ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.04.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 3 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

Tbilisi - a treia zi și ultimul review despre Georgia

TIPĂREȘTE URM de aici

A treia zi a sejurului din Tbilisi a fost rezervată pentru două obiective turistice deosebite, unice în oraș, monumentale, ridicate în aer liber .... și pentru o biserică deosebită. Am mai văzut și altele pe traseul nostru din acea ultimă zi.

În jurul orei 9:30 am luat metroul până la Stația Grmagele, se iese și se merge înainte fără abatere și imediat în dreapta lângă stația de benzină Lukoil, reper bun și pentru întoarcere, este cap de linie pentru autobuzul 60, mai mic ca dimensiuni, voi pune poze edificatoare… până la fosta Școală Militară, stația se numește Opposite to Military School; de aici, pe un deal, se vedea foarte bine destinația noastră la care am ajuns în vreo 10 minute de mers pe jos. Site-ul pentru transport în Tbilisi este transferen.ttc.com.ge/?pa ... =live&setLng=en. Biletul pentru metrou și autobuz este același, 0,5 GEL (0,7 lei), foarte mic…. Poate era mai bine dacă luam taxiul și nu autobuzul, erau doar 4 kilometri, șoferul putea aștepta acolo și câștigam timp prețios, am apelat mai târziu la el….

Cronicile Georgiene era destinația noastră și primul obiectiv la care mă refeream mai sus, un monument spectaculos aflat pe vârf de deal, în afara orașului.

Prezintă, în principal, istoria Georgiei, ceea ce îl face unic fiind modul în care este scrisă această cronică, imagini sculptate pe niște coloane, este un monument impresionant atât prin dimensiunile impozante cât și prin scenele prezentate. Este cunoscut și ca Viața lui Kartli, Kartli este o importantă regiune georgiană antică și medievală, Iberia de mai târziu, sau sub denumirea de Analele Regale Georgiene, pentru că prezintă esența Regatului Georgiei.

Monumentul poate fi văzut fără taxă de acces, în orice zi, la orice oră, nefiind închis și neavând program de vizitare.

Ne-am oprit la baza monumentului, la Cronica Cronicilor Georgiene, o placă metalică pe care sunt gravate principalele date referitoare la monument, la “creatorul lui - Zurab Tsereteli, pictor, sculptor și arhitect sovietic georgian”, doar georgian după anul 2000, la “anul realizării - 1985”, la “motivația construirii lui – comemorarea a 3.000 de ani de suveranitate georgiană și 2.000 de ani de creștinism în Georgia”.

Am urcat pe o scară monumentală la platforma monumentului, oprindu-ne mai întâi la Crucea Sf. Nino, un model al crucii din viță de vie a Sfintei creștinătoare a Georgiei, așezată în fața unei Capele dedicate tot Sfintei.

De aici sunt oferite vederi excelente asupra Mării Tbilisi, cum numesc georgienii lacul din capitala lor, vederi asupra câtorva zone rezidențiale dar și asupra blocurilor sovietice din jur….

Am început plimbarea printre cele 16 Coloane înalte de 20 de metri, cu baze pătratice de circa 4 metri, monumentul, atât de masiv încât te simți cu adevărat minuscul, creează o atmosferă specială pe care am simțit-o și eu, nu doar georgienii….

Coloanele bogat împodobite cu scene din viața lui Iisus în partea inferioară, cu regi, regine și eroi georgieni în partea lor superioară sunt foarte impresionante, de fapt întreg monumentul este impresionant….

Este un monument deosebit, dar nu foarte vizitat, un loc ascuns turiștilor. Nu știu de ce? , ce pot spune este că, în aproape o jumătate de oră cât a durat plimbarea noastră printre coloane, am întâlnit puțini vizitatori, câțiva rătăciți ca și noi….

Întoarcerea s-a desfășurat tot cu aceleași mijloace de transport, ordine inversă decât la ducere, mergând apoi la Muzeul de Arte Plastice ”Shalva Amiranashvili” despre care am scris câte ceva, vezi impresii.

Apoi am plecat tot cu metroul până la Stația Delisi și cu autobuzul 140 de la stația Kazbegi Avenue and Tamarashvili Street intersection, de pe st. Tamarashvili la a 3 oprire se coboară la Vake Park pentru a lua funicularul ce urcă la Lacul Turtle, zilnic, între orele 8 – 24. Era în renovare și am pozat doar zona, stația de jos. Lacul este la o altitudine de circa 690 m deasupra nivelului mării și este alimentat de un mic afluent al răului Kura, este înconjurat de cafenele, bănci și copaci. Noi vroiam să vizităm zona și să coborâm apoi la Muzeul de Etnografie aflat destul de aproape. N-a fost să fie!!

De aici, cu un taxi piețar, cost 10 GEL (3 euro), am mers 4 kilometri la Muzeul de Etnografie în Aer Liber ”Giorgi Chitaia”, al doilea obiectiv important al acelei zile, muzeu construit în anii 1960 de către fondatorul lui, etnograful Giorgi Chitaia, unul din păstrătorii moștenirilor culturale georgiene care conducea din anul 1922 Secția Etnografică a Muzeului Național, și a condus, cred onorific, noul muzeu până în anul 1986, împlinea 96 de ani!?!?

Muzeul este închis lunea, deschis în celelalte zile între orele 10 și 18, costul unui bilet fiind de 5 GEL, se fac și tururi ghidate în limbile georgiană, engleză, germană și rusă pentru grupuri de maxim 10 persoane, cost 25 GEL. Am primit o hartă și ne-am descurcat foarte bine vizitând doar partea de jos, nu ne încadram în timp pentru restul deși cred că ar fi fost interesant….

Este un imens muzeu în aer liber, se întinde pe dealul de deasupra Parcului Vake, lângă Lacul Țestoasei. Are peste 70 de case și clădiri agricole, nu sunt replici ci clădiri demontate în satele lor de origine și mutate bucată cu bucată, are peste 8.000 de exponate, instrumente și artefacte tradiționale georgiene, unelte, materiale textile, ceramică și prezintă exemple de arhitectură populară și meșteșuguri, totul repartizat pe zece zone, regiuni istorico-etnografice diferite, din întreaga Georgie.

Muzeul are și un Centru Educațional, unde copiii pot învăța tehnicile tradiționale de artă și meșteșuguri și o Zonă Arheologică ce găzduiește mai multe monumente istorico-arheologice. Am început vizita prin Regiunea Samegrelo, sunt trei gospodării cu de toate, și sunt prezentate patru tipuri de case din care am pozat doar pe cele mai importante, Oda este cea mai mare și mai ornată, este așezată pe piloni pentru ventilație, următoarea este casa Sajalabo tot frumos ornată dar cu un interior modest. Am văzut și bustul lui Giorgi Chitaia, fondatorul muzeului, dar și Oda din a treia gospodărie și am vizitat Regiunea Guria gazda unei gospodării din Satul Atsana cu o Casă Oda.

Am trecut pe lângă Centrul Educațional, doar l-am pozat, nu erau copii la învățat, și am mers în Regiunea Imereti în Satul Qoreti la Crama și apoi vizavi la Crama din Satul Sochkheti. Crama la georgieni se numește Marani și vinurile lor sunt un brand național și sunt atât de cunoscute în întreaga lume. Voi povesti câte ceva aici…

Marani, este o clădire agricolă, parte a vechilor tradiții de vinificație, un loc foarte important pentru georgieni, în care se prepară și se păstrează vinul. Pentru preparare Marani are o varietate de instrumente și echipamente, „Satsnakheli”, o presă pentru stoarcerea strugurilor cu piciorul, „Kvevri”, un vas mare de lut, îngropat în pământ, în care se pun strugurii zdrobiți pentru fermentare și apoi vinul pentru depozitare și îmbătrânire, având asigurate condiții de întuneric, temperatură scăzută constantă și umiditate. Este un spațiu multifuncțional fiind și cel mai bun loc pentru petrecerea timpului și distracție, când gazdele deschid kvevri și oferă oaspeților vinurile proprii.

Erau acolo ustensilele specifice printre care și vasele georgiene de lut îngropate în care fermenta și se păstra vinul, “era bun un vin rece spunea cineva”, dar acum erau goale.

Am mers apoi la Regiunea Kakheti la un Darbazi, cunoscuta locuință georgiană, construit începând din epoca bronzului până la începutul secolului 20, de neratat!

Darbazi, arhitectură tradițională în Caucazul de Sud și Asia Mică, foarte populară în Georgia, este o cameră cu acoperișul de tip „cupola absorbantă”, o boltă piramidală, sprijinită pe stâlpi și construită în trepte din bușteni și grinzi de lemn, cu o deschidere centrală în vârf care servește ca fereastră și coș de fum. Cupola este susținută de un stâlp din lemn masiv, fin sculptat, cunoscut sub numele de stâlpul-mamă”.

Darbazi pe care l-am văzut și pozat, bogat împodobit cu covoare artizanale, cu împletituri din nuiele, cu vase metalice și ceramice, cu obiecte din lemn se poate vedea în pozele postate. La fel și Cuptorul pentru Pâinea Georgiană din aceeași gospodărie, “Ghumeli”cum îi spun georgienii.

Ghumeli este un cuptor cilindric de lut sau metal așezat pe sol, nu ca “Tandoor”, cuptorul de pâine armenesc îngropat în subsol. Pâinea seamănă cu pâinea tradițională armenească, “Lavash”, vezi impresii, se consumă proaspătă, când este moale și fragedă, sau uscată, dar, uzual, nu se prea mai folosește în Georgia”.

De aici am mers destul de mult până în partea extremă a muzeului la Regiunea Shida-Kartli cu gospodării din lemn din Satul Sokhta. Ne-am întors, nu înainte de a poza Tbilisi văzut de sus, și am ajuns la altă zonă Regiunea Samtskhe-Javakheti pentru a vizita alte două darbazi, unul vechi din Satul Chachkari și altul nou din secolul 20, deosebit de celelalte văzute prin cei doi stâlpi-mamă, nu unul, ce susțin cupola casei, de neratat! . Se vizita interiorul și puteam cere explicații în limba engleză, dar….

Mai erau prezente și Regiunile Abhazia, Adjara, Racha-Lechkhumi, Svaneti la care am renunțat, trecuseră vreo două ore de când ne plimbam prin muzeu iar cele mai interesante exponate din parc, Casele Darbazi, deja le văzusem.

Cu un piețar taxi am ajuns la Stația Metrou Marjanishvili, 8 kilometri, cost 20 GEL după negociere, ne-a cerut 25 GEL, loc excelent pentru a vizita Bd. David Întemeietorul, corect spus Davit Aghmashenebeli, greu de pronunțat, zonă reprezentativă pentru mixul de culturi din Tbilisi, clădiri în stil persan, sovietic sau art nouveau ridicate una lângă alta, un mozaic architectural rar întâlnit. Zona a fost amenajată complet și merită o vizită. Am fotografiat bulevardul, ne-am deplasat și până la Grădina Djansug Kakhidze, numele unui cunoscut dirijor georgian, și am admirat superbii dansatori, vezi impresii.

A fost o zi lungă, am luat un alt taxi piețar, cost 10 GEL, și am ajuns la Catedrala Sf. Treime, Sameba, cum îi spun georgienii, ce stă la dispoziția credincioșilor și a turiștilor zilnic de la ora 8 la ora 22.

Considerată simbolul renașterii naționale și spirituale georgiene este principala și cea mai mare catedrală ortodoxă din Georgia, se vede atât de frumos din foarte multe locuri din Tbilisi.

Sfințită în anul 2004, Catedrala a fost construită, pentru a celebra 2.000 de ani de creștinism, pe Dealul Elia, pe malul stâng al râului Kura, în istoricul cartier Avlabari din Orașul Vechi. Este construită într-un amestec de stiluri tradiționale georgiene din diferite perioade, cu ceva influențe bizantine dar și cu tendințe moderne, are o cupolă ce se sprijină pe opt coloane, are nouă capele, din care cinci sunt în subteran, iar la nivelul de sub ele sunt amenajate un muzeu și o sală de conferințe, toate acestea dându-i un aspect monumental. De fapt tot “Complexul Sameba”, cu biserica și turnul clopotniță, cu reședința Patriarhului, cu un seminar cleric și academia teologică, cu locuri pentru odihnă și grădini cu trandafiri, ..., este monumental.

Am coborât din taxi la Poarta de Vest, poartă deosebită, grandioasă ca întreg complexul, de unde se oferă o amplă vedere asupra Complexului, în primul rând asupra Bisericii-Catedrală, a cărei Cruce aurită are 2 tone și 7,5 metri și este făcută să dureze secole întregi.

Am urcat Scara monumentală și am intrat în Biserică prin lateral unde am rămas uimită de contrastul dintre imensitatea interiorului și simplitatea decorării, pardoseala și lambriurile din marmură, ….

Privirea mi s-a oprit asupra Altarului bogat pictat cu Iconostasul sculptat în marmură albă, împodobit cu icoane și cu Ușile Împărătești din lemn frumos pictate, apoi am mers spre stânga la mai multe icoane și la două mari Triptice aurite, cu cloisonné pe măsură, bordate de alte mici cloisonné, donate de credincioși.

În partea dreaptă am văzut o vitrină închisă cu geam unde sunt expuse, cruci, icoane și alte vechi obiecte de cult valoroase și am admirat apoi un frumos cloisonné, Icoana Sf. Gheorghe.

Ne-am mai plimbat prin biserică, am mai pozat câte ceva și după aproape o oră am părăsit Complexul Sameba mergând pe jos, coborând destul de mult, circa 15 minute până la Stația Avlabari, apoi cu metroul la Hotelul Opinion, gazda noastră din Tbilisi. În drum mi-am cumpărat o brățară de la un magazin bisericesc din piele cu o frumoasă cruce filigranată din argint cu puțin cloisonné, 35 GEL (11 euro), o port și acum cu plăcere, nu exitați să cumpărați argint sau alte bijuterii, sunt de calitate. Am vizitat și un magazin de vinuri, prețuri la 20 – 30 GEL și mai mult…

A fost destul de dificilă, pentru mine, descrierea celor două muzee, chiar și a Catedralei, sunt unice, deosebite, nu știu cât am reușit, dar pentru a vă face o impresie cât mai completă voi posta mai multe poze și recomandarea ca cei ce ajung în Tbilisi, cât mai mulți din cititorii AFA, să le și vadă.

Cu acest review închei seria poveștilor mele despre Georgia, o țară frumoasă, cu o veche civilizație, cu natură deosebită, cu oameni amabili, o țară sigură, cu infrastructură bună, dar nu foarte mediatizată. Cele șase zile petrecute în Georgia au fost pline de nou și frumos, știam prea puține despre această țară și locuitorii ei, merită văzută, are costuri mici, erau mulți turiști și sper să fie la fel și de acum înainte.

Să putem merge în Georgia, mergeți acolo, avem multe de văzut, nu veți regreta!!!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 04.04.20 14:50:30
Validat / Publicat: 04.04.20 19:21:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CAUCAZ.

VIZUALIZĂRI: 1822 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Tbilisi, Cronicile Georgiene, Fațada monumentului, mai este de lucru la el, dar tot se ține bine după 35 de ani...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

mishu
[04.04.20 19:27:25]
»

@mprofeanu: Start vot! inca o zi minunata in Georgia, si care ma face sa imi doresc sa ajung si eu pe acolo. Felicitari, votat cu mare drag.

doinafil
[04.04.20 21:45:09]
»

Cred că Georgia - descrisă de tine în articolele de aici - ca și Iranul pe care l-ai văzut în anii trecuți, sunt locuri minunate de văzut. Sunt ceva diferit de Europa noastră, sunt interesante și incitante, în același timp. Fiecare dintre aceste două țări are frumusețea ei! Am citit cu interes despre ele, tocmai că sunt „altceva”!

Casele astea georgiene cu spatele „îngropat” și cu aerisirea făcută prin „acoperișul-luminator”, focurile din mijlocul locului de trai - dormit, stat, gătit, mâncat - sunt diferite față de tot ce-am văzut eu până acum.

Am observat că unele case au împrejmuiri făcute din nuiele, ca și la noi, în Maramureș, unde am vizitat un muzeu la fel ca ăsta văzut de tine aici, în Georgia, unde casele originale au fost re-locate în spații muzeale deschise.

Mi-ar plăcea tare mult să ajung și eu pe acolo!

Felicitări pentru toate articolele scrise despre Georgia! Mi-au plăcut toate! Ești un bun povestitor, iar pozele cu texte care descriu în amănunt ce vedem în ele, arată că ești un bun pedagog!

Mulțumesc pentru că mi-ai arătat o lume necunoscută mie!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[04.04.20 21:47:55]
»

@mishu: Mulțumesc frumos și eu sper același lucru pentru tine!

Cu drag, !

mprofeanuAUTOR REVIEW
[04.04.20 21:59:04]
»

@doinafil: Mulțumesc frumos pentru aprecieri și pentru ecou!

Nici eu nu am mai văzut așa ceva, mă refer la darbazi, a fost ceva unic, nu știam nici de vasele de vin de lut ce se îngropau, modul de preparare al pâinii, am fost atentă și am văzut și în Armenia cum se face încă lavash...

Da, Muzeul Maramureșului din Sighet este ceva special și știu că ai fost acolo, l-am văzut și eu cu mulți ani înainte...

Îmi doresc să vizitezi aceste două țări Georgia și Armenia, sunt deosebite!

Cu explicațiile cred că am încă defect profesional, ce să fac!?

Cu mult drag, !

Carmen IonPHONE
[04.04.20 23:14:53]
»

@mprofeanu: Felicitări pentru întreaga serie Georgia, o țară foarte interesantă despre care, până la reviewurile tale, nu știam aproape nimic.

Mi-ai deschis ochii... și apetitul!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[04.04.20 23:28:16]
»

@Carmen Ion:

Mulțumesc frumos pentru ecou și aprecieri.

La fel ca tine și eu am perceput Georgia ca o țară interesantă.

Sper și-ți doresc să-ți satisfaci apetitul.

Cu mult drag !

Dan&EmaPHONE
[05.04.20 09:27:37]
»

@mprofeanu:

Foarte, foarte, foarte interesanta toata expeditia georgiana. ????????????

Cronicile Georgieni este cu adevarant impozant prin marime, iar scenele de pe monument sunt impresionante. Remacabil obiectiv!

La Muzeul de Etnografie nu pot sa nu remarc diferenta intre acest muzeu impecabil din Tbilissi, cald si deschis si muzeul din Valcea despre care am scris, nu demult. Un asemenea muzeu trebuie, asa cum se vede si aici, sa aiba casutele deschise si acestea sa prezinte cum erau “inzestrate” gospodariile: mobilier, utilitati, unelte, anexe.

Ma duc cu gandul apoi catre Muzeul Satului din Bucuresti care este prezentabil si inclus in circuitul turistic adevarat si imi aduc aminte de casuta din Zapodeni (aflata la intrarea dinspre Herastrau) adusa cu ajutorul bunicului meu, dascal in sat„ fiind deasemenea originala.

Excelent pus in valoare Muzeul de Etnografie din Tbilissi.

Mi-a placut foarte mult tot ce am citit si vazut in acest articol si in intre foiletonul georgian.

FELICITARI!

Numai bine! Sper sa fiti sanatosi! ????

micutzu
[05.04.20 10:16:45]
»

Salut. Citit si votat cu placere. Nu stiam mai nimic despre aceste locuri si acum datorita articolelor scrise de tine mi-am planificat vacanta din septembrie in Georgia si Armenia. Iti multumesc pentru informatiile oferite, ele ma vor ajuta sa plec in aceasta calatorie ca un elev constiincios cu temele bine facute.

Sper sa trecem cu bine peste aceasta grea perioada si sa putem calatori din nou pentru a ne bucura de frumusetea acestei lumii.

Si pentru ca acum intreaga omenire este greu incercata mi-am adus aminte de cuvintele parintelui Iustin Parvu care a spus "Daca toate aceste locuri sant atat de frumoase ganditiva cat de frumos poate fi cel care le-a creat" .

Vacante si calatorii frumoase va doresc.

mprofeanuAUTOR REVIEW
[05.04.20 14:00:53]
»

@Dan&Ema: Îmi plac mult muzeele etnografice, pe cel din Vâlcea nu l-am vizitat deși am trecut de atâtea ori pe acolo, l-am vizitat pe cel de la Curtișoara de lângă Târgu Jiu, mi-a plăcut construcția caselor, aveau ceva din culele oltenești iar stâlpii ceardacului erau cei ce l-au inspirat pe marele Brâncuși... este pe listă acum și promit că voi ajunge să revăd Muzeul Satului din București și voi fi atentă la casuta din Zapodeni cu atât mai mult pentru că a fost adusă și cu sprijinul bunicului tău.

O zi frumoasă în suflet!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mprofeanuAUTOR REVIEW
[05.04.20 14:32:27]
»

@micutzu: Frumos a grăit părintele Iustin Parvu!

Sper să ajungi acolo în Caucaz și sper ca această încercare prin care trecem să ne facă să iubim și mai mult natura, oamenii, frumosul, să ne apropie...

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

Dorina9
[05.04.20 22:52:18]
»

Foarte interesant articolul, bine documentat si cu multe fotografii care surprind ineditele locuri.

Am vazut si revazut cu placere pozele.

Cronicile Georgiene, mai ales P7 si P8, mi-au placut in mod deosebit.

Dar si pozele de pe bulevardul David Intemeietorul au fost super, mai ales P67, P68, P69. Mi-a placut Biserica Sfanta Treime P75, dar si Opera P72

De fapt, mi-a crescut si mai mult dorinta sa le verific chiar la fatza locului !

Abia astept!

Toate bune, va doresc!

mprofeanuAUTOR REVIEW
[06.04.20 15:48:34]
»

@Dorina9: Mulțumesc frumos pentru ecou și m-aș bucura dacă ai ajunge acolo, merită!

M-ai inspirat mult cu Marocul, m-ai făcut să-l văd cu alți ochi și sper să ajung și eu acolo, să văd deșertul și munții Atlas, dar să treacă " nebunia" aceasta și să revenim ușor, ușor la normal...

Cu mult drag, !

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, doinafil, Dorina9, micutzu, mishu, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Tbilisi și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.075428009033203 sec
    ecranul dvs: 1 x 1