GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am trecut, pentru prima și ultima dată prin Sofia. Am văzut-o doar din mașină, dar am pierdut câteva ore prin acest odios oraș... nu au niciun fel de semnalizare, nici GPS nu aveam, așa că până am reușit să găsim ieșirea spre România, am avut ocazia să văd multe străzi și bulevarde, și pot spune că pe lângă Sofia, Bucureștiul e un oraș de vis.
Au blocuri gri, scorojite, tot felul de construcții noi, haotice, de sticlă și beton, drumuri sub orice critică, și se merge foarte prost, traficul era infernal, chiar și seara, în cursul săptămânii... am făcut aproape o oră de la intrarea de pe autostradă până în așa zisul centru,
Dintre toate orașele bulgărești, Sofia mi-a făcut silă cu adevărat.
Nici plătit nu aș mai merge vreodată în Sofia, dar în schimb, mi-a plăcut la Vratsa (nu orașul, e un fel de Călărași), ci peisajul. Evident, nu e cine știe ce, dar față de ce am văzut la Sofia, a fost mult mai bine.
Așadar nu știu cum se face că unora Sofia li s-a părut superb, oraș de vis, ca din povești... eu cred că oamenii aceștia au consumat [*****]editare webmaster, altfel nu-mi explic.
Totuși am reușit să fac ceva poze.
Trimis de Romania4EVER in 18.09.11 15:58:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Romania4EVER); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Nimic in lumea asta, si cu atat mai putin pe acet sait, nu-ti da dreptul sa-i consideri pe cei ce nu au aceeasi opinie cu a ta, ca-s niste drogati. Ai deja, din prima zi pe acest sait un avertisment. Sper sa-l iei in serios. Urmatoarele derapaje te vor indeparta de comunitatea noastra. Definitiv!!!
ok am înțeles, îmi cer scuze. dacă e în neregulă să postez mesaje, mă voi opri.
Nu ti s-a cerut sa te opresti din a incarca review-uri.
Ti s-a cerut sa incerci sa te manifesti civilizat si cu mai multa consideratie pentru ceilalti useri, ce intamplator, sau nu, nu au aceeasi parere cu tine.
Grija la limbaj, atat doar...
Am trecut prin Sofia de mai multe ori mergand in diferite alte locuri, am si stat in acest oras pe care eu l-as asemana cu Brasovul, asta fiindca are munte atat de aproape.
Poate fiind in delegatie cu serviciul, deci implicit cineva s-a ocupat de noi nu am vazut "DOAR" fata rea a orasului.
Am vazut zone cu multa verdeata, am vazut si zone pline de moloz, cu constructii neterminate, am vazut si centrul am vazut si periferia.
Nimic, dar nimic nu mi s-a parut atat de jalnic cum descrii tu.
Cred ca toate aceste lucruri se datoreaza faptului ca ai ratacit putin prin oras, cei drept are sensuri unice destule, si stresul si-a spus cuvantul.
De interactionat pe strada nu a fost cazul decat o singura data, sotul gasind usor o persoana care sa poata vb engleza, iar cireasa de pe tort a fost un politist care era la propriu 2/2 si care vb engleze f bine, cu care eu nestiutoare, incercam sa cominic prin semne datorita faptului ca nu aveam vinieta (anuala) lipita in geam si cica e de rau. Sotul a discutat ok, dar eu nu si nu ca femeia incercam sa explic cum ca daca se sparge geamul ce fac pierd vinieta?
Oricum totul s-a calmat cu o gluma si un bye, bye.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2019 Muzeul Național de Istorie al Bulgariei — scris în 28.01.20 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Nov.2019 Sofia by night — scris în 28.01.20 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Mereu la răscrucea istoriei, Sofia — scris în 07.11.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- Apr.2014 La pas prin Sofia — scris în 22.03.15 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2013 O zi în Serdica — scris în 21.04.13 de Nasshu din BASCOV [AG] - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Tur Gratuit Sofia — scris în 14.09.11 de diana-s din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Sofia - interesanta si foarte placuta! — scris în 03.12.10 de pepsi70ro din CONSTANTA - RECOMANDĂ