Pelerinaj prin Bulgaria

TIPĂREȘTE

Daca m-ati fi intrebat in ultima vineri din noiembrie, cand ieseam pe poarta institutiei, ce urma sa fac in acel weeck-end... pai, v-as fi spus ca doream sa ma odihnesc! Insa, colega “noua” a insistat, si a propus Veliko Tarnovo. Si am zis, “da” si eu, si N., colega mea.

Asadar, duminica dimineata, m-am infiintat la ora 6.30 in zona Kogalniceanu, unde m-a lasat troleibuzul 66, si m-am dus incet, spre Izvor. Mi s-a spus: Metrou Izvor. Am luat-o pe strada Gradina cu Cai, fiindca nu stiam exact unde era locul unde urma sa gasesc autocarul. La stanga, la dreapta... ? Nu mai fusesem cu autocarul de-acolo, nu remarcasem ca ar fi un loc de unde pleaca autocarele.

Am ajuns pe Splaiul Independentei. Cred ca niciodata nu am fost asa de dimineata pe-acolo (duminica). In dreapta nu erau locuri pentru autobuze, asa ca am facut la stanga. M-am hazardat sa traversez prin parc, si am ajuns unde trebuia.

Acolo era colega mea, care s-a bucurat sa ma vada. Am platit 70 de ron si mi s-a spus ca avem locurile 39-40. Eu si N., care urma sa soseasca. Colega cu propunerea, a mers in alt autocar. Ulterior, aveam sa inteleg ca ea era si ghid.

Am plecat pe la 7.15 spre Ruse. Era ceata. Ghidul nostru era o domnisorica din Targoviste. Ne-a spus ca era profesoara. Imediat, dupa ce s-a prezentat, m-am gandit la ceea ce a scris cineva in raspunsurile la solicitarea mea. “Ca ghidul este, de regula, cineva cu pregatire teologica. ”, fiind “un pelerinaj”. Ne-a vorbit aproape tot timpul la microfon. A inceput prin a ne prezenta traseul, conditiile meteo, informatii despre Soselele Europene (unde incep, pe unde intra in Romania, pe unde ies… pe una dintre ele, aflandu-ne noi…), despre albia Dunarii, economía Bulgariei, demografía… As crede ca era profesor de geografie, daca tot a zis ca era profesoara. Si cred ca citea! Personal, as fi preferat cateva vorbe, care sa rezume, la timpul respectiv, enorma cantitate de informatie pe care ne-a citit-o. Va marturisesc, sincer, ca atunci cand incepea sa citeasca, ma lua somnul.

Prima oprire a fost la niste statii peco, la Giurgiu, ca sa mergem la toaleta, sa bem o cafea sau sa mancam ceva. 20 de minute. Statul la coada a fost teribil.

Am intrat apoi pe pod, am dat buletinele ghidului. Si am stat un pic mai mult la vama bulgareasca, apoi am primit buletinele si gata, la drum! Colegii mei de autocar erau nemultumiti, ca am pierdut timp la vama.

Urmatoarea oprire dupa Controlul pasapoartelor, a fost la niste case de schimb valutar si vanzare de vigneta. Nu stiu cam cat era cursul in Bucuresti, dar acolo am schimbat 1 leva = 2,5 lei. Adica, am dat 50 Ron si am primit 20 leva. Ghidul ne-a spus ca ar fi suficient pentru masa si intrarea la Cetate (6 leva). Si ca daca schimbam mai mult, la intoarcere vom opri si ii transformam in lei. M-am uitat eu la curs…. Afacerea nu era prea buna. Asadar, am schimbat doar 50 Ron.

Am admirat Ruse din mers, si ne-am dus la Manastirea Sf Dimitrie Basarabov, care se afla in satul Basarabov, pe malul raului Lom. Este vorba despre un compex monahal modest, sapat direct in stanca. Pestera in care a locuit sfantul, o mica capela si cateva chilii. Se urca niste scari inguste, sapate direct in piatra. Eu nu am putut urca, deoarece am o problema. Daca eram singura, ma descurcam, insa asa… nu am putut. Am facut fotografii de jos, am admirat raul Lom, insa nu i-am putut gasi niciun farmec; Am vizitat biserica noua, cladita la poalele stancii. Fiind o biserica noua, mirosea inca a vopseala, toate icoanele erau nou noute, inclusiv cea a sfantului Dimitrie Basarabov unde erau moastele. Am putut remarca alte sculpturi in stanca, unde erau icoane, cruci…. La chioscul de suveniruri se vindeau diverse. O lumanare costa de 4 ori mai mult decat la manastirile din Romania. Stiu care e este pretul, de la colega mea. Ea a urcat pana la chilie, a cumparat lumanari si iconite. Si a fost foarte incantata.

De la Manastirea Sf Dimitrie Basarabov, ne-am intors la Ruse (cam 10 km), apoi am luat-o spre Veliko. Drumul mi-a placut. Poate din cauza ca se ridica ceata, ca vedeam paduri de brazi, ca vedeam campuri cu graul incoltit sau rapita inflorita….

Inainte de a merge la Veliko, am poposit la Arbanasi. Un satuc foarte ingrijit cu case din piatra si lemn, reconstruite, si care reprezinta Renasterea Bulgara. Se vedea ca era un loc turistic. Am stat foarte putin aici, 20 de minute. Nu am apucat sa vad mai nimic, nu am cumparat niciun suvenir din centrul satucului. Putinele terase care erau deschise, erau ocúpate de localnici, care isi savurau linistiti cafeaua. Colegele mele au luat imediat ce am ajuns, un taxi, si s-au dus la o manastire. Au platit 8 leva dus-intors. Eu am ramas sa admir arhitectura si peisajul. Si sincera sa fiu, as fi ramas si eu sa servesc o cafea, la terasa.

Dupa 20 de minute (nu a intarziat deloc autocarul in Arbanasi, iar la drum…). Colega mea imi explica cum a luat ea taxiul, mi-a dat si o iconita. Imi spunea ce peisaje frumoase a vazut, unde era casa lui Jifkov…. cand ghida a spus: bonus: “ Manastirea Sf Nicolae”, o manastire de maici, foarte veche (secolul XIII). Aici se gaseste icoana Fecioarei. Cica femeile care vor sa ramana insarcinate pun o moneda pe icoana. Daca moneda cade, dorinta nu se va implini. Daca ramane lipita, atunci Fecioara va indeplini dorinta femeii care se roaga. Era manastirea unde au fost colegele mele cu taxiul.

Pe masura ce ne apropiam de impunatoarea cetate, ghida ne explica istoria cetatii si a locurilor. Autocarul ne-a lasat in zona unde incepea zona pietonala si unde era ghiseul de vanzare a biletelor pentru cetate. Apoi ne-a cules din locul in care ne-a lasat si ne-a dus in zona veche, pe strada comerciala.

Acolo, colega noastra ne-a propus sa mergem sa mancam la un restaurant cu o panorama frumoasa, cred ca stiti si voi care este: Ergo. Serviciul a fost foarte prost, probabil din cauza numarului mare de turisti aflati pentru prima data. Mancarea nu a fost grozava, am asteptat o groaza (o ora…). Daca as fi fost singura, cu siguranta m-as fi ridicat si as fi plecat. Data viitoare, nu mai calc pe-acolo.

Nu va scriu prea multe despre Veliko, fiindca chiar un am vazut mare lucru. In afara de restaurantul ala la care am asteptat, am mai fost la unul, jos, aproape de cetate. Mi-a placut foarte mult. Nu era turistic. Pacat ca nu am mancat acolo, si ca nu am luat-o apoi pe jos, spre zona comerciala.

Am avut sentimentul unui lucru neterminat. Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit sa fi mers direct la Veliko, apoi Arbanasi, si directia: Bucuresti!

Stiu ca este un articol cam sec. Ma tot chinui sa il scriu, rescriu… dar nu-mi iese.

Dupa ce am mancat la restaurantul – pitzerie unde am tras si un frig la spate asteptand comanda… am cautat, pe fuga, un magazin de suveniruri. L-am gasit, am cheltuit cele 6 leva pe o cutie de rahat si o crema de maini. De trandafiri, cum altfel!

La Bucuresti am ajuns pe la 21.30, acasa pe la 23.00. Tot drumul de intoarcere a fost ca un fel de teleshoping: “am primit ultimele oferte… nici nu am apucat sa le rasfoiesc…. si s-a apucat sa citeasca fantasticele oportunitati de calatorie la Targul de Craciun de la Sibiu, la Ierusalem….

Nu as mai repeta aceasta calatorie, in varianta aceasta.

Stiu ca am sarit momente ale excursiei, dar le voi recupera atasand fotografiile.

Vacante placute in Bulgaria!

---

VIZUALIZĂRI: 3561 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI