erau exclusiv pentru mine. Dacă mă chema şi Vasilică îi rugam să pună mâna pe capul meu... aşa că dacă ne loveşte criza în România şi nu-mi găsesc de lucru, mă urc în avion şi la Parcul Olimpic din Beijing mă opresc.

Albumul complet de fotografii îl găsiţi aici

Urmează episodul 7 - Marele Zid, fabricile de jad şi cloisonne, degustarea de ceai

---

VIZUALIZĂRI: 2268 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI