ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.02.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2017
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Orașul cu confetti, dar nu din hârtie!

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE URM de aici

    În timpul sejurului din Pescara am ales să facem o excursie de o zi în Sulmona, un orășel aflat la o distanță de circa 75 de km. Dacă nu aveți mașină închiriată, din Pescara se poate ajunge în Sulmona cu transportul public în două variante - tren sau autobuz. Prețul unui bilet este de 7 euro cu autobuzul si de 5,8 euro cu trenul, la clasa a 2-a (prețuri valabile în septembrie 2017).

    Autobuzul are o durată mai mare de deplasare (circa 80-90 min) și un orar mai ciudat (prima plecare era la ora 11), dar oprește în apropierea centrului. În cazul deplasării cu trenul, gara este la vreo 15 min de mers pe jos (1,1 km) față de centru sau puteți lua un autobuz pentru 3 stații (biletul costă 1,2 euro).

    Deoarece doream să plecăm dimineața, am ales varianta de deplasare cu trenul - Regionale veloce (mai rapid) existând și varianta Regionale, dar cu mai multe opriri și cu o durată mai mare de parcurs (1h 15 min sau 1h 25 min, în loc de 55 min cu veloce). Am luat biletele dus-întors din gara Pescara Centrale, cu o zi înainte, pentru trenul de la ora 9.23 - trenurile către Sulmona sunt cam la fiecare oră. Iată o simulare - lefrecce.it/B2CWeb/search ... ID=b598UuXLa52H

    Trenul se formează chiar din Pescara (deci este în stație cu vreo 15 minute înainte de ora plecării), arată extrem de bine (un fel de Săgeata albastră), este curat și are toaletă la fiecare două vagoane. Biletele nu sunt cu loc, astfel că te poți aseza unde vrei - doar la clasa a-2-a, pentru că aici ai luat bilet :). De menționat faptul că acest tren merge până la Roma, durata parcursului este de 3 ore și 25 minute, iar biletul costă 14,5 euro / pers / sens. Așa că puteți ajunge și în capitala Italiei pentru o excursie de 1 zi - totuși pentru a avea mai mult timp în Roma, plecați din Pescara cu trenul de 7.30. Sau dacă sunteți prin Roma, puteți face o excursie la Sulmona.

    La puțin timp de la plecarea din Pescara, peisajul montan își face apariția, și ne va însoți pe restul parcursului. La ora prevăzută am ajuns în micuța gară din Sulmona și am plecat la pas spre centru, dar la prima stație am văzut autobuzul și ne-am urcat în el. La marginea centrului vechi am coborât și am luat la explorat străduțele de aici - în centru accesul auto este restricționat, cel puțin în timpul zilei. Chiar de la primele magazine am remarcat o tradiție începută în anul 1783 - este vorba de confetti, în traducere liberă migdale glazurate, divers colorate. Acestea sunt folosite pentru a crea o multitudine de forme și/sau diverse figurine (voi atașa poze). Am intrat și noi într-unul din aceste magazine și am aflat că aceste confetti se dădeau în trecut cadou mireselor și celor nou-născuți. În orice magazin cu confetti ați intra veți fi invitați să degustați din produsele vândute.

    Spuneam că totul a început în 1783, când Mario Pelino a deschis o mică fabrică de bomboane, iar astăzi în acest loc este și un muzeu - Pelino Confetti Museum. Aici turiștii sunt așteptați pentru a afla istoria acestor produse, modul de preparare, dar pot să le și guste sau să le cumpere. Multe alte info, găsiți aici - confettimariopelino.com.

    Ca și restul magazinelor și localurilor, muzeul este închis între 12.30-15 așa că programați-vă excursia astfel încât să-l puteți vizita. Pentru doritori este disponibil și un magazin online - shop.confettimariopelino.com/index.php.

    Sulmona este și locul de naștere al poetului Ovidius care a trait și pe meleagurile noastre, în cetatea Tomis, astfel că orașul Ovidiu (din jud. Constanța) este înfrățit cu Sulmona. Strada principală din Sulmona se numește, cum altfel, Corso Ovidio, iar în centru este și statuia poetului. Piațeta unde se află statuia lui Ovidiu are un, desen, remarcabil realizat din piatră cubică (veți vedea în poze). O statuie similară există și în piața Ovidiu din Constanța.

    Multe clădiri frumoase se află pe Corso Ovidio, iar dintre acestea iese în evidență Palazzo del Annunziata. Alături este și biserica cu același nume. La capătul Corso Ovidio veți remarca un apeduct medieval (sau ce a mai rămas din el), în spatele căruia este Piaza Garibaldi. În centrul acestei piețe o fântână arteziană mai răcorește atmosfera. Prin piață veți găsi tarabe cu fructe și legume de sezon, și nu numai. Din centrul acestei piețe veți vedea că Sulmona este înconjurată de munți.

    Pe laturile pieței sunt mai multe mici localuri unde localnicii savurează o cafea urmarind, spectacolul, străzii. Puteți și voi să vă alăturați lor, experimentând modelul renumit, dolce far niente, alături de un espresso sau cappuccino. În jurul orei 13 ca prin farmec lumea dispare, magazinele se închid (mai găsiți totuși deschise 2-3), iar cei care sunt pe străzi sunt în principal turiști.

    Pe toate străduțele (în general înguste) din Sulmona veți găsi o mulțime de magazine de toate felurile - multe din ele vând produse locale din regiunea Abruzzo, de care localnicii sunt foarte mândri. După câteva ore de plimbare am plecat spre gară cu o oprire la Duomo, aflat într-un parc la ieșirea din Sulmona. Il Duomo sau Cattedrale di San Panfilo (protectorul orașului) este cea mai veche biserică din Sulmona. De aici încă 15 minute de mers lejer și ajungem la gară.

    Pe peretele exterior al gării am văzut o cutie pe care scrie Taxi - deschidem ușița și apare un receptor de telefon (model retro, desi acum vreo 20-25 de ani mai erau destule) de la care se poate chema un taxi - e adevărat că nu am văzut niciun taxi la gară, nici la sosire dar nici acum la plecare. Cum mai era timp suficient până la sosirea trenului nostru, am mai rămas câteva minute la umbră și cineva chiar a sunat după un taxi, care a ajuns în vreo 3-4 minute de la apel. Lângă gară este și un mic local de unde vă puteți lua apă, suc, bere sau o mică gustare.

    Aceasta a fost excursia noastră la Sulmona, iar mai multe info puteți găsi aici - visit-sulmona.it/#sthash.bRlsWUes.dpbs


    [fb]
    ---
    Trimis de BOGDAN DSN in 05.02.18 19:40:50
    Validat / Publicat: 05.02.18 22:18:24
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 12777 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P07 Remarcați, mozaicul, din piatră cubică
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46100 PMA (din 35 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    1 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [06.02.18 08:08:27]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecție.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sulmona:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046181917190552 sec
    ecranul dvs: 1 x 1