Fishguard - orășel în Țara Galilor

TIPĂREȘTE

Ziua de 19 august 2016 - a unsprezecea din circuitul nostru - a fost mai agitată decât celelalte. Pentru că marea - și ea agitată de furtună - nu ne-a permis transferul din Rosslare (Irlanda) direct la Fishguard (Țara Galilor), a trebuit să continuăm până la Dublin de unde - îmbarcați pe Irish Ferries - am ajuns la Holyhead. A fost o cursă de noapte de trei ore (21.00 - 24.00) urmată de alte patru ore și jumătate de parcurs pe uscat, cu autocarul, până la Fishguard unde aveam rezervată cazarea la The Fishguard Bay Hotel.

Aceste amănunte sunt mai puțin importante acum. Important este că ajungând la hotel foarte târziu, după câteva ore de somn, micul dejun și eliberarea camerelor (moment care - prin bunăvoința hotelierilor - a fost puțin amânat), a trebuit să așteptăm ora 14.15 pentru plecare. Conform normelor în vigoare, autocarul are un interval impus de staționare, iar noi, ce puteam face altceva decât să ne supunem? Cu bagajele adunate în lobby, puțin buimaci din cauza somnului întrerupt înainte de vreme, ne uitam unii la alții sperând să apară o idee de petrecere a restului timpului de așteptare. În cele din urmă, unii au rămas pe terasă, moțăind la soare sau privind apele golfului, alții au plecat la plimbare.

Fishguard - orășelul de coastă din Pembrokeshire (Țara Galilor) - este situat într-o vale adâncă, la gura de vărsare a râului Gwaun în mare. Apropierea hotelului de Fishguard Bay - golful în care un dig înaintează mult în mare, m-a făcut să optez pentru o plimbare relaxantă pe dig. Am plecat singură, majoritatea celor din grup preferând prozaica incursiune prin magazine și pe la tarabe. Mai târziu aveam să aflu că în Fishguard - orășelul galez, au avut noroc și de chilipiruri. Un magazin în care orice produs era vândut cu numai o liră, le-a umplut bagajele cu suveniruri și cu cadouri pentru cei rămași acasă.

De la hotel până la prima intersecție importantă nu este prea mult de mers. Dacă dorești să ajungi în partea nouă a orășelului, trebuie să mergi înainte, iar dacă vrei să ajungi în port, o iei la stânga, coborând spre țărm. Portul, primul în care am ajuns în plimbarea mea, era foarte liniștit. Se cunoștea că în cursul zilei și al serii precedente nu acostase nici o ambarcațiune acolo. Pe faleză se plimbau doar câteva persoane - probabil turiști ca și mine - care priveau și fotografiau valuri și păsări în zbor. Pe deal, dincolo de golf, se zăreau construcțiile orașului nou.

La capătul digului, un mic panou amplasat acolo, la vedere, mi-a făcut cunoscut faptul că la Fishguard - în 1797 - s-a pus capăt invaziei franceze. Se spune că femeile galeze i-au îngrozit atunci pe invadatori. Jemima Nicholas, eroina care a capturat singură 12 soldați francezi (fiind înarmată doar cu o furcă) este reprezentată în ilustrația de pe panou. La biserica din deal (pe care am văzut-o și eu, dar numai la exterior pentru că era închisă atunci când am trecut pe acolo), există și o piatră comemorativă ridicată în amintirea acestei eroine legendare.

Plimbarea pe dig, până la capătul din mare, a fost frumoasă, dar ar fi fost și mai frumoasă dacă vântul n-ar fi bătut atât de puternic. În iarba cu floricele și pe pietrele mari care mărginesc digul, din când în când poposea câte o pasăre de apă necunoscută mie. De pe dig se pot observa farul de la intrarea în port, întinderea mării și construcțiile orașului răsfirate de-a lungul coastei. Printre ele, am recunoscut The Fishguard Bay Hotel, gazda noastră din scurta noapte trecută. Istoricul hotelului consemnează faptul că în timpul celui de-al doilea război mondial, un centru de comandă al operațiunilor militare a fost stabilit chiar acolo. De asemenea, se spune că golful pe țărmurile căruia îmi făcusem și eu plimbarea solo, a fost locul în care se testau submarinele de război.

În plimbarea prin oraș, pe care am făcut-o atât cât mi-a mai permis timpul, am remarcat că aproape nu există lume pe străzi. Este atât de multă liniște încât orașul pare părăsit. Casele, una în prelungirea celeilalte, sunt îngrijite și au plante frumoase în fața intrărilor. Fuchsia (sau floarea cerceluș - cum îi spunem noi) care în ținuturile noastre este cultivată numai în ghivece, aici, ca și în toată Marea Britanie, m-a uimit prin dimensiunile ei. Climatul favorabil îi permite să ajungă până la 2 m înălțime și formează adevărate garduri vii. Cele câteva hoteluri pe care le-am văzut, părând mai degrabă pensiuni, sunt foarte mici și probabil nespus de liniștite.

În schimb, biserica este foarte mare. Situată pe un deal, lângă șosea, biserica de piatră are un turn robust și mai multe anexe. Totul era pustiu în jur și dacă n-aș fi observat că pe panoul de lângă intrare erau înscrise activități datate recent (chiar și un concert), aș fi crezut că locul este părăsit. M-a impresionat monumentul original al eroilor din Fishguard. Nu cred că am mai văzut vreodată un monument atât de simplu și totodată atât de sugestiv. Un pietroi mare, de formă neregulată, așezat pe un piedestal din cărămidă, cu o cruce pe partea dinspre stradă, are înscrise pe celelalte părți numele eroilor locali jertfiți în conflagrațiile din 1914-1918 și 1939-1945.

Dacă veți ajunge vreodată la Fishguard, trebuie să știți că la capătul golfului, alături de terenuri se sport și de un mare loc de joacă pentru copii, există și o plajă. Din păcate, din cauza vânturilor și a temperaturilor mai mult decât modeste în timpul verii, nu prea se poate face plajă și baie la Fishguard Bay.

---

VIZUALIZĂRI: 1464 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI