GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Aşa cum arătam în precedentul review (vezi impresii), partea de nord a Ţării Galilor este, ca urmare a numeroaselor atracţii turistice, un loc deosebit şi foarte vizitat, chiar şi în extrasezon. Relativ aproape de Liverpool (nici 100 de km) şi Manchester (cu puţin peste 100 de km), mulţi turişti englezi vin aici să mai scape de forfota acestor oraşe puternic industrializate, să viziteze oraşele medievale sau să se relaxeze pe plajele şi falezele de la Marea Irlandei.
Atât cât ne-a permis timpul, am vizitat şi noi o bună parte din nordul acestei ţări. Iniţial am vrut să vizităm doar Insula Anglesey, însă pe parcurs am descoperit nişte oraşe deosebit de frumoase, aşa că pe insulă nu am înaintat prea mult. Nu că nu am fi vrut, dar nu am avut timpul necesar. :(
Sunt atât de multe oraşe interesante aproape de litoralul Mării Irlandei sau la est de Strâmtoarea Menai, încât cu greu ne-am decis pe care să le vizităm şi pe care să le lăsăm. :(Am să descriu în două episoade câteva dintre ele şi o să adaug şi poze pentru o cât mai bună prezentare.
Conwy
Situat pe malul stâng al estuarului cu acelaşi nume, este al doilea oraş turistic, după Cardiff, ca număr de vizitatori. A fost fondat de regele Eduard I al Angliei în urma cuceririi principatului de Wales. Acesta a construit aici un castel, în jurul căruia s-a dezvoltat actualul oraş. În această parte de nord a ţării regele Eduard a construit 4 castele, Beaumaris, Caernafon, Conwy şi Harlech, exemple de arhitectură militară a secolului XIII. Le-am vizitat pe primele trei, ultimul este situat mai în interiorul teritoriul ţării, aproape de coasta estică, şi nu am putut ajunge la el.
Centrul vechi al oraşului Conwy este înconjurat în totalitate de ziduri înalte, are 21 de turnuri de apărare şi este întretăiat de numeroase străduţe, în care se găsesc clădiri vechi, baruri, cafenele şi restaurante. Este un fel de Sighişoară a noastră, dar de vreo trei ori mai mare. La intrarea în oraş, dinspre partea nord-estică (pe aici am intrat noi), te întâmpină silueta impresionantă a castelului Conwy. Este vizibil de la mare distanţă atât de pe A55 (North Wales Expressway) cât şi din orice punct al oraşului vechi. Intrarea costă în jur de 7 lire şi se face pe un frumos pod pietonal suspendat.
Oraşul are mai multe intrări-ieşiri, în formă de arcadă de piatră, pe toate laturile, iar în partea de nord-vest există posibilitatea de a te urca pe ziduri şi a înconjura tot perimetrul. Pentru că nu am avut timp prea mult la dispoziţie, nu am putut să facem acest tur al oraşului de pe ziduri, doar am urcat şi am admirat panorama din jur.
O intrare-ieşire deosebit de frumoasă se află în partea de nord-est, care dă spre o faleză şi un mic port, loc de promenadă pentru turişti. Oraşul are multe atracţii turistice, o biserică veche anglicană, cea mai mică casă din UK, o piaţă centrală, podul rutier şi pietonal peste râul Conwy etc Atât oraşul vechi cât şi castelul fac parte din patrimoniul UNESCO.
Llandudno
Este un alt oraş medieval, dar cu arhitectură diferită de cea a Conwyului. Se află la aproximativ 10 km de acesta din urmă, cocoţat pe un deal de calcar, şi este o staţiune mult vizitată la Marea Irlandei. Printre punctele forte ale oraşului se află digul Llandudno Pier ce înaintează în Marea Irlandei .Acesta este sprijinit pe stâlpi şi este un loc de promenadă foarte apreciat de turişti. Aici se află un bar, o cafenea şi câteva chioşcuri de unde se pot lua diferite suveniruri pentru acasă.
Faleza este un alt loc de promenadă pentru turişti, iar în spatele ei se află strada comercială Mostyn. Pentru un tur al oraşului se poate lua un tramvai special, Town Trail, iar pentru a urca pe un mic vârf din zona de nord avem la dispoziţie o telegondolă. Oraşul mai are două biserici, una cu hramul Sfintei Treimi şi una cu hramul Tudno, un om de seamă al oraşului, canonizat ca sfânt şi considerat protectorul oraşului.
Colwyn Bay
Tot la 10 km de Conwy, pe A55 şi pe direcţia Liverpool, am avut ocazia să vizităm un alt oraş frumos, asemănător într-un fel cu Conwy, dar cu multe clădiri noi şi zone comerciale extinse. Oraşul se află pe un deal deasupra Mării Irlandei, într-un punct în care sunt instalate pe apă sute de instalaţii eoliene. Într-o suburbie situată la ultima cotă a oraşului (de fapt un sat) am avut şi noi cazarea. Imaginea panoramică asupra oraşului şi asupra mării este greu de descris în cuvinte.
Colwyn Bay, ca şi Llandundo, este un oraş staţiune de litoral. Are o faleză, loc de promenadă pentru turişti, o plajă extinsă cu nisip (dar şi pietriş), un dig, Victoria pier, câteva parcuri, grădini şi vreo 6 biserici. În apropiere se află cea mai frumoasă grădină zoologică din Ţara Galilor şi una dintre cele mai frumoase din UK. Din păcate nu am avut timp să o vizităm.
Bodelwyddan
În acest mic orăşel, situat la aproximativ 15 km de Colwyn Bay, am vizitat alte două obiective turistice, despre care am aflat într-un pliant turistic. Primul a fost Biserica Sf. Margareta, cunoscută ca Biserica de Marmură, a cărei siluetă se vede de la mare distanţă de pe A55. Pe lângă arhitectura deosebită este de remarcat mormintele unor personalităţi galeze şi ale unor soldaţi canadieni care au luptat pe aceste meleaguri în Primul Război Mondial.
Al doilea obiectiv a fost Castelul Bodelwyddan , unul dintre cele mai frumoase din Ţara Galilor. Şi spun asta pentru că multe castele din această ţară sunt în ruină, unele sunt cam goale pe interior şi puţine sunt locuite şi dotate cu mobilier sau obiecte de artă. Acesta, pe lângă faptul că este parţial locuit, are în interior un restaurant, o cafenea, un magazin cu suveniruri, iar grădinile şi parcul din spate nu sunt cu nimic mai prejos decât suratele lor din restul Europei.
Acestea au fost câteva din bijuteriile turistice de la ţărmul Mării Irlandei. În episodul următor vor urma cele de la Strâmtoarea Menai.
Vacanţe cât mai frumoase!
Trimis de traian.leuca † in 19.01.17 19:51:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@traian. leuca: O foarte frumoasa plimbare la prima ora, felicitari, votat cu mare placere.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2018 Conwy și Llandudno — scris în 05.08.19 de alxmst din LIVERPOOL - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Castele în Ţara Galilor şi o impunătoare catedrală în Anglia — scris în 14.07.19 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Conwy, oraşul din spatele meterezelor — scris în 07.06.17 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Cu mocăniţa pe vârfuri alpine — scris în 22.09.17 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Strâmtoarea Menai şi împrejurimile — scris în 03.03.17 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2016 Parcul Naţional Snowdonia — scris în 09.01.17 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Fishguard - orășel în Țara Galilor — scris în 04.11.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ