Sidi Bou Saïd – frumosul orăşel alb – albastru din Tunisia

TIPĂREȘTE

Sidi Bou Saïd este un orăşel de pe coasta Tunisiei cu aproximativ 6000 de locuitori, aflat în apropierea capitalei Tunis, renumit pentru casele sale obligatoriu albe cu porţi, uşi şi ferestre obligatoriu albastre amintind într-un fel de insula Santorini. Câteva ore petrecute în Sidi Bou Saïd sunt suficiente pentru a descoperi acest orăşel fermecător, pentru a rătăci pe străduţele şi aleile sale, nu doar pe strada principală care începe din piaţă şi duce spre centru, pentru a admira uşile caselor, tipic arăbeşti, cu modele diferite, dar una mai frumoasă decât cealaltă, vopsite în albastru şi bătute în cuie negre care formează modele geometrice.

Sidi Bou Saïd este situat pe o stâncă abruptă şi oferă o privelişte minunată asupra Mării Mediterane şi a Golfului Tunis, orăşelul continuându-se în jos până spre plajă şi spre portul de iahturi. De-a lungul străduţelor pietruite, magazinele de suveniruri, galeriile de artă, restaurantele şi cafenelele ispitesc turistul să le treacă pragul. Sidi Bou Saïd a devenit o adevărată atracţie turistică şi este protejat ca atare încă din anul 1915. Farmecul şi atmosfera boemă a orăşelului nu au scăpat neobservate de către artiştii care l-au vizitat, ulterior o parte din aceştia cumpărându-şi aici frumoase case de vacanţă în stil andaluzian.

Oraşul Sidi Bou Saïd este considerat a fi al treilea cel mai vizitat obiectiv turistic din Tunisia, după Cartagina şi amfiteatrul din El Jem, rivalizând cu Muzeul Bardo. Aici vizitatorul nu intră în contact cu istoria antică, dar poate admira pitorescul orăşel alb albastru şi „gusta” o felie de Tunisie autentică.

Cum ajungem?

Sidi Bou Saïd se află la 17 kilometri de Tunis şi se poate ajunge aici cu un fel de tren/metrou uşor, cu taxiul, cu maşină închiriată sau prin intermediul unor excursii organizate de către agenţiile de turism. Din Tunis se organizează şi tururi private care includ şi vizitarea acestui orăşel.

Puteam ajunge la Sidi Bou Saïd şi pe cont propriu, mai ieftin, dar nu cred că merita toată bătaia de cap cu schimbarea mai multor mijloace de transport: taxi de la hotel la autogară, autobuz până în capitală, apoi alt taxi până în orăşel şi la fel la întoarcere.

Puţină istorie

Încă din cele mai vechi timpuri, în zonă au locuit cartaginezi şi romani, în apropierea farului arheologii descoperind un mozaic care indică faptul că acolo a existat cândva o vilă romană.

În secolul al XI-lea arabii au construit aici un fort cu rolul de a proteja zona de coastă aferentă, bastioanele au fost ridicate pe deal şi în jurul fortului a apărut satul Jebel El Manar.

Orăşelul poartă numele lui Abu Saïd Ibn Khalef Ibn Yahia El Beji, un musulman considerat „sfânt” în urma vindecărilor miraculoase, care şi-a petrecut o mare parte din viaţă studiind şi predând la Moscheea Zitouna din Tunis – cea mai veche moschee din Tunis și totodată cea mai veche universitate din lumea islamică. La întoarcerea din pelerinajul la Mecca a revenit în Tunisia şi şi-a găsit pacea şi liniştea într-un mic sat din apropierea Tunisului, numit Jebel El Manar („Muntele Focului” – datorită unei balize aprinse pe faleză cu rol în ghidarea navelor care navigau în Golful Tunis), unde a înfiinţat un sanctuar.

Abu Saïd şi-a petrecut aici ultima parte a vieţii în meditaţie şi rugăciune până la moartea sa în anul 1231. Mormântul său a devenit loc de pelerinaj pentru musulmanii devotaţi şi astel, în timp, un orăşel s-a dezvoltat în jurul mormântului, numit Sidi Bou Saïd în onoarea sfântului.

În secolul al XVIII-lea guvernatorii turci ai Tunisului şi alţi cetăţeni bogaţi din capitală au început să-şi construiască frumoase reşedinţe în Sidi Bou Saïd.

La începutul anilor '20 orăşelul a adoptat regula caselor albe cu uşi şi obloane albastre care i-a adus ulterior celebritatea, printr-un decret prin care se interzicea folosirea altor culori. Sursa de inspiraţie a constituit-o palatul baronului Rodolphe d'Erlanger, un renumit pictor şi muzicolog francez care a locuit în Sidi Bou Saïd între anii 1909-1932 şi totodată un susţinător al acestei iniţiative. Locuinţa sa a fost transformată în muzeu în care este expusă o colecţie impresionantă de instrumente muzicale şi în care sunt organizate concerte de muzică arabă şi clasică.

Experienţa noastră

Am ajuns în idilicul Sidi Bou Saïd cu autocarul prin intermediul unei excursii organizate cu ghid vorbitor de limbă română. Autocarul ne-a lăsat în parcarea spaţioasă de la intrarea în orăşel.

Am lăsat partea de bazar pentru finalul plimbării şi ne-am început urcarea spre vârful dealului până sus la far, pe strada principală, ceva mai lată decât străduţele laterale, în pantă, inundată de flori şi verdeaţă, plină de turişti, printre magazinele de suveniruri, admirând ceramica tunisiană expusă în multe din acestea, printre galeriile de artă, magazinele de dulciuri tradiţionale.

Aveam posibilitatea de a vizita o casă tradiţională tunisiană, contra sumei de 4 dinari tunisieni de persoană, casă aflată pe partea stângă a străzii principale, transformată în muzeu, dar am renunţat din cauza aglomeraţiei şi a senzaţiei de prea „comercial” . De fapt, eu speram să câştig timp pentru a bea o cafea arăbească sau un ceai de mentă cu muguri de pin la una din celebrele cafenele cu o vedere de vis asupra mării, dar urcarea spre promontoriu a fost destul de abruptă şi solicitantă pentru mine, pietrele din pavajul străzii erau destul de alunecoase pentru glezna mea entorsată cu doar o lună înainte şi, în plus, ispitele diverselor magazinaşe înşirate ca mărgelele pe ambele părţi ale străzii au fost mari consumatoare de timp. Altfel ar fi stat lucrurile în cazul în care am fi vizitat orăşelul pe cont propriu, în ritmul nostru, fără limită de timp impusă.

Foarte aproape de vârful dealului mi-a atras atenţia frumoasa La Villa Bleue, o casă tradiţională elegantă, cu o poziţie fantastică, transformată în hotel de cinci stele, oferind o cazare confortabilă în 13 camere cu o vedere superbă asupra golfului, cu restaurant internaţional, cu piscină exterioară, cu centru spa, dar şi cu preţuri pe măsură. Pe acesta chiar mi-ar fi plăcut să o „vizitez” aşa pentru vreo şapte zile =)), chiar dacă preţul de aproximativ 200 euro pe noapte pentru o cameră cu mic dejun inclus nu este tocmai încurajator. Ulterior am aflat că mai există şi alte variante de cazare în micul Sidi Bou Saïd, dar niciuna nu poate rivaliza cu La Villa Bleue.

Ultima parte a străzii principale înainte de a ajunge la vârf are o înclinaţie de cel puţin 30 grade, urcarea acesteia putând crea probleme persoanelor cu mobilitate redusă, cardiacilor, sedentarilor.

Plimbarea noastră a continuat până în cel mai înalt punct al oraşului de unde am putut admira şi fotografia marea, Golful Tunis, portul de iahturi al oraşului şi micuţa plajă. Am fi putut coborî spre port pe un traseu pitoresc printre pini şi eucalipţi, cu o durată de circa 10 minute şi incluzând 365 de trepte. Aşa ne-a spus ghidul, nu le-am numărat eu, deşi aş fi fost tentată şi de o plimbare prin portul frumos cu iahturi albe, însă ar fi trebuit să şi urc înapoi, ceea ce ar fi fost mult prea mult pentru condiţia mea fizică şi oricum nu aveam nici timpul disponibil pentru acest traseu.

La întoarcere a fost mult mai uşor pentru că eram în coborâre şi am mers tot pe strada principală, cu devieri stânga dreapta pe aleile laterale, descoperind noi căsuţe şi noi porţi, una mai frumoasă ca alta, am mai descoperit un loc de belvedere, prilej pentru alte poze cu marea, portul şi plaja, priveliştea fiind fascinantă. Am mai intrat şi prin magazinaşele cu de toate făcând şi câteva mici cumpărături, până am reintrat în aglomeraţia din centru, unde preţurile mi s-au părut nejustificat de mari şi prea puţin negociabile la orice produs, speciale pentru turiştii ruşi aflaţi în număr mare şi care nu se tocmeau, plătind, fără să clipească, primul preţ cerut.

Nu am rezistat ispitei de a-mi cumpăra şi mânca din mers o bambalouni înecată în miere, celebra gogoaşă tunisiană, care arată ca o doughnut, specifică oraşului Sidi Bou Saïd, din spusele ghidului sau de a degusta nugaua delicioasă din care nu am mai apucat să şi cumpăr, deoarece năvala unui grup de rusoaice a condus instantaneu la creşterea preţului. M-am mai răcorit cu un ceai de mentă la o locaţie modestă în apropierea locului în care ne aştepta autocarul, atentă să nu întârzii la îmbarcare.

Cam asta a fost plimbarea noastră prin idilicul Sidi Bou Saïd. Mi-ar fi plăcut să fi avut măcar o oră în plus pentru a putea rătăci în voie pe străduţele înguste, admirând şi fotografiind casele albe cu uşi şi obloane albastre şi cu zidurile acoperite de flori şi a respira în voie aerul parfumat de numeroasele bougainvillea, pentru a vizita palatul baronului Rodolphe d'Erlanger, de fapt, o vilă :D, cunoscută sub numele de Ennejma Ezzahra sau „Steaua strălucitoare” şi pentru a bea o cafea sau un ceai la una din faimoasele cafenele, bucurându-ne de atmosfera tradiţională şi de priveliştea fascinantă la Cafe des Delices sau admirând de la etaj forfota de pe strada principală de la Cafe des Nattes, aflată în centrul oraşului, după ce doar am trecut pe lângă ambele. Dar timpul este mereu limitat în cazul excursiilor organizate şi noi am făcut acest compromis pentru a vizita cât mai multe, chiar dacă uneori cam pe fugă.

Recomand vizitarea pitorescului orăşel Sidi Bou Saïd pentru o plimbare plăcută pe străduţele acestuia admirând casele albe cu ferestre albastre. Mie mi-a plăcut :).

---

VIZUALIZĂRI: 3991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI