Spoleto: un oraș vechi cu scări rulante și ascensoare

TIPĂREȘTE

”Călătorului însetat de frumos Spoleto îi oferă imaginea de neprețuit a unor turnuri și castele înconjurate de păduri aflate sus, pe dealul despărțit de valea cea mănoasă de o prăpastie adâncă”.

John Murray, ”Handbook for Travellers in Central Italy”, 1843

La Spoleto am ajuns după o decizie luată oarecum în pripă, căci pe lista mea de orașe must see în Umbria figurase Orvieto, unde țineam morțiș să vizitez celebra catedrală. Numai că, în total contrast cu stilul lui obișnuit de a trata excursiile (”Azi ce program avem?” =)) ), de data asta Adrian m-a chestionat asupra planului de bătaie cu două sau trei zile înaintea plecării. Și când a aflat că Orvieto se găsește la o distanță de aproape două ore pe calea ferată față de Perugia, călătoria implicând și o schimbare de tren, a luat foc!

Avea și el dreptate, în felul lui, așa încât, spășită, m-am conformat instrucțiunilor (”În ziua aia rămânem în Perugia”) și, după o foarte succintă documentare, m-am gândit că n-ar strica... să mergem la Spoleto ;) , pe care îl zărisem din tren în drumul de la Roma la Perugia și îmi plăcuse așezarea.

Într-adevăr, am scăpat mai ieftin cu transportul - nu a durat decât cca. o oră și biletul a costat 5,25 euro/sens. La dus am avut tren direct, dar la întors a trebuit să schimbăm la Foligno. Timpul de transfer era de doar șase minute, dar nu a fost nicio problemă, n-a fost nevoie să sprintăm spre alt peron, deoarece, așa cum vă spuneam într-un alt review vezi impresii, trenurile se așteaptă reciproc... :)

Pentru a completa datele de ordin practic, site-urile din care m-am documentat cu precădere au fost comunespoleto.gov.it; umbriatourism.it/en/-/spoleto; Centrul de informații turistice se găsește în Piazza Libertà nr. 7; dacă intenționați să să petreceți un sejur în acest oraș, Spoletocard (spoletocard.it/index_en.asp), valabil 7 zile, cost 9,50 euro (8 euro pentru tineri de 15-25 ani și persoane peste 65 ani) asigură intrarea gratuită la 6 muzee și discounturi la alte instituții culturale, magazine și restaurante.

Chiar dinainte de a include Spoleto în programul nostru aflasem câte ceva despre acest oraș cu cca. 38.000 de locuitori, situat la 65 km S-E de Perugia, la poalele Apeninilor, pe pantele dealului SantʼElia, la o altitudine de max. 400 m. Știam că a fost cel mai probabil întemeiat de umbri, cucerit de etrusci și apoi de romani, care l-au denumit Spoletium, că a trecut prin sabia vizigoților și bizantinilor, pentru a deveni în sec. VI capitala ducatului lombard, care ocupa aproape întreaga suprafață a actualei regiuni Umbria. Distrus de Frederick Barbarossa, a fost subjugat de cardinalul Albornoz, fiind inclus în Statele Papale, după care a urmat același curs ca celelalte orașe umbriene, alipindu-se la Regatul Italiei în 1860.

Fiecare din aceste momente din istorie a lăsat în urmă mărturii: epoca romană este prezentă printr-un teatru și un amfiteatru, prin Casa Romana, Ponte Sanguinario, Arcul lui Drusus și vestigiile Forumului din actuala Plazza del Mercato; în palatele Mauri și Piancini s-au descoperit mozaicuri din sec. VI-VII (perioada lombardă), în timp ce veacurile următoare sunt bine documentate în special prin lăcașuri de cult.

Numărul de obiective turistice este aproape copleșitor de mare pentru un oraș așa de mic, în care aria de interes se restrânge practic și mai mult la zona veche de pe deal, cu aspect pronunțat medieval: case masive din piatră unite cu arcade peste străzile înguste, piațete pitorești, biserici care de care mai fascinante. Comparativ cu Assisi, Gubbio și chiar Perugia, Spoleto mi s-a părut totuși mai sobru și mai auster ca aspect general, mai puțin vesel și vioi. Dar poate că m-am înșelat și nu e decât o impresie.

Și de parcă toate cele mai-sus enumerate n-ar fi de ajuns pentru a recomanda orașul, Spoleto mai are în mânecă alte două atuuri :) : 1) din 2013 a devenit locul de filmare pentru serialul ”Don Matteo” vezi impresii; 2) în iunie-iulie găzduiește, din inițiativa compozitorului Gian Carlo Menotti (1911-2007), un eveniment cultural major, și anume Festival dei Due Mondi, o punte artistică peste ocean cu Charleston, SUA, și Melbourne, Australia.

Cu ocazia ediției din 1962 a acestui festival a fost organizată o expoziție în aer liber - Sculture in Città - iar Alexander Calder (1898-1976), unul dintre cei mai mari sculptori americani ai secolului XX, a donat orașului lucrarea sa intitulată Teodelapio, după numele unui duce lombard. Ea a fost amplasată în fața gării și am putut și noi să-i admirăm forma zveltă și avântată prin care se întrezărește orașul de sus, cu frumoasa catedrală.

De la barul din gară am cumpărat bilete pentru autobuzul A (1,30 euro), cu care am ajuns, străbătând partea nouă, destul de urâtă și neîngrijită, a orașului, la Posterna.

Ce e Posterna?

O parcare imensă, pe mai multe nivele, cu următoarele prețuri: gratuit primele 30 de minute (deși n-ai timp să vezi nimic în acest interval); prima oră 1,20 euro; de la 2 la 7 ore - 1 până la maxim 8 euro pe zi; gratuit între orele 21 și 1 noaptea. Informațiile acestea le dau pentru cei veniți cu mașina, căci cel mai bine, după părerea mea, este să o lăsați frumușel acolo și să vă folosiți de alte mijloace de transport - publice și gratuite! - pentru a accede în orașul vechi.

Este vorba de un sistem integrat de scări rulante și ascensoare numit MobilitàAlternativa Città di Spoleto, care face legătura între orașul nou (de jos) și cel vechi (de sus) și constă din trei rute:

1. Posterna-Piazza Campello, cu trei stații intermediare la Torre dellʼOlio, Piazza Piancini, Piazza Mercato

2. Ponzianina-Rocca, cu stații intermediare la Madonna degli Orti, Duomo și Giro della Rocca

3. Piazza della Libertà-Spoletosfera, cu stații intermediare Piazza Carducci și Giardini

Pe fiecare din aceste trei trasee se pot folosi atât scările rulante cât și ascensoarele, iar la ieșirea din stații sunt prezentate prin panouri obiectivele din apropiere.

Vă recomand din toată inima să apelați la tehnologie; noi am făcut-o doar parțial :( , pentru că nu m-am lămurit ce e cu sistemul ăsta decât după ce am luat o hartă de la Centrul de informare turistică din Piazza Libertà. În schimb, la întoarcere am mers șnur cu scările rulante, dar în sens invers decât ar fi trebuit, deci coborând de la Piazza Campello la Posterna. Sfatul meu este așadar să urcați cu scările rulante sau liftul până la cel mai îndepărtat obiectiv avut în vizor, după care să coborâți cum doriți, inclusiv pe jos, dacă vă țin picioarele, spre următoarea destinație.

Voi trece acum la prezentarea traseului parcurs de noi.

Am coborât din autobuz la stația Posterna și, după ce am bâjbâit nițel, am dat de un ascensor. Și am apăsat la întâmplare, pe cifra 1. Așa am ajuns la Piazza și Torre dellʼOlio, unde ne-am oprit la o terasă pentru hidratare și pentru a admira singurul turn medieval care a supraviețuit în Spoleto. Datează din sec. XIII și numele său face trimitere la tehnica defensivă folosită de localnici, constând din aruncarea, de pe ziduri, de ulei fierbinte în capul atacatorilor...=))

Am întrebat chelnerița cum ajungem în centrul vechi și ne-a indicat o străduță în pantă situată vizavi. Am oftat din greu, am pornit să urcăm și după câteva minute ne-am trezit în fața unei clădiri frumoase, cu un portal cu trei arcade încadrate de ștucaturi în medalion reprezentându-i pe Rossini, Alfieri, Goldoni și Pietro Metastasio, realizate de sculptorul Antonio Bagioli (1795-1871). Este Teatro Nuovo, construit între 1854-1864. Cele patru statui din piatră din sec. XVII amplasate în nișe au fost donate de Gian Carlo Menotti.

De aici am pătruns pe Corso Mazzini, care formează, împreună cu Piazza della Libertà și Piazza Mantana, centrul orașului vechi. În perioada romană, această arteră era decumano, strada principală după Cardo Maximo, și de-a lungul său se înșiră clădiri frumoase, precum cea a tribunalului și poștei, ca și numeroase magazine, cafenele și restaurante cu ștaif, iar din ea se desprind mici alei pitorești în care se simte din plin atmosfera medievală.

La intrarea pe Corso Mazzini ne-a întâmpinat Chiesa di San Filippo Neri, o construcție barocă începută în 1640 și terminată în 1724 ale cărei coloane corintiene amplifică impresia de înălțime.

În capătul opus al străzii, în Piazza della Libertà, în afara unei terase atrăgătoare și a Centrului de informare turistică, atenția este atrasă de două palate: Palazzo con Targa și Palazzo Ancajani, fost sediu al nunțiului papal și mai târziu al prefecturii în perioada ocupației napoleoniene.

Din piață se poate admira și Teatro Romano, datând din sec. I î. Hr., bine restaurat și utilizat acum pentru a găzdui spectacole.

După discuția cu tânărul de la Centrul de informare turistică ne-am lămurit că trebuie să facem cale întoarsă pentru a profita de binefacerile ascensorului sau scărilor rulante. Am făcut însă mai întâi un mic ocol pentru a vedea micuța Chiesa dei SS. Giovanni e Paolo, una dintre cele mai vechi biserici din oraș (1174, după cum rezultă dintr-o inscripție aflată în interior). Pentru construcția sa s-au folosit materiale din templul roman peste care a fost ridicată biserica, iar exteriorul simplu, din păcate lăsat oarecum în paragină, este înfrumusețat de o frescă degradată reprezentând-o pe Sfânta Fecioară cu patru sfinți. Am înțeles că pe moment lăcașul nu se poate vizita, sper că din cauza unor lucrări de restaurare.

Am ajuns, în fine, și la Piazza Pianciani, purtând numele contelui Luigi Pianciani (1810 - 1890), primul primar al Romei după ce a devenit capitala Italiei, vicepreședinte al Camerei Deputaților, scriitor de opere istorice și economice și descendent dintr-o ilustră familie nobiliară care a dat orașului pe Pietro Pianciani, gonfaloniere (deținător al unei înalte funcții publice în justiție) între 1327-1347. Am admirat scara impunătoare străjuită de lei de la intrarea în palatul familiei, după care ne-am grăbit să luăm ascensorul.

Și am coborât la Piazza del Mercato, fostul Forum roman și piață publică în Evul Mediu. Am găsit-o plină de schele și săpături - se făceau excavații arheologice la Arcul lui Drusus, Templul Roman și în apropiere de Fontana de Piazza și mare lucru n-am putut vedea. :(

Ușor dezamăgiți, am pornit în sus pe Via Saffi către următorul obiectiv, aflat, din fericire, destul de aproape. Am trecut pe lângă Palazzo Comunale, primăria orașului, o construcție emblematică cu origini din sec. XIII, perioadă din care nu s-a păstrat decât turnul. După mai multe cutremure și unificarea clădirilor din jur, și-a căpătat aspectul actual la finele secolului XVIII.

Tot pe Via Saffi am dat cu ochii de Palazzo Vescovile și Basilica di SantʼEufemia, care adăpostește Museo Diocesano. Existența mănăstirii Eufemia, cu biserica aferentă, este documentată în sec. X, însă complexul religios, așa cum arată astăzi, a fost construit și extins succesiv până spre jumătatea secolului XIV.

Niciuna din fotografiile văzute pe net nu m-a pregătit pentru impactul cu extraordinara Plazza del Duomo. De pe Via Saffi, o scară masivă coboară spre esplanada largă, mărginită de clădiri splendide, un spațiu vast amenajat încă de romani prin nivelarea colinei SantʼElia.

Vedeta incontestabilă a scuarului imens este Cattedrale di Santa Maria Assunta (Duomo). O loggie în stil renascentist, opt rozete și un mozaic aurit de Solsterno de la începutul secolului XIII, înfățișându-l pe Hristos dându-Și binecuvântarea, înfrumusețează fațada acestei biserici construită în stil romanic în sec. XII pe locul unui templu din perioada creștină timpurie închinat martirului Primiano. De altfel, cripta sfântului este singura porțiune din vechiul templu care a supraviețuit, în ea fiind păstrate câteva fresce. Mozaicul este amplasat deasupra portalului proiectat în 1491 de Antonio Barocci iar alternanța blocurilor de piatră roz și cenușii creează un neașteptat efect de chiaroscuro.

Domul deține cele mai remarcabile opere de artă din Spoleto: frescele din absidă, înfățișând scene din viața Fecioarei, au fost create între 1467-1469 de Filippo Lippi (artistul a și fost înmormântat în catedrală); în Cappella di San Leonardo sunt fresce de Pinturicchio iar în Cappela del Sacramento lucrări de Giovanni da Foligno, Pietro Labruzzi și Francesco da Volterra. Superbă mi s-a părut și podeaua mozaicată.

Pe latura dreaptă, piața este închisă de Palazzo Ràcani Arroni, unul dintre cele mai reprezentative exemple de arhitectură renascentistă din Spoleto. A fost construit la începutul secolului XVI și fațada sa cenușie este decorată cu graffiti monocrome datând din 1625, din păcate degradate, atribuite artistului Giovanni da Spoleto. Palatul se află în prezent în proprietatea Universității din Perugia.

Pe latura stângă a pieței se găsesc alte două clădiri interesante. Prima din ele este Chiesa di Santa Maria della Manna d’Oro, ridicată de oraș în 1527 în semn de recunoștință față de Sfânta Fecioară, care salvase Spoleto de pericolul de a fi trecut prin foc și sabie de către lanscheneți (mercenarii germani). ”Mana de aur” se referă la profiturile făcute de negustorii locali în comerțul cu acești soldați. ;)

Lângă această biserică se află Teatro Caio Melisso, cea mai veche instituție de gen din oraș - a doua jumătate a secolului XVII. A fost și unul dintre primele teatre din Italia prevăzut cu loje. Numit inițial ”Nobile Teatro”, în 1880 a fost rebotezat după un personaj local, bibliotecarul împăratului roman Augustus.

Am pornit înapoi spre Piazza del Mercato, făcând în drum un mic ocol pentru a vizita Casa Romana di Vespaia Polla (bilet 3 euro). Excavațiile întreprinse în această parte a orașului între 1885-1912 sunt cele care au scos la iveală vila cu plan de construcție tipic caselor patriciene din sec. I d. Hr. iar o inscripție descoperită in situ a dus la concluzia că ea a parținut mamei împăratului roman Vespasian. După ce am admirat podelele cu mozaicuri în forme geometrice și fragmentele de fresce și coloane, am luat ascensorul din Piazza del Mercato către Piazza Campello.

Panorame superbe spre catedrală și întreg orașul se deschid din această piață situată aproape de culmea colinei SantʼElia, în care cea mai importantă construcție este Chiesa dei SS. Simone e Giuda, ridicată de franciscani între 1254-1280. Deși grav avariată și neglijată, fațada gotică dar cu influențe romanice încă mai poate fi admirată, însă biserica este închisă pe termen nedeterminat.

Lângă ea, Fontana del Mascherone, datând din 1642 și restaurată în 1736, reprezintă un frumos model de construcție în stil baroc.

În piață privirea este însă inevitabil atrasă în sus spre Rocca Albornoziana, impunătoarea citadelă ce domină orașul și întreaga Vale Spoleto, parte a unei serii de fortărețe ridicate începând cu 1359 din ordinul lui Inocențiu VI pentru a reafirma autoritatea papală în Italia centrală.

Însărcinat cu construirea sa a fost cardinalul spaniol Egidio Albornoz, care a apelat pentru planul arhitectural la Matteo di Giovannello da Gubbio (Il Gattapone). Masivul edificiu dreptunghiular, cu șase turnuri și două curți interioare, a fost folosit de-a lungul timpului ca reședință pentru guvernatorii orașului iar între 1860-1982, drept închisoare, însă un proiect ambițios de restaurare prevede amenajarea, în afara Muzeului Național al Ducatului, deschis în 2007, și a unui teatru în aer liber.

Fortăreața poate fi admirată de pe Giro della Rocca, un drum de aproape 1 km lungime care o înconjoară, loc preferat de localnici pentru promenadă și jogging, iar de pe metereze se zărește Ponte delle Torri, apeductul roman refăcut în sec. XIV după proiectul aceluiași Gattapone ca pod ce leagă, peste defileul împădurit, Spoleto de localitatea învecinată Monteluco.

Am încheiat vizita coborând cu scările rulante - în fapt e un trotuar, la fel ca în aeroporturi - de la Piazza Campello până jos, la Posterna, de unde am luat înapoi autobuzul către gară. N-am reușit să aflu ce lungime are traseul, dar pot să vă spun că a fost o ”călătorie” de aproape 20 de minute extrem de confortabilă (evident), o adevărată ”mană de aur” pentru niște turiști mai bătrâiori și suferinzi, așa ca noi. ;)

Iată cum tehnologia te poate salva de dureri articulare, dându-ți posibilitatea de a te cățăra chiar și pe cele mai abrupte străzi ale unui oraș vechi, plin de locuri interesante...:)

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 2968 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI