ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.11.2010
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 18.11.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 18 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
75.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

China 2010 - pas cu pas (episodul 5)

Ilustrație video-muzicală
Racoarea ceaiului - Dans chinezesc

TIPĂREȘTE

Articolul este parte a serialului China 2010 - pas cu pas ce continuă cu episodul 5 - Welcome to China

episodul anterior il gasiti aici

De dimineaţă ne revanşăm faţă de ziua precedentă şi stăm o oră şi ceva la micul dejun. Atmosfera este foarte plăcută, nu sunt foarte mulţi la acea oră matinală. După un ospăţ în toată regula părăsim hotelul şi ne îndreptăm spre aeroport.

Iată-ne din nou în aer, zburăm în sfârşit spre China. Avionul e plin, în majoritate cu chinezi, ne uităm la meciuri. Cupa mondială e în toi şi cu un ochi trag la pariurile pe care le jucăm la fiecare turneu final. Dar se pare că anul ăsta nu prea am noroc...

Aterizăm pe final de zi, facem repede formalităţile vamale, ne recuperăm bagajul şi ţuşti! în China. Suntem cu ochii pe un birou de schimb valutar, nu avem yuani (renmimbi le mai spune) şi ne trebuie pentru taxi. Altfel e mai complicat, chinezii nu prea au de-a face cu valutele străine. Găsim până la urmă unul, schimbăm şi asistăm neputincioşi la prima ţeapă: la 40 de dolari schimbaţi, comisionul e de 6%... ! #@*&!!! Muma voastră de chinezoi! Asta e, nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe. La taxi e o coadă de 100 de persoane pe rând. Şi sunt 3 rânduri iar din aeroport continuă să vină o droaie. E clar, am ajuns în ţara cu peste 1 miliard de locuitori. Bun venit în China.

Norocul nostru e că taxiurile vin pe bandă rulantă şi nu avem de aşteptat decât 10 minute. Se vede diferenţa faţă de Dubai, maşinile nu mai sunt balene ultimul răcnet, ci nişte căzături în devenire fabricate probabil prin mileniul trecut. Scot tacticos rezervarea de cazare unde mi-am notat adresa in chineză a hostelului. E o regulă de care trebuie să ţineţi seamă dacă ajungeţi pe cont propriu în China, pentru că şoferii habar n-au de altă limbă decât cea nativă, aşa că trebuie să vii pregătit pentru a evita surprizele. Nu e plăcut să te trezeşti în partea cealaltă a oraşului, e un pic cam mare... De la aeroport am mers către oraş timp de o oră cu peste 100km/h. Beijing are 8 inele concentrice de centuri. La final, domnul taximetrist (arăta de mare senzaţie, mic, cu ochelari, scobitoare în colţul gurii şi cămaşa larg deschisă la toţi nasturii) opreşte brusc la o mică intersecţie, ne dă grăbit bagajul jos, îmi îndeasă restul în mână plus o chitanţă, îmi arată strada unde e hostelul şi dă din cap, apoi pleacă în trombă. Ţeapa nr. 2, restul e mai puţin cu 20 de yuani (aproximativ 3 euro).

E ora 12 noaptea, suntem undeva prin Beijing şi în jurul nostru mişună o droaie de chinezi ce stau adunaţi pe lângă cârciumi sau mici magazine, parcă ar fi după amiază (aşa e de animată zona)... unii jumulesc găini, alţii le gătesc, alţii joacă mahjong, restul se uită curioşi la noi. Arătăm ca nişte extratereştri picaţi din spaţiu. Ținând cont de unde am plecat de dimineaţă cam aşa este. Bag rapid borseta pe sub tricou şi o luăm şi mai rapid spre strada indicată de taximetrist. Suntem în hutong în toiul nopţii şi sperăm să ne găsim urgent hostelul. Oare o exista? Am încercat să abordăm vreo doi localnici de pe stradă dar comunicarea e imposibilă. Se uită lung la noi, de sus până jos. Nem tu dom. Singura variantă e tot înainte. Ne întâlnim cu un grup de turişti europeni care îşi căutau, la fel de derutaţi ca şi noi, hostelul. Ne vine inima la loc după ce ne-au spus că l-au văzut pe al nostru, dar mai avem de mers, e la un sfert de oră mai în faţă. Niciodată imensul nostru bagaj nu a fost mai uşor, la cât de rapid îl trăgeam după mine. Ajungem însă cu bine, hostelul era la 20 de metri de capătul opus al străzii, nu înţeleg de ce taximetristul nu ne-a lăsat acolo... dar nu mai contează şi ne cazăm. Pentru 25 de euro pe noapte primim o cameră drăguţă, cu baie şi duş. Nu seamănă deloc cu camera luxoasă de la Radisson, dar e mai mult decât decentă. Suntem în China, am ajung cu bine în Beijing şi asta contează. De mâine începe aventura.

Albumul complet de fotografii îl găsiţi la click aici

Urmează episodul 6 - Oraşul Interzis şi Parcul Olimpic


[fb]
---
Trimis de badge® in 25.11.10 09:04:53
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CHINA. A mai fost în/la: China, Hong Kong, Macao
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2551 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (badge®); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Micul dejun
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 8400 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

dartax
[25.11.10 10:10:25]
»

Frumoase poze (@liviadavidescu) dar parca sufera la claritate... se poate face ceva?

badge®AUTOR REVIEW
[25.11.10 10:17:34]
»

Nu ştiu ce poze ai văzut... ce am postat eu nu a fost încă validat. Vezi autorul pe fiecare poză.

dandana
[25.11.10 11:45:40]
»

doar atit?

cind sa-mi bag si io in vena, baga daca ai ce... nu-i frumos din partea ta

episodu' sase, mai repede ca intru-n sevraj

intre timp vazut poze, multe poze... super poze

santana*
[25.11.10 11:46:14]
»

bursucule, esti tare bre! Sa nu ti se obliceasca ochii de atat a dragoste de China. Felicitari!

ceasornicarul
[25.11.10 11:53:00]
»

Si a sosit si momentul mult asteptat, China. As dori sa fie o viitoare destinatie a mea si sunt foarte interesat de tot ce scrii, n-am prea inteles cum este cu banii, dar astept viitoarele tale impresii si poate aflu mai multe. Comisionul platit la aeroport de 8% era peste tot?

badge®AUTOR REVIEW
[25.11.10 12:06:57]
»

Dragi prieteni, aveţi vă rog puţintică răbdare...

Episoadele se derulează cronologic, câte unul pe zi, aşa cum le-am trăit la acel moment (am anunţat în intro cum le voi posta). Dacă nu mai aveţi răbdare, intraţi în albumul de pe picasa şi vedeţi în imagini continuarea, cuvintele vin la momentul potrivit.

@dandana - nu deveni dependent (ă) pentru că la un moment dat serialul se va termina... ce te faci atunci? Ziua nu prea a avut istoric, exceptând momentul de la miezul nopţii, pentru că am stat mai mult în aer.

@ceasornicarul - e bine să pleci cu ceva yuani la tine ca să eviţi schimbul valutar din aeroport. Noi am avut doar 11 de acasă dar erau prea puţini. În RO nu am găsit iar în EAU am uitat să întreb. Răspunsul vine în episodul următor. Şi e vorba de 6%, nu de 8. La 8% înjuram şi mai mult

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
irma_ro*
[25.11.10 13:16:57]
»

foarte frumoase pozele si foarte frumos review-ul tau;

toate episoadele prezentate aici sunt superbe

astept cu nerabdare si urmatoarele "episoade" din aventura ta

felicitari pentru review-uri

liviadavidescu CONS. ONORIFIC AFA / CHINA
[25.11.10 14:06:33]
»

@dartax a vazut doar pozele mele... un pic incetosate, unele. recunosc. nu am avut intotdeauna timp sa le fac ca lumea... aparatul e mult mai destept ca mine, dar l-am invins... din pacate, nu l-am llasat intotdeauna pe automat.

@badger, e o adevarata aventura un sejur pe cont propriu in China... in afara de ghizi si cei de la hotel, asa cum spui si tu, nimeni nu vorbeste engleza...

Iar sa stai in hutong chiar e... provocator, ca sa nu zic mai mult.

Felicitari pentru review si astept continuarea... unei alte perspective a Chinei decat cea a unei excursii organizate de o agentie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
creivean
[25.11.10 21:48:19]
»

Te urmăresc, să nu crezi că ai scăpat. Ai ajuns până la urmă la destinaţie. Fain, dar aştept urmările...

webmaster13
[26.11.10 14:02:23]
»

iata si primele acorduri din China!

Michi
[28.11.10 10:06:59]
»

N-as vrea sa se spuna ca votez in serie dar daca serialul ma captiveaza, ce sa fac? Imi spune si mie cineva ce e hutong?

badge®AUTOR REVIEW
[08.12.10 23:54:34]
»

@Michi - click aici

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
badge®, ceasornicarul, dandana, dartax, irma_ro*, liviadavidescu, Michi, santana*
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperind China - o lume aparte:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04474401473999 sec
    ecranul dvs: 1 x 1