Youghal: la festivalul medieval

TIPĂREȘTE

La marginea estică a comitatului Cork se află un oraș care ar putea concura (greu de spus cu ce succes) cu stațiunile de la Mediterana... asta dacă Marea Celtică ar fi o Mediterană a nordului Europei. În fond are toate ingredientele potrivite: plajă cu nisip, promenadă pe faleză și un relief de tip "munte-mare" (știu, deal); din păcate temperatura aerului depășește doar excepțional 20 de grade iar apa mării ajunge de-abia în august la 15 grade, cam ca în România la mare în pre-sezon, prin mai sau pe la început de iunie.

Cu toate acestea, istoric, Youghal a fost până spre sfârșitul anilor '80 o stațiune preferată de irlandezi pentru vacanțe "la mare și la soare". Din păcate "descoperirea" stațiunilor spaniole a schimbat complet direcția vântului iar în zilele noastre liniștea orașului este tulburată poate doar de turiștii de weekend din Cork sau din Waterford dar și cu ocazia vreunei sărbători anuale gen "zilele orașului". Un astfel de eveniment m-a făcut și pe mine să mă sui în autobuz într-o duminică: e vorba de festivalul medieval, parte a "săptămânii tradițiilor" care are loc în fiecare august în comitatul Cork.

Orașul în sine nu este foarte mare; poziția geografică la marginea unui estuar e oarecum responsabilă pentru forma foarte alungită pe direcția nord-sud. Ca și restul localităților de pe coasta sudică, istoria sa este legată în mod direct de perioada imperială britanică, majoritatea centrelor locuite din ziua de azi fiind practic "capetele istorice de pod" ale "colonizării britanice" a Irlandei. Istoria a lăsat în urmă un număr mare de biserici (catedrale) anglicane, multe dintre ele fiind acum monumente istorice trecute în ghidurile turistice. Aici în Youghal există "Collegiate Church of St Mary", în prezent monument național al Irlandei dar care funcționează în continuare ca și biserică pentru minoritatea anglicană din vecinătate.

Din epoca britanică au supraviețuit însă multe alte clădiri vechi, construite în epoci diferite: pe o parte a străzii poate fi o clădire tipic olandeză de secol 18 (construită pentru familia unui comerciant local) iar pe partea cealaltă o clădire de secol 15, de facto o ultimă rămășiță a epocii feudale. Peste tot sunt semne care îți atrag atenția asupra obiectivelor pe lângă care ai putea să treci fără să bagi de seamă; sunt și câteva trasee turistice, plimbări care te pot duce poate prin cimitirul istoric sau chiar până pe coama zidului cetății medievale - ce a mai rămas din el, de fapt. În cimitir plăcuțele informative spun lucruri chiar și despre floră sau despre faună (de exemplu posibilitatea ca în zonă să fie o familie de vulpi), detalii pe care altfel nu le-ai remarca, obosit fiind după escaladarea dealului care pe vremuri marca marginea orașului.

Liniștea patriarhală a orașului a fost (oarecum) tulburată în cursul zilei de duminică, 18 august, de către festivalul medieval ținut într-o grădină publică din imediata vecinătate a cimitirului istoric și a bisericii St Mary. Grădinile publice din Irlanda sunt cu totul altfel decât în România: iarba nu este doar pentru decor, nu există asfalt pe alei și cel mai adesea nici bănci. Natura este acolo pur și simplu pentru tine, vizitatorule: să te duci unde ai chef, să faci picnic, să dormi pe iarbă - dar să iei gunoiul cu tine la plecare.

Pe un astfel de petec de iarbă s-a ținut și festivalul: o trupă de reenactment și-a pus cortul medieval în centru, au scos armele de panoplie la vedere, au stat de vorbă cu toți vizitatorii despre săbii, buzdugane, scuturi, arcuri sau armuri; ulterior au simulat o bătălie medievală iar la sfârșit au dat săbii de jucărie copiilor și i-au lăsat pe ei să se alerge. Nu puteau lipsi din zonă "tarabele" cu fast food, clătite sau comercianții de jucării sau de suveniruri; de asemenea într-o laterală a fost amenajată o expoziție de păsări de pradă "domesticite" aduse de către o fundație pentru o campanie de raising awareness dar și pentru a colecta eventual niște donații. La un moment dat a venit și o formație locală de muzică scoțiană în costumele specifice: păreau oameni cât se poate de normali, cu slujbe normale - dar cântăreți de duminică care își luau rolul extrem de în serios.

Ce mi s-a părut însă impresionant a fost gradul de civilizație: chiar și după câteva ore nu am sesizat gunoi aruncat pe jos, nu am auzit voci ridicate și nici nu am văzut vreo prezență vizibilă a vreunor forțe de ordine: oamenii au venit pur și simplu să se simtă bine cu familia și cam atât. Evenimentul în sine mi s-a părut bine organizat: făcut de comunitate pentru comunitate, ceva ce în România în orașele mai mari nu cred că ar fi posibil.

Odată cu festivalul s-a încheiat și excursia, avantajul autobuzelor din oră în oră în timpul după-amiezei devenind evident. Youghal a fost cândva legat și el la rețeaua de căi ferate din sudul Irlandei; pe vremuri oamenii veneau cu trenul și coborau direct pe plaja cea mare din sudul orașului, relativ departe de centrul istoric. Însă într-un fel nu mă miră faptul că trenul a intrat și aici în istorie, ținând cont de faptul că m-am intersectat cu puțini călători pe acest traseu; pe de altă parte avioanele zilnice din Cork către țări mai calde pleacă și revin probabil pline...

---

VIZUALIZĂRI: 1665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI