Castelul din Chillon... pe urmele cavalerilor in armura

TIPĂREȘTE

Castelul din Chillon este, fara indoiala, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Elvetia... unii spun chiar ca ar fi cel mai vizitat castel din aceasta tara.

Faima i se datoreaza nu numai varstei sale venerabile (are este 900 de ani), ci mai ales conservarii sale impecabile si notorietatii pe care i-a creat-o unul dintre cei mai mari poeti romantici ai lumii... lordul Byron.

Si ce poate inspira mai mult un poet romantic decat un castel cladit pe malul unui lac, la poalele muntilor, unde prizonierii erau tinuti in lanturi, in beciuri intunecoase?

Asa cum am aratat intr-un review anterior, drumul de la Geneva la Chillon nu e deloc unul lung, si mai cu seama nu e deloc plictisitor. Trenul te aduce de la Montreux in aproximativ un sfert de ora... odata ajuns pe peron, vei gasi indicatorul ce te indruma catre castel. Cobori cateva trepte, treci printr-un mic pasaj subteran si ajungi pe o alee dincolo de care se intinde, albastru-verzui, lacul Leman. Spre stanga aleea te conduce catre castel, spre dreapta, catre Montreux.

Luam drumul castelului care se infatiseaza privilor noastre nerabdatoare dupa un palc de copaci... silueta lui se proiecteaza pe fondul muntilor cu crestete impietrite... e incojurat din trei parti de apa si pare a fi decupat, realmente, dintr-o carte cu povesti.

Singura sa legatura cu pamantul e o fasie de stanca ce il leaga de aleea ce se largeste in dreptul castelului, astfel incat permite trecerea unor masini... dincolo de alee e calea ferata, si, cativa zeci de metri mai sus, o impresionanta sosea suspendata. E ciudata alaturarea acesta, dintre zidurile vechi de piatra ale castelului si moderna cale de acces sapata in munte, dar simbioza aceasta dintre trecut si prezent este, pe de alta parte, extrem de reprezentativa pentru Elvetia...

Intrarea in castel se face... cum altfel? ... pe un podet de lemn. Voucherele luate din gara din Geneva sunt transformate aici in bilete, si platim doar o taxa modica pentru audioghid.

Pasim pe poarta imensa de lemn si ajungem intr-o curte pietruita, inconjurata de parapeti de lemn ce sustin zeci de jardiniere cu muscate rosii. Efectul vizual e unul sprctaculos...rosul incandescent al florilor temprtand ceva din cenusiul solemn al peretilor in piatra.

Sunt cateva incaperi ce se deschid acolo, in curte... un dintre ele este cea de unde trebuie sa ne achizitionam audioghidul. In mijlocul camerei, o macheta a castelului ne ajuta sa ne facem o idee despre arhitectura acestui... Nu e deloc mic, cum am putea crede cand ii privim curtea interioara... are peste 40 de incaperi si nu mai putin de 4 curti interioare. Ideea de baza a constructiei este aceea ca zidurile sunt dispuse concentric, sub forma a cinci linii de aparare succesive... idee extrem de ingenioasa, daca ne gandim ca dusmanii aveau de trecut nu una, ci cinci bariere, in cazul unui eventual atac...

Vizita incepe cu patrunderea in subsol... cateva incaperi inalte, cu bolti de piatra, unele destinate depozitarii alimentelor, altele, destinate incarcerarii prizonierilor. Daca primele incaperi, cele cu rol de pastrare a proviziilor (castelul a trebuit sa reziste. de-a lungul timpului, la o serie de crancene asedii care au durat saptamani, chiar luni in sir), atmosfera e una mai degraba relaxata, in ultima incapere, cea cu rol de temnita, iti ingheata sangele in vine...

Sala arata sinistru... e lunga de cativa zeci de metri si are drept podea stancile ascutite ale muntelui pe care a fost cladit castelul... in stanga... ferestre inguste filtreaza drastic lumina, in dreapta coloane imense de sustinere poarta urmele lanturilor cu care au fost inlantuiti prizonierii.

Pietrele dure ce alcatuiesc podeaua nu le puteau permite nici macar o sedere pe jos cat de cat confortabila, in plus, traiau cu groaza patrunderii apei lacului prin ferestrele situate foarte aproape de nivelul apei acestuia...

Povestea unuia dintre acesti prizonieri l-a inspirat pe Lordul Byron sa scrie „Prizonierul din Chillon”. dar nu numai el afolosit castelul ca sursa de inspiratie... si alte nume consacrate ale artei au fost fascinate de aest castel-fortareata: Dumas, Rousseau, Hugo...

Ne intoarcem catre suprafata, nu ininte de a trece prin alte sali obscure, locul destinat repaosului garzilor, mergand pe coridoare intortocheate si scunde, ce asigurau, cu certitudine retragerea catre incaperi mai sigure... in una dintre aceste incaperi e sapata o usa ce da catre lac... pe acolo se putea fugi, cu barca, in cazul cuceririi castelului de catre dusmani... e una dintre iesirile secrete ale cladirii.

Urcam la etajul intai, pe o scara ingusta si rasucita, cu treptele macinate de timp... ajungem in sala cea mare a tronului... acolo unde au loc evenimentele oficiale si unde se tin banchetele...

Nu am mai avut un astfel de prilej... nu am mai vazut o sala a tronului cladita la inceputul evului mediu si atat de bine conservata. Totul aici este supradimensionat... de la cele doua seminee imense, pana la dimensunile ferestrelor si la suprafata salii in sine...

E fermecatoare acesta incapere... pastreaza intact parfumul acelei epoci de mult apuse cand pe aceste lespezi treceau cavaleri cu sabii ascutite si domnite cu rochii de brocard, aduse cu mare greutate, tocmai din Levant.

Ma apropii de semineu... e mai inalt decat mine... mirosul de fum si de funingine nu s-a stins inca, desi au trecut atata amar de ani... ma indrept catre ferestrele ce ofera o perspectiva unica asupra lacului... fiecare fereastra are in stanga si in dreapta ei, doua scobituri in piatra, fara indoiala, destinate obervatiei... si de ce nu, meditatiei, in dreptul geamului. Imi imaginez domnitele sezand acolo si privind calea apelor pe care cavalerii dragi au plecat in cruciade... luand cu ei o bucata de matase din voalul iubietei, pe post de talisman...

Ca si in toate celelalte incaperi ale castelului, o serie de insemnari ne ajuta sa configuram un tablou cat mai realist al vietii de la curte.

Stiati, de pilda, ca in hrisoavele vremii erau indicate, mai bine zis, impuse, cantitatile de mancare ce trebuiau servite la un banchet? Eu, una, marturisesc ca nu... am aflat cu stupoare ca nici un banchet fi considerat indestulator daca nu se servesc, fara exceptie, minim o suta de vitei, cateva sute de porci, oi si capre... ca sa nu mai vorbim de numarul oualor, care trebuie sa atinga cateva mii. In cazul in care la banchet sunt invitate fete bisericesti ce tin post, pentru acestia se vor servi pesti, scoici, creveti... in cantitati la fel de importante.

Cuvantul de ordine era, se pare, opulenta, dorinta de a epata... si cum altfel o putea face mai bine un castelan, decat facand risipa de mancare, intr-o epoca in care oamenii mureau frecvent de foame...

Vizitam apoi dormitoarele... cel principal si cel de oaspeti... nu se poate sa nu remarci dublul acces in dormitorul monseniorului... direct, sau indirect, printr-un coridor ce ii permite ca, in vremuri de primejdie, sa isi salveze viata.

Langa dormitor... o camera de baie... cu o cada de alama acoperita de o panza. o precursoare a cazii moderne... baia era nu numai pentru propriul uz, ci si pentru folosinta musafirilor, pe care, ca o favoare, ii lasa sa ii foloseasca baia, lux de neinchipuit pentru acele vremuri.

Langa baie... toaleta... ma rog, daca putem numi toaleta o scandura cu doua gauri plasata deasupra unei prapastii... modalitate inedita de evacuare a dejectiilor, fix in apa lacului.

De la apartamentul personal al stapanului castelului pana la salile cu destinatie oficiala, detaliile fac farmecul incaperilor... lemnul sculptat al grinzilor se imbina perfect cu decoratiile de pe usi si cu mobilierul cu tenta medievala... lazi imense de zestre ferecate cu cateva lacate, paturi cu baldachin si dulapuri pentru depozitat arme.

Parcurgem camera dupa camera, curte dupa curte, urcam pe metreze... intr-un cuvant ne intoarcem in timp, cu peste noua secole...

Vizita e una instructiva, caci in fiecare sala se afla explicatii in cateva limbi de circulatie internationala... pentru cei ce nu au audioghid, desigur.

Esti introdus in ceremonialul curtii, poti vedea cu ochii tai cum arata o camera senoriala, poti pasi in capela micuta sau te poti rasfata, de sus, de pe metereze, cu privelistea unica a lacului Leman...

E o intoarcere in timp atat de reala si de intensa... fiecare centimetru patrat isi are istoria lui... o sa gasiti in vechiul castel povesti de vitejie si de iubire, toate pastrate cu grija, pe raftul prafuit al timpului.

Castelul de pe malul lacului e o lectie vie de istorie... nu ezitati sa va intoarceti, macar pentru cateva ore, in vremurile in care cavalerii erau, obligatoriu... ”fara frica si fara prihana”...

---

VIZUALIZĂRI: 3133 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI