ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUN-2018
DURATA: 6 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

Cipru - Stâncile Afroditei, Kourion, Akamas, Polis, coasta vestică până la Kato Pirgos

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Am aterizat pe micuțul aeroport din Pafos puțin după ora 9 dimineața și, neavând bagaj de cală, am ieșit rapid în zona comercială, unde se găsesc câteva magazine, cafeterii și ghișeele unor companii aeriene și ale unor firme de închirieri de mașini. Noi ne ocupaserăm încă de acasă de acest aspect (adică Tati), așa că, atunci când am ajuns, am sunat la numărul de telefon ce ne fusese furnizat și am fost rugați (în românește!) să așteptăm puțin, în câteva minute va veni cineva după noi. Într-adevăr, n-a durat mult și a apărut o doamnă minionă și foarte amabilă, ce ne-a condus cale de vreo câțiva kilometri până la sediul firmei Aercar, în apropierea localității Timi.

Acolo ne-a preluat o altă doamnă, de data asta cipriotă, cu care ne-am înțeles în engleză. Nu știu ce nație sunt patronii firmei, dar au mai mulți români angajați, după cum ne-a confirmat doamna ce ne-a adus de la aeroport (dealtfel, și la plecare aveam să nimerim tot un român, de data aceasta un tânăr, la fel de simpatic). Procedurile de închiriere n-au durat mult, s-au completat formularele, s-au agreat și parafat de ambele părți, apoi am plătit (cu cardul): 120 euro (5 zile) plus o asigurare de încă 30 euro. Ni s-a explicat că în Cipru nu există asigurări care să se refere la oglinzi și la zona de sub mașină (scuzați exprimarea „din topor”, dacă nu-s șofer, nu prea mă pricep la termeni de specialitate) și ar fi bine să evităm drumurile off-road. Totuși, am fost sfătuiți să-i contactăm în cel mai scurt timp dacă s-ar fi întâmplat ceva cu mașina (din fericire, n-a fost cazul). Deasemenea, ne-au rugat să aducem mașina înapoi cu rezervorul plin.

Apoi am fost conduși la mașinuța rezervată pentru noi, un Nissan Note mititel și drăguțel, cu doar vreo mie și ceva de km la activ și cu cutie automată de viteză. Lui Tati i s-a explicat sumar ce și cum, am fost asigurați că nu-i deloc greu de condus „pe partea greșită a drumului”, e nevoie doar de puțină atenție, că în Cipru nu-i ca-n România, adică balamucul de pe lume pe șosele. (Și într-adevăr, aveam să ne convingem din plin de acest lucru, drumurile cipriote sunt mult mai puțin aglomerate și destul de bune, chiar dacă peticite pe ici, pe colo; mai puțin cele din zonele declarate parcuri naționale, pe care n-au voie să le asfalteze.) În mașină ne aștepta și o hartă detaliată a Ciprului, care avea să ne fie foarte utilă. Am mai rămas câteva minute în parcarea din fața sediului firmei, Tati a butonat toate cele, nu l-am grăbit, l-am lăsat să se împrietenească temeinic cu mașinuța. Apoi am pornit la drum. Cipru, păzea că venim!

Aeroportul e situat la vreo 12 km de Pafos, în direcția sud-est, spre Limassol. Toate obiectivele de pe lista noastră virtuală, ca și hotelul unde aveam rezervare, erau în direcție inversă, dincolo de Pafos (mai puțin Munții Troddos). Întrucât era puțin probabil să ne cazăm înainte de ora 14, am hotărât să alocăm următoarele ore câtorva obiective turistice din direcția est. De fapt, la două din ele țineam foarte tare și mi se părea fezabil să le acoperim pe amândouă: „bolovanii” Afroditei (cum se exprimase Tati, făcând-o să râdă pe românca de la firma de închirieri mașini) și situl arheologic Kourion.

Am urmat indicatoarele și am ieșit imediat pe autostrada ce leagă Pafos de Limassol, pe care am rulat cu prudență, sub limita de viteză (100km/h!), cale de vreo 12-13 km, până la ieșirea spre Petra tou Romiou. Spun legendele că aici s-ar fi născut Afrodita din spuma mării, chestie în care evident că nimeni nu mai crede de multă vreme, ceea ce n-a reprezentat o piedică în calea celebrității locului, poate cel mai vizitat din Cipru!

Am ajuns într-o parcare generoasă, la intrare e un magazin cu de toate, ce are atașată o mică terasă cu mese și scaune de lemn, la umbra unor copaci. Plaja și stâncile din apă se văd frumos și de pe șosea, dar ca să ajungi la ele, trebuie să cobori niște trepte ce se fac în vecinătatea magazinului-cafeterie și să străbați un tunel care traversează șoseaua pe dedesubt.

Plaja nu-i foarte întinsă, încadrată de stânci calcaroase, mai sunt vreo 2-3 și în apă și e acoperită cu pietre mari, destul de incomode cred, deși am văzut câțiva oameni stând întinși pe prosoape. Din punctul meu de vedere, merită să vii aici pentru peisaj, care e destul de spectaculos, dar să faci plajă mi se pare cam mult! Dacă ocolești stânca cea mare din dreapta, ajungi pe o altă plajă, mult mai întinsă, ceva mai primitoare. Totuși, vântul bătea cu putere, valuri furioase măturau țărmul; nu era nici de scăldat, nici de stat la soare - nu aici, în mod clar. Culorile mării însă ne-au vrăjit pe loc (și vrăjiți aveam să rămânem până-n ziua de azi!; cred că în asta constă puterea Afroditei!).

Ne-am întors pe unde am venit, deja înfierbântați de soarele arzător al verii cipriote. Am intrat în magazin să cumpărăm apă rece, dar ne-au făcut cu ochiul din vitrina frigorifică și niște caserole cu fructe proaspete. Am ales una cu bucăți zemoase și aromate de pepene roșu, pe care le-am savurat pe îndelete la una din măsuțele de afară, la umbră. Ar fi mers și o cafea, dar ne-am dat seama când să plecăm și nu ne-am mai întors din drum. În capătul de sus al parcării, văzusem la venire un panou informativ și m-am apropiat, curioasă: prezintă o mică hartă schematică a unui traseu de trecking prin zonă, dedicat desigur Afroditei! E bine de știut, poate sunt amatori, cel puțin într-un sezon mai puțin dogoritor.

Ne-am urcat din nou în mașină și l-am anunțat pe Tati că vom opri din nou în scurt timp, să ruleze încet; văzusem pe GoogleMaps că la mai puțin de 1 km se găsea un punct de belvedere asupra celebrilor bolovani. Atât că nici n-am ieșit bine în șosea, că ne-a și întâmpinat un indicator în stânga, către un restaurant ce ne promitea același lucru, o vedere de vis către pietrele cu pricina. Hai și noi! Drumul urcă în câteva serpentine, e bine asfaltat și măsoară maxim 1 km, nu e cine știe ce abatere de la traseul principal.

Am parcat în fața restaurantului Marios (specific marin, desigur), singurii clienți, până la ora prânzului mai era! Spațiul interior nu-i cine știe ce, mare și luminos, am reținut în scurta noastră traversare. În schimb, terasa descoperită e de vis! De vis frumos-frumos, din care n-ai mai vrea să te trezești! După ce ne-am revenit din uimire, ne-am pus pe pozat, sub privirile îngăduitoare ale doamnelor ospătărițe, care probabil că mai „fumaseră” mulți ca noi. Absolut mirific peisajul ce ni se înfățișa! După ce ne-am săturat și de pozat, am ales o masă „cu vedere” și am comandat câte o cafea... cipriotă, care a venit însoțită de câte un pahar cu apă rece. Au picat bine amândouă, savurate cu ochii în degradeurile albastre ale mării! Recomand un popas cât de mic pe această terasă!

Pe cai și mai departe, cap-compas Kourion. Evident că ne-am mai oprit și la punctul de belvedere de pe șosea, și la multe alte puncte de belvedere, pur și simplu e un continuu și variat spectacol țărmul sudic al Ciprului - pereți albi de calcar și stânci prăbușindu-se în apele înspumate, plaje ascunse, pustii, vântul puternic zburătăcea ierburile arse de soare și ciulinii înalți! Era atât de sălbatic și de frumos, nu ne venea să credem în ce Paradis nimeriserăm! Din acest motiv, am hotărât să continuăm pe drumul de coastă, iar la întoarcere aveam să revenim pe autostradă.

Într-una din localități, cred că în Pissouri, am trecut pe lângă un supermarket și ni s-a părut o idee bună să ne oprim și să facem câteva cumpărături, neștiind exact ce vom găsi în apropierea hotelului unde aveam să stăm. Chiar a fost o idee bună, am încărcat portbagajul și vreo 3 zile n-am mai avut nicio grijă din punctul ăsta de vedere.

După ce am trecut de baza militară de la Episkopi, n-am mai mers mult și am zărit indicator la dreapta, către Kourion. E un sistem mai ciudat de intrare în situl ăsta, în sensul că îți cumperi biletele (4,5 euro, program de vizitare zilnic, 8:30-19:30), apoi nenea care ți le-a vândut ridică o barieră și poți pătrunde, dar de aici mai ai de mers un pic până în parcarea complexului.

Primul lucru pe care l-am făcut (și vă sfătuiesc să-l faceți) a fost să intrăm în clădirea din apropiere, ce adăpostește magazinul de suveniruri, dar și un mic centru de informații turistice, unde chiar am văzut că prestează o tanti, dar noi n-am deranjat-o, ci ne-am servit cu câte o hartă și cu un pliant cu explicații despre sit (în limba engleză; erau și în alte 4-5 limbi). Deasemenea, și afară, pe zidurile acestei construcții, sunt câteva astfel de informații destul de detaliate și am zărit și vreo 3-4 vehicule destinate turiștilor cu probleme locomotorii. Căci e bine de știut că situl se întinde pe o arie impresionantă (nouă ne-au trebuit cam 2,5 ore să-l vizităm).

O să încerc să nu intru în prea multe amănunte tehnice, aveți la dispoziție un excelent articol scris de colega @irinad! O să amintesc doar că este considerat cel mai important sit arheologic din partea grecească a insulei, Kourion fiind unul dintre cele mai înfloritoare orașe ale antichității cipriote. Potrivit lui Herodot, a fost ridicat de locuitori ai vechiului Argos din Peloponez (aproximativ 1400 î. H), pe ruinele unei așezări aparținând perioadei calcolitice (3300î. H.). Perioada sa de aur a fost însă cea romană, din care se păstrează majoritatea ruinelor pe care le putem noi admira astăzi. A fost distrus de cutremure care s-au succedat în sec. 3-4 d. H., precum și de repetatele raiduri ale năvălitorilor arabi (sec. 7). Săpăturile arheologice au început în 1873 și se desfășoară încă și azi (după cum aveam să constatăm la fața locului).

Ce se poate vizita? În primul rând, chiar în vecinătatea parcării și a magazinului de suveniruri, se află ruinele Casei lui Eustolius, protejate de un imens acoperiș convex de lemn pe structură metalică; ruinile pot fi observate de pe numeroase platforme de lemn, ce comunică între ele prin trepte. Din loc în loc sunt montate panouri explicative în limbile greacă și engleză, ba și în limbaj Braille. Despre organizare - numai de bine! Pe scurt, casa asta fuse o vilă romană cu peste 30 de încăperi (un palat, aș zice), iar Eustolius se pare că n-a fost proprietarul, ci ăl' de-a proiectat complexul de băi al stabilimentului. S-au păstrat câteva mozaicuri, unele în stare excelentă, precum cel ce înfățișează bustul unei doamne, ale cărei bucle sunt încadrate de literele ce compun cuvântul CTISIS (posibil numele dumisale).

Nu departe de vila lui Eustolius se găsește Teatrul, un amfiteatru cu deschidere frumoasă către mare, construit inițial de greci, recondiționat apoi de romani de mai multe ori, căci a suferit vătămări importante la fiecare cutremur. După sec. 7 nu l-a mai refăcut nimeni până în zilele noastre, când arată din nou decent și este folosit pentru diverse reprezentații (dealtfel și noi am prins pregătirile pentru un spectacol, ce se efectuau pe scenă). Are capacitate de peste 3000 de persoane.

Am continuat înspre stânga, pe o alee ce o traversează pe cea pe care am venit cu mașina. Aveam să întâlnim nu departe ruinele preponderent romane: Agora, Nimphaeum, Termele. Acestea din urmă m-au impresionat cel mai tare, întinse pe o suprafață apreciabilă, cu zone pentru băi calde sau reci. Am reținut o mică piscină de formă hexagonală, precum și un mozaic mai special, executat din pietre de râu colorate.

Aleea continuă și noi am urmat-o către alte obiective de amploare modestă, dar foarte frumoase: Casa Gladiatorilor și Casa lui Achile, numite astfel după mozaicurile ce decorează pardoselile unor foste încăperi. Și astfel am constatat că ajunseserăm până aproape de intrarea cu barieră, unde complexul se termină; există și aici o poartă, dar era încuiată, deci nefuncțională.

Ne-am întors pe unde am venit, mai aveam o zonă de bătut, cea ocupată cândva de vechea basilică creștină (sec. 5), primul sediu al episcopiei Kourionului. Se pot distinge ușor dimensiunile ei mărețe, s-au păstrat resturi de coloane și mozaic. E înconjurată de multe alte ruine, probabil formau cândva un complex impozant.

N-am părăsit situl până nu ne-am cocoțat și pe delușorul din apropierea vechii basilici, pe vârful căruia se zărea un loc de relaxare și admirat peisajul. Dealul era ars de soare, vântul sufla ca bezmeticul, abia ne țineam să nu ne ia pe sus (și nu ne-am fi împotrivit dacă am fi fost siguri că mai apoi ne-ar fi depus ușurel pe plaja de la baza promontoriului unde se află situl!). Așa că n-am făcut prea mulți purici pe-acolo, deși locul invita la romantism și la visare... Am fotografiat de câteva ori în stânga și-n dreapta și pe urmă am coborât la parcare.

... Ei, vizitează omul ce vizitează, dar trebuie să mai mănânce și gura lui ceva din când în când! Și pentru că de sus văzuserăm pe plajă câteva taverne, am zis să dăm o raită, să vedem dacă ne inspiră. Și ne-a inspirat Chris Blue Beach, al doilea sau al treilea restaurant (deși cred că la fel de bine ar fi putut să fie oricare din ele). Evident că am mâncat pește și carcalaci de mare, abia așteptam să ne destrăbălăm în acest sens! O să detaliez la rubrica de mâncătorii, aveți puțintică răbdare!

Ne-am declarat apoi mulțumiți din toate punctele de vedere, tot ce mai doream era o bălăceală așa, de răcorire și de luat praful de pe noi. Tati a propus să ne aruncăm în valurile ce aproape că băteau în terasa tavernei, dar recunosc că mi-a fost lene să mă duc să scotocesc în bagaje după costumele de baie și am zis să mergem către cazarea noastră, om încerca piscina de acolo sau poate vreo plajă din apropiere. Așa că ne-am întors pe autostradă și într-o oră și ceva eram deja în piscina călduță de la Vrachia Beach Hotel & Suites...

***

A doua zi am pornit către vest, mă atrăgea ca un magnet Peninsula Akamas, pe care aveam s-o vizităm în primul rând; în al doilea rând - ce s-o mai nimeri prin zonă. Eram dispuși să ne lăsăm purtați de drum și de... inspirația de moment (de fapt, cam așa facem de obicei).

Primul loc în care am nimerit, absolut întâmplător, cotind-o din șoseaua principală pe prima la stânga, a fost un cartier rezidențial plin de vile ascunse pe jumătate în spatele tufelor de leandri și buganvilla. În capătul lui am dat de un complex hotelier de lux, St. George pe numele lui, extrem de puțin populat, după aparențe. Am făcut câțiva pași pe micuța plajă ce-i aparținea, pustie și ea. Peisajul însă extrem de frumos, cu stânci ce se iveau ici și colo din valurile înspumate... Exista și post de salvamar cu salvamar cu tot, dar n-am interacționat cu el, am admirat un pic locul, am făcut câteva poze și am plecat.

Nici în următorul punct nu prea știu cum am nimerit, că am vorbit la telefon și n-am fost atentă. Ne-am trezit dintr-o dată într-o parcare imensă, cu o biserică în mijloc. Biserica este închinată Sf. Gheorghe, am găsit-o deschisă, iar locul l-am identificat mai apoi pe hartă ca fiind Capul Drepano. Apropiindu-ne de capătul dinspre mare al parcării, am observat că acolo se înșirau câteva bănci de lemn, iar turiștii se îmbulzeau să-și facă selfie-uri. Dincolo de parapetul de protecție avea să ne aștepte o surpriză frumoasă: o mică vale plină cu arbuști presărați peste dune de nisip, ce se termina cu un portuleț adăpostit într-un golf turcoaz. În stânga, undeva mai în larg, o insuliță stâncoasă - Geronisos. Peste drum de parcare am remarcat o pensiune, un mic magazin și alături, un sit arheologic.

Am ieșit din nou în șoseaua principală (E701), am înaintat o vreme printre plantații de bananieri, am identificat în dreapta (și am notat în memorie) drumul ce duce către un lac de acumulare și pe urmă imediat în stânga pe cel către celebra plajă Coral Bay (se afla și ea pe lista noastră, dar deocamdată i-am zis pas, aveam chef de umblăreală). Bine, sunt multe atracții în zonă, dacă-ți pui mintea - o plajă cu o epavă eșuată, o zonă cu peșteri marine numită chiar așa, Sea Caves, Pafos Zoo etc.

N-a mai durat mult și am zărit și indicatorul spre Akamas. Drumul a părăsit zona locuită și a rămas asfaltat până la capătul unui promontoriu, pe care am avut inspirația să oprim. Jos, la câțiva metri sub noi, începea pustietatea! Doamne, ce spectacol măreț! Pete de nisip alternând cu zone verzi (arbuști pitici), stânci, mici falii, iar în stânga - marea sălbatică, înspumată, furioasă, gătită în niște culori cum rari ți-e dat să întâlnești, desenând o salbă de golfuri mai mici sau mai mari ce se întindeau până în capătul zării! Și vântul sărat ce aducea stropi fini tocmai până la noi, și mirosul amestecat de alge și flori... Superb!

Alături era un panou cu informații despre flora și fauna zonei. Aveam să întâlnim în curând Pădurea de Ienupăr și eram avertizați că vânarea animăluțelor era strict interzisă (urma să ni se reamintească din loc în loc acest lucru pe tot parcursul drumului). De sus, vedeam cum drumul coboară accentuat până în zona unor restaurante rustice, apoi face o curbă la stânga, punct de unde își cam pierde asfaltul, urmând până departe linia țărmului. Peninsula Akamas e considerată rezervație naturală și drumurile sale sunt toate calcaroase, neasfaltate. Cei de la firma de închirieri ne avertizaseră să evităm drumurile off-road, dar în fața noastră rulau multe autoturisme și am decis să ne aventurăm și noi, cât om considera că nu sunt riscuri mari.

Prima plajă pe care am adăstat câteva minute a fost Toxeftra, o întindere apreciabilă de nisip cărămiziu, una dintre preferatele țestoaselor pentru a-și depune ouăle (am găsit multe cuiburi atent marcate). Ne-am minunat din nou de spectacolul naturii, de data asta la doi pași de valurile imense. Am mers mai departe, cu atenție, cu viteză mică se poate înainta fără mari probleme (doar pe alocuri sunt ceva gropi, mai ales acolo unde drumul urcă sau coboară).

Obiectivul principal era plaja Lara, despre care citisem că-i cea mai cea de pe aici. La un moment dat am crezut că am ajuns, am făcut stânga cale de vreo câteva sute de metri, care ne-a lăsat pe un promontoriu stâncos. De-o parte și de alta - două plaje, una mai sălbatică și mai frumoasă ca alta! În imediata apropiere - o tavernă. Am zis că gata, plaja din dreapta e Lara. Taverna se potrivea cu ce reținusem eu, dar citisem că plaja poate fi accesată de turiști, chiar dacă e neamenajată. Or, plaja mea era pustie și... unde era nisipul ăla fin și auriu?! În tot cazul, marea avea niște culori absolut superbe, o splendoare de nuanțe, de la bleu-albicios până la indigo! Am vrut inițial să savurăm o cafea pe terasa tavernei, dar până la urmă am renunțat, ne-am mulțumit doar cu câteva poze.

Am mai înaintat încă puțin și în sfârșit am dat de indicatorul către adevărata plajă Lara! Tot în stânga am luat-o, desigur, și tot vreo câteva sute de metri am mers. Aici e organizată o mică parcare, am găsit și noi un locșor. Ne-am luat prosoapele de plajă și petul cu apă și-am pornit. N-am observat inițial cărarea ce se făcea pe lângă un tomberon de gunoi și spre care se îndreptau ceilalți turiști :) și ni s-a părut că trebuie s-o luăm pe o alta, în stânga. Merserăm vreo 10 minute pe asta, întrebându-ne când oare o să începem să coborâm, căci marea se auzea undeva, jos. Până când am dat de o breșă în vegetație și am zărit plaja în dreapta, departe, cam de unde veneam noi! :) Tot a fost bine, că am făcut niște poze spectaculoase de acolo...

N-am avut ce face și ne-am întors. La un moment dat am vrut să scurtăm un pic drumul și-am „tăiat” o curbă, dar n-a fost o idee bună, căci ne-am afundat într-un nisip adânc și extrem de fierbinte, din care nu știam cum să ieșim mai repede! Deci nu părăsiți cărările principale! Nu mai zic de tot soiul de ciulini și plante cu țepi...

Spre Lara se coboară pe o dună de nisip prevăzută cu două traverse de lemn care se termină odată cu panta acesteia. Plaja e destul de lată și nisipul adânc și arzător, îți intră la greu în șlapi, am alergat cât am putut de repede pe deasupra lui, având în memorie imaginile unor flictene plantare uriașe, așa cum văzusem cândva într-un documentar făcut pe o plajă din Australia. Din fericire, n-am pățit nimic (la întoarcere, ne-am umplut petul cu apă de mare și ne-am stropit pe la jumătatea drumului).

Am adăstat pe Lara vreo 40-45 de minute, ne-am bălăcit, ne-am lăsat învăluiți de razele soarelui și de frumusețea desăvârșită a acestui loc sălbatic, care a binevoit să ne primească și pe noi în dulcele său sân! Și aici am întâlnit cuiburi de broaște țestoase, lumea avea grijă să le ocolească. Superbă Lara, ce să zic! Mă așteptam s-o găsesc mai aglomerată, dar probabil că relativa ei izolare o protejează. Din Pafos (și cred că și din Polis) se organizează excursii cu ATV-urile sau cu mașinuțe gen safari, Lara fiind oprire obligatorie.

Peninsula Akamas se întinde mult în față, dar drumul începuse să se strice și n-am vrut să-l mâniem pe Dumnezeu, așa că am hotărât să tăiem cumva dealurile în dreapta, către Polis. Drumul urcă o vreme în curbe largi și, după spectacolul mării, ne-am delectat cu cel al norilor pe cer. În punctul cel mai înalt am oprit și-am aruncat o privire înapoi, către golfurile turcoaz pe care tocmai le părăsiserăm și spre colinele arse de soare...

După un grup de stânci uriașe dispuse pe ambele părți ale drumului, au apărut primele locuințe: satul Ineia. Deasemenea, și asfaltul. Gata, am ajuns în civilizație! Umblăreala ne cam făcuse foame și oportunitatea ni s-a ivit în următoarea localitate, Drouseia: taverna tradițională Finikas, cu splendida ei grădină, despre care o să vă povestesc altădată. Tot de aici am aflat dintr-un pliant despre un muzeu al satului în aer liber, l-am identificat pe hartă undeva pe drumul spre Polis, dar la plecare nu l-am mai căutat, considerând că nu mai avem timp să-l vizităm (mai era jumătate de oră și se închidea).

Drumul coboară apoi din nou spectaculos (știu că am utilizat de multe ori acest termen, dar jur că nu găsesc altul mai potrivit!), printre coline însorite, acoperite de culturi agricole, cu marea și silueta albă a Polisului chiar în față. Ne-am oprit în centrul orașului, care nu are ieșire la mare, dar se află foarte aproape de ea; românca de la închirieri mașini ne recomandase cu căldură o plimbare prin zona veche. Și a avut dreptate. Un delicat labirint de străduțe pietonale, clădiri vechi, cu ferestre și uși supradimensionate, magazinașe drăguțe, terase primitoare, fântâni și biserici de piatră - nu știi ce să admiri mai repede! Și flori, sute de ghivece cu tot felul de plante! Un loc în care mi-ar plăcea să mă întorc (hi, hi, iar încep!).

Am zis apoi s-o luăm pe drumul de coastă, către nord, fără nicio țintă, doar să vedem cum e. După ce părăsește Polisul, acesta merge foarte aproape de mare, practic bună parte din spațiul dintre șosea și plajă (care uneori se găsește cu 4-5 metri mai jos) e o înșiruire de facilități de relaxare: terase, centre de sporturi de apă, locuri de joacă pentru copii... Am oprit și noi la una din terasele acestea, Santa Barbara pe numele ei, am băut o cafea și-o apă sub umbrela imensă, admirând plaja amenajată din față și marea. Am remarcat că era destul de multă lume pe plajă, dar în apă nu prea; mi s-a confirmat ulterior că țărmul vestic al Ciprului e destul de periculos pentru înotători, fiind prevăzut cu curenți puternici. De frumos, e foarte frumos, după cum aveam să constatăm în continuare, merită o plimbare. Sunt și câteva localități pe care le străbate: Agia Marina, Nea Dimmata, Pommos, Pachyammos. Undeva, pe la mijloc, marcasem pe hartă Paradise Beach și m-am gândit că dacă o cheamă așa, trebuie să merite o vizită. Din păcate, n-a fost să fie, în dreptul ei e un deal pe care șoseaua îl ocolește, iar la plajă se coboară per pedes, pe o cărăruie.

Din Pachyammos drumul continuă, dar nu pe lângă mare, ci cotind-o în dreapta și urcând niște munticei. La început am zis c-o fi glumă, dar n-a fost! După doar 5 minute ne-am trezit cocoțați binișor, în mijlocul unei păduri răcoroase și parfumate de pini; Tati chiar a comentat: „Parcă mă aduseseși la mare, Mami!” Evident că am făcut și pe-aici o sumedenie de halte, era atât de frumos totul, o frumusețe cu care nu ne-am mai întâlnit până acum! Munții când împăduriți, dar mai mult golași, scăldați în razele după-amiezii, adăpostind în văile lor mici ferme și culturi...

Am observat pe hartă o mică enclavă aparținând Ciprului de Nord, cu o localitate numită Kokkina și am identificat-o jos, în vale, sub poalele munților; astfel am înțeles rostul indicatoarelor pe care le-am găsit la fiecare loc de belvedere și care ne anunța că e interzis să facem poze; da, da, sigur... Oricum, e bine ca din zona asta să nu uitați să vă închideți datele mobile, rețelele turcești sunt foarte aproape. Localități nu sunt prin munții ăștia, țin minte că am depășit la un moment dat câteva case de piatră părăsite, dar atâta tot.

După urcare urmează desigur coborârea (cam 30-40 minute durează totul). La fel de frumos, mai ales când apare marea din nou. Pe panta descendentă am străbătut și două sate: Mosfili, apoi Mansoura. Pe urmă drumul merge din nou paralel cu țărmul, la doar câțiva metri altitudine și după vreo 6-7 km am ajuns în Kato Pirgos, ultima localitate de la granița cu Ciprul de Nord. Acesta e un adevărat orășel, am zărit un port, câteva spații de cazare, restaurante, vreo 3 biserici. Un loc destul de liniștit și mai puțin turistic, probabil din cauza poziției sale. Am făcut o pauză de hidratare chiar în capătul său, la o terasă frumoasă (Grape by the Sea), pe malul mării, decorată cu viță-de-vie, năvoade și cochilii de scoici. În grădina din spate am văzut cel mai mare smochin din viața mea și ne-am delectat cu câteva fructe dulci și aromate...

... Am făcut drumul întors, fără să ne mai abatem pe nicăieri, cam într-o oră jumate eram din nou pe terasa noastră de la Vrachia, taman la țanc pentru a prinde spectacolul apusului de soare...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 05.08.18 14:30:56
Validat / Publicat: 05.08.18 16:28:52
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CIPRU

VIZUALIZĂRI: 5016 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Kourion - Casa lui Eustolius
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50600 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

crismisAUTOR REVIEW
[05.08.18 15:51:36]
»

Rog web a atașa următorul filmuleț: https://www.youtube.com/watch?v=doCkTm_-xs4

Mulțumesc!

webmasterX
[05.08.18 16:27:56]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

crismisAUTOR REVIEW
[05.08.18 17:24:27]
»

@webmasterX: Mulțumesc frumos!

irinad
[05.08.18 19:23:16]
»

@crismis: Uau, ce plimbări frumoase în ambele zile!

Am regăsit în ambele excursii locuri pe care le-am văzut şi noi, dar şi unele în care nu am călcat. Ar putea fi motiv pentru o recidivă în Cipru, tot cu cartier general în Paphos, că de-acum ştim cum stă treaba! Poate vă urmăm exemplul, ne luăm inima în dinţi şi închiriem maşină dacă şoferul va dori să conducă pe partea cealaltă.

Lăsând gluma la o parte, în Cipru constat că, deşi am văzut câte ceva, ar mai fi multe de vizitat, ca să nu mai vorbesc de Ciprul de Nord unde cred că e mai bine de mers separat.

Mă bucur că v-a plăcut la Kourion, noi am fost fascinaţi de-a binelea. Şi am ajuns destul de greu acolo.

Aştept în continuare poveşti, mai vreau!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisAUTOR REVIEW
[05.08.18 19:38:09]
»

@irinad: Să știi că și eu m-am "speriat" la final, când am constatat câte nu făcuserăm și în câte locuri n-am reușit să ajungem! Iar după ultima zi (Munții Troodos) ne-am decis: mai venim cândva în zonă!

Cât despre condusul "pe partea greșită a drumului", și noi am avut o grămadă de emoții, care s-au dovedit complet nefondate. În primul rând, chiar nu-i aglomerat, iar în al doilea rând, cipriotii sunt destul de răbdători cu turiștii. În plus, închirierea unei mașini în Cipru e simplă și destul de ieftină. Dacă e cazul, Tati se oferă să dea sfaturi, e expert de-acum!

Mulțumesc pentru vizită, și eu citesc cu sufletul la gură epopeea voastră turcă, sperând ca într-o zi să vă călcam pe urme!

webmaster
[06.08.18 07:49:31]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

crismisAUTOR REVIEW
[06.08.18 08:00:51]
»

@webmaster: Mulțumesc frumos!

krisstinna
[06.08.18 08:35:15]
»

@crismis: Of, ce repede s-a terminat articolul

Și pozele parcă sunt prea putine

N-am fost eu prea plimbată in viața asta dar am un Clasament clar: ador Turcia, iubesc Cipru și îmi e dragă Grecia.

Vezi ce înseamnă mașina închiriată? Libertate, mișcare, satisfacție garantată.

Cei care spun că nu le place Cipru nu au închiriat mașină, îi înțeleg. Da, sunt destui care merg in Cipru doar pentru plajă și bălăceală.

Kourion e chiar ieftin, e spectaculos, acolo am văzut primele cataroaie din Cipru, de-aia mă enervasem in Creta , din cauza prețului de la mini-mino

M-ai făcut sa îmi fie dor, mulțumesc frumos!

De-ai ști cât de mult mă bucur că ați închiriat masină, poate vor avea curaj și Irina și soțul ei, data viitoare.

Trebuie să mai fac și eu o vizită Ciprului, vreau să văd tradiționalul turcesc din partea de nord dar și să revăd plaja mea preferata din Protaras unde nisipul extrem de fin strălucește in apa incoloră a mării, de necrezut pentru mulți colegi care cred că apa este tulbure dacă nisipul este fin.

Felicitări și mulți pupici!

tata123 🔱
[06.08.18 09:44:23]
»

@crismis: Chiar dacă nu ați „bifat” toate obiectivele dorite tot mi se pare că ați văzut multe locuri frumoase și interesante. Situl arheologic de la Kourion conține câteva elemente interesante (mozaicuri, băi, teatrul); mi-au plăcut și imaginile din așezarea Drouseia. Mulțumim!

Nu știu cum se face dar despre Cipru, insula unde Afrodita s-a născut din spuma mării și imaginea frumoasei zeițe ne pândește la fiecare colț, au scris pe AFA mai mult femeile Cred că bărbații nu au văzut-o pe Afrodita.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore
[06.08.18 12:25:22]
»

@krisstinna: Apai daca nici tu n-ai fost plimbata... Eu nu-ndraznesc nici sa visez mai departe de Albena. Si nu din cauza de bani!

Si de-aia ma "lipesc" de voi si ma "plimb" cu voi prin colturi de lume despre care doar am citit! Pentru asta va multumesc mult!

@tata123: Pai cum s-o vada barbatii pe Afrodita? Ei n-au ochi decat pentru sotiile lor (ihim, da-da! )

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismisAUTOR REVIEW
[07.08.18 09:26:11]
»

@krisstinna: Da, și eu voi incuraja de-acum pe toți șoferii să îndrăznească să conducă pe partea stângă, dacă va fi cazul! E mai mult frica de necunoscut decât vreo problemă reală! Ca să nu mai zic de avantajele de netăgăduit ce derivă din a avea la dispoziție o mașină!

Ciprul e minunat, și noi ne-am îndrăgostit de el. O destinație de vacanță perfectă pentru mai multe tipuri de turiști: și pentru cei ce doresc doar relache și bălăceală, și pentru iubitorii de "cataroaie" și de istorie veche în general, și pentru romantici incurabili (ca noi două, hi, hi!), și chiar pentru gurmanzi! Unde mai pui că nu prea există "sezon" în Cipru, poți să te duci când vrei și să fii sigur că vei găsi cu ce să te delectezi. Iar despre prețul deplasării chiar n-are rost să mai dezbatem - una dintre cele mai accesibile destinații.

Precum am mai zis, nu cred c-o să răbdăm să stăm prea multă vreme departe de Cipru! Mai ales că mai avem atâtea restanțe! Și Ciprul de Nord îl avem pe listă, dar mi se pare că pentru acesta, cea mai bună variantă rămâne tot o excursie cu vreo agenție turistică...

Pupici și în sens invers, de la mine pentru tine!

@tata123: Minunată destinație Ciprul ăsta, vezi ce vorbii și cu Cristina mai sus! Multe argumente pro, ce să mai! Cât despre Afrodita... Ce-ar fi să fii mata deschizător de drumuri în lumea masculină AFA și să ne faci o sinteză frumoasă, în stilul erudit și inconfundabil?! Zic și eu, sper că nu te suparași... Oricum, mulțam pentru completări și vorbe bune!

@Zoa: Eu zic că există altă explicație: băieții trebuie să fie atenți la drum, că în Cipru se conduce "pe partea greșită a drumului", nu le stă lor mintea la Afrodita! Și dacă le-ar sta - atât le trebuie! Spanac și conserve până la Revelion!

Zoazore
[07.08.18 09:33:52]
»

@crismis: ha! La mine nu-i cazul! Deja Stefan mananca din conserva mazare si fasole boabe, chestii de care eu nu ma ating nici sa stiu ca mor de foame!

S-apoi ce sarmale bune am mancat din conserva... (baieti, voi nu cititi p-aici! )

ioan marinescu
[09.08.18 12:19:40]
»

Foarte util pentru când mă voi decide să ajung și pe acolo!

crismisAUTOR REVIEW
[09.08.18 19:16:12]
»

@ioan marinescu: Mulțumesc!

mariamimi
[19.02.19 11:17:15]
»

@crismis: Multumim pentru frumoasele impresii impartasite! Aveti un stil unic! Va rog sa imi spuneti daca la firma de la care ati inchiriat a fost nevoie de depozit si permis international. Multumesc anticipat pt eventualul raspuns! Vacante frumoase in continuare!

ellaiuly
[07.05.19 09:07:27]
»

Foarte util articolul! Urmeaza sa ajung saptamana urmatoare in Paphos si vreau sa inchiriez o masina pentru 4 zile. Firma de la care ati inchiriat, Aercar, v-a retinut vreun depozit? Ati platit online sau la aeroport? 120 de euro pentru 5 zile mi se pare foarte ok.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, ellaiuly, ioan marinescu, irinad, mariamimi, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Paphos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087370157241821 sec
    ecranul dvs: 1 x 1