ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.07.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2019
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Sidi Bou Saïd – frumosul orăşel alb – albastru din Tunisia

TIPĂREȘTE URM de aici

Sidi Bou Saïd este un orăşel de pe coasta Tunisiei cu aproximativ 6000 de locuitori, aflat în apropierea capitalei Tunis, renumit pentru casele sale obligatoriu albe cu porţi, uşi şi ferestre obligatoriu albastre amintind într-un fel de insula Santorini. Câteva ore petrecute în Sidi Bou Saïd sunt suficiente pentru a descoperi acest orăşel fermecător, pentru a rătăci pe străduţele şi aleile sale, nu doar pe strada principală care începe din piaţă şi duce spre centru, pentru a admira uşile caselor, tipic arăbeşti, cu modele diferite, dar una mai frumoasă decât cealaltă, vopsite în albastru şi bătute în cuie negre care formează modele geometrice.

Sidi Bou Saïd este situat pe o stâncă abruptă şi oferă o privelişte minunată asupra Mării Mediterane şi a Golfului Tunis, orăşelul continuându-se în jos până spre plajă şi spre portul de iahturi. De-a lungul străduţelor pietruite, magazinele de suveniruri, galeriile de artă, restaurantele şi cafenelele ispitesc turistul să le treacă pragul. Sidi Bou Saïd a devenit o adevărată atracţie turistică şi este protejat ca atare încă din anul 1915. Farmecul şi atmosfera boemă a orăşelului nu au scăpat neobservate de către artiştii care l-au vizitat, ulterior o parte din aceştia cumpărându-şi aici frumoase case de vacanţă în stil andaluzian.

Oraşul Sidi Bou Saïd este considerat a fi al treilea cel mai vizitat obiectiv turistic din Tunisia, după Cartagina şi amfiteatrul din El Jem, rivalizând cu Muzeul Bardo. Aici vizitatorul nu intră în contact cu istoria antică, dar poate admira pitorescul orăşel alb albastru şi „gusta” o felie de Tunisie autentică.

Cum ajungem?

Sidi Bou Saïd se află la 17 kilometri de Tunis şi se poate ajunge aici cu un fel de tren/metrou uşor, cu taxiul, cu maşină închiriată sau prin intermediul unor excursii organizate de către agenţiile de turism. Din Tunis se organizează şi tururi private care includ şi vizitarea acestui orăşel.

Puteam ajunge la Sidi Bou Saïd şi pe cont propriu, mai ieftin, dar nu cred că merita toată bătaia de cap cu schimbarea mai multor mijloace de transport: taxi de la hotel la autogară, autobuz până în capitală, apoi alt taxi până în orăşel şi la fel la întoarcere.

Puţină istorie

Încă din cele mai vechi timpuri, în zonă au locuit cartaginezi şi romani, în apropierea farului arheologii descoperind un mozaic care indică faptul că acolo a existat cândva o vilă romană.

În secolul al XI-lea arabii au construit aici un fort cu rolul de a proteja zona de coastă aferentă, bastioanele au fost ridicate pe deal şi în jurul fortului a apărut satul Jebel El Manar.

Orăşelul poartă numele lui Abu Saïd Ibn Khalef Ibn Yahia El Beji, un musulman considerat „sfânt” în urma vindecărilor miraculoase, care şi-a petrecut o mare parte din viaţă studiind şi predând la Moscheea Zitouna din Tunis – cea mai veche moschee din Tunis și totodată cea mai veche universitate din lumea islamică. La întoarcerea din pelerinajul la Mecca a revenit în Tunisia şi şi-a găsit pacea şi liniştea într-un mic sat din apropierea Tunisului, numit Jebel El Manar („Muntele Focului” – datorită unei balize aprinse pe faleză cu rol în ghidarea navelor care navigau în Golful Tunis), unde a înfiinţat un sanctuar.

Abu Saïd şi-a petrecut aici ultima parte a vieţii în meditaţie şi rugăciune până la moartea sa în anul 1231. Mormântul său a devenit loc de pelerinaj pentru musulmanii devotaţi şi astel, în timp, un orăşel s-a dezvoltat în jurul mormântului, numit Sidi Bou Saïd în onoarea sfântului.

În secolul al XVIII-lea guvernatorii turci ai Tunisului şi alţi cetăţeni bogaţi din capitală au început să-şi construiască frumoase reşedinţe în Sidi Bou Saïd.

La începutul anilor '20 orăşelul a adoptat regula caselor albe cu uşi şi obloane albastre care i-a adus ulterior celebritatea, printr-un decret prin care se interzicea folosirea altor culori. Sursa de inspiraţie a constituit-o palatul baronului Rodolphe d'Erlanger, un renumit pictor şi muzicolog francez care a locuit în Sidi Bou Saïd între anii 1909-1932 şi totodată un susţinător al acestei iniţiative. Locuinţa sa a fost transformată în muzeu în care este expusă o colecţie impresionantă de instrumente muzicale şi în care sunt organizate concerte de muzică arabă şi clasică.

Experienţa noastră

Am ajuns în idilicul Sidi Bou Saïd cu autocarul prin intermediul unei excursii organizate cu ghid vorbitor de limbă română. Autocarul ne-a lăsat în parcarea spaţioasă de la intrarea în orăşel.

Am lăsat partea de bazar pentru finalul plimbării şi ne-am început urcarea spre vârful dealului până sus la far, pe strada principală, ceva mai lată decât străduţele laterale, în pantă, inundată de flori şi verdeaţă, plină de turişti, printre magazinele de suveniruri, admirând ceramica tunisiană expusă în multe din acestea, printre galeriile de artă, magazinele de dulciuri tradiţionale.

Aveam posibilitatea de a vizita o casă tradiţională tunisiană, contra sumei de 4 dinari tunisieni de persoană, casă aflată pe partea stângă a străzii principale, transformată în muzeu, dar am renunţat din cauza aglomeraţiei şi a senzaţiei de prea „comercial” . De fapt, eu speram să câştig timp pentru a bea o cafea arăbească sau un ceai de mentă cu muguri de pin la una din celebrele cafenele cu o vedere de vis asupra mării, dar urcarea spre promontoriu a fost destul de abruptă şi solicitantă pentru mine, pietrele din pavajul străzii erau destul de alunecoase pentru glezna mea entorsată cu doar o lună înainte şi, în plus, ispitele diverselor magazinaşe înşirate ca mărgelele pe ambele părţi ale străzii au fost mari consumatoare de timp. Altfel ar fi stat lucrurile în cazul în care am fi vizitat orăşelul pe cont propriu, în ritmul nostru, fără limită de timp impusă.

Foarte aproape de vârful dealului mi-a atras atenţia frumoasa La Villa Bleue, o casă tradiţională elegantă, cu o poziţie fantastică, transformată în hotel de cinci stele, oferind o cazare confortabilă în 13 camere cu o vedere superbă asupra golfului, cu restaurant internaţional, cu piscină exterioară, cu centru spa, dar şi cu preţuri pe măsură. Pe acesta chiar mi-ar fi plăcut să o „vizitez” aşa pentru vreo şapte zile =)), chiar dacă preţul de aproximativ 200 euro pe noapte pentru o cameră cu mic dejun inclus nu este tocmai încurajator. Ulterior am aflat că mai există şi alte variante de cazare în micul Sidi Bou Saïd, dar niciuna nu poate rivaliza cu La Villa Bleue.

Ultima parte a străzii principale înainte de a ajunge la vârf are o înclinaţie de cel puţin 30 grade, urcarea acesteia putând crea probleme persoanelor cu mobilitate redusă, cardiacilor, sedentarilor.

Plimbarea noastră a continuat până în cel mai înalt punct al oraşului de unde am putut admira şi fotografia marea, Golful Tunis, portul de iahturi al oraşului şi micuţa plajă. Am fi putut coborî spre port pe un traseu pitoresc printre pini şi eucalipţi, cu o durată de circa 10 minute şi incluzând 365 de trepte. Aşa ne-a spus ghidul, nu le-am numărat eu, deşi aş fi fost tentată şi de o plimbare prin portul frumos cu iahturi albe, însă ar fi trebuit să şi urc înapoi, ceea ce ar fi fost mult prea mult pentru condiţia mea fizică şi oricum nu aveam nici timpul disponibil pentru acest traseu.

La întoarcere a fost mult mai uşor pentru că eram în coborâre şi am mers tot pe strada principală, cu devieri stânga dreapta pe aleile laterale, descoperind noi căsuţe şi noi porţi, una mai frumoasă ca alta, am mai descoperit un loc de belvedere, prilej pentru alte poze cu marea, portul şi plaja, priveliştea fiind fascinantă. Am mai intrat şi prin magazinaşele cu de toate făcând şi câteva mici cumpărături, până am reintrat în aglomeraţia din centru, unde preţurile mi s-au părut nejustificat de mari şi prea puţin negociabile la orice produs, speciale pentru turiştii ruşi aflaţi în număr mare şi care nu se tocmeau, plătind, fără să clipească, primul preţ cerut.

Nu am rezistat ispitei de a-mi cumpăra şi mânca din mers o bambalouni înecată în miere, celebra gogoaşă tunisiană, care arată ca o doughnut, specifică oraşului Sidi Bou Saïd, din spusele ghidului sau de a degusta nugaua delicioasă din care nu am mai apucat să şi cumpăr, deoarece năvala unui grup de rusoaice a condus instantaneu la creşterea preţului. M-am mai răcorit cu un ceai de mentă la o locaţie modestă în apropierea locului în care ne aştepta autocarul, atentă să nu întârzii la îmbarcare.

Cam asta a fost plimbarea noastră prin idilicul Sidi Bou Saïd. Mi-ar fi plăcut să fi avut măcar o oră în plus pentru a putea rătăci în voie pe străduţele înguste, admirând şi fotografiind casele albe cu uşi şi obloane albastre şi cu zidurile acoperite de flori şi a respira în voie aerul parfumat de numeroasele bougainvillea, pentru a vizita palatul baronului Rodolphe d'Erlanger, de fapt, o vilă :D, cunoscută sub numele de Ennejma Ezzahra sau „Steaua strălucitoare” şi pentru a bea o cafea sau un ceai la una din faimoasele cafenele, bucurându-ne de atmosfera tradiţională şi de priveliştea fascinantă la Cafe des Delices sau admirând de la etaj forfota de pe strada principală de la Cafe des Nattes, aflată în centrul oraşului, după ce doar am trecut pe lângă ambele. Dar timpul este mereu limitat în cazul excursiilor organizate şi noi am făcut acest compromis pentru a vizita cât mai multe, chiar dacă uneori cam pe fugă.

Recomand vizitarea pitorescului orăşel Sidi Bou Saïd pentru o plimbare plăcută pe străduţele acestuia admirând casele albe cu ferestre albastre. Mie mi-a plăcut :).

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de nicole33 in 23.07.20 07:48:38
Validat / Publicat: 23.07.20 08:19:06
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TUNISIA

VIZUALIZĂRI: 3991 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Sidi Bou Saïd – frumosul orăşel alb – albastru din Tunisia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 120800 PMA (din 76 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[23.07.20 09:57:51]
»

Mutat în rubrica "Descoperă Sidi Bou Said, TUNIS" (nou-creată pe sait)

webmasterPHONE
[23.07.20 10:12:29]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

-​​

​​Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

​​

krisstinnaPHONE
[23.07.20 13:42:39]
»

@nicole33:  Parcă ești domnul C ​​

​​Și el dorește mereu să stea sa bea un ceai, e cu ochii numai după cafenele, terase, ceainării, nu vrea să coboare trepte pentru că trebuie să le și urce ​​

​​Comozi mai sunteți ​​

​​Frumos acest orășel - Bou, chiar și in lipsa soarelui strălucitor este un obiectiv interesant, bun de vizitat. ​​ Culorile lui îmi amintesc de Grecia și de Cipru

​​Da' o poză cu gogoașa nu ai făcut?  

nicole33AUTOR REVIEW
[23.07.20 23:57:17]
»

@webmaster:  

Mulțumesc mult!

nicole33AUTOR REVIEW
[24.07.20 00:24:34]
»

@krisstinna:  

Parcă ești domnul C​

Deşi suntem mult diferiţi, totuşi avem unele puncte de vedere comune ​​

Și el dorește mereu să stea sa bea un ceai, e cu ochii numai după cafenele, terase, ceainării, ​

Păi şi nu are dreptate?

Ideea este că altfel îţi tihneşte un ceai, o cafea, un suc când stai frumos la masă într-un loc plăcut, mai fumezi o ţigară.

În Sidi Bou Said eu venisem hotărâtă să abordez una din cafenelele celebre, aveam şi coordonatele GPS, dar nu era timp să savurez în voie una alta, nedorind să întârzii la autocar. Asta nu înseamnă că nu am plecat cu întârziere mai departe​​​, altora nepărând să le pese.

nu vrea să coboare trepte pentru că trebuie să le și urce ​

Omul tău gândeşte logic. De ce să-şi supună inima la efortul unui urcuş?

Tot citesc în ultima perioadă multe articole despre drumeţii prin munţii noştri frumoşi şi îi invidiez cumva pe protagonişti, conştientă că nu le voi putea călca pe urme. ​​Mi-ar plăcea şi mie o asemenea drumeţie, dar doar dacă m-aş putea teleporta direct în vârful muntelui, rămânându-mi doar partea de coborâre şi aşa m-aş descurca.

Frumos acest orășel - Bou, chiar și in lipsa soarelui strălucitor este un obiectiv interesant, bun de vizitat. ​​​

Chiar dacă pozele nu sunt luminoase şi nu prea seamănă cu cele văzute de mine pe net înainte de a alege excursia, soarele mai "zgârcit" din acea zi a fost în avantajul nostru, uşurându-ne plimbarea​.

Da' o poză cu gogoașa nu ai făcut?   ​

Eu sigur nu. Gogoaşa era fierbinte​ şi mierea mi se scurgea pe degete. Mi-ar fi fost imposibil să mai scot şi telefonul pentru poze. Mi-a plăcut, chiar dacă nu am sesizat nimic deosebit în gogoşica inelară cu diametrul de 12-15 cm, dar dacă ghidul ne-a zis că este o specialitate tradiţională tunisiană, trebuia să o încerc, nu?

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou!

doinafil
[24.07.20 20:42:59]
»

Chiar că mi-a adus și mie aminte de Santorini acest orășel Tunisian! Albul și albastrul intens se combină foarte bine, iar porțile,   (ușile) balcoanele din fier forjat - superb modelat (P07 și P11), nu fac decât să sporească frumusețea acestui mic orășel!  

Despre ornamentele ușilor pot să spun că-mi plac mai mult decât cele din Santorini, parcă sunt mai elaborat lucrate. Mi-a plăcut foarte mult ușa din P11! , mai ales că „rozeta​” albă circulară, acolo unde spațiul este mai îngust, au „ovalizat-o” , efectul vizual fiind deosebit!

Mă bucur să aflu de la voi - cei mai tineri, care umblați mai mult ca noi - despre locuri frumoase despre care n-am mai auzit!

Felicitări pentru descriere și poze! Am votat cu drag!

P. S. Am încercat să-ți urmez sfatul, cel referitor la emoticoane​​. Le-am tastat, nu le-am mai luat cu copy/paste! Sunt curioasă acum, după ce-o să-ți trimit ecoul, dacă ele vor apărea! Chiar dacă nu vor apărea, tu să știi că am pus la final pupici!

nicole33AUTOR REVIEW
[24.07.20 23:58:55]
»

@doinafil:  

Chiar că mi-a adus și mie aminte de Santorini acest orășel Tunisian! Albul și albastrul intens se combină foarte bine, iar porțile,   (ușile) balcoanele din fier forjat - superb modelat (P07 și P11), nu fac decât să sporească frumusețea acestui mic orășel!

Orăşelul cu toate casele albe şi porţi şi obloane albastre se aseamănă mult cu Santorini pe care l-am tot văzut în multe imagini şi filme disponibile pe internet şi acesta a fost unul din motivele pentru care mi-am dorit să vizitez Sidi Bou Said, era prea accesibil pentru a-l putea rata, în timp ce în Santorini nu cred că voi ajunge prea curând, cel puţin până nu voi accepta ideea de a plăti o căruţă de bani pentru o cazare cu vedere la Caldera.

Mirajul grecesc însă se termină când ajungem la porţile tradiţional arabe şi revenim la realitatea tunisiană.

Porţi frumoase cu modele deosebite mai văzusem şi în Medina din Hammamet, dar aici parcă se întreceau în frumeseţe.

Mă bucur să aflu de la voi - cei mai tineri, care umblați mai mult ca noi - despre locuri frumoase despre care n-am mai auzit!

Ehh... de umblat am mai fi umblat noi şi mai mult, dar cu virusul ăsta nenorocit nu prea mai este vreme de umblat aiurea. Pentru mine şi posibil şi pentru mulţi alţii, anul acesta este un an ratat , cu mulţi bani pierduţi şi vise năruite, cu senzaţia că mi-a furat cineva un an din viaţă şi cu frică să-mi mai fac planuri pentru viitor.

Am încercat să-ți urmez sfatul, cel referitor la emoticoane. Le-am tastat, nu le-am mai luat cu copy/paste!

Eram convinsă că va funcţiona şi uite că am avut dreptate

Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită şi ecou!

doinafil
[25.07.20 12:04:46]
»

... mi-am dorit să vizitez Sidi Bou Said, era prea accesibil pentru a-l

putea rata, în timp ce în Santorini nu cred că voi ajunge prea curând,

cel puţin până nu voi accepta ideea de a plăti o căruţă de bani pentru o cazare cu vedere la Caldera.

Ce-ți dorești tu este, într-adevăr, pentru buzunarele românilor - chiar și pentru cei care câștigă bine - mai greu de realizat! Toată insula este mai scumpă - de la cazare până la mâncare - în raport cu celelalte insule grecești!

Noi am ales să mergem cu cazarea, cu MD inclus și cu masa principală la multele terase în insula Kamari, într-un hotel bun, căruia i-am dat note maxime.

Și-acolo a fost scump, dar nu cum îmi imaginez că ar fi costat în zona „Calderei” , unde este mare aglomerație și forfotă, mai ales la apusul soarelui. Ne-am deplasat la „Oia” cu un autocar care făcea circuitul insulei, și-am întâlnit - întâmplător - o româncă stabilită acolo care, contra sumei de 5 euro îți oferea o bere, o cafea și o băncuță să stai comod, fără înghesuială, la ea acasă, sus, pe o terasă de unde puteai admira cum mingea de foc a soarelui se ascundea, coborând ușor, în apă. N-am să uit acea seară, cât a fost de frumoasă! <:-P

Eu îți doresc să ajungi la Santorini cât mai curând și - mai ales - în zona Calderei!

Până atunci, doar

Zoazore
[29.07.20 00:16:18]
»

@nicole33:  Inițial, văzâd pozele, am crezut că e Grecia! Chiar mă miram c-ai ajuns tu acolo!

Apoi am vzut că e vorba despre Tunisi! Superb orășel! Și avantajul vostru că nu afost soare puternic! Nu numai de căldură, ci și de prea mult alb!

La Ville Bleue e deosebită! ​

Pe acesta chiar mi-ar fi plăcut să o „vizitez” aşa pentru vreo şapte zile , chiar dacă preţul de aproximativ 200 euro pe noapte pentru o cameră cu mic dejun inclus nu este tocmai încurajator.

Iaca un bun motiv să te întorci cândva pe acolo! Măcar 3 zile, nu chiar 7.

Relaxantă plimbare! ​

nicole33AUTOR REVIEW
[29.07.20 06:23:07]
»

@doinafil:  

Ce-ți dorești tu este, într-adevăr, pentru buzunarele românilor - chiar și pentru cei care câștigă bine - mai greu de realizat!   Toată insula este mai scumpă - de la cazare până la mâncare - în raport cu celelalte insule grecești!

Ştiu că Santorini este o insulă deosebită şi sensibil mai scumpă în comparaţie cu altele. Am studiat problema vorbind cu cei care au fost acolo. Cei care au ales cazări în zonele bine cotate de pe insulă au fost extrem de încântaţi, chiar dacă au plătit sume ameţitoare şi nu au avut decât micul dejun inclus, dar, deh, luxul costă, în timp ce alţii, care au ales cazări cu preţuri normale în alte zone, au fost cumva dezamăgiţi, regretând compromisul făcut.

Am văzut şi eu în poze aglomeraţia maximă de turişti dornici să admire celebrul apus, neplăcută oricum, dar şi extrem de periculoasă în contextul actual.

Eu îți doresc să ajungi la Santorini cât mai curând și - mai ales - în zona Calderei!

Mulţumesc mult pentru urări, dar până la Santorini cred că sunt destule ale locuri minunate pe care îmi doresc să le văd înainte. 

Sănătate să fie, că vom găsi şi timp pentru călătorii!

nicole33AUTOR REVIEW
[29.07.20 06:34:31]
»

@Zoazore:  

Inițial, văzâd pozele, am crezut că e Grecia! Chiar mă miram c-ai ajuns tu acolo! ​

Când am văzut poze din Sidi Bou Said, la Grecia m-a dus şi pe mine gândul, hotărând instantaneu că trebuie să ajung acolo . Acolo în Tunisia, desigur

La Ville Bleue e deosebită! ​​

Într-adevăr, este o vilă elegantă şi intimă, clasificată la 5 stele. Mi-a plăcut mult, chiar dacă era mult deosebită de hotelul, tot de 5 stele, din Hammamet ales de mine pentru acea vacanţă. ​ Şi mult mai scumpă raportat la cele oferite.

Relaxantă plimbare! ​​

Relaxantă şi nu prea

Plimbarea a fost plăcută, dar prea pe fugă pentru gustul meu. Nu-mi place să trebuiască să stau cu ochii pe ceas tot timpul.

Mulţumesc mult pentru vizită şi ecou! ​​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Michi
[31.07.20 10:15:47]
»

@nicole33:  L-am vizitat acum câţiva ani la o oprire opţională în Tunisia a vaporului MSC Splendida cu care am făcut o croazieră pe Mediterana. Regula era următoarea: noaptea se naviga şi ziua se oprea în vreun port şi cobora cine voia să viziteze oraşul şi împrejurimile. Noi nu am optat pentru Tunis- ce să văd? alt suk? - şi am ales vizitarea Cartaginei şi a muzeului. În drum am  trecut şi oprit puţin în  Sidi Boud Said care mi-a plăcut prin relaxarea dată de culori dar abia acum, citindu-ţi reviewul am aflat ceva din istoria lui.  

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
diana2015PHONE
[06.08.20 17:28:47]
»

@nicole33:  waw, un Zuperbonus din partea mea dăruit cu tot dragul  

Aștept mereu cu nerăbdare să citesc articolele tale care sunt foarte frumoase și detaliate. ​

Pupici

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33AUTOR REVIEW
[06.08.20 20:38:41]
»

@diana2015:  

Într-adevăr, WoW! Ce surpriză frumoasă mi-ai făcut!

Zuper-Mulţumesc!

Îţi mulţumesc pentru că m-ai citit, pentru aprecieri, vizită şi ecou!

​Şi pentru că ai avut mână tare bună ​​

​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
diana2015, doinafil, Michi, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sidi Bou Said:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10046982765198 sec
    ecranul dvs: 1 x 1