Sălașul zeilor Paphos și celebrele sale mozaicuri

TIPĂREȘTE

A doua parte a sejurului cipriot din octombrie 2024 s-a desfășurat în Paphos, un oraș cu cca. 37.000 de locuitori situat în sud-vestul insulei, cunoscut atât pentru frumusețea plajelor vizitate anual de sute de mii de turiști, cât și pentru multiplele posibilități de divertisment, care l-au propulsat în 2017 la onorantul statut de Capitală Europeană a Culturii.

Iubitorii de istorie se bucură în Paphos de un adevărat regal: obiectivele turistice cuprind întreg trecutul Ciprului, de la perioada antică, bine reprezentată de situri arheologice de mare valoare, la cea medievală, cu biserici bizantine, fortărețe, moschei și hammamuri, și până la cea modernă, incluzând aici impresionantele clădiri neoclasice din orașul de sus.

Și asta pentru că Paphos are un trecut mitic care se pierde în negurile vremii. Pe țărmul situat la câțiva kilometri est, marcat acum în scop turistic drept Stânca Afroditei, zeița frumuseții s-ar fi născut din spuma mării. Vechiul Paphos ‒ Palaepaphos (actualul sat Kouklia), aflat puțin mai în interior, datează din mileniul III î. Hr., iar altarul sau sanctuarul zeiței, construit de micenieni în secolul al XII-lea î. Hr. și menționat de Homer în Odiseea, a fost în antichitate centrul venerării ei în toată civilizația elenă.

Numele orașului este și el asociat cu zeița. Legenda spune că sculptorul cipriot Pygmalion a creat o statuie din fildeș ce înfățișa o femeie perfectă. Deși jurase să rămână celibatar toată viața, el s-a îndrăgostit de statuie, pe care a copleșit-o cu daruri și îmbrățișări. În zilele festivalului care o sărbătorea pe Afrodita, i-a adus ofrande la templu și s-a rugat ca statuia să prindă viață. Iar zeița i-a îndeplinit dorința și Pygmalion s-a căsătorit cu frumoasa Galateea, care i-a dăruit doi copii: o fiică, Metharme, și un fiu – sau o fiică, potrivit Metamorfozelor lui Ovidiu ‒, pe nume Renos Andreades Paphos.

Fiul acestuia, Cinyras, este considerat a fi întemeietorul vechiului oraș sub patronajul Afroditei, deși alte legende și scrieri fac referire la amazoane. Descendenții lui Cinyras au îndeplinit rolul de mari preoți la sanctuarul Afroditei. Distrus de un cutremur, sanctuarul a fost reconstruit de Octavian Augustus, Vespasian și Septimius Severus. Cultul Afroditei a rezistat până în anul 391 d. Hr., când împăratul roman Theodosius I a interzis religiile păgâne și templul a fost lăsat să cadă în ruine.

Și despre Nea Paphos există o legendă a întemeierii, care îl are în centru pe Agapenor, conducătorul arcadienilor în Războiul Troian, care ar fi ajuns cu flota sa pe țărmurile Ciprului la întoarcerea acasă, în urma unei furtuni.  

Mult mai probabil însă, cel care i-a mutat pe locuitori din Palae- la Neapaphos după distrugerea vechiului oraș de către Ptolemeu în 312 î. Hr. a fost regele Nikocles, după cum o dovedesc monedele de argint de la finele secolului al IV-lea î. Hr. descoperite sub Casa elenistă și expuse acum la muzeul de arheologie al orașului.

Nea Paphos a fost construit la cca. 12 km nord-vest de Palaepaphos pe un promotoriu îngust din zona portului natural, după un plan urbanistic hippodamian, cu străzi paralele și perpendiculare ce se intersectau în unghi drept. La începutul veacului al II-lea î. Hr., orașul a devenit atât de important încât Ptolemeii au mutat aici capitala de la Salamis, statut păstrat și de romani până în secolul al IV-lea d. Hr.

A fost epoca de maximă înflorire pentru Paphos, care a devenit un centru urban de dimensiuni considerabile pentru acele vremuri, o importantă bază militară și navală și port comercial. S-au construit palate, vile, clădiri administrative monumentale, morminte – multe din ele înfrumusețate cu mozaicuri viu colorate, adevărate opere de artă.

În secolul al IV-lea, după cutremure devastatoare, sediul guvernatorului a fost mutat din nou la Salamis, și treptat Paphos și-a pierdut din importanță, în special după ce, urmare a raidurilor sarazinilor, bizantinii au ales Nicosia drept capitală în anul 965 iar Larnaca s-a erijat în primul port al țării. Declinul a continuat aproape neîntrerupt până în 1974, când noua situație politică de după divizarea Ciprului între comunitățile grecești și turcești a dus la reconsiderarea priorităților economice și investirea de fonduri substanțiale în dezvoltarea Paphosului.

Noi însă ne vom întoarce acum la antichitate pentru a semnala faptul că în 1980 UNESCO a inclus în patrimoniul mondial atât Kato Paphos, desfășurat pe o arie de 291 hectare (Nea Paphos, recte Parcul Arheologic, și necropola Tafoi ton Vasileon ‒ Mormintele regilor), cât și satul Kouklia, cu Palaeopaphos și Templul Afroditei.

Motivația acestei includeri este aceea că siturile au avut o mare importanță ca centre religioase și artistice în cultul Afroditei, că stau mărturie vieții de zi cu zi din epoci de demult și prezintă o mare valoare universală prin arhitectura excepțională și mozaicurile bine conservate, considerate a fi dintre cele mai rare și frumoase nu doar din tot bazinul mediteranean, ci din întreaga lume.

Spre Parcul Arheologic Kato Paphos m-am îndreptat și eu, de una singură, într-o dimineață îngrozitor de călduroasă, cu autobuzul 611, care m-a lăsat foarte aproape, la Paphos Harbor Bus Station de pe Bulevardul Apostolou Pavlou.

Parcul are următorul program de vizitare: 15.04-15.09:8. 30-19.30; 16.09-14.04:8. 30-17. Prețul biletului este de 4,50 euro, dar persoanele de peste 65 de ani (printre care mă număr, din păcate) beneficiază de gratuitate. Am urcat scara încadrată de copaci umbroși și am intrat în clădirea administrativă, unde am fost informată cu privire la gratuitate și am văzut un grup de turiști care vizionau un film documentar despre vestigiile din sit.

După care am ieșit și, deși nu era decât ora zece, soarele m-a lovit drept în moalele capului. Primele constatări: parcul este aproape complet neadăpostit de copaci, este înconjurat de ruinele fortificațiilor ridicate cel mai probabil de romani și se întinde pe o suprafață imensă în imediata apropiere a mării, castelului medieval și farului, priveliștile superbe, ca și panourile extrem de bine structurate cu informații în greacă și engleză compensând într-o oarecare măsură lungimea și dificultatea parcursului într-o zi caniculară. Pe alocuri sunt amenajate alei și pasarele din scânduri din lemn prevăzute cu balustrade metalice.

Parcul arheologic cuprinde vestigiile unor construcții care acoperă o perioadă îndelungată, din secolul al IV-lea î. Hr. până în Evul Mediu, majoritatea datând din epoca romană. Mozaicurile au fost descoperite întâmplător în anul 1962 de un fermier care ara terenul și din 1965 au început să fie excavate și catalogate de echipe de arheologi polonezi. De ce tocmai ei, n-aș ști să vă răspund…

Cert este că săpăturile continuă și azi.

Am zărit la oarecare distanță Basilica Chrysopolitissa, în ruine, una dintre primele biserici din Cipru (a doua jumătate a secolului al IV-lea). Pe locul său a fost ridicată în veacul al XI-lea o alta, succedată de o alta cinci secole mai târziu, care a supraviețuit până azi. În apropiere se află o biserică gotică și băile france și otomane.

Dar nu într-acolo m-am îndreptat, ci spre Casa lui Aion, prima din cele cinci vile cu mozaicuri datând din secolele II-IV d. Hr. care s-au păstrat.

Trebuie să vă mărturisesc ceva: mozaicurile m-au fascinat dintotdeauna și le-am „vânat” oriunde m-au purtat pașii. Le-am admirat în biserici, dar cel mai tare m-au impresionat cele romane antice precum seria extraordinară din Villa de Casales din Sicilia sau din Casa Faunului de la Pompeii. M-am întrebat mereu cine erau artiștii care le schițau și meșterii care adunau bucățile de marmură ori ceramică de diverse culori și le asamblau cu migală pentru a crea scene decorative de un gust desăvârșit.

Ținta mea la Parcul Arheologic Paphos erau tocmai mozaicurile. Citisem despre ele, le văzusem în poze și filme și mă încântaseră.  

Datată la mijlocul veacului al IV-lea d. Hr., Casa lui Aion poartă numele zeului elen al ciclurilor vieții și eternității, reprezentat în centrul uneia dintre cele trei săli. În alte scene mitologice sunt înfățișate Leda și lebăda, epifania lui Dionisos, concursul de frumusețe dintre Cassiopeia și nereide, pedepsirea lui Marysas.

Am înaintat apoi pe un șir de pasarele spre Casa lui Tezeu, o vilă de dimensiuni impresionante (peste 100 de camere) despre care se crede că era locuită de proconsulul sau guvernatorul roman. Era împărțită între secțiuni cu încăperi destinate treburilor oficiale și altele de uz personal. Numele provine de la celebrul mozaic al luptei din Tezeu și Minotaur, aflat în partea de sud a complexului rezidențial, dadată a doua jumătate a secolului al II-lea d. Hr., singura care a fost excavată în întregime până acum. Un alt mozaic de la finele secolului al IV-lea îi înfățișează pe zeii Poseidon și Amfitrita, în timp ce scena îmbăierii lui Ahile a fost realizată la începutul veacului următor. Foarte frumoase sunt și coloanele cu capiteluri care înconjoară latura estică a vilei.

Casa lui Orfeu cuprinde mozaicuri din secolul al II-lea d. Hr. cu trei reprezentări mitologice: Orfeu cântând la liră, Hercule în luptă cu leul din Nemeea și Amazoanele. Din păcate la data vizitei mele se lucra la săpături în zonă și vila nu era deschisă publicului.

Casa celor patru anotimpuri, situată la nord de Casa lui Orfeu, a fost numită așa după mozaicul din prima jumătate a secolului al IV-lea în care zeițele horae o întâmpină pe Afrodita înfășurând-o în veșminte ambroziale, acoperind-o cu aur și atârnându-i bijuterii în urechi și în jurul gâtului.

Ultima oprire aveam s-o fac la Casa lui Dionysos, cea mai mare și mai bogată în mozaicuri. În drum spre ea am remarcat ruinele construcțiilor din Agora sau Forumul roman, piața centrală a orașului, înconjurată de patru porticuri din coloane de granit cu capiteluri corintice din marmură. Din cadrul acestui complex de clădiri făceau parte Asklepieionul, templul închinat zeului medicinei și centru de sănătate, și Odeonul, teatrul cu 1.200 de locuri construit de romani în secolul al II-lea care găzduiește în prezent diverse spectacole.

Și iată-mă ajunsă, în sfârșit, la Casa lui Dionysos, protejată de un acoperiș și prevăzută cu pasarele de la a căror înălțime mozaicurile pot fi admirate în întreaga lor splendoare. Această vilă romană luxoasă construită la sfârșitul secolului al II-lea și distrusă în prima jumătate a veacului al IV-lea, probabil de un cutremur, ocupa o suprafață de 2.000 mp, din care 556 cu podele mozaicate.  

În atrium se află mozaicul înfățișându-l pe monstrul marin Scylla iar în interior multe reprezentări ale zeului Dionysos, printre care una la întoarcerea din India, într-o caleașcă trasă de două pantere. La fel de faimoase sunt și mozaicurile cu motive geometrice, cel cu Ganymede întorcându-se acasă pe aripile unui vultur, cu Narcis admirându-se în oglinda unei ape sau cea înfățișând un păun.

Dar cel mai tare m-au impresionat superbele scene de vânătoare de mare realism, cu personaje surprinse în mișcare cu o măiestrie remarcabilă.  

După circa o oră și jumătate am încheiat vizita revenind la clădirea administrativă și ieșind din sit. Căldura era insuportabilă și primul lucru pe care l-am făcut a fost să beau un frappe la o terasă din port. Pentru cei care prind o zi mai puțin fierbinte și au picioare mai bune decât ale mele estimez însă că pentru parcurgerea întregului parc arheologic este nevoie de minim 3 ore.

Eu m-am mulțumit cu ceea ce văzusem. Îmi atinsesem scopul principal – mozaicurile, care îmi depășiseră așteptările. Cred că sunt pe drept cotate printre cele mai interesante și mai frumoase din lume.  

Și drept dovadă, atașez un film care sper să vă convingă.

---

VIZUALIZĂRI: 79 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI