ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.01.2023
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Kulmbach
ÎNSCRIS: 25.08.18
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

Berchtesgadener Land – fabulosul ținut alpin

TIPĂREȘTE

Alpii reprezintă o destinație turistică în care mulți dintre noi ne dorim, ca cel puțin o dată în viață, să ajungem.

Primul nostru contact cu Alpii a avut loc cu mai mulți ani în urmă, când am fost în Garmisch Partenkirchen (sudul Bavariei). Frumusețea și măreția acestor munți ne-au fascinat atât de mult încât, de atunci, îi vizităm cel puțin de două ori pe an. Astfel, putem spune că, din întregul lanț alpin (care se întinde, potrivit Convenției Alpine din 1991, pe teritoriul a opt țări: Slovenia, Italia, Austria, Liechtenstein, Germania, Elveția, Monaco și Franța), puține sunt zonele pe care nu le-am văzut, dar, dintre toate, cea mai frumoasă o considerăm a fi Berchtesgadener Land, motiv pentru care o vizităm an de an, ultima dată fiind în iulie 2022.

Situat în S-E Bavariei (în Oberbayern, mai exact), Berchtesgadener Land se află la cca 30 km de Salzburg și cca 160 km de München, are o suprafață de 840 km², iar orașul principal al acestui district este Bad Reichenhall, o localitate cu numeroase vile în stil art nouveau și cu un renumit complex SPA, cu ape termale, care se află pe locul unei vechi saline.

Munții maiestuoși cu piscurile lor semețe acoperite, uneori, și vara de zăpadă, pajiștile cu floră alpină, lacurile și râurile cu ape limpezi, orășelele și satele ale căror case cu „lemnărie aparentă” (Fachwerkhäuser) au pervazurile pline cu mușcate și petunii „curgătoare” , frumoasele biserici romano-catolice (ca de exemplu, biserica de pelerinaj, cu o arhitectură în stil gotic, Maria Gern), precum și amprentele istoriei fac din Berchtesgadener Land un ținut deosebit de atractiv, indiferent de anotimp.

Nici gastronomia nu este mai prejos. În Berchtesgadener Land pot fi savurate diferite mâncăruri tradiționale germane ca Sauerbraten, sau friptura de porc cu garnitură de varză murată, ori ciolanul de porc fiert în bere neagră, toate gătite după vechi rețete locale. Aici se află și Enzianbrennerei Grassl (Salzburger Str. 105,83471 Berchtesgaden), o distilerie care face diferite sortimente de băuturi alcoolice, cel mai reprezentativ fiind Schnaps-ul Enzian, un fel de țuică, foarte bună, făcută din flori de gențiană culese de pe culmile Alpilor. Fabrica are și un magazin de prezentare în care își expune produsele și unde acestea pot fi degustate și cumpărate. Tot aici se află și Restaurantul-Cafenea Graflhöhe "Windbeutelbaron" (Scharitzkehlstraße 8,83471 Berchtesgaden), unde, pe lângă mâncărurile foarte gustoase și la un preț decent, se poate savura și cel mai mare Windbeutel (un fel de profiterol) din toată Germania, dacă nu chiar din lume. Acest restaurant este decorat în stil tradițional, iar de pe terasa lui se poate admira o splendidă panoramă.

În rândurile de mai jos, voi încerca să fac o descriere a celor mai frumoase și interesante obiective turistice și pe care voi căuta să le grupez în funcție de zona în care se află.

I. Parcul Național Alpin Berchtesgaden

A fost înființat în anul 1978, iar din 1990 face parte din rezervația biosferei UNESCO. El se întinde pe o suprafață de aproximativ 210 km², are peste 250 km de trasee amenajate pentru drumeții și este singurul Parc Național Alpin din Germania.

Acest parc este o minunăție a naturii pe care nu o întâlnim oriunde, un loc în care avem, într-adevăr, ce vizita și admira, ca de exemplu:

1. Masivul Watzmann (al treilea ca înălțime din Germania, după Zugspitze – 2962 m și Hochwanner – 2744 m) reprezintă simbolul districtului Berchtesgadener Land, de care toți localnicii sunt foarte mândri.

Watzmann, nu e monumental ca muntele Wilder Kaiser, nu e misterios ca Matterhorn, dar dă un sentiment de bine și de încântare, motiv pentru care atrage numeroși turiști de pretutindeni, dornici de a-l străbate, escalada ori, pur și simplu, de a-i admira întreaga frumusețe și măreție.

Una dintre legende spune că, în timpurile de demult a domnit peste aceste meleaguri regele Watzmann. Acesta a fost deosebit de tiranic cu supușii lui. Dar, nu numai el a fost foarte sângeros, ci și soția, cei șapte copii și câinii lui. Într-o zi, mergând la vânătoare însoțit de câini, regele ajunge la căsuța unui cioban și, fiind sângeros din fire, îi ucide și pe acesta și pe soția lui. Înainte de a muri, ciobanul îi blestemă pe rege și pe familia lui să se transforme în pietre. Dumnezeu nu a mai răbdat și această nelegiuire a tiranului și a trimis tunete și fulgere puternice pe pământ. Pământul s-a cutremurat, iar din abis s-a ridicat un munte uriaș cu șapte vârfuri alăturate de piatră: König (regele) Watzmann, cu 2713 m înălțime, și Watzmannfrau (regina), cu 2307 m înălțime, iar între ele, cinci vârfuri mai mici, Watzmannkinder (copiii). Despre ceilalți doi copii, legenda nu mai relatează nimic. Și, iată așa, „regele” Watzmann tronează de mii de ani peste Berchtesgadener Land, iar de la înălțimea de 2713 m se uită, în jos cu mândrie, la regatul lui – Parcul Național Berchtesgaden.

2. Königssee, supranumit „Fiordul Alpilor” , s-a format în era glaciară și se află la o altitudine de 600 m, într-un adevărat peisaj de vis. Lacul are lungimea de aproximativ 8 km (de la debarcaderul Schönau am Königssee până la cel de la Salet), lățimea maximă de 1,3 km și o lungime de țărm de cca 20 km, iar apa lui este deosebit de limpede și de culoare verde-smarald. El are o suprafață de 5,22 km² și o adâncime, în punctul maxim, de 192 m, fiind cel mai adânc lac din Germania.

Între localitățile Berchtesgaden și Schönau am Königssee sunt 4 km, iar din centrul celei de-a doua până la Königssee este aproximativ 1 km. De la parcarea și stația de autobuz de lângă lac (Seestraße 3,83471, Schönau am Königssee), pe o stradă pietonală, se ajunge în cinci minute la Königssee, respectiv la debarcaderul de unde se pot cumpăra bilete pentru călătoria pe lac cu vaporașele electrice.

Pentru că de-a lungul lacului nu există drum sau potecă, acesta situându-se (direcția nord-sud) între versanții abrupți ai masivelor Watzmann, la est, și Hagengebirge, la vest (fiind, astfel, în mod natural izolat), cea mai accesibilă modalitate de a ajunge de la un capăt la celălalt al lacului, este de a merge pe el, fie cu vaporașe, fie cu bărci închiriate.

La cca 250 m de la punctul de plecare a vaporașului, pe partea stângă, se află, acoperită de copaci, micuța insulă Christlieger, care are doar 61 m lungime și 26 m lățime maximă. După câteva sute de metri de la această insuliță, vaporul se oprește la faimosul Echowand unde căpitanul sau o altă persoană suflă într-o trompetă pentru ca turiștii să audă multiplul ecou al sunetului acesteia.

3. Peninsula Hirschau este situată (direcția nord-sud) pe partea dreaptă a lacului, la poalele masivului Watzmann, are o suprafață de cca 1,7 km² și este, după cca 30 de minute, prima stație a vaporului. Aici se află biserica de pelerinaj, St. Bartholomä, o biserică de rit romano-catolic, închinată apostolului Bartolomeu, patronul fermierilor și lăptarilor alpini. Arhitectura bisericii este în stil baroc, cele mai vechi componente ale ei datează din sec. XII, iar ceea ce o face mai deosebită sunt cupolele roșii în formă de ceapă.

Lângă biserică se află un restaurant cu o terasă destul de mare, unde se pot mânca inclusiv specialități din pește proaspăt, pescuit chiar din Königssee. Tot aici se află și Fischerstüberl, o căsuță mică din lemn, care oferă doar specialități din pește, proaspăt ori afumat. Aprovizionarea cu pește a acestor două locații (care au prețuri destul de mari, dar și mâncare bună) o face Thomas Amort, singurul pescar profesionist de la Königssee, el fiind responsabil cu gestionarea pescuitului și cu menținerea stocului de pește în lac.

A doua stație a vaporului este, după alte 20 de minute, la debarcaderul Salet care se află aproape de capătul sudic al lacului. De aici încolo nu se mai poate răzbate decât cu piciorul.

Întreaga zonă este superbă. Culoarea de smarald și limpezimea apei, flora alpină, rațele care plutesc pe apă și munții din jur fascinează, cu adevărat, pe oricine.

4. Obersee, pentru că are doar aproximativ 1,3 km lungime și 400 m lățime, iar adâncimea lui este de numai 51 m, este considerat a fi „fratele mai mic al lui Königssee” .

Culoarea verde-smarald și limpezimea apei în care se oglindesc munții fac din Obersee o frumusețe copleșitoare.

Până în anul 1172 când, în urma unei alunecări de teren, au fost despărțite, Königssee și Obersee au format un singur lac. În prezent, distanța dintre lacuri este de cca 1 km, iar pe terenul care le desparte curge pârâul Saletbach prin care Obersee îl alimentează cu apă pe „fratele lui mai mare” .

La capătul sudic al lui Obersee se ajunge mergând pe o potecuță cu trepte scobite în pământ și presărată cu pietre care urcă, pe sub creasta muntelui, până aproape de capătul sudic al lacului.

5. Cascada Röthbach se află la cca 3 km mai la sud de Obersee și are o cădere de 470 m, fiind cea mai înaltă cascadă din Germania.

Oricine ajunge aici, datorită munților dimprejur, susurului apei și a dăngănitului, din când în când, al tălăngilor vacilor care pasc liniștite, va fi cuprins de beatitudine.

6. Jenner am Königssee este un munte, înalt de 1874 m, situat în Parcul Național Alpin Berchtesgaden și pe care se pot face drumeții cu diferite niveluri de dificultate.

Noi am urcat și am coborât doar cu telegondola (stația de urcare se află la est de parcarea de lângă Königssee, pe Jennerbahnstraße 18,83471, Schönau am Königssee) până/de la ultima stație. De la stația de urcare, prima stație a telegondolei se află la 1185 m altitudine, iar cea de a doua la 1800 m (chiar sub vârf). De aici, de la a doua stație, durează cca 20 de minute de mers pe jos până la crucea din lemn, din vârf, unde panorama este deosebită, iar vederea la Watzmann și Königssee senzațională.

7. Ramsau bei Berchtesgaden este o localitate rurală care se află la aproximativ 15 km distanță de centrul orașului Berchtesgaden.

Oricine ajunge în Parcul Național Berchtesgaden trebuie, neapărat, să meargă și în această parte a lui, nu numai pentru unul dintre cele mai magnifice peisaje alpine sau pentru fermecătorul lac Hintersee, ori pentru fascinanta Pădure fermecată (Zauberwald), ci și pentru minunata biserică romano-catolică, St. Sebastian, mai exact, pentru decorul idilic în care se află ea.

Biserica St. Sebastian, construită în stilul goticului târziu, datează din anul 1512 și a fost ctitorită de către Fürstpropst-ul Gregor Rainer. De ea se leagă și versurile uneia dintre cele mai cunoscute și frumoase colinde de Crăciun, Stille Nacht, heilige Nacht (Noapte liniștită, noapte sfântă). Astfel, în anul 1815, la scurt timp după ce a fost hirotonisit, Joseph Franz Mohr ajunge în Ramsau unde, timp de șase săptămâni, lucrează ca ajutor de preot (primul lui post bisericesc după ce a devenit preot). Un an mai târziu, pe când slujea ca preot în localitatea austriacă Mariapfarr, el va scrie versurile acestui colind, inspirat fiind de biserica din Ramsau și de peisajul care o înconjoară.

Aflată sus, pe un delușor, cu munții Reiteralpe în fundal și, mai jos, cu râul Ramsauer Ache, care curge în apropierea ei, St. Sebastian este, fără îndoială, una dintre cele mai pitorești, fotografiate și filmate bisericuțe din lume. Cele mai frumoase fotografii se fac la al doilea pod din lemn peste Ramsauer Ache, de la biserică în aval.

Adresa bisericii este: Im Tal 82,83486, Ramsau bei Berchtesgaden.

8. Hintersee se află la o distanță de aproximativ 2 km de biserica din Ramsau, mergând în amonte pe lângă râul Ramsauer Ache, direcția Hintersee Straße. Lacul are o adâncime de 18 m, iar temperatura apei nu depășește, vara, 16 grade.

Hintersee este situat într-un peisaj magnific, înconjurat de versanții abrupți ai lui Hochkalter (al doilea ca înălțime din Parcul Național Berchtesgaden) și Blauesklar, ale căror vârfuri se oglindesc în apa limpede de culoare verde-smarald a lacului. Dimineața devreme, când ceața nu s-a ridicat de tot, imaginea lacului este una superbă, de vis. Înconjurarea lacului durează o oră.

9. Zauberwald am Hintersee (Pădurea magică de lângă Hintersee) se întinde de la Hintersee până la Marxenklamm, un defileu săpat de râul Ramsauer Ache, care străbate această pădure. Traseul prin Zauberwald plus Marxenklamm are o lungime de vreo 7 km și se parcurge în cca două ore. Peisajul este unul fermecător și își merită, din plin, numele pe care îl poartă.

II. Orașul-Târg Berchtesgaden

Este situat la poalele masivului Watzmann și a fost menționat în documentele istorice, pentru prima dată, în anul 1102. El este împărțit în patru zone (cartiere) – Maria Gern, Obersalzberg, Unterau și Oberau – și reprezintă, în sine, o atracție turistică atât din punct de vedere istoric, arhitectural și culinar, cât, mai ales, al mediului natural în care se află.

Cine ajunge aici nu trebuie să rateze:

1. Zona centrală, printr-o plimbare prin centrul vechi al orașului (Schloßplatz), pe zona pietonală (Weihnachtsshützenplatz) cu numeroasele ei magazine și restaurante cu terase. Aici, multe dintre clădiri, prin picturile lor murale, spun numeroase și interesante povești, mai ales Casa cerbului care este una dintre cele mai vechi case din lume. De asemenea, în Berchtesgaden pot fi admirate și vizitate frumoasele biserici romano-catolice, fântânile arteziene, Palatul Regal, băile termale Watzmann, din a căror piscină exterioară poate fi contemplat muntele Watzmann, în timp ce se savurează un cocktail rece și aromat, la un preț decent.

2. Obersalzberg este cea mai frumoasă, interesantă și vizitată zonă a acestui oraș, deoarece, pe lângă faptul că este amplasată într-unul dintre cele mai magnifice peisaje alpine, aici s-a aflat Berghof, al doilea sediu al guvernului celui de-al Treilea Reich (primul aflându-se la Berlin). Tot aici, în zonă, se poate savura și deliciosul Windbeutelbaron, despre care am scris mai sus.

Obersalzberg este un loc superb, iar acest fapt l-a observat și Adolf Hitler care a ajuns aici, pentru prima dată, în anul 1923, pe când era deja președintele Partidului Muncitoresc Național-Socialist. Fiind încântat de peisajul din zonă, în anul 1925, după ce iese din închisoare, el se retrage aici și închiriază o cabană din lemn. Tot aici va scrie și al doilea volum din Mein Kampf.

Fiind foarte îndrăgostit de această zonă, Hitler închiriază, în 1928, casa Wachenfeld care devine, astfel, reședința lui privată, iar în anul 1933 el cumpără această casă de la Anna Margarete Winter-Wachenfeld, pe care o extinde și căreia îi dă numele de Berghof, atribuindu-i, totodată, și statutul de al doilea sediu al guvernului celui de-al Treilea Reich. Mai târziu, tot aici, lângă Berghof, și-au stabilit a doua reședință și Hermann Göring, Martin Bormann și Albert Speer.

Atât de mult a iubit Hitler Obersalzberg-ul, încât el a petrecut aici, în total, o treime din întreaga perioadă în care a fost Führer-ul Germaniei.

Cu toate că, în 25 aprilie 1945 a fost grav avariată, în urma unui raid aerian al aliaților, iar în 1952 a fost demolată, pe locul lui Berghof mai pot fi văzute resturi din fundația acesteia.

a). Kehlsteinhaus (Cuibul vulturului/the Eagle' s Nest) se află chiar sub vârful Kehlstein (1881 m înălțime) al masivului Göll (situat în Obersalzberg), la altitudinea de 1834 m. Ideea realizării acestei clădiri a aparținut lui Martin Bormann, iar zidirea ei s-a făcut după planurile arhitectului Roderich Fick. Deși există istorici care susțin contrariul, majoritatea lor este de părere că această casă NU a fost un cadou pentru aniversarea a 50 de ani a lui Hitler (n. 20.04.1889).

Kehlsteinhaus a fost construită, între 1937-1938, de către muncitori germani, cehi și italieni, iar costurile s-au ridicat la uriașa sumă de 30 milioane Reichsmark, aproximativ 135 milioane €, în prezent. Cu toate că este o clădire impunătoare și înconjurată de o panoramă superbă, Hitler a fost foarte rar aici.

În incinta Kehlsteinhaus se află o încăpere în care este expusă istoria ei și de unde turiștii se pot informa, restul spațiului fiind amenajat ca restaurant, în a cărui sală principală se află un șemineu realizat dintr-o marmură roșie, dăruită de Mussolini.

Pentru a ajunge, efectiv, în Kehlsteinhaus, apoi, pe terasa acesteia și, mai departe, în împrejurimi, de la stația terminus de autobuz se urcă pe o potecă ori se parcurge un tunel din granit (124 m lungime, cca 2 m lățime și 3 m înălțime), iar apoi se urcă (124 m, în 41 de secunde) cu liftul.

Kehlsteinhaus oferă, în zilele senine, o priveliște a munților de până la 200 km depărtare, o panoramă care expune, de jur împrejur, splendoarea Alpilor austrieci și germani, inclusiv a Watzmann-ului și Königssee.

b). Kehlsteinstraße este o stradă asfaltată care are o lungime de 6,5 km, o lățime de 4 m și cinci tunele (Reck, Martinswand, Gams, Hirsch și Schwalbennest) care au, în total, 277 m și care duce, sus, pe margini de prăpăstii, la Kehlsteinhaus și este permisă, exclusiv, circulației autobuzelor de pe Kehlsteinlinie 849. Astfel, comod și repede, se poate ajunge la Kehlsteinhaus numai cu autobuzele. Stația acestor autobuze se află lângă parcarea Obersalzberg, și de aici se pot cumpăra și biletele dus-întors până la Kehlsteinhaus.

Parcurgerea acestei străzi, înseamnă un fel de a călători prin lumea prăpăstiilor al cărei peisaj este nu doar de nedescris, ci și de neuitat.

c). Dokumentation Obersalzberg este un fel de muzeu care merită să fie vizitat de către cei pasionați de istorie, în special, dar și de către cei care doresc să se informeze, ceva mai mult, cu privire la trecutul acestei zone. El se află la următoarea adresă: Salzbergstraße 41,83471 Berchtesgaden.

---

III. Rossfeld-Panoramastraße

este un drum plin de serpentine aflate la sute de metri altitudine, care oferă o priveliște superbă. Este cel mai înalt drum panoramic din Germania (1600 m altitudine), are o lungime de 15,4 km, o lățime cca 8 m și este un drum cu taxă.

Așadar, asta înseamnă, în mare, Berchtesgadener Land. Un tărâm minunat care umple de amintiri frumoase și de neuitat pe cei care îl străbat. Iar dacă iubiți munții și vreți să admirați locuri și peisaje de vis, atunci trebuie, neapărat, să ajungeți și în acest ținut, cu adevărat, fabulos.

---

NOTĂ:

- ordinea în care am prezentat obiectivele turistice este una aleatorie. Nouă, de exemplu, cel mai mult ne place zona Ramsau bei Berchtesgaden, cu toate că cei mai mulți turiști se înghesuie la Königssee și, apoi, la Kehlsteinhaus (fiecare cu gusturile lui);

- din Berchtesgaden se poate face, inclusiv cu autobuzul, o excursie de o zi la Salzburg, în Austria;

- prin „prețuri decente” înțeleg a fi acele prețuri care se integrează în media prețurilor din zonă;

- evitați restaurantele de pe lângă Königssee sau de pe Jenner pentru că au prețuri mari;

- luați cazare la unul din hotelurile din zonă cel puțin pentru două nopți. Așa beneficiați de cardul care vă oferă gratuitate sau reducere de preț la parcări și unele obiective turistice;

- organizați-vă timpul în așa fel încât să vizitați cât mai multe obiective în aceeași zi. De exemplu: dacă vreți să mergeți la Königssee (cumpărați bilete de vapor, online) încercați să luați primul vapor (ora 8:00) și mergeți până la ultima stație (Salet), apoi, doar la întoarcere, opriți-vă la St. Bartholomä, iar dacă mai aveți timp, urcați pe Jenner am Königssee sau vizitați Expoziția permanentă Romy Schneider (dacă sunteți cinefili sau de mai multe ori prin zonă, altfel...), care se află pe drumul dinspre debarcader spre parcarea de la Schönau am Königssee, pe partea dreaptă (Seestraße 17,83471, Schönau am Königssee);

- când mergeți la Kehlsteinhaus, pe biletul de autobuz scrie și o oră la care trebuie să vă întoarceți. Dacă voi credeți că aveți nevoie de mai puțin ori mai mult timp, spuneți asta, neapărat, la ghișeul din stația terminus și, biletul vă va fi ștampilat cu ora solicitată.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de ElenaUlrich in 14.01.23 13:20:24
Validat / Publicat: 14.01.23 14:48:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.

VIZUALIZĂRI: 1836 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ElenaUlrich); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P32 Priveliște surprinsă din telegondola de pe muntele Jener
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21400 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[14.01.23 14:48:15]
»

Bun revenit pe site — cu un EXCELENT review, aș remarca

-

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă zona Berchtesgaden, BERCHTESGADEN" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

ElenaUlrichAUTOR REVIEW
[14.01.23 15:57:08]
»

@webmasterX: Mulțumesc.

crismisPHONE
[14.01.23 16:05:04]
»

@ElenaUlrich: Excelent articol, felicitări! Pentru mine, când va veni rândul acestor tărâmuri de vis, el va reprezenta un valoros minighid, pe care-l voi studia, printa și lua cu mine!

ElenaUlrichAUTOR REVIEW
[14.01.23 16:20:24]
»

@crismis: Mulțumesc pentru aprecieri.

liviu49
[14.01.23 18:12:33]
»

Felicitari pentru aceasta minienciclopedie a tinutuliui respectiv.

In iunie 2014 am avut bucuria unui concediu in Austria, cu o cazare de 6 nopti la Lofer (vezi impresii), care se afla la circa 20 de kilometri de Berchtesgaden. In prima zi nu circulau autobuzele din cauza unor pietre care blocau drumul in urma unei ploi torentiale. Am revenit a doua zi, dar de data aceasta lucrurile revenisera la normal. Am urcat pana sus la 1834 m, la Cuibul Vulturilor, dar ceata nu ne-a rapit complet bucuria de admira peisajul. Privelistea merita toti banii. Tot asa cum liftul (despre care ni s- spus ca este cel de la inaugurarea cabanei) merita admiratia noastra.

Iar dupa vizita la inaltime intoarcerea la Lofer nu se putea face decat prin Hallstatt, admirand trambulina de la Bischoffhofen, chiar daca a insemnat un mic ocol de circa 300 de kilometri.

Numai bine si calatorii placute!

webmaster
[14.01.23 19:00:12]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-

Articolul a fost deasemenea selectat și ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mishu
[14.01.23 22:15:04]
»

@ElenaUlrich: Un articol care mi-a starnit multe amintiri placute, am fos si eu intr-o excursie de o zi din pacate (deci au fost doar cateva ore, insa atat de placute) si am facut o plimbare cu vaporasul pe Konigsee, am avut arte si de spectacolul oferit cu ecoul, am coborat mai apoi la Biserica St. Bartolomeu de pe peninsula Hirschau, m-am plimbat prin zona si am mancat un sandvis minunat cu unt si peste copt si cu nelipsita bere, stiu sa faca turism si sa te faca sa te simti minunat.

Felicitari pentru articol, pozele sunt superbe imi pare rau ca ai gresit setarile si sunt nevotabile, votat cu mare drag.

ElenaUlrichAUTOR REVIEW
[15.01.23 10:16:30]
»

@liviu49: Mă bucur că ți-a plăcut rewiew-ul și îți mulțumesc pentru aprecieri.

ElenaUlrichAUTOR REVIEW
[15.01.23 10:18:47]
»

@mishu: Mă bucur că ți-a plăcut rewiew-ul și îți mulțumesc pentru aprecieri. În legătură cu setările fotografiilor, deși le-am greșit, nu pot să spun că îmi pare rău. Eu nu urmăresc voturi sau alte avantaje, ci doresc ca, prin ceea ce scriu, să fiu de folos iubitorilor de călătorii, așa cum și mie mi-au fost de ajutor multe dintre review-urile de pe acest site.

mishu
[16.01.23 09:35:22]
»

@ElenaUlrich: Nu e vorba de puncte in cazul pozelor (1 punct chiar nu mai conteaza), ci de aprecierea lor, pentru ca de multe ori am vazut poze deosebite, care ar fi meritat mult mai mult din partea noastra a privitorilor, iar in cazul acesta la fel, asa ca pot spune ca pozele mi-au incantat ochii si mi-au adus aminte de acea excursie facuta acolo intr-o superba zi de joi (nu am sa uit excursia a fost prea frumos).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Geo M
[30.01.23 10:01:02]
»

Multumesc pt toate informatiile din acest articol.

Chiar imi este de ajutor deoarece vrem sa mergem aici in concediul din vara. Te rog sa imi spui unde ai avut cazarea (aici sau in privat).

ElenaUlrichAUTOR REVIEW
[30.01.23 13:23:29]
»

@Geo M:

Noi ne-am cazat o singură dată la Alpenvilla (Schusterbistweg 23), dar nu ne-a plăcut.

De cele mai multe ori ne-am cazat la Alpinhotel (Roßfedstraße 34), dar aici trebuie să ai noroc să găsești camere libere pentru că este un hotel destul de ieftin și foarte bun. Nouă ne-a fost recomandat și așa am ajuns la el. Deci, trebuie făcută rezervarea din timp, altfel...

Aceste două hoteluri nu servesc decât micul dejun și sunt destul de departe de centru, mai ales Alpinhotel , care este foarte aproape de Austria (la câteva minute de mers cu mașina).

În ultimii trei ani, ne-am cazat în Austria, mai mult sau mai puțin aproape de Berchtesgaden, dar tot dădeam o raită, de câte o zi, pe acolo (noi mergem în Alpi doar cu mașina).

Dacă mergi cu mașina, anul acesta, te sfătuiesc să cauți o cazare în Austria, la granița cu Berchtesgaden deoarece în Germania totul este mai scump. Noi am fost anul trecut și în Alpii austrieci (zona Salzkammergut, care este printre cele mai scumpe) și în cei germani (Berchtesgaden și Algäu) și am putut vedea diferența dintre prețuri.

Sper că ceea ce ți-am scris îți este de ajutor.

Dacă mai ai întrebări, scrie-mi și voi încerca să îți răspund la ele.

webmasterX
[30.01.23 16:16:16]
»

@ElenaUlrich:

De cele mai multe ori ne-am cazat la Alpinhotel (Roßfedstraße 34)

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI

ElenaUlrichAUTOR REVIEW
[30.01.23 17:45:54]
»

@webmasterX:

Cu mare păcere aș face un review despre acest hotel. Dar, după cum am citit în regulamentul site-ului dvs, nu sunt acceptate articolele despre hotelurile în care ne-am cazat în urmă cu mai mult de trei ani, iar noi am fost acolo, ultima dată, prin 2019.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, ElenaUlrich, Geo M, liviu49, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Berchtesgaden:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07520604133606 sec
    ecranul dvs: 1 x 1