GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În vizită la Palatul Regal suedez
Palatul Regal, reşedinţa oficială a monarhilor suedezi, domină majestuos Oraşul Vechi şi este dedicat unui fost geniu al armelor, regele Karl al 12-lea. Aşezat între Marea Baltică şi Lacul Malaren, palatul este o expresie încă vie a îmbinării dintre arhitectură şi forţă militară. Deasupra majestuosului edificiu, construit de-a lungul a trei secole, Turnul Cronor, ornat cu trei coroane poleite în aur, păzeşte o adevărată fortăreaţă ce păstrează schimbările aduse de moda renascentistă, barocă sau romanescă.
Fiecare dintre faţadele palatului este diferită. Cea de vest, de exemplu, înfăţişează turiştilor portretele regilor Suediei, începând cu Gustav Vasa şi terminând cu Karl al 11-lea. Foarte aproape, în curtea exterioară, se desfăşoară zilnic, cu mare fast, schimbarea gărzii, principala atracţie pentru miile de vizitatori. Muzica de fanfară aduce în faţa tunurilor sau a punctelor de pază soldaţi ce-şi păstrează aceleaşi uniforme de epocă, accentuate de un albastru suedez inconfundabil, aşezate bine pe nişte tineri atleţi cu mişcări perfecte şi cu un aer imperial. După câteva comenzi scurte, gărzile noi îşi reiau locul în istorie, în timp ce confraţii lor, obosiţi de blitzurile aparatelor de fotografiat şi de stat în picioare, se îndreaptă spre barăcile militare. Tocmai când ai impresia că şi timpul regilor se scurge cu aceeaşi indiferenţă ca şi pentru omul de rând, fanfara militară anunţă sosirea unui alt corp de gărzi, călare pe nişte armăsari pur-sânge suedez ce se îndreaptă spre porţile de est şi de sud ale Palatului Regal, acolo unde alte mii de martori oculari ai istoriei suedeze mai surprind câte o frântură din efemerul gloriei regale. Citeşti în ochii suedezului, spectator al istoriei, admiraţie, mândrie naţională şi un soi de nostalgie a vremurilor când Marele Imperiu Suedez se opunea Imperiului Ţarist al lui Petre cel Mare şi îşi reprima sângeros supuşii danezi, norvegieni sau finlandezi.
Faţada din sud a palatului este ornată cu un Arc de Triumf ce imortalizează, după moda regală franceză, victoriile lui Karl al 12-lea, în timp ce în interiorul aripii, Camera de Stat şi Capela stau ca mărturie a celor doi stâlpi pe care s-a clădit Suedia zilelor noastre.
Aripa de nord, cea mai veche parte a palatului, adăposteşte apartamentele regale, la care se ajunge pe scările masive de marmură aproape identice cu cele ale Palatului Buckingham din Londra. Din totalul celor 608 camere ale Palatului Regal Suedez, câteva au destinaţii speciale: săli de banchet şi recepţii, săli de primiri oficiale, săli de întâlniri anuale cu laureaţii premiilor Nobel, săli de dineuri oficiale, camere ale oglinzilor, ale bijuteriilor regale, ale colecţiilor de cristal, jad sau fildeş, ale expoziţiilor de pictură sau de coroane regale…
Printre cele mai populare săli de recepţie este cea care poartă numele lui Don Quijote. La intrare, te întâmpină cu o tapiţerie care îl înfăţişează pe vajnicul visător spaniol, înconjurat de candelabre lucrate în filigran de aur, statui de inspiraţie antică romană, mobilier stil Ludovic al 16-lea şi covoare aduse din Orientul Îndepărtat. Alături, se află Galeria Bernadotte, ce poartă numele dinastiei regale pe care o prezintă lumii prin portrete de epocă. Vine apoi Sala Columnelor, concepută în stil roccocco şi Gustavian, folosită pentru decernarea premiilor, pentru eroii naţionali, o sală a cărei intrare este păzită de statuile lui Venus şi Apollo. În sfârşit, Sala Victoria, închinată zeiţei cu acelaşi nume, acoperită cu ornaţii de argint aşezate pe pluş negru, cu un mobilier alb în stil bizantin, te mai ţine departe de grijile unei lumi noi, în care dinastiile se pot schimba doar prin mobilitatea forţei de muncă.
Pe lângă senzaţia evidentă de lihtis regal - în fond, o singură familie la atâtea sute de încăperi, risipa de bogăţie, glorie, vanitate, dorinţe şi ambiţii neîmplinite, Palatul Regal Suedez aduce şi cu un vis milenar al omenirii. În fapt, cu un strigăt disperat spre nemurire.
Trimis de glcitizen in 27.04.18 15:08:07
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ȚĂRILE SCANDINAVE.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Stockholm și împrejurimile, STOCKHOLM" (deja existentă pe sait)
@glcitizen: Am fost şi eu acolo. A fost cea mai spectaculoasă schimbare de gardă din cele câteva pe care le-am văzut eu.
@Aurici:
Multumesc si ma bucur-ti-am citit review-ul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 O plimbare prin Stockholm — scris în 25.08.22 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Circuit Fiorduri Scandinave — un circuit extraordinar // ziua 5, partea a II-a — scris în 05.11.21 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Circuit Fiorduri Scandinave — un circuit extraordinar // ziua 5 — scris în 31.10.21 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Stockholm - 2 zile cu cazare la Hotel Micro — scris în 25.06.19 de alxmst din LIVERPOOL - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Să ne plimbăm prin Stockholm — scris în 28.03.19 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Ghid despre Stockholm — scris în 06.03.19 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Imprejurimi Stockholm — scris în 27.09.17 de AnaidC din SATU MARE - RECOMANDĂ