Steirischer Bodensee și Cascada Seewigtal - în inima Austriei și a mea

TIPĂREȘTE

Chiar dacă s-au scurs trei ani, amintirea drumeției la Steirischer Bodensee cu a sa cascadă din apropiere, Wasserfall im Seewigtal, nu s-a stins. Precum oricare altă drumeție austriacă și aceasta și-a găsit culcuș în bârlogul inimii mele.

Lacul styrian Bodensee se află în regiunea Schladming – Dachstein, nu departe de localitatea Rohrmoos, unde am avut cazare la hotelul Alpine Club.

Cu doar o zi în urmă avusesem tentativa de a urca pe ghețarul Dachstein, la platforma aflată la 3000 m altitudine, chiar ajunsesem în preajma telecabinei, dar vremea ni s-a pus împotrivă. Peste noapte, tainica și fremătătoarea chemare a munților nu-mi dădea deloc pace, așa încât ivirea zorilor m-a întâmpinat cu rucsacul gata pregătit de drum.

Cerul siniliu al dimineții, pătat doar de câțiva norișori străvezii, ne prevestea o zi limpede. Am lăsat în urmă micuța localitate Rohrmoos și ne-am îndreptat spre răsărit: Schladming, Aich, Assach, Grobming. Ore multe pe răbojul zilei încă nu se adunaseră, vremea era prielnică, ne-am abătut puțin de la traseul direct spre lac și cascadă și am făcut mici popasuri în ultimele localități mai sus amintite. Unde? Unde altundeva decât acolo unde turlele bisericuțelor se ițesc împungând înălțimea albastră. Poate pare ciudat ca în călătorii să-ți alegi și astfel de popasuri, dar pentru mine este o adevărată plăcere. Cine a vizitat Austria, poate, îmi dă dreptate. La orice oră din zi – nu mi s-a întâmplat altfel – oricare bisericuță este deschisă. Împing cu timiditate ușa masivă și intru în sanctuarul de liniște. Nu zăbovesc mult. Doar atâta timp cât admir ce mă-nconjoară și parcă mă încarc sufletește.

Mai departe, la drum, spre țelul propus al zilei. Nu avem mult de parcurs. Din Aich ne îndreptăm spre miază-zi, lăsăm în urmă Gossenberg și curând ajungem în parcarea capătului de drum rutier. Aici se percepe o taxă de 2,80 euro/persoană, pentru intrarea în rezervația naturală.

Din preajma parcării, urmăm o potecă pavată ce însoțește cursul râului Seewigtal până la lac. Preț de vro 20 de minute – un kilometru. Parcursul este ușor accesibil și pentru persoane mai în vârstă sau pentru cărucioare (pentru bebeluși sau pentru cei cu probleme locomotorii). Acest lucru este posibil până la capul lacului unde te întâmpină Forellenhof – o cabană cu restaurant și terasă, loc de joacă, un mic debarcader cu bărcuțe de închiriat, dar și o întinsă crescătorie de păstrăvi. Totul se înfățișează ochilor meșterit cu aleasă iscusință. Aici nu zăbovim decât pentru câteva instantanee. Poate, la întoarcere îi acordăm mai mult timp.

Priveliștea are darul de a mă emoționa și mă las ușor cuprinsă de un simțământ de desfătare. Cascada, infimă de la depărtare, mă așteaptă, iar orizontul sfârșește afund în zidurile munților. Eram nerăbdătoare să mă aventurez cât mai sus în lumea înălțimilor.

Aflat la altitudinea de 1150 metri, Bodensee nu este prea mare, până în 600 metri lungime și 250 metri lățime.

Timp liniștit, cer senin, potecă sigură – acestea sunt dorite de orice turist obișnuit. Ne-am rostuit la drum după cum ne era obiceiul. Eu, de obicei merg în frunte, că-s mai vioaie și mai iute de picior. Și-apoi îmi drămuiesc pașii după voie, lăsând gândurile să se depene liniștit și privirea să navigheze în derivă, în voia ei, fără a poposi pe vreun liman anume…

Timp de câteva zeci de minute am tot patrulat, fără grabă, pe drumeagul dintre lac și colnicul împădurit. Ici-acolo, poteca intra mai adânc în răcoarea pădurii. Mă lăsam ușor ademenită de miresmele muntelui ce năvăleau pe unde nevăzute dinspre tainițele pădurii de molid. Treceam pe sub pletele umbroase ale molizilor ce își jucau moțurile până departe în văzduh, iar tălpile mi se afundau plăcut în stratul moale format de acele acestora. Dinspre mici poienițe, când și când, se auzea câte o talangă sunând dulce, tărăgănat.

Brusc, dintr-o lume cu priveliști domoale, am trecut într-alta cu înfățișare sălbatică. O emoție nouă, nedefinită, neașteptată, pulsa acum în întreaga-mi ființă. Eram pusă la încercare. Decorul se arăta acum haotic, lipsit de armonie, cu mult bolovăniș în preajmă. În fața noastră se semețea acum pieptul uriaș al muntelui. Urcam fără oprire. Panta devenise ostilă. Pulsațiile ritmate ale inimii mi se păreau un îndemn de a ajunge mai iute la cascadă. Din loc în loc se iveau brâne mult înclinate, acoperite cu smocuri de iarbă cu firul lung și lucios, ce îmbrăcau trupul muntelui până unde pasul omului cu greu ar fi putut răzbate. Freamătul cascadei se amplifica din ce în ce mai mult, țelul nostru nu era departe.

Și iat-o! În toată splendoarea ei, ni se înfățișa precum un vulcan care-și eliberează valuri de stropi înspumați deasupra capetelor noastre. Spectacolul era copleșitor! În aerul pur se risipeau mii de fluturași de sidef. Nemișcată, cu ochii închiși, minute în șir am inspirat din rărunchi, încercând să preiau din acea forță și energie a apei nestăvilite. Priveliștea în jur era de vis.

După minute de odihnă și câteva poze furate la repezeală, fiindcă obiectivul aparatului foto era în mare cumpănă de a fi ”botezat” de stropii cascadei, am purces la coborâș, care, de multe ori este mai primejdios și te obligă la maximum de efort și de atenție. Am dat ocol lacului Bodensee pe malul opus celui pe care urcasem la cascadă, ajungând în final la cabana Forellenhof, unde ne-am mai permis un ultim popas.

Ziua fusese așa cum mi-o dorisem… Toate ne merseseră din plin, am și văzut, am și ascultat, am și simțit… În acea zi, muntele îmi îngăduise îndrăzneala.

Aceste rânduri sunt o invitație pentru cei cărora le place să ostenească pe cărări de munte… și nici nu se plâng de acea osteneală dulce…

---

VIZUALIZĂRI: 2884 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI