Torun – un sit din Patrimoniul Mondial UNESCO

TIPĂREȘTE

Și dacă tot am vorbit deunăzi de cetăți, vă propun astăzi să facem o incursiune de o zi, printr-un oraș-cetate, adică un oraș înconjurat chiar și în zilele noastre, pe o mare parte din perimetru, de ziduri de cetate.

Torun, căci despre el este vorba, este unul dintre cele mai vechi orașe din Polonia. Amplasat central în jumătatea de nord a țării, el are rang de capitală, fiind una din cele două reședințe administrative ale voievodatului autonom Kuyavian –Pomerania (cealaltă este Bydgoszcz).

La noi, Torun nu este promovat mai deloc, de fapt nu am auzit vreodată ca o agenție sau chiar un salon turistic să-i facă publicitate sau să-l includă pe traseul vreunui circuit turistic, deși cu siguranță, o merită din plin. În cele ce urmează, voi încerca să mă fac ”avocatul” Torunului, pentru a demonstra că acest oraș nu e cu nimic mai prejos decât alte orașe turistice din Europa și că merită să-i treceți pragul.

Supraviețuitor prin excelență al unei istorii tumultoase de opt secole, Torunul a reușit să-și păstreze autentică și nealterată aproape toată zestrea edilitară dobândită de-a lungul mileniilor de existență, nici măcar Războiul al doilea Mondial nelăsând răni pe trupul său. Această zestre, în care conviețuiesc numeroase curente și stiluri arhitectonice ale perioadelor istorice trecute, fac din Torun o atracție turistică majoră și justifică din plin includerea în anul 1997 a centrului său medieval istoric pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Raportându-ne la acest patrimoniu, putem spune că Torun este un oraș ”dual”, dualiatate care la rându-i poate fi privită din două perspective:

- în primul rând, este unul din puținele orașe din lume care dispune de două cetăți medievale: una ridicată la mijlocul secolului al XIII-lea pe malul drept al Vistulei (castelul Cavalerilor Teutoni și cetatea din juru-i) , aflată și azi într-o bună stare de conservare și alta, construită de regalitatea poloneză în prima jumătate a secolului al XV-lea pe malul stâng al Vistulei (castelul polonez Dybów cu zidurile sale de apărare) , din care supraviețuiesc mai puține elemente de construcție, multe dintre ele la nivelul fundațiilor.

- în al doilea rând, din punct de vedere al structurii, centrul medieval al orașului Torun cuprinde două unități istorico-geografice: una este cetatea cavalerilor teutoni, care se constituie în așa numitul ”oraș vechi”, cea de-a doua este zona adiacentă civilă – ”orașul nou”, care vreme de două secole (1264 -1454) a funcționat ca un organism separat, independent în raport de administrația cetății. În 1454, ambele unități teritoriale au fost înglobate în același cuprinzător organism urban, cunoscut azi ca Orașul Medieval Torun. După ce fusese ”regina Ligii Hanseatice” vreme de câteva secole și capitala Statului Monastic al Cavalerilor Teutoni (Prusia de azi), Torun a continuat să fie și în vremurile regatului polono-lituanian, unul dintre cele mai mari, cele mai bogate și mai importante orașe autonome poloneze.

Vizita noastră la Torun a fost o mică etapă a unui circuit mai cuprinzător prin Polonia. Cele circa șase ore petrecute pe străzile orașului mi-au întărit convingerea, deja încolțită pe seama consultării mai multor surse informative (ghiduri, pliante, Internet), că pentru o cunoaștere mai cuprinzătoare și mai relaxată a zonei, se cuvin a fi rezervate măcar două, dacă nu chiar trei zile pline.

Inițial, vizita în Torun nici nu fusese inclusă în proiectul circuitului nostru polonez. Dar în preziua plecării de la Gdansk spre Warșovia, examinând harta pentru a vizualiza mai exact traseul și a ne face idee despre orașele cu care ne vom întâlni pe parcurs, Torunul ne-a făcut ștengărește cu ochiul, convingându-ne că un sit medieval cuprins în patrimoniul mondial UNESCO nu trebuie ratat când te afli în vecinătatea lui, căci nu se știe dacă te vei mai întâlni cu o așa ocazie.

Am ajuns în Torun pe la orele 11 ale dimineții, pe o vreme frumoasă, însorită și confortabil de caldă, tocmai potrivită pentru explorare.

După ce ne-am abătut din autostrada A1 venind dinspre Gdansk, am parcurs bulevardul Filadelfia (denumire ce onorează înfrățirea Torunului cu orașul american omonim) dinspre est spre vest, de-a lungul zidurilor cetății, dar și al cursului Vistulei, poposind într-o parcare cu plată, amenajată în continuarea falezei fluviului, generoasă prin dimensiuni și totuși neîncăpătoare pentru mulțimea doritorilor de popas. De acolo ne-am deplasat pe jos, bifând pe rând cea mai mare parte a obiectivelor turistice recomandate de site-urile consacrate.

Prima întâlnire am avut-o cu… zidurile cetății, aflate în perfectă stare de conservare, etalând frumoasa țesătură a cărămizilor ruginii, pe o distanță de vreo doi kilometri în lungul bulevardului Filadelfia, așa cum ne-am putut da seama parcurgându-l în bună parte la sosire.

Zidul fostei cetăți ilustrează din plin istoria veche de opt secole a orașului. Cetatea a fost înființată în anul 1231 de către cavalerii Ordinului Teutonic, care și-au stabilit aici prima lor bază fortificată de pe teritoriul Pomeraniei. Au construit un castel robust, ale cărui relicve pot fi văzute și astăzi, întărit cu ziduri de cetate. În mai puțin de jumătate de secol, așezarea a devenit atât de mare și înfloritoare din punct de vedere economic, încât arealul desemnat inițial ca zonă fortificată a devenit neîncăpător. În 1264 s-a decis lărgirea zonei civile dincolo de zidurile castelului, realizându-se așa numitul ”oraș nou”, cu o suprafață aproape dublă față de cea a nucleului urban clădit de teutoni. Ulterior, în 1454, Cavalerii Teutoni au contopit cele două unități administrative, orașul vechi și orașul nou, realizând un adevărat oraș-stat, cu drepturi depline de autoguvernare, după modelul orașelor hanseatice, la a căror Ligă a și aderat. Orașul vechi, orașul nou și castelul teuton au fost înconjurate de o dublă centură de ziduri de apărare, prevăzută cu 54 de turnuri de veghe, 14 porți de acces și două case de tip cazarmă (barbican). De-a lungul lucrărilor de construcție, pereții, turnurile și porțile fortificate erau împodobite cu frize ceramice sau pictate, ferestre mărunte încadrate de chenare din cărămizi colorate aranjate în modele geometrice și alte asemenea ornamente. A dăinuit până în zilele noastre cam o jumătate din zidul teuton exterior (în sud-vestul și nord-vestul orașului), iar din elementele de infrastructură s-au păstrat în formă originală doar 9 turnuri și 3 porți.

Se cuvin a fi spuse câteva cuvinte și despre zidurile și fortificațiile de pe celălalt mal al Vistulei, ctitorite de regalitatea poloneză. Ele au fost ridicate ca măsură de protecție a propiului teritoriu de la granița cu Prusia teutonă, în timpul Războiul de 13 ani purtat de Regatul Polonez împotriva cavalerilor Ordinului Teuton (1453-1466). În debutul războiului, locuitorii Torunului, în mare parte etnici de origine germană, s-au distanțat de politica militară a cavalerilor teutoni, considerată o frână în dezvoltarea economiei locale și o risipă inutilă de resurse materiale și bănești. Uniți în așa numita ”Ligă Prusacă” ei au renunțat la subordonarea față de Ordinul Teutonilor și au trimis o delegație la Cracovia pentru a anunța aderarea Prusiei regale la Regatul Poloniei și Lituaniei.

În timpul războiului, cheltuielile militare impuse de către cavalerii teutoni locuitorilor Torunului au atins sume enorme, ajungând potrivit cronicilor vremii la o valoare de 80 de ori mai mare decât venitul anual al capitalei polone, Cracovia. Firește că această povară fiscală a întărit credința prusacilor că procedaseră corect când solicitaseră alipirea la regatul Poloniei. Revolta lor din 1454 a fost tragic înăbușită de autoritățile teutone prin spînzurarea a 68 de persoane, acțiune care nicidecum n-a fost de natură să servească intereselor teutone în război, ci dimpotrivă, să pună paie pe jarul nemulțumirilor populare.

Nici de partea poloneză efortul financiar alocat susținerii războiului n-a fost mic, o bună parte din acest efort concretizându-se în ridicarea cetății de pe malul stâng al Vistulei, față în față cu castelul teuton. Noua cetate n-a fost însă sortită să îndeplinească un rol major în apărarea hotarului de vest al Poloniei, întrucât terminarea războiului a însemnat suprimarea pericolului de invazie prin desființarea fostului stat teuton. Torun a devenit capitala Prusiei regale, alipită regatului polonez ca provincie de sine stătătoare, cu conducere proprie, monedă proprie, stemă, sigiliu, jurisdicție și sistem fiscal proprii. Regele Kazimierz Jagiellończyk a confirmat vechile privilegii ale orașului, ba chiar i-a dat și unele noi, Torunul devenind astfel, alături de Gdańsk și Elbląg, unul dintre cele mai bogate și influente orașe poloneze.

Nu am vizitat ruinele cetății poloneze (castelul Dybów) de pe malul stâng al Vistulei, deși accesul n-ar fi fost dificil, în condițiile în care podul pentru traversare se afla chiar deasupra parcării în care ne lăsasem mașina. Am considerat însă că raportat la timpul disponibil, nu ne puteam permite vizitarea sitului, pentru noi prioritar fiind centrul istoric. În plus, consultând internetul, aflasem că au supraviețuit acolo mai puține relicve istorice decât în fosta cetate teutonă, adică fragmente de ziduri și câteva elemente de infrastructură militară. S-a întâmplat așa, nu pentru că rezistența lor ar fi fost inferioară celei a cetății teutone, ci pentru că au fost încercate mai mult în cursul luptelor din secolele următoare (cu prusacii, cu suedezii, cu trupele napoleniene și cele rusești), dat fiind că acolo funcționa o garnizoană militară permanentă. La aceasta, s-a adăugat și intervenția autorităților prusace, care în anii 70-80 ai secolului al XIX-lea au decis să demoleze secțiuni importante din zidurile medievale, considerate inutile în condițiile dezvoltării și creșterii performanțelor artileriei.

Am ”penetrat” fără luptă zidul cetății teutone, căci doar traversând bulevardul, ne-am aflat îndată în fața primei porți, larg deschise, dintre cele trei supraviețuitoare: Poarta Mănăstirii (Brama Klasztorna), cunoscută și sub denumirea de Poarta Sfântului Duh (Brama Świętego Ducha) .

Este o poartă masivă și austeră clădită în secolul al XIV-lea, după modelul porților gotice flamande. Și-a primit numele după cel al mănăstirii benedictene ce a viețuit alături și a fost distrusă în bună parte în cursul asediului suedez din secolul al XVII-lea. Astăzi, nivelul superior are destinație rezidențială, iar subsolul este amenajat ca adăpost antiaerian.

În fața porții, pe partea cu fluviul, se află un scuar frumos amenajat, cu un mic monument central imaginând o mină marină. El a fost inaugurat în 2014 cu ocazia comemorării a 90 de ani de existență a Școlii Navale de Ofițeri din Torun.

Dincolo de bolta destul de îngustă în raport cu dimensiunea întregii porți, ne-am regăsit în extremitatea de sud a străzii cu același nume: Ducha Świętego. Spre stânga ei, în capătul străzii paralele cu zidul cetății, privirea oricărui trecător este atrasă de un frate bun al turnului din Pisa: Turnul înclinat din Torun (Krzywa Wieża w Toruniu) . A fost construit în secolul al XIII-lea, are o înălțime de 15 m, iar înclinarea sa cu 146 cm de la verticală se datorează instabilității terenului. La etaj sunt spații expoziționale aparținând câtorva asociații culturale, iar la parter funcționează o cafenea și un magazin de suveniruri. În jurul zidurilor, mai mulți artiști își etalau operele de artă (picturi, desene, aranjamente florale), iar o tânără trubadur risipea de pe strunele chitarei acorduri cu rezonanță medievală, mijlocind imaginației noastre o neașteptată întâlnire cu romanticul timp al domnițelor și al cavalerilor.

Turnul are și o legendă simpatică, care vine să explice nu numai poziția sa înclinată, ci și etimologia numelui orașului: se spune că o furtună puternică a împins valurile Vistulei până la zidurile cetății. Turnul din colțul sud-vestic a rezistat eroic asaltului pluvial, dar când a început să se incline, a început să strige disperat: Vistula, nu veni atât de aproape, că mai am puțin și mă prăbușesc! De îndată năvala apelor s-a potolit, iar Vistula a răspuns: ”To run! ”, adică, stai liniștit, ”a trecut! ”.

Vis-à-vis de turnul înclinat atrage atenția o clădire cu o înfățișare aparte. Este roșu-cărămizie și plină de ferestre desenate sub formă de clopot, într-o perfectă aliniere simetrică. Este Hambarul istoric al Torunului (Spichrze toruńskie) , cea mai veche construcție de acest fel din oraș (secolul al XIII-lea). Cădirea are șapte nivele și seamănă interior cu un fagure din stup, fiind împărțită în mai multe încăperi similare ca dimensiune, fiecare dintre ele destinată, în sistem de închiriere, depozitării mărfurilor care făceau obiectul comerțului hanseatic, în special a cerealelor, știut fiind că Torunul a fost unul dintre cele mai importante centre comerciale din Polonia secolelor 12-18, reprezentând elita comerțului european cu grâu.

Hambarul istoric nu este unicul grânar din Torun. Chiar dacă din secolele al XIII-lea și al XIV-lea, aproape toate etajele superioare ale caselor din Torun erau afectate depozitării mărfurilor, moda hambarelor individuale nu s-a perimat, astfel încât și astăzi mai supraviețuiesc vreo 30 dintre acestea. Firește, niciunul nu mai servește scopului pentru care a fost construit, majoritatea fiind azi hoteluri sau clădiri de birouri.

Torunul este un oraș perfect sistematizat încă din evul mediu. Străzile sale intersectate ca pe o tablă de șah, fac extrem de facilă alegerea unui traseu de vizitare care să cuprindă aproape toate obiectivele de interes turistic, fără ca măcar o dată să te întorci pe același drum. Și nici nu e cazul să te rătăcești.

Așa stand lucrurile, am pornit-o și noi pe prima stradă la stânga, Piekary, iar la a doua intersecție am cotit la dreapta pe strada Rosana. După nici o sută de metri am ajuns în Rynek Staromiejski, Piața medievală a Torunului.

La prima vedere, impresia cred că e similară cu cea a călătorului care merge prin pădure și dintr-o dată i se deschide în față imaginea unei poiene minunate: uimire, încântare, plăcere și nerăbdare de a explora spațiul proaspăt descoperit. După ce străbătusem străduțele înguste, mărginite de clădiri mărunte, cu unul-două etaje, lipite una de alta și lipsite de curți, Piața centrală a Torunului ni s-a descoperit ca o adevărată curte regală. În centrul pieței ”trona regele”, Palatul primăriei (Toruński Ratusz Staromiejski), o maiestuoasă clădire gotică de formă dreptunghiulară, cu curte interioară și turn de veghe. În jurul ei, celelalte clădiri istorice, la fel de impunătoare prin arhitectură și statură, păreau curtenii curții regale. Atmosfera arhaică era un pic atenuată de mulțimea teraselor ce se înșiruiau de jur împrejur și de afluența trecătorilor, localnici, dar și mulți, foarte mulți turiști.

Am hotărât să dăm ocol pieței, făcând pe rând popas la câteva obiective dintre cele recomandate turiștilor în această zonă. Alături de cititori, îmi face plăcere să le revizitez acum cu ochii minții, în aceeași ordine în care le-am cunoscut la fața locului. Începem cu latura de vest a pieței.

- prima oprire am făcut-o la Biserica Sfântului Duh (Kościół Akademicki pw. Ducha Świętego) , un frumos edificiu baroc din secolul al XVIII-lea, administrată de o comunitate de călugări iezuiți. Ea are rang universitar, fiind îndeosebi frecventată de personalul și studenții Universității Nicolaus Copernicus. Interiorul e simplu, fără decorațiuni somptuoase, fără picturi, fără abundență de statui, iar pereții foarte înalți, sunt zugrăviți complet în alb. În pofida monotoniei de culoare, ies în evidență prin bogăția ornamentelor, doar altarul, amvonul și orga.

-alături de Biserica Sfântului Duh se află o clădire masivă, bogat decorată cu frize în relief frumos colorate, cu pereți din cărămidă brută glazurată. Ne așteptam să fie un muzeu sau alt așezământ cultural, dar nu, era doar Poșta centrală (Urząd Pocztowy Toruń) . Ne-ar fi plăcut să vedem cum arată clădirea și prin interior, dar n-a fost posibil, întrucât poșta era închisă, era zi de sărbătoare oficială în Polonia (Adormirea Maicii Domnului), zi în care, ca și la noi nu se lucra.

- vis-à-vis de Biserica Sfântului Duh, în colțul de sud-vest al Primăriei, se află un monument statuar, asaltat de turiști pentru fotografii și pentru… răcorire. Este Pomnik Flisaka (Fântâna plutașilor) , unul dintre simbolurile orașului Torun. Înfățișează un bărbat care cântă la vioară pe piedestalul înălțat în mijlocul unei fântâni, înconjurat de opt broscuțe dăltuite în piatră, din gura cărora țâșnește un șuvoi de apă. Deși ansamblul sculptural pare a ilustra o legendă locală, care povestește despre o masivă invazie de broaște în Torun, împrejurare în care singura soluție pentru îndepărtarea acestor nesuferite creaturi a găsit-o un plutaș, care le-a atras departe de oraș cântându-le la vioară, de fapt, monumentul s-a dorit a fi un omagiu adus Vistulei, fluviul de care este legată prosperitatea orașului, ca arteră primordială de transport și de pescuit.

- Biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului (Kościół Rzymskokatolicki Pw. Wniebowzięcia Najświętszej Marii Panny) , este un edificiu gotic monumental ridicat de călugării franciscani în secolul al XIV-lea, la acea vreme fiind considerată cel mai mare lăcaș de cult din estul Europei. Din păcate, această statură impozantă a bisericii nu poate fi apreciată la adevărata ei valoare, întrucât este realmente înghesuită între străduțe înguste, mărginite de puzderie de clădiri, astfel că o imagine panoramică este greu de surprins. Totuși, privind din exterior, nu poți ignora faptul că lăcașul nu are turle, ci doar trei turnulețe frontale cu simplu rol ornamental și că imensa lui siluetă se datorează de fapt pereților deosebit de înalți.

Și dacă apreciezi frumosul finisaj al zidurilor exterioare, făurit din cărămizi brute de diferite culori, brâuri de frize colorate și ferestre oarbe pictate cu chenare, cu atât mai mult vei fi încântat când vei păși în interior: biserica este plină de culoare și din abundență ornamentată.

La momentul vizitei noastre nu era slujbă, dar naosul era plin de oameni care ocupau aproape toate băncile, localnici care veniseră să omagieze sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, dar și turiști din toată lumea, focalizați pe contemplare și pe… fotografiere. La fel ca ei, am inventariat și noi pe rând punctele de interes istoric și cultural și le-am eternizat în memoria apratului foto: arcadele îmbinate în arc gotic alcăturind un plafon plin de stele, ferestrele prelungi cu vitralii, altarul rococo din secolul al XVIII-lea, înconjurat de un zid de strane minunat sculptate în lemn negru din secolul al XV-lea, peretele cu fragmente din picturile gotice realizate în 1380 și mausoleul baroc al prințesei suedeze Anna Vasa (Anna Wazόwna), sora regelui polonez Sigismund III Vasa, care a fost înmormântată aici în 1636. Viața prințesei e una demnă de scenariul unui film dramatic, dar e prea lungă ca s-o depănăm aici.

În perimetrul așezământului funcționează și conventul Sfintei Fecioare Maria, o comunitate de călugări extrem de vizibili în biserică, dar și în jurul ei.

-Planetarium-ul orașului Torun se află în imediata vecinătate a conventului, dar vizitarea lui n-a prezentat interes pentru noi la acel moment.

Am revenit pe latura de nord a pieței. E mărginită de terase și plină de clădiri de statură mai modestă, dar toate vechi și bine întreținute. Printre ele am identificat cel mai vechi hotel din Torun, ”Trei coroane” (Trzy Korony) , atestat documentar de la sfârșitul secolului al XVII-lea (1690), potrivit ghidurilor turistice. Cele trei coroane în relief aplicate pe fațadă comemorează vizitele a trei monarhi în anul 1709: țarul Petru I al Rusiei, însoțit de regele polonez August al II-lea cel Puternic și Maria Kazimiera, regina văduvă a regelui Ioan al III-lea Sobieski. În hotel au fost găzduite și alte personalități marcante ale vieții publice poloneze, precum Jan Matejko, considerat cel mai mare pictor polonez și Helena Modrzejewska, cea mai renumită actriță poloneză a secolului al XIX-lea.

Tare mi-ar fi plăcut să văd cum arată o cameră în acest hotel regal, căci fațada este cât se poate de modestă și nimic nu evocă motivul pentru care a fost preferat de atâția oameni care au făurit istoria.

Nu departe de hotel am făcut un scurt popas la centrul de informații turistice, de unde ne-am pricopsit (în sensul bun al cuvântului) cu mai multe pliante și cu harta 3D a orașului.

Pe partea de răsărit a pieței se continuă șirul de clădiri istorice atestate documentar cu câteva secole în urmă. Stiluri arhitectonice diverse, fațade colorate, bogat ornamentate cu stucaturi, balcoane și ferestre de forme felurite alcătuiesc caruselul edificiilor de pe această latură. Dintre construcțiile ce ies în evidență, am remarcat-o de la prima vedere pe cea parcă brodată pe fațadă: Kamienica Pod Gwiazdą (Casa de sub stea) , numită așa după profilul stelei înălțate la nivelul superior al frontispiciului. Croită după tipar baroc în secolul al XIII-lea, casa a aparținut pe rând, mai multor familii de nobili locali, iar astăzi este un muzeu în sine, putând fi vizitat atât pentru arhitectura sa interioară, cât și pentru colecțiile de artă islamică expuse în singurul muzeu de acest fel din Polonia.

Pe această secțiune stradală se întâlnesc și câteva monumente sculpturale:

- prima (și preferata mea) este monumentul lui Filus, un cățeluș drăgălaș cu o pălărie în gură, care pare a-și aștepta stăpânul, alături de o umbrelă pierdută și ea. Este doar o postură înduiosătoare a micului erou canin dintr-o serie de benzi desenate poloneze.

- monumentul lui Nicolaus Copernicus, inaugurat în anul 1853, un simbol al orașului și locul de întânire tradițional al locuitorilor Torunului, dar și al turiștilor. Statuia de bronz a celebrului astronom, care s-a născut, a viețuit și a creat impresionanta sa operă științifică chiar în Torun, este înălțată pe un piedestal de granit inscripționat în latină cu cuvintele sugerate de Alexander von Humboldt, pentru a evoca paternitatea lui Copernicus la formularea teoriei heliocentrice a sistemului solar: "Nicolaus Copernicus Thorunensis, terrae motor, solis caelique stator" ("Nicolaus Copernic din Torun, mișcător al pământului, opritor al soarelui și cerului". În jurul monumentului sunt plasate bănci din piatră, iar în fața lui o mică cișmea cu apă potabilă.

Incontestabil, Nicolaus Copernicus este personalitatea numărul 1 a Torunului, motiv pentru care mai multe instituții din oraș îi poartă numele. Dintre acestea, probabil cele mai reprezentative sunt: Universitatea Nicolaus Copernicus (Uniwersytet Mikołaja Kopernika w Toruniu) , fondată în 1658 și Muzeul Nicolaus Copernicus, amenajat chiar în fosta locuință a astronomului. Ambele pot fi vizitate și nu sunt departe de centrul istoric. Noi însă am preferat să folosim timpul rămas pentru cunoașterea arealului citadin, străzi, clădiri, arhitectură.

- măgarul din Torun este o lucrare din bronz, plasată în anul 2007 peste drum de monumentul lui Copernicus. Nu are postament și nici vreo inscripție care să evoce statutul său, dar copiii țin morțiș să-l încalece, iar părinții să-i fotografieze în postura de călăreți. De fapt, nu-i nicio onoare să urci pe măgăruș, pentru că dincolo de intenția vădită de promovare turistică a orașului, plasarea animăluțului de bronz în acel loc nu reprezintă decât o modalitate de a comemora o metodă rușinoasă de pedepsire a soldaților infractori din armata orașului Torun. Încă din secolul al XV –lea, în același loc se afla un măgăruș de lemn transportabil pe rotile. El purta în spate o șa garnisită cu țepi de metal, pe care condamnatul era așezat legat și având atârnate greutăți de plumb la picioare; apoi era plimbat prin toată urbea, spre batjocura cetățenilor, dar mai ales spre chinul său cumplit, căci cuiele din șa pricinuiau răni grave. În ciuda inumanului tratament, acest ”stâlp al infamiei” s-a dovedit atât de eficient, încât pedeapsa cu… turul Torunului pe măgăruș a fost folosită până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Pe noi, măgărușul nu ne-a impresionat în mod deosebit, poate și pentru că în imediata lui vecinătate altceva îi făcea serioasă concurență: un automobil de epocă admirabil întreținut și în perfectă stare de funcționare, ce-i îmbia pe trecători (contra cost, firește) la o plimbare boemă pe străzile orașului.

În sfârșit, iată-ne pe ultimul segment al itinerariului nostru circular de explorare a Pieței medievale. Pășind pe trotuarul de pe latura de sud a pieței am remarcat placajul cu dale mari de gresie în care erau încastrate casete cu reproducerea în relief a semnăturilor personalităților Torunului ce s-au făcut remarcate în Polonia și chiar în lumea întreagă. Un fel de Walk of Fame sau Avenue of Stars din Torun. Explorând orașul, aveam să mai descoperim două zone astfel ”mobilate” cu casete de memorie încastrate în pavaj: cea de pe strada Żeglarska conține 25 de casete cu cele mai cunoscute mărci comerciale medievale din Torun, pe care comercianții le foloseau pentru a-și marca mărfurile; pe strada Szeroca sunt 30 de casete înfățișând stemele orașelor cu care de-a lungul secolelor Torunul a întreținut relații comerciale permanente.

Clădirile de pe latura sudică a pieței sunt și ele modele reprezentative ale diversității arhitecturale din Torun.

Dintre acestea, una iese cu deosebire în evidență: edificiul neo-renascentist al Casei Artus (Dwór Artusa) . A fost construit în anul 1386, dar actuala fațadă dateaza din 1891. Recunoscută drept principalul centru al vieții politico-sociale din Torun, în Casa Artus își aveau sediul așa numitele”frății de bancă” (comercianți care operau în aceeași bancă, girându-se reciproc în caz de nevoie). Tot aici s-au desfășurat unele evenimente marcante ale istoriei poloneze, precum semnarea tratatului de pace care punea punct final războiului de 13 ani dintre teutoni și polonezi, în urma căruia o bună parte din teritoriul statului teuton a revenit regalității poloneze.

Am încercat să pătrundem în interiorul palatului, căci citisem că se pot vizita câteva săli somptuoase, pe care ne-ar fi plăcut să le vedem. Din holul de intrare însă, foarte frumos decorat, drumul părea că duce spre un restaurant elegant, pe care nu aveam intenția să-l accesăm, așa că ne-am întors în stradă.

Ne rămăsese să ”investigăm” doar Primăria veche (Toruński Ratusz Staromiejski) , aflată în mijlocul pieței. Clădirea în stil gotic este considerată una dintre cele mai monumentale edificii cu această destinație din Europa. A fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea de către administrația teutonă, atunci când orașul atinsese vârful prosperității sale.

Ansamblul arhitectonic este dispus cvadrangular, cu o curte interioară în care se pătrunde prin oricare din cele două portaluri amplasate pe fațadele de nord și de sud, iar în cele patru colțuri superioare este împodobit cu câte un turnuleț cu două etaje.

Cea mai veche parte a primăriei este turnul de veghe, făurit încă din 1274. El s-a dorit a fi un simbol al suveranității orașului și al statutului său de privilegiat regal, motiv pentru care în 1430, în vârful cupolei ce-l acoperea la acea vreme, a fost plasată o coroană de aur adevărat, cu un diametru de 120 cm. Structura a fost iremediabil distrusă în timpul asediului suedez din 1703.

De-a lungul timpului, primăria a fost folosită atât pentru activități comerciale (pivnițele erau depozite de băuturi și alimente, iar la parter existau săli cu destinație specială pentru acte de comerț și juridice), cât și pentru activități administrative (sălile de pe etaje), iar turnul a functionat ca trezorerie, arhivă, depozit de arme și închisoare.

Astăzi, în afara activităților administrațive, Primăria orașului vechi are cu preponderență o destinație culturală, căci aici ființează Muzeul Districtual, cel mai vechi muzeu din Torun, inaugurat în 1861. În afara sălilor de prezentare a exponatelor, ele însele obiecte vrednice de interesul vizitatorilor, muzeul prezintă colecții de artă gotică, sacră, clasică și modernă (sculptură, pictură, vitralii, etc.), obiecte etnografice și de artizanat specifice orașului Toruń, bijuterii, numismatică de Toruń și trei galerii de pictură. Și în turn se poate urca, fie pentru a viziona expoziția de istorie a turnului, fie pentru a admira panorama împrejurimilor de la înălțimea terasei superioare.

Vizitarea muzeului și a turnului nu-i costisitoare, dacă știm că 1 leu este aproximativ egal cu 1 zlot polonez (câte 11 zloți/persoană pentru fiecare în parte, sau 17 zloți pentru varianta combinată muzeu + turn). Sub aspectul cheltuirii timpului însă, noi eram de-a dreptul … săraci, așa că am spus ”pas” vizitării spațiului muzeal. Ne-am mulțumit să pătrundem prin portalul fațadei principale în curtea interioară, unde era amenajată o mică expoziție cu fotografii și reproduceri ale picturilor înfățișând orașul în diferite perioade istorice. În centrul curții, pe o platformă circulară era prezentată o hartă simplificată a împrejurimilor Torunului, din vremea în care orașul nu aparținea Poloniei.

Dar ceea ce ne-a plăcut mai mult aici a fost modul inedit de a pune în valoare vechile construcții. De pe pervazul ferestrelor gotice ale Primăriei o mulțime de figuri ceramice, în diferite posturi, ne urmăreau și ne cerșeau atenția. Și nici nu era nevoie s-o facă, pentru că prezența lor era deosebit de atrăgătoare și imposibil de ignorat. Le-am mai întâlnit și în alte colțuri ale orașului, de fiecare dată stând la fereastre, îmbrăcate potrivit timpului istoric pe care clădirea cu pricina îl evoca. Au fost create de meșteri populari din Torun, iar rostul lor declarat este acela de a promova arhitectura istorică a orașului, atrăgând atenția turiștilor asupra detaliilor artistice ale construcțiilor, dar și asupra momentului istoric în care ele au fost făurite.

Și astfel, am epuizat explorarea zonei istorice a Pieței medievale. Dar drumul nostru nu se sfârșise. Ne-am continuat periplul mergând pe strada Szeroka până la capătul ei, bucurându-ne pe parcurs de frumusețea clădirilor ce o mărginesc și de spectacolul gratuit al străzii: câteva cortegii nupțiale, clowni și mascote din desene animate în dialog cu copiii, instrumentiști stradali, un mic punct de evocare istorică la intersecție de străzi, care expunea fotografii istorice ale urbei și harta Torunului din vremea când era o veritabilă cetate, figuri ceramice la ferestre, casetele din pavaj inscripționate cu stemele orașelor partenere în schimburile comerciale. Strada este exclusiv dedicată traficului pietonal, dar cu toate acestea, pe parcursul ei sunt puține terase stradale, deși localurile de alimentație publică nu lipsesc.

La capătul străzii Szeroka drumul se bifurcă. Artera din stânga, Królowej Jadwigi, duce către Piața nouă a orașului, în mijlocul căreia se află Biserica Sfintei Treimi (Kościół Trójcy Świętej w Toruniu) , pe care nu am vizitat-o, constrânși fiind de bugetul restrâns de timp, după cum, din aceleași considerente, nu ne-am permis să dăm binețe nici Muzeului turtei dulci (Muzeum Toruńskiego Piernika) , aflat și el la câțiva pași de capătul sudic al străzii Królowej Jadwigi. Consider aceasta o pierdere pentru noi, căci Torunul este orașul natal al turtei dulci, primul care a preparat-o încă din evul mediu. Muzeul cu pricina este amenajat chiar în incinata fabricii de turtă dulce și pe lângă exponatele de rigoare, oferă vizitatorilor șansa de a participa ei însiși la plămădirea, ornarea și coacerea turtei dulci, totul în decor și ambianță muzicală medievală și sub îndrumarea meșterilor îmbrăcați în costume de epocă tradiționale. La final, preparatorii amatori primesc un certificat comemorativ care atestă ”ucenicia” lor ca făuritori de turtă dulce. Fără să-mi displacă, eu nu sunt un fan al acestui desert dulce, dar mi-ar fi plăcut să decopăr gustul turtei dulci autentice, așa cum e preparată la mama ei acasă.

Din capătul străzii Szeroka ne-am întors zece pași înapoi, până la intersecția cu strada Przedzamcze. Chiar acolo, lângă zidul primei clădiri de pe partea stângă, împrejmuit de un grilaj metalic, se află un alt simbol al orașului Torun: Dragonul din Torun (Smok Toruński).

Este o reproducere în relief a unui animal reptilian legendar, despre care se spune că ar fi fost zărit zburând pe deasupra cetății în anul 1746. Procesele verbale conținând mărturiile celor ce l-au văzut atunci au fost pierdute, dar punerea în scenă a evenimentului s-a făcut în zilele noastre în conformitate cu descrierile conținute de câteva articole din presa vremii. Firește, este un episod banal și cu neputință de verificat dacă este veridic sau ba, dar iată, foarte bine fructificat din punct de vedere turistic, căci locul este asaltat de trecători de toate vârstele, iar dragonul frumos colorat este fără zăbavă făcut personaj principal în fotografii.

Am înaintat pe strada Przedzamcze, depășind un gard de zid în întregime pictat și un alt birou de informații turistice, până în zona Centrului Cultural al Castelului Teuton (Centrum Kultury Zamek Krzyżacki) , găzduit de o frumoasă casă barocă din secolul al XVIII-lea, cunoscută sub numele de Generałówka. Numele casei îl evocă pe un general al armatei poloneze care a locuit acolo în perioada interbelică.

Preluând activitatea de la Muzeul districtual al orașului Torun, Centrul Cultural al Castelului Teuton a fost înființat în 2007, pentru a administra situl arheologic al vechiului castel teuton, aflat în acest areal. Oferta de vizitare este foarte generoasă, atât din punct de vedere al spațiului expozițional (ruinele castelului, ale curții interioare, ale subsolului, ale morii, ale fabricii de pâine și ale celei de bere, ale incintei spitalicești), cât și din punctul de vedere al activităților și spectacolelor oferite vizitatorilor.

În ce ne privește, ne-am mulțumit să admirăm situl din afara zidurilor aflate pe jumătate în ruină, apoi ne-am îndreptat atenția pe partea dreaptă a pieței castelului, unde se păstrează încă în stare foarte bună, canalul medieval de evacuare a apelor menajere din cetate (Fosa Zamku Krzyżackiego) și Palatul Mieszczański (Dwór Mieszczański) , cunoscut și sub denumirea sa veche de Dwór Bractwa Świętego Jerzego w Toruniu (Palatul Frăției Sfântului Gheorghe) . Astăzi, palatul aparține Asociației Orașelor partenere Torunului și primul său etaj are destinație de hotel.

Strada Przedzamcze se continuă până la zidurile de sud-est ale castelului, respectiv ale cetății. Din acest punct, se deschide o frumoasă panoramă asupra Vistulei, care poate fi admirată de la înălțimea aleii pietonale ce însoțește zidul până la Poarta Podului. Într-acolo am pornit-o și noi, interesați să ajungem în strada Mostowa, despre care aveam informații că e plină de terase stradale, tocmai potrivite pentru a lua prânzul.

Accesul dinspre fluviu pe această stradă se face prin Poarta podului (Brama Mostowa) . Este încă una din cele trei porți de cetate supraviețuitoare și a fost construită în 1432 pentru a face legătura directă cu podul de lemn lung de 700 metri arcuit peste Vistula, al doilea cel mai mare pod din Polonia acelor ani, după cel din Cracovia. Acel pod nu a supraviețuit, în secolul al XIX-lea ridicându-se câteva sute de metri mai la vale un pod pe structură metalică, cel care servește și astăzi traficului feroviar, auto și pietonal și care face legătura cu Kępa Bazarowa, o insulă între Vistula și afluentul său Mala Vistula. Panorama asupra orașului medieval Torun vizibilă de pe Kępa Bazarowa a fost votată în 2007 ca una din cele 7 minuni ale Poloniei.

Pornind pe strada Mostowa, prima clădire ce ne-a ieșit în cale pe partea stângă a porții, a fost Hotelul Spichrz. E cu neputință să-l ignori, fațada sa complet albă fiind garnisită cu mici, foarte mici ferestre, de pe pervazul cărora tot felul de locatari de ceramică ne invită la dialog. Clădirea, datând din 1719, a fost și ea un depozit de mărfuri, iar astăzi, restaurată și pusă în valoare de păpușile ceramice de la ferestre, oferă turiștilor o gamă completă de servicii hoteliere.

Ne-am continuat drumul pe strada Mostowa și din mulțimea teraselor întâlnite am ales-o pe cea mai mică. De fapt, doar terasa stradală era mică, pentru că Restauracja ”La Mancha” era un restaurant în adevăratul sens al cuvântului și ocupa în întregime subsolul unei clădiri cu câteva etaje.

Fiind și ziua mea onomastică, m-am simțit datoare să fac cinste, așa încât consumația pentru patru persoane a plătit-o soțul, dar în numele meu. Mare a fost nedumerirea lui când după ce a făcut plata și a însoțit-o cu fireasca formulă de mulțumire ”giencuie”(Dziękuję), a așteptat degeaba să i se aducă restul, căci tânăra care ne servise n-a mai revenit. Atunci mi-am adus aminte că citisem pe undeva că în Polonia a spune ”mulțumesc” (chiar și într-o altă limbă) atunci când faci o plată în numerar, este sinonim cu a renunța de bunăvoie la restul cuvenit. Suma datorată ca rest nu era substanțială, așa încât ne-am amuzat și am plecat mai departe.

Am ales să parcurgem strada Ciasna, perpendiculară pe Mostowa, până la intersecția cu strada Łazienna, acolo unde se află Muzeul de Arheologie și Istorie al orașului Torun (Czerwony Spichlerz Muzeum Historii Torunia- Muzeum Okręgowe) , o filială a Muzeului Districtual. Așezământul cultural ființează în Casa Eskenów (Dom Eskenów) , o clădire de secol 14, care a funcționat până în 1844 ca locuință pentru mai multe familii de prosperi comercianți, iar apoi ca hambar, prin reconfigurarea spațiilor și a ferestrelor. Zidurile zugrăvite în roșu i-au schimbat și numele în ”Grânarul roșu”. Clădirea a fost restaurată prin anii '80, dar aspectul său exterior pare unul compromis de trecerea anilor.

După câteva minute de contemplare și nelipsita sesiune de fotografiere, ne-am continuat drumul tot perpendicular, pe strada Świętego Jana, până la confluența cu strada Żeglarska. Aici ne-am oprit să vizităm Catedrala Basilică a Sfinților Ioan Botezătorul și Ioan Evanghelistul(Katedra Rzymskokatolicka św.Jana Chrzciciela i Jana Ewangelisty), o capodoperă a arhitecturii gotice.

Istoria catedralei este una lungă de șapte secole, iar lucrările de construcție au durat 200 de ani. A fost și este cea mai importantă biserică a orașului, aici oficiind de-a lungul timpului prelați din toate cultele creștinismului vestic: luterani, protestanți și romano-catolici (franciscani și iezuiți). A fost onorată de vizitele regilor polonezi, iar în 1935, Papa Pius al XI-lea a ridicat-o la rangul de ”bazilică minor”. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat-o în 1999.

Pentru noi, vizita la Catedrala Sf. Ioan a fost bomboana de pe tort, căci a încununat triumfal ”festivalul ”de artă medievală pe care Torunul ni l-a oferit.

Și chiar dacă privită din exterior, biserica ni s-a părut excesiv de masivă și prea sobră, în realitate ea este un etalon al perfecțiunii gotice (clădire cu pronaos, naos cu trei nave, altar individualizat și turn clopotniță). În interiorul spațios, liniile ascuțite și lipsite de ornamente ale stilului gotic se regăsesc doar în forma ferestrelor cu vitralii, a arcadelor îmbrățișate la nivelul plafonului foarte înalt și a podelei placate simplu cu plăci de granit. În mod contrastant, aspectul estetic și mobilarea altarului și a capelelor de închinare este atât de bogată în detalii, culori și ornamente încât îți trebuiesc câteva minute pentru a le admira și a le evalua pe fiecare în parte.

Să facem și noi un restrâns tur virtual prin interiorul catedralei:

- în culoarul sudic, prima capelă este Capela Îngerilor păzitori, mai cunoscută sub numele de Capela Copernicană, pentru că găzduiește relicve legate de personalitatea lui Nicolaus Copernicus: cel mai vechi bust al său din marmură, realizat în 1766, cristelnița în care a fost botezat și o placă comemorativă din anul 1580, conținând un epitaf, dedicat se pare atât lui Copernicus, cât și regelui polonez Ioan Albert (Jan Olbracht), al cărui portret este așezat mai sus. Acesta a murit în 1501 în timpul unei vizite la Torun, iar inima lui a fost zidită în peretele de sub placa comemorativă. Mie cea mai frumoasă parte a capelei mi s-a părut a fi altarul manierist Adormirea Maicii Domnului, vechi de la anul 1500.

- în următoarele capele se găsesc foarte multe altare cu arhitectură și pictură barocă după model italian, majoritatea din secolul al XVIII-lea. Niciun altar nu seamănă altuia, nici măcar cele plasate simetric în naos, fiecare are decorațiunile sale, culoarea sa și este închinat unui eveniment din viața Mântuitorului, a Maicii Sale sau ale Sfinților părinți.

- prezbiteriul care înconjoară altarul este plin de opere de artă sculpturale și picturale foarte valoroase, dintre care Tripticul Sfântului Wolfang și Crucea răstignirii lui Hristos, așezate în spatele altarului, sunt cele mai vechi (sec. al XVI-lea, respectiv sec. al XIV-lea).

-altarul principal este încadrat într-un spațiu mai restrâns ca dimensiune în comparație cu naosul. Este străjuit în fundal de o minunată fereastră gotică cu vitralii și pe lateral de două mari picturi ale patronilor bisericii.

- culoarul nordic este la fel de impresionant prin mulțimea capelelor și altarelor pline de culoare și ornamente. Prima capelă dinspre intrare este Capela Sfintei Barbara, ai cărei pereți sunt decorați mai aparte, cu un fel de dantelă sculptată și colorată în verde și portocaliu. Pe peretele său vestic se poate admira o minunată pictură votivă înfățișând-L pe Hristos predicând dintr-o corabie, iar alături de aceasta un tablou al Sfântului Ioan Evanghelistul.

Tot pe culoarul stâng (nordic) de mare cinstire se bucură grupul statuar cu bustul lui Moise și al celebrei Madona din Torun, alături de o copie a icoanei Madona Neagră de la Czestochowa, patroana Poloniei. Statuia Madonei din Torun este și ea doar o copie a celei făurite în secolul al XIII-lea și care a dispărut în timpul ocupației naziste.

Catedrala adăpostește în turnul clopotniței unul din cele mai mari clopote de bronz din Polonia. ”Tuba Dei” (Trompeta lui Dumnezeu) cântărește 7 tone. El a fost turnat în anul 1500, ca ofrandă adusă lui Dumnezeu spre a-L îndupleca să amâne Apocalipsa, despre care se credea că i-ar sosi vremea la 1500 de ani după răstignirea lui Hristos. Astăzi, acordurile de rezonanță gravă ale clopotului Tuba Dei se pot auzi doar de ziua hramului, deoarece s-a constatat că vibrațiile produse afectează stabilitatea clopotniței.

Deși se poate urca în turn, iar acolo poți atinge clopotul, despre care se spune că împlinește dorințele, noi nu am făcut-o, fiind peste măsură de obosiți de periplul de aproape șase ore.

Din exterior, de pe partea sudică a clopotniței am imortalizat o ultimă imagine a catedralei, cea cu orologiul ”Digitus Dei ” (Degetul lui Dumnezeu) , un ceas medieval din secolul al XV-lea, de trei metri în diametru și 300 kiograme greutate, al doilea cel mai mare ceas istoric din Polonia, după cel din Gdansk. După cum arată și numele, ceasul are un singur indicator de forma unei mâini umane, cu două degete indicând doar ora, fără minute.

Venise vremea să ne întoarcem în parcare și să ne continuăm drumul spre capitală. Ne-am îndreptat așadar spre poarta de ieșire din cetate, Brama Żeglarska (Poarta marinarilor).

Pînă a ajunge acolo, ne-am oprit cîteva momente în fața unei clădiri impresionante, a cărei fațadă era împodobită din belșug cu ghirlande de stucaturi în modele florale și cu un portal mic, dar foarte grațios. Pałac Dąmbskich este un palat în stil baroc construit în 1693. De-a lungul timpului a avut mai multe destinații, de la rezidență de familie, hotel, secție de poliție și armată, până la sediu al Facultății de Arte Frumoase din cadrul Universității Nicolaus Copernicus. Astăzi, în local ființează Teatrul Muzical Kujawsko-Pomorskie.

Am ajuns și la Poarta marinarilor (Brama Żeglarska),cea de-a treia poartă dintre cele trei porți medievale supraviețuitoare. Ea deschide ”calea regală”, adică traseul stradal care unește Piața veche a orașului cu cheiul Vistulei și care a fost folosit de regii polonezi în cursul vizitelor lor la Torun.

Dincolo de Poarta marinarilor era cândva portul maritim și comercial al Torunului. Datorită schimbărilor economice și politice de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, portul a fost desființat. Astăzi, de-a lungul digului betonat de la malul Vistulei, acostează numai ambarcațiuni de agrement.

În drum spre parcare am străbătut și noi faleza admirabil amenajată de-a lungul Vistulei. Lume multă, copii, tineri și bătrâni în ipostaze fel și fel, strălucirea apei sub razele soarelui, zidul cetății ca o pavăză asupra înneguratului nor de ploaie ce ne amenința furios dinspre nord și răsărit, peluzele lungi îmbrăcate cu flori în înflăcărate culori, toți și toate s-au contopit într-un minunat decor pentru finalul călătoriei noatre, de care îmi voi aduce aminte mereu.

Ar mai fi multe de spus despre Torun și împrejurimile sale, dar deja am întrecut măsura cu redactarea acestui articol. Pentru cei interesați de o călătorie la Torun, pe care v-o recomand cu toată onestitatea, aș vrea să adaug doar că o vizită mai relaxată și mai completă presupune o rezervă de timp de măcar două zile. Noi am vizitat doar o parte din oraș, am ”sărit” muzeele și n-am ajuns nici în împrejurimile la fel de bogate în monumente medievale sau în rezervații naturale și tot nu ne-au ajuns șase ore!

---

VIZUALIZĂRI: 2408 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI