ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.11.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 5 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    Scilla - frumos și pitoresc

    TIPĂREȘTE

    În mini-vacanța noastră din Calabria (26-30.09) am văzut câteva locuri foarte frumoase, iar despre ele voi scrie aici. Cazarea a fost stabilită în Tropea, zborul a fost cu Wizz (deocamdată este singura companie low-cost care operează pe această destinație), iar la aterizarea pe aeroportul din Lamezia Terme am închiriat o mașină. Rezervarea mașinii s-a făcut din România, pentru autoturism tip Renault Clio sau similar. Am primit un Nissan Micra cu 15.000 km la bord, iar prețul închirierii pentru 4 zile a fost de 81 euro (și acesta împărțit la 2 – am fost 2 familii…. tradiționale).

    Pentru cei 402 km parcurși am luat combustibil (motorină) de 32 euro (și aici se împarte la 2) – per total a rezultat un preț foarte atractiv. Ca să vă faceți o idee – dacă vă cazați în Tropea, transferul de la aeroport până aici (autobuz + tren) costă 11,4 euro/sens pentru 2 persoane, deci 22,8 euro dus-întors (prețuri din septembrie 2018). Ca să și vedeți câte ceva, aveți nevoie de mașină – transportul local nu vă ajută prea mult. Rămâne să calculați voi dacă se justifică sau nu închirierea unei mașini.

    Prima excursie a fost către, botul cizmei, și anume orășelul Scilla, foarte des menționat în ghidurile turistice pentru Calabria. Din Tropea drumul a durat circa 80 minute, distanța este de circa 90 km, iar ultimii 50 km sunt pe autostradă (care este administrată de stat și nu se plătește). Acești aproximativ 50 km de autostradă sunt impresionanți prin multitudinea de tunele și viaducte construite pentru traversarea reliefului muntos.

    În Scilla am parcat în apropierea castelului Ruffo, pe locurile marcate cu linie albă care sunt gratuite. Castelul este amplasat pe o stâncă imensă care este înconjurată de mare din 3 laturi. De aici de sus avem o priveliște minunată asupra plajei din Scilla, către munții și stâncile din jurul localității, dar se vede și Sicilia. Prima oprire a fost pe plajă, una destul de lată, cu nisip și pietricele, dar la acea oră cu ceva vânt și valuri destul de mari, care nu ne-au permis o baie în mare, deși apa era caldă, iar afară era soare. Ne-am întins pe nisipul/pietricelele încălzite de soare și, am ascultat, marea, am urmărit spectacolul oferit de valurile măricele, am văzut mai multe vapoare care plecau sau veneau din portul Messina și ne-am destins.

    La sfârșit de septembrie mai erau 2-3 terase deschise pe plajă, iar în dreptul lor se puteau închiria sezlonguri cu umbrele. Sunt porțiuni de plajă unde poți sta la liber pe nisip, prosop, cearceaf sau ce are fiecare în dotare. Faleza (Lungomare) are mai multe restaurante și cafenele unde puteți lua masa sau vă opriți doar să beți o cafea. În această perioadă (sfârșit de septembrie) nu se mai plătea parcarea pe Lungomare, deci puteți parca și aici, cu mențiunea că veți avea de urcat destule scări pentru a ajunge în oraș.

    După vreo 30 minute de stat la plajă (mai îmbrăcați) am luat-o prin tunelul (rutier și pietonal) din dreapta plajei, la baza stâncii pe care se află castelul, pentru a admira spectacolul oferit de valurile care se loveau de stâncile aflate aici. La ieșirea din tunel veți vedea portul turistic din Scilla. Se pot închiria bărci, sau puteți să participați la una excursiile/plimbările organizate. De pe digul care apără portul de furia valurilor aveți o vedere minunată spre Scilla. Apoi am urcat pe scări spre orașul aflat sus pe stâncă. După câteva zeci de trepte, am găsit un fel de balcon care ne-a oferit ocazia de a face câteva fotografii. Pe această parte a orașului, primul rând de case este situat chiar lângă mare. Cum era puțin vânt și valurile erau mai agresive astfel încât se spărgeau chiar de zidurile caselor – frumos de fotografiat, probabil nu prea plăcut să stai aici.

    Ce o să găsim în Scilla - alei și străduțe înguste și foarte înguste, unde dacă întinzi mâinile în lateral, poți atinge simultan ambele case, magazine mici, dar dichisite și fermecătoare, case vechi și foarte vechi – ce să mai zic, o adevărată încântare să te plimbi pe aici. Bineînțeles că nu lipsesc rufele întinse la uscat prin balcoanele caselor.

    Fiind situat pe coastă, veți avea de urcat (sau coborât după caz) mai multe scări pentru a ajunge sus în oraș sau jos pe malul mării - de aceea se recomandă încălțări comode. Foarte relaxantă poate fi și o plimbare pe faleză sau chiar pe malul mării.

    Către ora 14 am căutat un local pentru a servi masa de prânz – ce putea fi mai potrivit decât localul, La Pescatora, specializat în preparate pe bază de pește. Restaurantul este poziționat chiar pe Lungomare, astfel că de pe terasa restaurantului puteți vedea marea. La ora sosirii noastre era foarte aglomerat (semn bun, nu-i așa?) astfel că am fost nevoiți să așteptăm ceva timp până ne-a fost luată comanda.

    A venit meniul și am ales destul de repede din felurile pe bază de pește – câteva prețuri, de exemplu mixgrill de pește (13 euro), zuppa del pescatore (8 euro), file de pește spadă (12 euro) etc. - voi atașa și 2 poze cu aceste feluri. Preparatele au fost excelente, cu adevărat gust de pește prins din aceeași zi - de fapt cam toate restaurantele de pe coasta Calabriei oferă pește, fructe de mare etc. Trebuie spus că unele feluri/specialități pe bază de pește din meniu se terminaseră până la ora comenzii noastre. Nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul și desi eram ultimii în local (era ora 15.45) și era puțin trecut de ora închiderii, care este 15.30, nu ne-a făcut nimeni observație. Atenție și la ora la care doriți să mâncați de prânz - pe la ora 15-15.30, localurile se închid și se mai deschid la ora 19-20.

    După o masa delicioasă a urmat o plimbare agreabilă pe faleză (pentru siestă) alte fotografii, apoi am plecat către Capo Vaticano, o locație de unde se pot vedea apusuri deosebite. Drumul dintre Scilla și Capo Vaticano, durează circa o oră și jumătate, desi sunt de parcurs cam 78 km, dar pe drumuri de coastă, munte unde nu prea ai cum să mergi cu viteză. Drumurile sunt spectaculoase, iar timpul va trece repede. Ajunși la parcare, am lăsat mașina și am plecat pe jos spre, balconul, de unde se poate vedea un apus, în toată splendoarea lui. Cum soarele era încă destul de sus, am mai făcut o mica plimbare prin zonă. Există o potecă, pavată, cu nisip și praf, care duce jos la mare – locul pentru priveliște este situat sus pe stâncă, iar marea este undeva la vreo 150-200 m mai jos (sau 1 km de mers pe acea potecă).

    Există și câteva plaje, la una din ele se poate ajunge în apropiere cu mașina. Nu am avut mult timp de plimbare, pentru că soarele își vedea de treaba lui și cobora vertiginos spre mare, așa că am plecat spre, balcon, să ocupăm locuri în față, adică în primul rând. Dacă la ora la care am ajuns noi erau vreo 10-15 persoane, pe măsură ce soarele se apropia de mare, numărul persoanelor amatoare de apus, creștea de la minut la minut. Apusul este fără cuvinte, mai ales că a fost, condimentat, cu ceva nori care schimbau monotonia. În fundal se văd și insulele Eolie, cu Stromboli în rol principal. Prin pozele atașate sper să vă faceți o idee despre cum se vede apusul de la Capo Vaticano.

    Când soarele a dispărut în mare, am plecat și noi spre Tropea (drum de vreo 20-25 minute) și astfel am încheiat prima zi din mini-vacanța noastră.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de BOGDAN DSN in 29.11.18 19:27:10
    Validat / Publicat: 29.11.18 22:06:32
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 1310 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P09 Valurile ajung până la etajul 1
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46200 PMA (din 34 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    mishu
    [29.11.18 22:09:50]
    »

    @BOGDAN DSN: Start vot! o destinatie minunata, niste poze superbe, felicitari, votat cu mare drag.

    crismis
    [29.11.18 22:53:08]
    »

    @BOGDAN DSN: Of, of... măi, mai! Minunat! Pozele sunt de excepție, felicitări!

    ungureanica
    [30.11.18 12:09:36]
    »

    Superbe poze. Ce peisaj cu valurile alea care ajung la case. Salutări!

    BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
    [30.11.18 20:11:34]
    »

    @mishu: Mulțumesc mult! Chiar că este o destinație minunată și destul de puțin cunoscută.

    BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
    [30.11.18 20:14:34]
    »

    @crismis: Mulțumesc! Pozele ies frumoase pentru că așa sunt peisajele prin Calabria - sunt locuri minunate, care m-au determinat să îmi doresc revenirea pe aceste meleaguri.

    O voi face pentru că în 4 zile nu poți vedea prea multe.

    Probabil că un sejur de 7 zile este mult mai indicat, mai ales dacă vreo 2-3 zile le stai la plajă.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
    [30.11.18 20:18:13]
    »

    @ungureanica: Multe salutări și vouă!

    Toate acele case de lângă mare nu au ferestre la parter - acest prim nivel este mai înalt și construit integral din piatră, pentru a rezista furiei valurilor. Când sunt furtuni, deci și valuri mai mari, cred că zgomotul creat de valurile care lovesc acele ziduri este cam... neplăcut.

    Cei care locuiesc acolo sunt sigur că s-au obișnuit cu acele zgomote.

    Așa doar pentru poze arată frumos.

    webmasterX
    [10.12.18 07:57:48]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica «Descoperă Scilla» (nou-creată, între timp, pe sait)

    [Rubrica inițială: Descoperă Calabria]

    webmaster
    [10.12.18 08:06:08]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, mishu, ungureanica
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Scilla:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060253143310547 sec
    ecranul dvs: 1 x 1