Palacio e Convento de Mafra — una din minunile Portugaliei, unde liliecii sunt bibliotecari

TIPĂREȘTE

Palatul de la Mafra e cel mai mare complex monastic al Portugaliei, născut sub o mantie de purpură regală, e o carte în piatră rece, unde nu cântă poezia și vocea ei de bronz răsună solitar … Mafra e oglinda uitată a bogatiei unui imperiu, a fost comparat cu Escorialul spaniol, dar e mult mai grandios… monumentul national a fost finalist pe lista de selectie cu cele 7 minuni ale Portugaliei în 2007.

Am ajuns la Mafra, pe coasta vestică a Portugaliei, o așezare situata într-o zonă sacră din Antichitate, cu autobuzul companiei Mafrense din Campo Grande, în nordul Lisabonei, mergând cu metroul din Piața Rossio, pe linia albastră, preț bilet dus intors 10 euro, distanta 40 de km... un tur organizat pentru o zi, costă 50 de euro.

Mafra mi-a dat emoții istorice și estetice, după ce citisem pe fugă cartea lui José Saramango, Memorialul mânăstirii, o poveste între un soldat ciung și o femeie ce vede înăuntrul oamenilor.

Incep articolul cu o frază din roman, edificatoare pentru contextul istoric al aventurii mele turistice în acest oraș devenit faimos în secolul 18, datorită regelui Joao V, un fel de Louis XIV, pe care l-a copiat.

Răstorn și eu fraza scriitorului și vă introduc mai șmecherește în miezul povestirii istorice, într-un palat /mânăstire cum nu e altul, cu 1200 de camere, 4500 de uși și ferestre, vai de mopul femeilor de serviciu, 154 de scări, bine că nu-s prințesă, că m-aș împiedica în trenă, 29 de grădini interioare, miroase a romantism garantat, o bazilică superbă cu aproape 100 de clopote, ce reprezintă cea mai mare colecție de acest gen din lume, al căror bum bum se aude la 25 de km, la 10 km e Oceanul Atlantic ce -și cântă tarantela în albastra Ericeira, unde am înghitit un os de pește și era să mor.

Tabloul Exterior ... zidurile albe din calcar ale palatului grandisimo îmi dau bucuria unei armonii absolute a formelor, în fața gigantului lung de 232 de metri, mă simt exact ca un purice, cum să iau eu în posesie spirituală titamai palatul, e foarte rece și auster și la propriu și la figurat.

Fațada nu a obosit de atata glorie, nu e la ora 10 nici un furnicar de turiști, nici un autocar, pe centrul ansamblului arhitectural, ce întrece Escorialul spaniol vazut de mine in prima tinerete, pot doar percepe din exterior dimensiunile domului bazilicii centrale.

Mă las repede prinsă de ambianța grandioasă a pieței fără trafic rutier, în reverie de turist boemo –nătâng, lângă gitanca româncă ce a suit cu mine în autocar și mi-a servit de ghid, încă din Lisabona.

Văd aievea mădularele regești ale frumosului și cărlionțatului rege cu suflet de artist Joao V, cum urcă vioi spre palat, într-un landou de gală, așa cum am văzut eu la muzeul trăsurilor din Lisabona.

Si țiganca mea de la Moldova, își plimbă fustele lungi pe dalele de piatră și fuge în grădinile regale să-și schimbe toaleta cu niște blugi, să nu o prindă poliția că vinde calendare și reviste portugheze.

Pentru vizita mea protocolară la rege și pe la călugării băutori de vin, m-am documentat serios, la Râmnic, pe caniculă, îmi fierbeau oalele istoriei în creieri și am notat toate camerele importante, subliniind cu roșu sălile, ca la școală.

Nu voiam sub nici o formă să mă fac de râs în fața liliecilor înțelepți, ce scot pe bune capul noaptea, din cutii, de sute de ani, în cea mai veche bibliotecă din lume... ei devorează noaptea larve și insecte, menținând curate cele 40 000 de volume de cărți vechi... aveți răbdare până ajung la etajul doi.

Tabloul istoric ... Regele Joao V zis și Magnifico se încruntă în oglindă, face un târg cu Dumnezeu și promite că va construi o mânăstire, dacă va avea moștenitori.

După ce soarta îi surâde și o pune în leagăn pe prințesa Barbara, viitoare regină a Spaniei, toarnă măria sa găleți de aur, peste găleți, ce veneau pe corăbii din Brazilia.

Nu a cruțat regele nimic, a pus la muncă grea o armată de 45 000 de oameni, ei sunt adevărații eroi anonimi, a mai proiectat și o bazilică cu două turnuri, initial regele a vrut doar o mânăstire modestă pentru 100 de călugări, ce a ieșit veți vedea și voi.

Ce e complexul de la Mafra? e o construcție mare, mare, ce-ți rupe gura, nu am avut lângă mine nici un ghid cu umbrelă, să mă plouă cu legende, dar am prins din zbor ultimul cancan monarhic, regele făcea baie foarte rar și vizita regina de două ori pe săptămână, în dormitorul regal aflat la 200 de metri distanță, o trompetă anunța evenimentul... hi, hi. :)

Planurile mărețului palat /mânăstire și bazilică au fost încredințate unui arhitect german de formatie italiană în 1717, care a pus la treabă armata de mii de lucrători, timp de 17 ani, supravegheați de 7000 de soldați, cifre edificatoare, ca să aveți idee de grandoarea colosului, a carui suprafață însumează 40 000m. p.

Apartamentele regale nu au fost niciodată ocupate în totalitate, regele Joao și regina, nu se omorau cu sejurul la palat, însă membrii familiei regale aveau obiceiul să petreacă mult timpliber pe terenurile vecine de vânătoare din Tapada de Mafra .

Următorul rege Joao VI a locuit în palat între 1806 și 1807, dar a fost nevoit să o ia sănătos la fugă cu mobilele scumpe, înainte de sosirea trupelor franceze în 1808, astfel se explică lipsa de lemne originale prin sălile vizitate de mine, le-a dus alteța sa în Brazilia, în timpul exilului.

Mânăstirea ce adăpostea 300 de călugări a fost abandonată în 1834, după disparitia ordinelor religioase și în 1910 palatul e și el abandonat de ultimul rege Manuel II, ce fuge in Anglia.

Ghidul vizitei mele ce costă 6 euro începe pe o notă severă religioasă în Sala Martirilor din Maroc , ce amintește istoricilor de un grup de călugări franciscani, veniți din Italia în 1219 pentru promovarea crestinismului... într-o sală alăturată admir niște picturi religioase, ce mă lasă rece și niște figurine policrome, cu primii martiri ai ordinului franciscan, ce au călătorit în Maroc... trebuie să mă pun cu burta pe cartea de istorie, am intrat deja în ceață.

Coridoarele palatului acoperite cu marmură colorată sunt lungi și reci ca șarpele, la fel va fi și călătoria mea, voi evidenția doar sălile valoroase, ce –mi apar cronologic pe traseu.

Defilez prin fața camerelor mici și reci, unde dormeau călugării, dar nu pe saltele și arunc pieziș o privire lungă prin oalele de la bucătărie, unde fețele bisericești pregăteau mâncarea pentru bolnavi.

Infirmeria este piesa de rezistență a mânăstirii, este un salon imens unde persoanele grav bolnave, erau tratate în niste camăruțe aliniate pe dreapta și pe stânga, fără ușă, separate prin ziduri.

Am observat la capâtul patului un panou ceramic cu imaginea lui Isus și la picioare veghează Fecioara Maria, chestia e că mental mi-a înghetat săngele în vine, printre bolnavi erau și călugări nebuni.

Doctorul venea zilnic în vizită, scotea sânge pacientului și agăța de un cărlig rețeta, dând posibilitate bolnavului să verifice dacă călugării, aplicau corect tratamentul.

La capatul salonului, e o capelă și un altar cu fecioara Maria, tabloul e vechi din secolul 18, duminica în zi de slujbă, toate paturile de stejar erau mutate pe centrul sălii, pentru ca bolnavii sa poata urmări ritualul religios. Lângă această capelă sunt niste trepte ce duc direct în rai sau iad, adică la cimitir.

La etaj ajung în fieful regal unde sunt camerele de stat și Sala Tronului , mă pregătesc de audiență, dar sunt cu ochii pe frescele ce decorează pereții, punând în evidență ,,Virtutile Regale ’’, perfectiunea, bunătatea și liniștea, generozitatea, constiința, sub penelul pictorului de la curte, Domingos Sequiera.

Tavanul cofrat mă face să-mi lungesc gătul de lebădă, acolo sus e pictată o alegorie a Lusitaniei realizată de Cirillo Volkmar Machado, care încălzeste atmosfera sălii, ce nu este prea mobilată.

Tot pe acest palier este și Sala Dianei cu un tavan pictat, ce redă scene din viața zeitei vânătorii, autorul este Cirillo Machado, el s-a inspirat dintr-o pictură existentă în vila Borghese de la Roma, mare noroc am cu tăblițele explicative, din fiecare sală, traduse sumar și în engleză

Camerele private ale regelui se aflau până la sfărsitul secolului 19 în turnul de nord al palatului, mai exact în Holul Mare .

Marele hol e decorat cu patru picturi enorme cu teme religioase, este o sală rece, sobră, călătorim mai departe în Dormitorul Regelui , unde aș avea chef să-mi odihnesc picioarele în patul gondolă, sub privirea regelui Joao V, tabloul lui atârnă deasupra unui scrin si a unui dressing cu oglindă, camera nu e deloc încărcată.

Holul Destinului ne duce din turn în turn, el era folosit ca sală de promenadă a curții, aici se expuneau toalete, rochii, se țeseau intrigi politice și poate povesti de amor.

Sala Descoperirilor sau Sala Portughezilor eroi, are un plafon care comemorează marile realizări maritime, portughezul Vasco da Gama se luptă cu uriașul Cristofor Columb, descoperitorul Americii, cu Pedro Alvares Cabral, descoperitorul Braziliei și cu prințul Henric Navigatorul.

Superbul Plafon Pictat din holul Destinelor este chiar spectaculos, reprezentând o altă alegorie a Portugaliei vechi, țara e înconjurată de toți regii portughezi, Afonso Henriques (1109-1185), primul rege al țării, acesta primește o carte a destinului, în jurul lui stă regele Franței, Hughes Capet și Henric de Burgundia, tatăl regelui Afonso.

O pănză pe perete îl arată pe ducele de Wellington cum predă Portugalia înapoi regelui Joao VI, după înfrângerea lui Napoleon.

Am parcurs deja coridorul de 200 de metri, el e cel mai lung coridor din Portugalia , aș fi mers bucuroasă pe role, în această aripă sunt Apartamentele Reginei , departe de rege, nu mă miră că suna trompeta, camerele domisoarelor de onoare erau la parter... ce a mai rămas din ele... doar goliciunea...

Mă concentrez oleacă pe dormitorul reginei, cameră cu valoare istorică, în acest salon ultimul rege portughez Manuel II, a dormit pe perne în ultima lui noapte, înainte de a fugi la Ericeira și de acolo, spre Anglia în 1910... ce credeti că am stat cuminte, m-am dus după el, pănă la ocean și mi-am lipit papucii de nisipul plajei, pe urmele pașilor ilustrului monarh.

Patul regal din lemn de trandafir nu prea mă impresionează, lângă el e un scrin de secol 18 și tabloul regelui Manuel e pus la vedere pe un șevalet... să nu cumva să-l ignore urmașii și turistii afoni, ca mine.

Sala galbenă e pe placul meu, are culoare de floare soarelui, e mult mai caldă și parcă sună veselia muzicii, un pian enorm stă la loc de cinste în centrul ei, e fabricat taman la Londra în secolul 19.

Aș sta cu bucurie pe un scaun, o serie de portrete și picturi de epocă dau eleganță salonului mult mai luminos.

Sala de caça sau sala Trofeelor e o experiență inedită, acest salon de vânătoare e decorat cu o colectie ciudată de coarne de căprioară și de porci mistreți... interzisă iubitorilor de animale, candelabrul uriaș ce domină sala e decorat tot cu coarne... să nu uităm că în apropierea palatului e Tapada de Mafra, terenurile regale de vănătoare.

Toate camerele palatului pălesc în raport cu ultima cameră aflată în aripa de est, Biblioteca în stil rococo este Capodopera palatului /mânăstire, e la fel de frumoasă ca cea din abația Melk din Austria, văzută de mine în trecutul îndepărtat turistic, ea este realizată de celebrul Manuel Caetano de Sousa.

Podeaua de marmură în carouri roz și gri are 90 de metri lungime și 9,5 m lătime, tavanul ei e boltit în leagăn, dulapurile de lemn sculptate contin 40 000 de cărți vechi, inclusiv codice din sec. 15.

O Cronică de la Nuremberg din 1493, un atlas modern din 1595, o copie a unei biblii din secolul 16 și prima ediție a OS LUSIADAS, scrisă de poetul național Luis de Camoes sunt comori naționale portugheze.

Nu am avut voie să văd aceste carti decât de la distanță, această sală era aglomerată cu un grup de turști... despre liliecii bibliotecari ce păzesc cartile si sanătatea lor de pe vremea călugărilor, nu aveți decăt să vă minunați ca și mine.

Bazilica din marmură e încoronată cu două turnuri, ea este plasată pe fațada lungă a palatului, un conclav de clopote, cam 97, de fabricație flamandă reprezintă cea mai bogată colectie din lume, bum bum –ul lor se aude ca tunetul pe o distanță de 25 de km... intrarea e gratuită.

Intre cele două turnuri de 68 de metri sunt două șiruri de coloane, la nivelul superior sunt statuile sfinților Francisc și Dominic, urmate de alte sfinte.

Bazilica cu 11 capele are o cupola de 70 de metri, planurile ei au a fost inspirate de modelul Bisericii Sf Petru de la Vatican.

14 statui de marmură cu sfinți au fost create de Scoala de la Mafra, ce avea reședinta chiar in palat, arhitectul ei a fost Alessandro Giusti, cel care a realizat si altarul de marmură al bazilicii și maestrul portughez Joacquim Machado de Castro.

6 orgi remarcabile construite între 1806 și 1807 cântă la unison, în perioada toamnei biserica și biblioteca organizează concerte de muzică barocă, ocazionate de Festivalul international de muzică de la Mafra.

Jardin do Cerco - în Largo General Humberto Degaldo.

La ieșirea din complex am mers pe latura estică și spre marea mea bucurie am descoperit Jardim do Cerco , o gradină în stil baroc creată în 1718, la ordinele regelui Joao V, ca zonă de traziție între palat și terenurile de vânătoare.

Gradina este inspirată de minunatele grădini de la Versailles, am găsit aici niste bazine de apă, ronduri cu flori superbe, poteci printre platani și cedri.

Grădina botanica și pădurea se întind pe 8 hectare, de reținut Grădina călugărilor cu plante medicinale, care există de pe vremea regelui fondator.

După instaurarea republici acest parc a fost folosit o perioadă ca teren de manevră pentru școala de infanterie.

Vara Gradina Cerco este gazda unui festival de jazz... nu-mi mai venea să plec de acolo, am plecat spre stația de autobuz, am ocolit complexul și pe laterale și am fotografiat niste păsari într-un parc.

Am ajuns topită în statie, afară erau deja 30 de grade, din urmă vine și Gabriela neprogramat și mă întreabă:

,,Vii cu mine la Ericeira la plajă, că te-oi fi săturat de coridoare, da... sper că ai văzut biblioteca, e frumoasă, nu-i așa? ’’:)

Da, am ajuns și la ocean în Ericeira, în altă lume, un sat /stațiune cu case albastre și albe grecești... asteptati povestea următoare, e colorată, mă duc să-mi încălzesc oasele la soare, pe plaja balenelor, unde a pus piciorul și regele Manuel.

Surse – www.palaciomafra. pt/en ; Portugalia, ghid turistic.

Va rog un scurt video clip –Palace of Mafra Portugal, Go 2 Lisbon, 15 martie 2017

https://www.youtube.com /watch?v=64cGKJM2HCQ

---

VIZUALIZĂRI: 3927 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI