Florida - o experiență de neuitat

TIPĂREȘTE

Amintirile dragi lasă urme adânci, dovadă că eu scriu acum despre o călătorie pe care am făcut-o acum cinci ani. Totul e viu, nicio culoare, nicio nuanță nu s-a estompat.

Dar să începem.

Trecerea Oceanului Atlantic nu era în planurile mele nici pe termen scurt, nici pe termen lung, dar o întâmplare fericită din viața mea și a soțului meu a făcut posibil acest minunat lucru. Destinația: Florida, mai precis Saint Petersburg. Cunoscut și ca St. Pete, orașul are aproximativ 300000 de locuitori, fiind al patrulea, ca mărime, din peninsulă.

Florida este un stat aflat în peninsula cu același nume, situat în sud-estul SUA. Are o populație de peste 20 milioane de locuitori și o suprafață de 137.374 km2 (partea terestră). În partea de vest este mărginită de Golful Mexic, în nord se învecinează cu statele Alabama și Georgia, iar la est, țărmurile ei sunt scăldate de apele Oceanului Atlantic. Capitala statului este orașul Tallahassee, important centru universitar, dar cel mai populat oraș este Miami, având peste 5 milione de locuitori.

Călătoria cu avionul, de la Paris la Orlando, a durat peste opt ore, dar a fost confortabilă și spectaculoasă. Cel mai interesant aspect mi s-a părut faptul că, fiind o zi luminoasă de sfârșit de noiembrie și ruta avionului trecând pe lângă coasta Groenlandei, am văzut de la hublou ghețurile eterne, minunându-mă de spectacolul lor incredibil și, de ce nu, înfiorându-mă la gândul că ne-am putea trezi în mijlocul lor. (impropriu spus „ trezi ”).

Verificările de pe aeroportul Orlando (oraș cu peste 2 milioane de locuitori) au durat nu mai puțin de două ore, adunate la cele opt anterioare, fiindcă aterizaseră mai multe curse și așa sunt procedurile acolo. A fost o probă de rezistență.

Dar, iată-ne în afara aeroportului, respirând aerul Floridei! Se făcuse noapte de-a dreptul și, ceea ce am putut constata, au fost imensele autostrăzi, cu numeroase benzi, dar pe care se circulă ordonat, fiecare vrând să ajungă acasă, sau unde dorește, în liniște, fără probleme. N-am sesizat excese, doar mașini mari consumatoare de combustibil, fiindcă acolo benzina este ieftină.

Prima dimineață în Florida. Douăzeci și ceva de grade, soare, lumină. Locuiam foarte aproape de S. Petersburg așa că am plecat să ne plimbăm pe țărmul Golfului Tampa, pentru că orașul este situat la întâlnirea dintre acesta și Golful Mexic.

Din nou am luat contact cu șoselele largi și cu traficul specific zonei, normal, mi s-a părut mie.

Saint Petersburg se pregătea pentru sărbătorile de iarnă, într-un spațiu verde central se instalau figurine care reprezentau personaje biblice, urmând să alcătuiască un tablou ce înfățișa Nașterea Domnului.

Un punct de atracție al orașului îl reprezintă The Pier, un pinten mare care înaintează în apele albastre ale Golfului Tampa, pe care se află o construcție cu forma unei piramide întoarse. În clădire erau magazine, acvarii, restaurante, iar de pe terasa de deasupra ei aveai o frumoasă perspectivă asupra orașului. În apropiere este un parc generos, cu palmieri și plante luxuriante.

În această zonă localnicii pescuiau, se plimbau, făceau sport, se relaxau. La culoarea locală contribuiau din plin pelicanii maro (Pelecanus occidentalis), specifici Floridei, care se plimbau liniștiți și tacticos pe ponton printre oameni sau stăteau înfipți în stâlpii de lemn de care, probabil, se ancorau bărcile de pescuit. I - am văzut cum se ridicau în zbor deasupra apei, făceau un cerc - două, după care plonjau în poziție perfect verticală, năpustindu-se asupra hranei. Am citit despre ei, că ar fi singura specie de pelican care vânează astfel.

Zona urbană a orașului are clădiri înalte, iar cea suburbană, vile sau ansambluri joase, zugrăvite în culori vii, fiind o încântare pentru privitor, mai ales că sunt înconjurate de o bogăție de vegetație, al cărei verde strălucește tot timpul anului. Palmieri, garduri vii, tufe și flori luxuriante, toate fac parte din prisajul inegalabil al Floridei. Există un adevărat cult al frumosului vegetal în Florida. Florile, arbuștii, arborii, formează ansambluri armonioase, îngrijite permanent. Printre plante, în straturile de flori, e presărat un strat de mulci (lemn tocat) care nu lasă buruiana să crească. Vegetația aceasta luxuriantă este una dintre marile bogății ale Floridei, căutată de către cei care au trăit în marile orașe cu climă rece sau temperată, după ce ies la pensie.

A urmat contactul cu plajele din zonă, întinderi uriașe de nisip alb, bordate cu palmieri și arbuști, cu hoteluri sau vile. Localnicii vin la plajă cu propriul șezlong sau cu cearșaful, umbrela, cutia frigorifică și cam atât. (există zone de plajă unde pot fi aduși câinii). Plaja aparține tuturor, nu sunt zone rezervate (decât rar), nu bubuie muzica, nu... Natură și atât.

Noi am fost la Saint Pete Beach, la Fort de Soto, unde oamenii mai mult se plimbă pe plajă, pescuiesc sau fac sport și la Siesta Key, la care am remarcat nisipul alb despre care se spune că este foarte răcoros, fiindcă conține 99% cuarț. La Siesta Key am încercat și apa oceanului, fiindcă platforma continentală era foarte întinsă, iar apa era mică la mal. M-am trezit înconjurată de adevărate râuri de apă, care își urmau cursul ca niște fuioare mari, curenți pe care la Marea Neagră sau la Adriatică nu i-am întâlnit. În plus, m-am temut de pisicile de mare, fiindcă nu am intrat încălțată, așa cum se obișnuiește și există pericolul să calci pe ele, în rest fiind niște ființe foarte drăgălașe, sociabile chiar.

În afară de pelicani, în apropierea plajelor am văzut egrete superbe, cu penajul lor alb, meditând imperturbabile, în ciuda faptului că alergam cu aparatul de fotografiat după ele.

Fiind foarte pasionată de pictura modernă, nu puteam să nimeresc într-un loc mai potrivit ca St. Pete, unde se găsește cel mai mare muzeu Salvador Dali din lume. O familie de colecționari inimoși, Eleanor și A. Reynolds Morse, prietenii artistului, care a petrecut o parte din viață în SUA, a strâns un număr impresionant de creații (peste 2000) pe care le-a donat muzeului. Există în spațiul expozițional 96 de picturi (unele de mari dimensiuni, cum ar fi cea intitulată Descoperirea Americii de Cristofor Columb, care are dimensiunile de 410 / 284 cm), autoportrete timpurii, grafică, toate punând în evidență creația artistului suprarealist. Aici întâlnim și lucrarea celebră, intitulată Persistența memoriei (The Desintegration of Persistance of Memory, 25/33cm) unde apar ceasurile moi, un simbol al efemerității timpului (uman??) în comparație cu trăinicia stâncii. Living Still Life, Slave Market with the Disappearing Bust of Voltaire (Piața de sclavi cu bustul lui Voltaire dispărând), Morphological Echo (Morfologia ecoului), The Hallucinogenic Toreador sunt doar câteva dintre tablourile expuse aici.

Construcția actualului muzeu a costat 36 milioane de dolari, iar proiectantul lui au fost Yann Weymonth, un mare arhitect american, care a contribuit și la celebra piramidă de la Luvru, proiectată de Pei I. M. Arhitectura muzeului a fost astfel concepută încât să reflecte caracterul abstract al picturilor lui Dali. Structura principală a clădirii este un trapez scund de beton, înconjurat de un val geodezic format din 1000 de triunghiuri de sticlă. În interior, o scară elicoidală de beton sugerează structura ADN-ului, un omagiu adus lui Dali, preocupat toată viața de structura acestei “cărămizi” a vieții. Clădirea aceasta ultramodernă este compatibilă atât cu opera genialului pictor suprarealist, dar și cu clima zonei, ea putând face față unui uragan de categoria a cincea.

Totul e frumos și la locul lui în acest muzeu, de la aspectul clădirii, amplasarea operelor, la magazinul de suveniruri, unde este plasat Rolls-ul lui Dali, transformat într-un fel de casacadă-acvariu. În jurul clădirii este un parc mic, cu un copac al dorințelor și bănci pe care odihnesc binecunoscutele ceasuri moi, dar și pietre aduse de la Cadaques, locul de baștină al pictorului. Pleci încântat de opera artistică, dar și de atmosfera elevată care domnește aici.

Sunt multe de văzut în Florida, dar aici, în primul rând trebuie să te bucuri de natură, de apă și soare.

Și totuși... O excursie la Kennedy Space Center nu poate fi o idee rea. Distanța de la St. Pete la Cap Canaveral este de aproximativ 200 km, dar în SUA asta nu e o problemă. Am ajuns la Centrul spațial în jur de ora 11, am luat bilete și am intrat. Pentru început am participat la o vizită ghidată, care are ca puncte principale: un scurt istoric al epopeii spațiale americane, centrul de comandă, un film 3D făcut pe Stația Spațială Internațională și deplasarea la platforma de supraveghere a rampei de lansare a rachetelor. Centrul de comandă era echipat așa cum l-am văzut în filme sau în transmisiunile televizate. adică plin de mașini, computere. Pentru a reconstitui mai bine la atmosfera specifică lansărilor mașinăriile sunt “ pornite ” și încep să tremure, ca și podeaua de sub picioarele vizitatorilor, se aprind lumini. Te înfiorezi puțin, intrând în rol.

La sala de cinematograf am primit ochelari speciali și am văzut filmul 3D. A fost mai mult decât încântător să vezi cum plutesc pe lângă tine obiectele cu care lucrau cosmonauții pe navetă, cum vin spre tine sau cum arată o zi obișnuită din viața lor. Ne-am deplasat cu autobuzul la platforma de supraveghere a rampei de lansare a rachetelor, pe care am și urcat.

Am văzut și fotografiat rampa, o imensă structură de metal, care se afla la o distanță apreciabilă față de platformă.

Ne-am întors la spațiul de vizitare din centru, unde ne-am plimbat prin cea mai mare grădină de rachete cosmice din lume- Rocket Garden. Rachetele sunt expuse vertical- cele mai multe - și dau impresia unei păduri ciudate, dintr-un timp încremenit. După cum știm rachetele de lansare se dezintegrează, dar în cazul celor din Proiectul Mercury și Gemini, cele excedentare au fost vopsite pentru a arăta ca vehiculele de lansare spațială cu echipaj uman. Peisajul este deosebit și te transferă într-o altă lume, în care regulile sunt făcute de giganții metalici. Personal am simțit încântare în fața acestor realizări ale tehnicii, dar și dezamăgire, gîndindu-mă că omenirea noastră nu a continuat să exploreze posibilitățile de a călători în spațiu, ocupându-se de tot felul de lucruri, multe dintre ele dezamăgindu-ne profund.

Rocket Garden este un muzeu în aer liber, o mărturie a unor eforturi deosebite de cercetare, dar și a unor sacrificii deosebite. Și pentru că vorbim de sacrificii, tot aici, într-un alt spațiu, există un memorial dedicat celor care au pierit în misiunile spațiale, un perete de marmură gri pe care sunt inscripționate numele cosmonauților din multe misiuni.

Saturn V, cunoscută și ca rachetă lunară, a fost o rachetă în trepte folosită de NASA în programele Apollo și Skylab. Cu o lungime de 110 m și un diametru de 10 m, această rachetă, în trei trepte, a participat la 12 lansări, dintre care 11 reușite.

Am văzut una dintre rachetele Saturn V expusă într-un hangar, organizat ca muzeu, alături de modulul de comandă și modulul lunar, folosite la misunea Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman, care a aterizat pe suprefața Lunii. Tot aici am văzut costumele astronauților, prezentate în ordinea evoluției lor. Spre bucuria vizitatorilor, tot aici este expusă și o mică rocă de pe Lună, pe care poți să o atingi.

Vizita la Kennedy Space Center a fost alternativa la Miami, dar nu regret. Oricum – potrivit părerii mele - trebuie să mai lași ceva nevăzut, ca să ai motiv să te întorci.

Florida este pământ florilor (denumirea i-a fost dată de către exploratorul Juan Ponce de Leon, care a ajuns pe coasta peninsulei pe 2 aprilie 1513, într- perioadă numită atunci în Spania, Pascua Florida, adică Paștele florilor), un regat al apelor, care despart între ele fâșiile de uscat, unite de oameni printr-un sistem impresionant de poduri, asemănător unui imens miriapod. Am trecut de mai multe ori pe unul dintre cele mai frumoase, numit Sunshine Skyway Bridge, construit din oțel și beton și arcuindu-se elegant deasupra Golfului Tampa. Construcția lui a durat vreo cinci ani, a costat aproximativ 244 milioane de dolari, fiindcă el practic învinge apa oceanului, ridicându-se deasupra ei ca un schelet de reptilă uriașă. E clasat pe site-urile de calatorii în Top 10 cele mai frumoase poduri din lume, dar nu clasamentul m-a făcut să-l admir, ci grandoarea și silueta lui deosebită.

Florida – încă un loc frumos de pe planetă.

---

VIZUALIZĂRI: 3073 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI