O saptamana perfecta

TIPĂREȘTE

Sardinia se afla la o distanţă de doar cca. 2 ore de zbor cu avionul şi din punct de vedere al civilizaţiei este comparabilă cu restul Europei, aşa că nu trebuie să-mi fac gânduri la împachetat. Dacă uit ceva voi putea cumpăra la faţa locului. Şi aşa şi a fost. Zborul cu avionul a durat mai puţin de 2 ore şi aterizarea pe aeroportul Alghero a fost perfectă. La câţiva paşi de aeroport am primit maşina pe care am închiriat-o deja în avans şi am pornit la drum.

Străzile sunt foarte bune şi semnele de circulaţie bine plasate. Un apus de soare fermecător ne întâmpina. Primul nostru popas este o descoperire arheologica la cca. 1 oră distanţă de aeroport “Nuraghe Santu Antine”. La intrare în zona arheologica descoperim aproape cu dezamăgire că arealul este destul de mic şi clădirea principală aproape demolată. Stăm pentru câteva momente pe gânduri dacă se merită să plătim intrarea de € 3,00 pe persoană pentru a vedea totul din apropiere. De data asta însă am investit banii şi am intrat (ni s-a mai întâmplat ca ajunşi la intrarea în vreun muzeu să ne răzgândim din cauză că preţul pe bilet ni s-a părut pipărat şi pe urmă am regretat foarte mult!!! ).

Clădirea care a mai rămas din fosta fortăreaţă este construită din pietre puse una peste alta fără mortar şi include 2 etaje şi câteva cămăruţe. În mijlocul clădirii se afla o fântână. Urcând cele două etaje avem o panoramă fantastică peste dealurile din jur. Soarele se ascunde pentru câteva momente printre nori. În jurul clădirii zboară şoimi. Atmosfera este pentru un moment feerica – definitiv s-a meritat sa plătim intrarea.

Suntem pe drum spre partea de est a insulei spre Dorgali şi Cala Gonone unde am rezervat primul nostru hotel. Pe drum ne oprim la o mănăstire veche cu o biserică deosebită. Aici nu plătim intrarea pentru că vrem doar să aruncăm o privire în biserică şi nu mai avem timp de vizitat mănăstirea. În biserică este slujba de seară şi corul de menestrii cânta un cântec forte trist şi apăsător. Mă simt ca turist nedorit în acest anturaj aşa că părăsesc clădirea foarte repede şi plecăm mai departe. Încercăm să ne grăbim puţin, seara se lasă deja şi ştim că în apropiere de cala Gonone sunt munţi şi străzi cu serpentine. Neştiind ce ne aşteaptă, refuzăm să mai facem şi alte popasuri să ajungem cât de cât înainte de miezul nopţii la hotel.

Hotelul l-am găsit imediat, este plasat pe strada principală şi luminat din depărtare. Serpentinele nu au fost chiar aşa de periculoase cum am crezut, norocul nostru însă că străzile sunt aproape goale. Doamna de la recepţie vorbeşte doar italiana – norocul meu ca înţeleg cât de cât. Ne urăm “bona notte” şi urcăm cu liftul la etajul 4. Camera de hotel este OK şi baia e foarte mare şi foarte curată. Un balconaş mic şi o privire magnifică peste localitatea Cala Gonone şi peste mare. Stelele şi o lună aproape perfectă ne urează noapte bună. A doua zi descoperim abia cât de frumoasă este panorama de la fereastra noastră şi cât de departe suntem de plajă. Plaja? se pare că aici este ştrandul foarte stâncos şi pietros. Coborâm la micul dejun şi aceeaşi recepţionistă insistă să mi-o prezinte pe chelneriţă personal. O cheamă Carmen şi vine tot din România – îmi este imediat simpatică şi intrăm în discuţii. Îi spun ce noroc - daca tot vorbeşti şi italiană şi româneşte cere pentru mine încă 2 perine la recepţie pentru următoarea noapte. Mă priveşte puţin uimită…cum se spune perină pe italiană? Nu ştie nici ea. Încercăm să-i explicăm recepţionistei cu mâini şi picioare. Cuscino ne întreabă ea? Eu ştiu că cocina înseamnă pe spaniolă bucătărie – asta am reţinut foarte uşor gândindu-mă la cocina noastră de porci…să fie acest cuvânt venit din asociaţia că în bucătăria spaniolilor arată ca la cocină…? ; -).

Mă grăbesc să împachetez geanta de plajă, este o zi perfectă fără nici un nor. Dar plaja de lângă port este pietroasă şi mică. Nu-mi face plăcere să mă întind pe pietre, aşa că hotărâm să ne interesăm la oficiul de turism unde sunt ştrandurile frumoase pe care le-am văzut pe atâtea poze. Aceste ştranduri se pot vizita doar cu barca de pe mare. Luăm bilete din port – combinaţie cu grota care trebuie şi ea neapărat văzută € 28, 00 pentru drum dus-întors inclusiv intrarea cu ghid în grotă. Plecăm la ora 11 din port şi suntem în cca. ½ oră la intrarea în grotă. Apa are o culoare de nedescris, turcoaz, verde, albastră şi este atât de curată că poţi vedea aproape până în adâncul ei. Grota este un fel de peşteră de cam 9 km, poate fi vizitată doar pe un kilometru dar nouă ne ajunge să ne putem face o impresie. Sala oglinzilor este fermecătoare. Bolta peşterii se oglindeşte în apă şi pare dublu de mare. Nu avem voie să facem poze, dar eu nu aş fi româncă dacă aş respecta interdicţiile. Aşa că aşteptăm până se depărtează ghidul şi grupul şi tac, tac, 2-3 poze. Ieşind afară din grotă ne aşteaptă din nou vaporaşul care ne duce spre Cala Luna – cea mai frumoasă dintre plaje. Aici suntem lăsaţi pentru 3 ore să ne prăjim la soare. Primul drum înapoi este la ora 4 după-masă şi acum nu este nici măcar 1 la amiază. Mai mult de 3 ore mi se pare enorm şi mi-e puţin teamă. Suntem lăsaţi pe această plajă fără posibilitatea de a pleca, dacă se întâmplă ceva între timp. Dar cele 3 ore trec ca în vis, ne bălăcim în apa cristalină şi ne lăsăm mângâiaţi de soare. La ora 4 parcă ne pare rău că trebuie să părăsim acest loc de vis.

În drum spre Olbia unde am rezervat al doilea hotel ne oprim la diverse ştranduri. Plajele devin din ce în ce mai întinse şi nisipul din ce în ce mai fin. Citesc în cartea pe care o am la mine că una dintre cele mai frumoase plaje se află lângă San Teodoro şi se numeşte La cinta. E ora 12 la amiază şi temperatura aerului este aproape de 30 de grade. Acum o răcorire în apele marii…coborâm de pe autostradă şi ne oprim mai întâi la un magazin să cumpărăm ceva de mâncare. Salam, brânză, pâine, nişte cireşe în formă de inimioară dulci şi aromate…Îmi place localitatea San Teodoro, vile şi căsuţe, pomi înfloriţi, străduţe înguste. Plaja la doi paşi. Şi ce frumoasă este. Ne dăm cu spray împotriva radiaţiilor solare pentru că este chiar soarele la amiază şi astăzi arde destul de tare. Îmi îmbrac bikiniul în maşină şi sar în apă…o plăcere.

Hotelul Melia l-am găsit foarte greu, am întrebat de 3 ori până l-am găsit pentru că nu are adresă. Este ascuns într-un parc pe o arie foarte mare. La recepţie vine cineva să ne ia cu titicarul, nu e problemă noi mergem pe jos, el insistă şi după aceea am înţeles de ce. Camera noastră este sus pe deal ascunsă printre pomi şi boscheţi cu flori şi fluturi. O grămadă de fluturi de toate culorile. Piscina e mare şi apa caldă. E bine aşa pentru că marea este din nou doar cu maşina de ajuns. Şi astăzi suntem obosiţi şi nu mai vrem să ne urcăm în maşină. Rămânem în hotel şi ne plimbăm ore întregi prin parcul imens al hotelului. Seara mâncăm o pizza la un restaurant în apropiere şi ascultăm muzică clasică. Ne simţim perfect.

Costa Esmeralda este aşa cum mi-am imaginat-o doar Porto cervo este mult mai drăguţ şi nici vorbă de fiţoşi cum credeam. În port sunt yachturi de toate mărimile şi culorile. Perindăm pe străzile orăşelului. Totul este rotund şi îmi aminteşte de picturile lui Dali. Dacă aş avea banii necesari mi-aş cumpăra şi eu o căsuţă pe aici. Hotelul de 5 stele din centrul oraşului este la fel de micuţ şi integrat printre stâncile rotunde. O mică plajă cu nisip alb. Suntem opriţi de 2 tineri care ne întreabă de unde venim. Dacă nu vrem să donăm nişte bani pentru organizaţia lor. Nu, noi nu suntem bogaţi doar ne-am rătăcit printre străzile acestea întortocheate. Urmează alte plaje de vis în Golful Aranci, Porto Rotondo şi Marinella.

După atâta relaxare suntem din nou pe drum. Vizităm 2 locuri cu morminte imense de pe vremea nuarghilor. Interesant. Un orăşel vechi. Astăzi este cultura pe planul zilei. Seara ajungem la Castelsardo. Plasat pe o stâncă un oraş antic cu un castel în vârf. Greu de urcat, dar de sus ni se prezintă o panoramă fantastică.

Pentru a ajunge la Cala Pelosa – cea mai fotografiată plajă din Sardinia trebuie să facem o deviere de cel puţin o oră. Dar eu vreau neapărat să o văd. Ne apropiem şi deja pe strada îngustă se strâng maşinile. Unde vor să meargă toţi aceşti turişti, şi de unde vin dintr-o dată? Un poliţist ne indică în ce regiune mai sunt locuri de parcare goale. Încă nu se vede plaja dar se simte mirosul răcoritor al mării. Aici se plăteşte pentru a parca maşina, € 1, 50 pe oră. Cât vrem să rămânem, trebuie să ne hotărâm dinainte, 2 ore, cred că ajunge. Parcăm, în drum spre plajă tot mai mulţi oameni şi după o ridicătură vedem şi marea. Este de nedescris. Cred că poţi intra cel puţin jumate de km şi apa nu-ţi ajunge decât până la brâu. O grămadă de oameni stau în apă la taclale. Copiii fac exerciţii de gimnastică şi pe plajă nu este loc să arunci un ac cu gămălie. Cred că nu vom rămâne 2 ore pe aici. Intrăm în apă şi înotăm puţin. E frumos dar sunt prea mulţi oameni. Plecăm după circa o oră.

Alghero este ultima noastră destinaţie. De aici vom zbura din nou spre casă. Sunt surprinsă de faleza lungă care duce de la hotelul nostru pe malul mării până în oraşul vechi. E seară, oraşul vechi este iluminat cu lămpi galbene, biserici, clădiri, pieţe. Restaurante – only for two – foarte romantic. Îngheţată cremoasă şi gustoasă.

Săptămâna asta a trecut mult prea repede. A doua zi ne mai bălăcim încă o dată înainte de a porni spre aeroport. Aeroportul este doar la 5 minute depărtare de oraş. Predăm maşina şi bagajele. Păcat. În mai puţin de două ore suntem din nou acasa. Cineva din avion îmi dă speranţe. Ei au zburat doar pentru 2 zile la Alghero. Un weekend. O idee bună. De fapt nu este atât de departe şi aş putea zbura oricând dacă mi-e dor de mare. Are dreptate…

---

VIZUALIZĂRI: 8736 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI