La Versailles, în umbra regilor Franței

TIPĂREȘTE

Din nou mă voi abate de la firul cronologic al amintirilor și voi sări de pe malul Atlanticului în inima Europei, la vestita curte a regilor Franței, la Versailles.

Am vizitat Versailles-ul într-o zi de aprilie deghizată în zi de martie, una din zilele acelea de primăvară ușor severe, în care soarele zâmbește pe jumătate și vântul este destul de tăios, și doar floricelele timide și mugurii verzi ai frunzelor fac promisiuni de mai bine…

Pentru că ne-am ales ca vizita la Versailles să fie sâmbătă, am plecat cât mai de dimineață (prietena care ne-a însoțit ne-a avertizat că în week-end, cozile pot să se întindă pe zeci de metri în afara castelului). Ca să ajungem la Versailles, am luat un tren regional care pleca direct din La Defense (despre transporturile din Franța voi scrie cândva un review separat, atât de mult m-au umplut de admirație, dar și de neputință... :() și care semăna cu un tren personal destul de nou ca dotare și prietenos (singurul factor deranjant erau românii care cerșeau :(). Trenul a trecut destul de rapid prin stațiile din oraș și a oprit în câteva stații de suburbii, atât de îmbietoare și de liniștite încât îți venea să cobori să cauți un loc de picnic…

Din gara de la Versailles se ajunge repede la castel, care este situat pe o esplanadă cu o suprafață destul de mare pentru a găzdui aleea lungă care duce la porți și apoi, prin curtea interioară, către accesul în castel. Pentru că am ajuns destul de dimineață, am reușit să ne așezăm la coadă la doar 5 metri față de intrare, astfel încât toată vizita nu a durat mai mult de o oră.

Cu toate că fluxul vizitatorilor era destul de bine organizat (intrarea era fluidizată, iar dirijarea prin camere se făcea eficient) senzația de aglomerație era supărătoare, iar în camere se ajungea greu în față pentru a viziona cât de cât exponatele. Pe holuri și în sălile mari nu era o problemă, se putea respira, însă spațiile de mărime medie erau mai degrabă sufocante.

Traseul prin palat începe cu camere de dimensiune medie, care prezintă istoria castelului și o serie de picturi reprezentative din viața familiei regale franceze (cu subiecte din epoci diferite, desigur, începând de la Louis XIV, care a construit castelul, și până la perioada de după revoluția franceză). Apoi, se trece prin holuri lungi, decorate cu sculptură în mărime naturală, și se oferă o perspectivă spre splendida capelă regală (o catedrală în miniatură, mai degrabă) - care m-a emoționat, pentru că este locul în care Louis XIV s-a căsătorit cu un personaj istoric favorit al meu, Doamna de Maintenon. Apoi, drumul continuă spre sectorul principal, dintre care se remarcă (fiind și binecunoscute în literatura de epocă) saloanele cu nume de zeități romane (Apolo, Marte, Venus, Diana), și Camera Regelui (cu tapiseria roșu închis și încastrări aurite). De aici se iese în vestita Salle des Miroirs (Sala Oglinzilor) care, deși coincidea cu fotografiile văzute înainte, nu mi-a produs o senzație deosebită - și spre Camera Reginei (cu tapiserie gri și beige și încastrări aurite). Ceea ce impresionează pretutindeni în castel sunt tavanele, cu o pictură rococo splendidă, și tablourile foarte valoroase (cum ar fi, între altele, și cel mai cunoscut portret al Regelui Louis XIV).

Am observat atunci că mulți vizitatori vin la acest castel în virtutea inerției, atrași de brandul turistic al locului, fără să cunoască mare lucru despre istorie (mai ales vizitatorii tineri), ceea ce îi face să “bifeze” obiectivul, doar. Câștigul real poate avea loc doar când vizitatorul cunoaște dinainte, măcar în linii mari, istoria măreață a Franței așa cum a fost construită de-a lungul secolelor marcate de domnia acestor regi. Altfel, o vizită nepregătită la acest castel nu va aduce prea multă valoare adăugată, iar turistul va pleca doar cu imaginea unor baldachine somptuoase și a unor tavane în culori „fondante” pe retină, și cu impresia greșită că a respirat, pentru puțin timp, același aer pe care îl respirau regii Franței.

---

VIZUALIZĂRI: 1431 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI