De Paşti, în vizită la “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, la malul Mării Negre

TIPĂREȘTE

Acum două săptămâni, nu aveam de gând să plecăm undeva de Paşti, aşa încât dacă eram întrebată, răspundeam că în niciun caz, vom sta acasă, căci, vorba aceea, unde e mai bine ca acasă?! :)) Numai că am primit o ofertă căreia greu poţi să-i rezişti: cu doar 63,5 euro/persoană puteam petrece sărbătoarea pascală în staţiunea Sf. Constantin şi Elena trei nopţi, cu all-inclusive light, masă festivă de Paşti şi cu multe alte facilităţi cuprinse în pachet. Era tentantă ideea de a nu mai pregăti nimic acasă şi de a găsi totul de-a gata, de aceea stăm un pic şi ne gândim, apoi ne decidem să încercăm, că oricum n-am fost în Bulgaria niciodată de Paşti.

Spre ruşinea mea nici nu prea ştiam exact unde se află staţiunea, fiindcă litoralul bulgăresc n-a prea stat în atenţia noastră, aşa că m-am pus pe căutat informaţii aici pe sait şi nu numai. Graţie singurului articol de pe AFA, cel al colegei @Floria, am aflat lucruri interesante, mi-am făcut o idee asupra localităţii litorale situată la 8 km nord de Varna, apoi am făcut „prospecţii” asupra zonei în sensul ce ar putea oferi turiştilor în afara sezonului estival.

Vineri dimineaţa, de teama unor presupuse cozi în vama Giurgiu am plecat devreme cu destinaţia Sf. Constantin şi Elena, cu traseul clasic ce urma să-l facem prin ţara vecină: Ruse, Razgrad, Shumen, Varna. Totul a decurs foarte lesne, timpii de aşteptare fiind aproape inexistenţi, aşa încât pe la prânz eram deja în staţiune. Ne-am cazat, ne-am făcut comozi, după aceea am plecat în recunoaştere.

Am găsit o localitate mică, aproape ca un satelit al Varnei, mai verde decât multe alte staţiuni litorale mulţumită pădurii de foioase ce coboară dinspre terasele de calcar până la mare, deşi primăvara, abia intrată în drepturi, încă nu readusese la viaţă toată vegetaţia. Ea se întinde de-a lungul mai multor golfuleţe despărţie de promontorii de piatră pe o distanţă de cam trei kilometri, la nord de reşedinţa de vară a ţarilor bulgari, Euxinograd, iar până la următoarea staţiune, Zlatni Piasatsi (Nisipurile de Aur), fiind cam 7-8 kilometri. Staţiunea, la prima privire, e un amalgam de nou şi vechi, de clădiri mari şi de construcţii mai mici, de hoteluri enorme, luxoase, de multe stele, dar şi de altele mai modeste, o staţiune în care se construieşte în ritm accelerat, a doua zi de Paşti, spre exemplu, pe o ploaie măruntă, muncitorii erau sus pe schele, la datorie. Plajele sale de nisip auriu, îmbracă fiecare golf, de cele mai multe ori intrarea în mare făcându-se tot pe nisip, însă am văzut şi locuri în care pietrele se pot zări pe fund. Am văzut şi câteva pontoane ce pătrundeau zeci de metri în mare, dar ce folos căci erau rupte de mal, lăsate în ruină, neputându-se plimba nimeni pe ele.

Te-ai putea crede lejer într-un imens parc natural, nimeni nu ar greşi dacă ar avea o asemenea părere fiindcă de peste tot îşi fac apariţia în raza vizuală chiparoşi, smochini, tei, pini maritimi, molizi, multe flori care se pregăteau să se deschidă. Am citit pe câteva pancarte că la aniversarea a o sută de ani de existenţă, în anul 2008, prin intermediul „fondurilor verzi” au fost realizate ample lucrări de amenajare a spaţiilor verzi, inclusiv a apei curgătoare ce traversează staţiunea, şi a porţiunii de intrare în staţiune, astfel că tot arealul a devenit zonă protejată.

Aspectul său general, judecând din punct de vedere urbanistic, este un pic contrastant: are zone amenajate cărora li s-a acordat atenţie şi locuri neîngrijite, unele până la a fi lăsate în paragină chiar pe malul mării, ceea ce dă o notă absolut necorespunzătoare. Însă e bine organizată, din loc în loc se găseşte harta staţiunii montată înăuntrul unor panouri, mari cu geam aşa că nu te poţi rătăci nicidecum, precum se întâlnesc şi altele cu tot felul de informaţii utile sau indicatoare către toate punctele de interes: mănăstire, hoteluri, bazar, plajă, etc. În anul 2015, toată staţiunea a fost înzestrată cu statui realizate de diverşi autori bulgari într-un program de înfrumuseţare organizat de autorităţi, astfel că se pot identifica sculpturi plasate în spaţiile verzi, fiecare având separat un mic panou informativ cu ce reprezintă şi a cărui operă este. Deşi abia o treime dintre hoteluri erau deschise, câteva prăvălii şi tonete din bazar îşi ofereau cu generozitate mărfurile, staţiunea fiind ceva mai animată, departe de a fi furnicarul ce lesne poate fi de ghicit în plin sezon. Puteai să cumperi un suvenir, un suc, o bere, ceva de îmbrăcat, de încălţat, etc. Erau şi câteva restaurante deschise care chiar aveau clienţi spre bucuria noastră, noi fiind unii dintre cei cărora le place să încerce mâncarea din localuri.

Revenind la Sf. Constantin şi Elena, staţiunea, după părerea mea, reprezintă împletirea a trei elemente esenţiale care o caracterizează şi o definesc. Primul ar fi bogăţia celor şapte izvoare minerale ce-şi trag apele de la o de adâncime de 1800-2000 m cu temperatură de 30 ° până la 60 ° C, bogate în calciu, magneziu, sulf, uşor de recunoscut după miros. Apele minerale ce s-au dovedit a fi tămăduitoare, în combinaţia perfectă cu plajele de nisip, aerul curat de munte şi marea au determinat ca la începutul anilor 1900, mica aşezare să fie recunoscută cu potenţial curativ. Se pare că este cea mai veche staţiune de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, fondată la începutul secolului trecut, după cum am văzut pe un panou, data naşterii staţiunii fiind anul 1908, când a devenit un timid centru de balneologie, prin deschiderea primului sanatoriu pentru copii. În timp, s-a descoperit că în staţiune se tratează cu succes bolile cardiovasculare, ale aparatului locomotor, ale sistemului nervos, diabetul, obezitatea. De asemenea, staţiunea este cunoscută ca fiind un loc foarte propice pentru recuperare după infarct miocardic, după cum, pe parcursul lunilor de vară, aici se creează un climat oportun pentru ameliorarea unor boli ale sistemului respirator, afecţiuni cronice ale pielii precum psoriazis, ajutând şi la reducerea stresului şi oboselii.

Din loc în loc se pot observa ţevi din care apa caldă a izvoarelor curge direct în mare, staţiunea fiind renumită în trecut prin piscinele sale amenajate în aer liber, acum am găsit doar una nefuncţională ce nu arăta deloc îmbietor. În schimb, marile hoteluri dispun de astfel de piscine în cadrul tratamentelor şi pachetelor SPA pe care le oferă clienţilor. Lângă restaurantul Sirius (un reper de seamă al staţiunii ce are formă de vapor), am văzut o mică piscină în aer liber, din care răzbăteau ţipetele de joacă ale unor copii ce se bălăceau în apa caldă. Aruncându-mi privirea ceva mai încolo, mi-au atras atenţia câţiva turişti mai în vârstă ce se schimbau de haine într-o cabină ocazională, după care, în slipi, se îndreptau către două piscine improvizate la malul mării, unde se lăfăiau în apă aburindă, în timp ce afară erau doar 16 °C. În aer se simţea puternic izul de sulf. Se spune că marea este uşor mai caldă în Sf. Constantin şi Elena, mulţumită temperaturii ridicate a apelor izvoarelor ce se varsă în ea.

Simbolul de netăgăduit al staţiunii îl reprezintă mănăstirea cu hramul Sfinţilor Constantin şi Elena de la care-i provine numele, deşi în anii comunismului a fost botezată „Druzbha”, în limba bulgară însemnând prietenie. Abia din 1992 şi-a reluat numele purtat anterior. De fapt, mănăstirea, veche de câteva secole, a constituit nucleul în jurul căruia a luat naştere localitatea. Potrivit informaţiilor de pe panoul din faţa sa, mănăstirea de astăzi a fost reconstruită în anul 1832, însă pe locul ei fusese una mai mică ce data din secolul al XVI-lea, ale cărei temelii le puseseră câţiva călugări ce găsiseră o icoană făcătoare de minuni a Sfinţilor Constantin şi Elena ce supravieţuise miraculos unui naufragiu. Este singura mănăstire din lume sub al cărui sfânt tron din altar se află un izvor cu apă vindecătoare, făcătoare de minuni din care fiecare pelerin poate lua pentru a-şi tămădui propria boală. Nu este o coincidenţă faptul că în ultimii ani s-au însănătoşit, ca prin miracol, mai multe persoane.

Tot în mănănstire, se pare că se află câteva fragmente de moaşte ale Sfântului Valentin, ocrotitorul familiei şi al îndrăgostiţilor. Aşezământul religios a fost locul în care oamenii din Varna s-au retras şi au găsit alinare în perioade de restrişte, după cum, în perioada dinainte de eliberarea de sub turci, mulţi dintre aceştia, cei mai înstăriţi dintre orăşeni, aveau locuri rezervate special înăuntru.

Mănăstirea se situează în inima staţiunii, fiind înconjurată de micul parc propriu cu alei ce duc către ea, dincolo de care se pot vedea marile hoteluri cu siluete mult prea înalte. Ca multe lăcaşe de cult din ţara vecină, mănăstirea se află pe jumătate îngropată, ştiut fiind faptul că, pe vremea când Bulgaria era sub dominaţia otomanilor, nicio clădire n-o putea depăşi în înălţime pe vreuna turcească sau pe vreo moschee. Este micuţă, iar aspectul său mai vechi, dar extrem de îngrijit, creează un tablou bine încadrat în ansamblul staţiunii.

Fireşte că am vrut s-o vedem de la prima noastră incursiune prin staţiune, dat fiind că ştiam că acolo vom merge să luăm lumină la slujba de Înviere. Am găsit-o imediat, am intrat şi cum eram în Vinerea Mare, am nimerit la ritualul “trecerii pe sub masă” de care nu mai avuseserăm parte din copilărie. Pentru că nu era deloc aglomerat, imediat am vrut să participăm şi noi, gestul trecerii pe sub masă semnificând coborârea şi ridicarea din groapa morţii care se face în chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul neînsufleţit al lui Iisus.

La Înviere, n-am reuşit să ne apropiem de mănăstire decât mult mai târziu de miezul nopţii, din cauza prezenţei foarte numeroase a turiştilor, însă totul a decurs foarte civilizat, fără îmbulzeală.

Al treilea element ce întăreşte trăsătura de staţiune verde este Grădina Botanică (Ecological Park) din Sf. Constantin şi Elena, situată pe partea cealaltă a şoselei ce leagă Varna de Nisipurile de Aur. Ea este administrată şi se află sub conducerea Universităţii din Sofia. Accesul se face pe bază de bilet al cărui preţ este de 4 leva/persoană. Este un imens parc natural, ce ocupă mai multe hectare, întinzându-se pe colinele calcaroase de cam 25 metri înălţime ce coboară lin către mare. Foarte bine îngrijită şi amenajată, cu hărţi şi indicatoare din loc în loc, cu etichete pentru toate plantele şi copacii existenţi, covorul de iarbă tunsă scurt, de-un verde crud, luminos, am avut impresia că am nimerit în paradis după ce lalelele înflorite, de toate culorile şi de toate speciile ne-au încântat retinele. Nici nu ştiam încotro să mă uit mai repede, ce să admir mai întâi, ce să fotografiez cu prioritate. Parcă eram vrăjită de frumuseţea florilor multicolore, aşezate bine pe „răzoare”, mă îmbătam cu farmecul ce mă cucerise, nu numai eu, ci şi ceilalţi vizitatori, căci erau mulţi cei care ieşiseră cu familiile la aer curat, în natură. Are poteci bine marcate şi delimitate, una dintre ele ducând la o capelă micuţă (Sf. Kliment Ohridski) şi curată ridicată într-un vârf de colină de unde se vede frumos marea. Există locuri amenajate special pentru barbeque, o cascadă pe apa curgătoare ce străbate arealul, un mormânt roman aflat în restaurare, vechi rămăşiţe ale unei vile romane, un lac, grădini de trandafiri ce vor prelua polul atracţiei vizitatorilor după ce vor înflori.

Dacă m-a relaxat ceva realmente în această vacanţă, afirm că timpul petrecut la soare şi la plimbare prin această oază de verdeaţă, a fost o adevărată încărcare de baterii.

Posibilităţile de cazare în staţiune sunt nenumărate şi diverse ca şi confort oferit, pornind de la cele mai luxoase, exclusiviste chiar, până la unele ceva mai modeste. Printre cele mai importante hoteluri, fără să-mi fi propus un top al acestora, aş aminti: Grand Hotel Varna, mastodontul cu „sateliţi” precum: Lebed, Dolphin, Dolphin Marina, Rubin, în capătul opus Azalia Balneo&Spa, şi altele ca Panorama, Estreya Palace, Estreya Residence, Sirius Beach&Spa, Kristel, Romance Splendid&Spa, Gloria, Aqua Azur, Koral.

Aş mai menţiona faptul că staţiunea dispune de două mici porturi de agrement cu o capacitate de 40 de iachturi şi mici ambarcaţiuni şi de un mic far. De asemenea, un alt plus ar fi poziţia sa excelentă lângă Varna, favorabilă pentru plimbări în nordul litoralului bulgăresc, ce îi conferă avantajul de a fi, aş spune, la îndemână.

E mai ieftină, mai predispusă pentru turiştii de vârste mai înintate datorită, în bună parte, izvoarelor termale ale căror ape le sunt recomandate din punct de vedere medical, băi pentru afecţiuni care la tinereţe nu se prea resimt. Familiile cu copii sunt alt segment care ar putea căuta staţiunea, graţie preţurilor mai mici faţă de alte staţiuni faimoase ale Bulgariei Tinerii, însă, nu şi-ar prea găsi locul prin discoteci şi cluburi din ce am văzut, dar la cât şi în ce ritm se construieşte şi se înnoieşte staţiunea, e foarte probabil să se schimbe lucrurile, înclinând balanţa şi în favoarea acestei categorii de vârstă.

Este accesibilă, destul de naturală, chiar dacă aspectul vetust mai răbufneşte pe ici, pe colo, ceea ce o face populară şi îndrăgită de turişti.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 5042 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI