Pași noi pe drumuri străvechi: Inelul de aur al Rusiei

TIPĂREȘTE

Prima mea călătorie din anul acesta s-a întâmplat să fie pe aceleași meleaguri pe care le-am descoperit la prima mea ieșire din țară, acum exact 40 ani. Rusia a fost și a rămas pentru mine o nestemată a preumblărilor mele prin lume, nu pentru că mi-ar fi oferit o băgăție nemaivăzută de delicii turistice, istorice și culturale, ci pentru că acolo m-am simțit mai mult ca oriunde, ca acasă. Stilul de viață al rusului comun și aspirațiile sale spirituale mi s-au părut a fi aidoma celor pe care și noi, românii simpli, smeriți și neîmbuibați le etalăm fără emfază ori de câte ori e momentul de a ne defini pe noi înșine și a ne partriculariza ca neam.

Călătoria despre care vreau a vă vorbi a fost (cum altfel în ce mă privește?!) un pelerinaj prin locuri pline de sfințenie, nu prea umblate de turistul zilelor noastre, interesat mai întâi de cazare și mâncare bună, de distracție, plajă și plimbare și mai apoi, dacă mai e loc, putere și interes, de cultivarea sufletului și căutarea valorilor de credință care ne apropie de Ziditorul nostru, Dumnezeu.

Pelerinajul, organizat printr-o agenție tur-operatoare de profil, s-a desfășurat în Săptămâna Luminată și a durat 8 zile, cu 7 nopți de cazare. A costat 791 euro, din care: 206 euro - cost transport București-Moscova și retur, cu linia Aeroflot; 499 euro – cazare în hoteluri de 4 și 3*cu mic dejun inclus, transport intern cu autocarul, translator de limbă rusă, transfer de la și spre aeroport; 71 euro - cost obținere viză pentru Rusia, (41 euro taxa de viză, 20 euro invitația suport pentru viză, 20 euro comisionul agenției pentru formalitățile de obținere a vizei); 15 euro asigurare obligatorie de sănătate printr-o firmă agreată de Ambasada Rusă la București.

Traseul a fost o incursiune spirituală, dar și istorică-culturală, de-a lungul așa numitului Inel de aur al Rusiei, o înlănțuire aproape circulară a mai multor străvechi orașe rusești situate la nord-est de capitala Moscova, adevărate monumente de istorie, cultură și tradiție, multe dintre ele fiind incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cu plecare din Moscova și reîntoarcere tot acolo, traseul turistic consacrat al Inelului de aur, cuprinzând vizitarea celor mai importante și mai interesante orașe (Sergiev Posad - Rostov - Pereyaslavl-Zalessky - Yaroslavl - Kostroma - Ivanovo - Plyos - Suzdal – Vladimir) însumează cca 700 km și se poate parcurge ușor în două-trei zile, având în vedere că distanța între localitățile nominalizate este destul de mică și de rezonabilă (între 60-100 km), șoselele sunt în mare parte drumuri expres, iar traficul extrem de redus.

Pe drum, peisajul poate părea cam monoton, cu câmpii întinse dincolo de orizont, dar vizibile doar pe alocuri, căci pădurile nesfârșite de conifere și mesteceni albi însoțesc șoseaua pe aproape tot parcursul ei, ocolind până și localitățile, către care duc ramnificații rutiere bine semnalizate. Doar câteva sate și cătune încremenite parcă în memoria timpului, vorbesc deslușit despre marea prăpastie născută mai ales în ultimele decenii între orașele și satele Rusiei. Vorbind doar de capitala pe care am revăzut-o acum, un megaoraș care rivalizeză sub toate aspectele cu marile metropole ale lumii și comparându-l cu puținele cătune și sate întâlnite străbătând traseul Inelului de aur, nu pot să spun decât că sărăcia este mai evidentă aici decât la noi, chiar dacă și mare parte din satele noastre nu au atins un grad minim de civilizație și confort, precum în Occident.

În schimb, orașele medievale întâlnite pe parcurs, au un farmec inconfundabil și o frumușețe stranie, care parcă te transpune într-un alt timp și pe un alt tărâm. Nu seamănă unul cu altul, fiecare vine cu o altă ofertă turistică, istorică și culturală, care te îndeamnă să nu precupețești efortul de a le cunoște pe toate. Și se pare că rușii au înțeles ce comoară inegalabilă au în tezaurul național și că ar fi păcat să nu o valorifice, astfel că au pus la bătaie importante resurse pentru reconstituiri, renovări, reamenajări, pentru multiplicarea și diversificarea ofertei de cazare, promovarea tradițiilor locale (gastronomice și meșteșugărești) prin festivaluri, turneuri, spectacole și sărbători specifice.

Pentru grupul nostru însă, parcurgerea traseului Inelului de aur a fost ajustată în raport de scopul și prioritățile spirituale ale călătoriei noastre, între care întâlnirea cu sfintele mănăstiri, cu relicvele sfinte (moaște și icoane făcătoare de minuni) și cu spiritul adânc înduhovnicit al poporului rus, era primordială. Iată dar, pe scurt, cum am petrecut cele opt zile de pelerinaj:

Ziua 1: am decolat de pe Henri Coandă la ora 13,30 și am ajuns pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova în jurul orei 16, cu aproape jumătate de oră mai devreme decât în orarul de zbor. Din păcate n-am câștigat timp pentru alte activități, pentru că de la aeroport și până la hotel, am străbătut o distanță care în mod obișnuit se parcurge în trei sferturi de oră (după spusele șoferului), în nu mai puțin de două ore și jumătate. De vină a fost traficul infernal, frate cu cel de pe DN1 în zile de sărbătoare. Și rușii aveau liber toată Săptămâna Luminată, așa că după petrecerea Paștelui în familie, cu toții se îndreptau în coloane nesfârșite spre casele de vacanță din provincie. Și chiar dacă în zona capitalei șoselele și autostrăzile au cel puțin trei benzi de rulare pe sens, aglomerația de autovehicule era atât de mare, încât cu greu se făcea față necesităților traficului. Stând în autocar și urmărind pe geam manevrele rutiere în acea grozavă, dar ordonată învălmășeală, mi-am dat încă o dată seama cât de manipulatoare poate fi vizionarea videoclipurilor pe You Toube. Văzusem atâtea filmulețe filmate pe șoselele rusești cu accidente care mai de care mai stupide sau mai spectaculoase, încât îmi făurisem o părere cu totul nereală despre abilitățile conducătorilor auto ruși. În traficul nebunesc la care asistam ca un spectator, mi-am dat seama însă că rușii sunt mult mai ordonați și mai abili șoferi decât compatrioții noștri: nimeni nu se insera în coloană, nu depășea, nu claxona, nici nu vocifera, toți așteptau în ordine să le vină rândul la a efectua o manevră de schimbare a direcției. Astfel, cu toată încetineala, traficul era fluent și în cele din urmă ne-a adus și pe noi la locul de cazare.

Am fost găzduiți două nopți (în prima și în ultima noapte petrecută la Moscova) de Azimut Hotel Tulskaia, un hotel acreditat cu 4*, dar după părerea mea unul de standardul unui hotel de 3* din România, dacă e să fac o evaluare după gradul de confort. Cazarea în regim demipensiune a fost însă de bună calitate și poate voi consacra un review special acestui hotel, deși n-ar fi prea multe de adăugat la articolul colegei @emp.

În programul primei seri la Moscova figura opțional o incursiune la metroul metropolitan, cu vizitarea câtorva dintre stațiile cele mai frumoase. După ceva căutări prin împrejurimile hotelului, inclusiv în incinta unui supermarket, am constatat că suntem în imposibilitatea de a ne achita costul călătoriei. Ora târzie și programul de sărbătoare valabil și pentru casele de schimb valutar ne-au obligat astfel să abandonăm acest proiect.

Ziua 2: După micul dejun, de asemenea programul ne-a fost deturnat de restricțiile impuse de festivitățile ce urmau a se desfășura în Piața Roșie cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii (1 Mai). N-am putut pătrunde în zona Pieței Roșii, așa încât ne-am reorientat și am ajuns să vizităm Catedrala Mântuitorului, cuprinsă inițial în programul ultimei zile la Moscova.

Considerată cea mai mare catedrală ortodoxă din lume, Catedrala Hristos Mântuitorul este în orice caz cea mai înaltă biserică ortodoxă din lume, având 103 metri înălțime. Se înalță maiestuoasă pe malul stâng al râului Moscova și domină din plin peisajul. Este o construcție relativ recentă (anul 2000), dar este o reproducere fidelă a catedralei sfințite în anul 1812 și demolată în 1931 din ordinul lui Stalin, spre a face loc construcției Palatului Sovietelor. Palatul nu a mai ajuns să fie construit acolo, întrucât lucrările au fost sistate după invazia germană din cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Reconstrucția catedralei a fost rodul unui efort național, la care a fost părtaș atât rusul de rând, dar și instituția statului, considerată fiind ca un simbol al renașterii și al identității naționale și de credință a rușilor.

Am vizitat catedrala și am fost impresionată de dimensiunile ei, de arhitectură, de decorațiile interioare, de fastul pe care rușii nu s-au sfiit să-l afișeze spre slava lui Dumnezeu, dar nici nu l-au restricționat spre folosința exclusivă a slujitorilor săi direcți (clerul), ci l-au deschis fără restricții oricărui credincios care voiește să se închine acolo. Am avut șansa să asistăm în naosul mare, cel de sus (sunt două biserici suprapuse în catedrală, unde se slujește pe rând), la un frumos final de Sfântă Liturghie, în care un sobor de douăzeci de preoți, toți înveșmântați la fel în culoarea roșie de cinstire a Săptămânii Luminate, au mers cu crucea printre credincioși (între care și noi) și i-au miruit.

După vizitarea Catedralei Mântuitorului, am făcut un popas de aproape o oră la o casă de schimb valutar din zonă, unde fiecare și-a schimbat valuta în ruble, la un curs de 1 euro=72 ruble.

Periplul nostru a continuat cu popasul la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova, acolo unde se află moaștele Sfintei Matrona din Moscova, izvorul și icoana sa făcătoare de minuni. Până la acest pelerinaj nu știam nimic despre acestă Sfântă canonizată destul de recent, în 1999, dar care și-a câștigat demult renumele de ocrotitoare a Moscovei și a întregii Rusii, datorită numeroaselor minuni săvârșite cu cei ce i s-au rugat și i se roagă și azi. Vizita la Sfânta Matrona a fost pentru noi toți un popas duhovnicesc de mare intensitate, de duioșie și dragoste, cum rar mi-a fost dat să trăiesc. De aceea aș vrea să-i dedic un articol aparte.

Călătoria noastră din acea zi a sfârșit la Serghiev Posad, un oraș situat la cca 80 kilometri depărtare de Moscova, primul dintre orașele cuprinse în Inelul de aur. Am înnoptat aici, la Staraia Monastirskaia Gastinița (Старая монастырская гостиница) , vechiul hotel al Lavrei Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej, pe care urma să o vizităm. Hotelul, situat în centrul localității și la o aruncătură de băț de Sfânta Lavră, este unul vechi din 1822, dar a fost complet reconstruit și modernizat în anul 2008, dispunând acum de toate facilitățile necesare acreditării pentru confort de 3*. Am locuit aici ca și la Moscova, timp de două nopți, una în a doua zi a pelerinajului, alta în penultima zi și de asemenea, îi voi dedica un review separat.

În după-amiaza aceleași zile am mers la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej și ne-am închinat la moaștele celui considerat primul mare sfânt al rușilor, declarat oficial patronul statului rus încă din 1422, Sfântul Serghie de Radonej. Nădăjduiesc să revin cu amănunte și amintiri din pelerinajul în acest sfânt lăcaș într-un alt articol, pentru că merită să aflați mai multe despre acest simbol al credinței pravoslavnice ruse.

Ziua 3: Dimineața la ora 6,00 ne-am dus iarăși la Biserica Sfintei Treimi din Lavra Sfântului Serghie de Radonej. Ni se spusese că în timpul slujbei acatistului se deschide racla Sfântului Serghie, acesta fiind singurul moment din zi în care moaștele pot fi atinse direct, iar rugăciunile pot primi răspuns degrabă. N-a fost așa, racla a fost deschisă doar pentru câteva momente, atât cât să treacă arhiereul și să tămâieze, dar niciun credincios nu a fost îngăduit atunci lângă sfintele moaște.

Am asistat apoi la Sfânta Liturghie, foarte asemănătoare ca ritual celei slujite în bisericile românești. Diferența a făcut-o corul de monahi, intonând acele imnuri și cântări bisericești care nu au asemănare în interpretarea călugărilor slavi. De aceeași delectare auditivă am avut parte și la mănăstirile de maici pe care am avut ocazia să le vizităm ulterior. De ce sunt așa frumoase cântările liturgice din biserica rusă? Am aflat răspuns de la doamna noastră ghid: pentru că, spre deosebire de cântările bizantine cu rezonanțe arhaice iudaice, perpetuate în bisericile ortodoxe vechi, tradiționale, între care și cea română, corurile liturgice din biserica rusă nu sunt muzică psaltică, ci muzică cultă, rafinată, rod al imaginației muzicale a unor compozitori clasici ruși (Ceaikovski, Rahmaninov, Kastalsky, Rimski Korsakov, ș. a.), așa cum a fost ea impusă prin reforma țarului Petru cel Mare la începutul secolului al 18-lea. Fascinat în general de moda occidentală, deci și de muzica romano-catolică, Petru a dispus ca muzica bizantină cântată în Biserica rusă să fie înlocuită cu muzica corală, sub pretextul că aceasta este mai melodioasă și mai ușor înțeleasă de popor. Deși această decizie a fost aspru criticată la vremea respectivă, considerându-se că muzica corală bisericească nu are profunzimea şi bogăţia muzicii psaltice tradițional-bizantine, chiar dacă poate fi mai uşor cântată de masele largi de credincioşi, iată că muzica impusă de țarul Petru I în bisericile ruse a devenit deja tradiție și fascinează auditoriul cu frumusețea sa. Pentru mine e o plăcere s-o ascult, motiv pentru care, în cursul acestei călătorii mi-am procurat și un CD cu muzică corală liturgică rusă.

După Sfânta Liturghie, drumul nostru a continuat spre Vladimir, prima capitală a Rusiei (secolul XII) și cel mai important oraș de pe traseul Inelului de aur. Este centru universitar și un adevărat muzeu în aer liber pentru arhitectura medievală, înscris în Lista Patrimoniului UNESCO. Din păcate, orașul ne-a întâmpinat cu o ploaie măruntă, care ne însoțise de fapt pe tot drumul de la Serghiev Posad, încât nu prea am avut ochi pentru deslușirea frumuseților sale.

Ne-am oprit dintr-un început la Catedrala Adormirii Maicii Domnului (Свято-Успенский Кафедральный собор-Успенский собор) , prima biserică creștină din Rusia, cea în care pe la anul 1000 au fost încreștinați primii ruși și în care a fost uns primul țar din dinastia romanovilor. Ea este așezată pe o colină înaltă, mărginită la bază, de jur împrejur, de Parcul Pușkin, foarte frumos și îngrijit, punându-se astfel în evidență silueta grațioasă, dar și masivă a bisericii, spre care urcă două alei laterale.

Sfântul lăcaș se bucură de notorietatea de a păstra mai multe icoane originale semnate de Andrei Rubliov, celebrul pictor iconograf din secolul al XIV-lea, autor al celei mai cunoscute icoane creștine, ”Sfânta Treime”. Picturile sunt plasate pe iconostas și-I înfățișează pe Mântuitorul în slavă, pe Arhanghelii Mihail și Gavril, precum și mai mulți Sfinți, printre care Ioan Botezătorul, Apostolii Andrei și Ioan.

În catedrală creștinii se închină mai întâi la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vladimir-Vladimirskaia, cea mai venerată icoană a poporului rus, socotită acoperământul Rusiei. Trebuie spus însă că la Vladimir se află o copie identică, la rândul ei făcătoare de minuni, a icoanei originale - Vladimirskaia, cea care este păstrată spre închinare în biserica Galeriei Tretiakov din Moscova.

De mare cinstire se bucură și cele trei racle cu sfinte moaște: cea a Sfântului Andrei Bogoliubov – cneaz de Vladimir și Suzdal și cele ale nepoților săi, Sfântul Iaroslav (călugărit Teodor) și Sfântul Gheorghe din Bogoliubovo, fratele său, toți martiri pentru credință în timpul luptelor cu hoardele mongole și tătare în secolul al XII-lea.

Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Vladimir pare a avea un statut de suzerană față de celelalte biserici și catedrale consemnate pe traseul Inelului de aur, pentru că aici am găsit la vânzare în pangar lucruri pe care nu le-am mai întâlnit în alte părți. De asemenea, aici a fost singurul loc în care am găsit (la prețuri foarte pipărate, e drept) tămâie, mir, cruciulițe, icoane, pământ, ulei de la candele ce veghează sfintele moaște sau icoanele făcătoare de minuni, toate aduse de la Muntele Athos (Mănăstirea Sfântul Pantelimon) și de la Ierusalim (Biserica Învierii și Biserica Sfintei Maria Magdalena), după cum era consemnat pe ambalaje. Pentru că în veci nu voi putea ajunge la Muntele Athos, eu am profitat de această ocazie unică și am cumpărat o cutiuță cu tămâie și o fiolă cu ulei de la racla Capului Sfântului Pantelimon de la Mănăstirea Pantelimon din Muntele Athos, pentru care am plătit 700 de ruble (aproximativ 10 euro).

Megând mai departe spre sud-est, următorul popas l-am făcut la Murom, un oraș istoric dăinuind din secolul al IX-lea, clădit de-a lungul râului Oka. Astăzi, Muromul etalează o ofertă turistică generoasă, dar mai toată aparținând spiritualității creștine, adică biserici, catedrale, mănăstiri, toate cu istorii vechi de veacuri.

Noi am vizitat Mănăstirea Bunavestire (Собор Благовещения Пресвятой Богородицы) -secolul al XVI-lea și Mănăstirea Sfânta Treime (Свято-Троицкий женский монастырь) - secolul al XVII-lea, amplasate peste drum una de cealaltă.

Ne-am închinat aici la moaștele unor sfinți ruși făcători de minuni și binefăcători pentru problemele de familie. La Mănăstirea Bunavestire, în aceeași raclă odihnesc Sfântul cneaz de Murom, Konstantin și fiii lui Mihail și Teodor, un fel de martiri brâncoveni ruși, cărora credincioșii se roagă pentru întoarcerea celor din familie, rătăciți fie în credință, fie în viața de zi cu zi.

În Catedrala Schimbarea la Față din Mănăstirea Sfintei Treimi, se aduce cinstire Sfinților Petru si Fevronia din Murom, apărătorii familiei, dragostei si fidelității, ale căror moaște odihnesc și ele în aceeași raclă, potrivit dorinței lor. Cei doi soți sfinți sunt invocați în rugăciunile celor ce vor să se căsătorească, să evite o despărțire prin divorț, să întoarcă la familie pe soții rătăciți în desfrînare sau în uitare de îndatoriri față de copii și pentru orice alte probleme de familie.

Sfinții Petru si Fevronia au fost si ramân un model de cinstită căsătorie creștina, viața lor fiind un strălucit model pentru cei care își doresc o familiei sau au întemeiat deja una. Iar povestea lor (vezi crestinortodox.ro/sfinti/ ... nia-153209.html) este atât de frumoasă, încât a inspirat chiar și subiectul unei opere muzicale și a unui film de animație, iar în Rusia de azi, ziua de pomenire a Sinților Petru și Fevronia, 8 iulie (25 iunie la noi), este zi de sarbatoare națională oficiala - “Ziua familiei, dragostei si fidelitatii”. Ce frumos și profund! Cu totul altceva decât sărbătoarea Sfântului Valentin! :)

De la Murom, îndreptându-ne tot spre răsărit, am părăsit traseul Inelului de aur rus si cale de vreo sută cincizeci de kilometri, timp de aproape trei ore am călătorit spre Diveevo, principala țintă a pelerinajului nostru, locul unde credincioșii se întâlnesc cu spiritul celui mai iubit sfânt rus, Sfântul Serafim de Sarov.

Am ajuns spre seară. Și pentru că la Diveevo posibilitățile de cazare au rămas destul de limitate sub aspectul capacității și nu s-a găsit nicio soluție pentru găzduire în aceeași incintă, grupul nostru de 44 persoane s-a scindat aproximativ în două, potrivit cu preferințele fiecăruia: o jumătate a fost cazață într-un hotel decent din Arzamas, la o depărtare de cca 60 km de Diveevo, altă jumătate a rămas la o casă de oaspeți din localitate, administrată de o familie de moldoveni din Republica Moldova.

Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serafim de Sarov din Diveevo dispune și ea de un arhondaric de capacitate mare pentru pelerini, dar acolo camerele s-au dovedit a fi rezervate deja cu un an înainte. În plus, din spusele ghidei am înțeles că măicuțele de la Diveevo îi privesc cu puțină bunăvoință pe pelerinii români, pentru că din experiența lor trecută s-a dovedit nu o dată că românii au, să spunem, standardele lor de … purtare civilizată, care nu prea plac localnicilor: sunt certăreți, pretențioși, mofturoși, nu prea stau la rând, vorbesc tare chiar și în biserică și sunt gălăgioși. Ce să spun? Păcat că nu au experimentat o cazare cu grupul nostru, căci poate și-ar fi schimbat părerea.

În ideea de a mă afla mai aproape de Sfânta Lavră, astfel încât să merg acolo și pe cont propriu, nu numai cu grupul, am ales să rămân la casa de oaspeți din Diveevo. Mare greșeală! Deși fusesem preveniți asupra condițiilor de cazare, (”așa, ca la mănăstire”, ne-a zis ghida), n-am crezut că voi dormi într-un loc atât de depărtat de înțelesul noțiunii de cazare în condiții civilizate. Deși arătoasă pe dinafară, pensiunea cu pricina oferea vreo zece încăperi cu două până la patru paturi, atât de mici încât nu mai încăpea niciun alt articol de mobilier, nici măcar un scaun. Am stat la etajul I, de fapt o mansardă, într-o cameră mobilată doar cu patru paturi, două pe-o parte, două pe cealaltă. Baia cu acces comun era sub orice critică: nu curgea apă caldă, deși era instalat un boiler electric, robinetul cădea de pe suportul său ori de cîte ori voiai să-l răsucești, chiuveta era slinoasă. Nici vorbă să poți face duș! La WC nu exista hârtie igienică, scara de acces spre nivelul superior era atât de strâmtă (50-60 cm), încât transportul bagajului era un adevărat calvar. Singurul lucru acceptabil era lenjeria de pat, confecționată din material creponat, dar curată și plăcut mirositoare. Și pot spune că noi am stat chiar bine, dacă e să mă compar cu vecinii noștri din odaia alăturată, doi tineri studenți, care deschizând ușa, trebuiau să urce direct în patul comun, căci alt spațiu nu mai exista.

Dar, până la urmă, ne aflam într-un pelerinaj, așa încât puțină penitență nu strică, m-am consolat eu, luând aminte la incredibila penitență a Sfântului Serafim de Sarov, care a stat timp de 1000 de zile îngenunchiat pe o stâncă, îndurând arșița soarelui vara, ca și înghețul iernii, doar cu puterea rugăciunilor.

Am înnoptat la casa de oaspeți de la Diveevo timp de două nopți. Noroc că ajungeam acolo doar seara și eram prea obosiți ca să ne batem capul cu lipsurile. În plus, ziua a 4-a am petrecut-o la Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serafim de Sarov din Diveevo, într-o continuă bucurie duhovnicească, despre care promit a povesti într-un alt review, o bucurie care nu numai că a îndulcit penitența noastră, dar chiar a făcut-o cu totul neglijabilă.

Ziua 5: Dimineața, până spre ora 10, am petrecut-o în aceeași Lavră a Sfintei Treimi a Sfântului Serafim de Sarov, participând la Sfânta Liturghie și apoi făcând cumpărături.

Apoi, călătoria noastră a continuat spre Oranki cu vizitarea mănăstirii omonime, un loc cu o istorie extrem de sângeroasă, dacă e să pomenim măcar de mucenicia celor 11.000 de călugări împușcați acolo de autoritățile comuniste. Povestea acestui sfânt lăcaș este foarte impresionantă și are legătură cu noi, românii, sau mai precis cu istoria prizonierilor de război români lipsiți de libertate în lagărul de la Oranki, în trimpul celui de-al Doilea Război Mondial. Lagărul era localizat chiar în incinta fostei mănăstiri Oranki și a fost loc de exterminare pentru aproape 14000 de prizonieri străini (români, italieni, germani, unguri).

În cele din urmă, spre seară, am ajuns la Suzdal, un oraș cu totul aparte, cu totul special de pe ruta Inelului de aur și care mie, personal, mi-a plăcut cel mai mult. Deși are o istorie veche de zece secole, Suzdalul a rămas un orășel de provincie de doar 16 kmp, locuit de cca 10000 de cetățeni și despre care se spune că nu și-a schimbat mai deloc înfățișarea de-a lungul timpului. Cauza poate fi legată de izolarea localității, ocolită mai mereu de căile comerciale de transport (drumuri rutiere și calea ferată transsiberiană care trece nu departe, la 40 km spre nord).

Astăzi, Suzdal este un adevărat muzeu medieval în aer liber: întâlnim aici peste 350 de clădiri de patrimoniu (kremlinuri, biserici, case tradiționale, hanuri), foarte multe listate în Patrimoniul Universal UNESCO. La Suzdal, oriunde ai privi în jur, e cu neputință să nu zărești turle și clopotnițe de biserici. Orașul are un aer boem și modest, liniștit și primitor. E un loc în care ai ce vizita chiar pe parcursul a trei zile și cel mai atrăgător mi se pare că poți străbate distanțele pe jos sau cu trăsura, după cum te țin puterile.

Noi am înnoptat la Suzdal și până spre apusul soarelui am făcut o mică incursiune pe străzile sale. L-am descoperit atât de atrăgător și de uman, încât am regretat sincer că programul nu ne îngăduia să poposim aici încă o zi. Cu toată onestitatea, îndemn pe orice călător dornic să descope locuri autentice și unice, să nu ocolească Suzdal, dacă se va afla vreodată în explorarea Inelului de aur al Rusiei.

Gazdă pentru cazare în Suzdal ne-a fost Sokol Hotel, o unitate hotelieră de 4*, desăvârșită din toate punctele de vedere și situată în plin centrul orașului, pe care de asemenea o recomand.

Ziua 6: După micul dejun, înainte de a părăsi Suzdal, ne-am oprit timp de o jumătate de oră la Mănăstirea Pokrovski (Покровский монастырь) .

Construita in secolul al XIV-lea, aceasta nu a fost o mănăstire obișnuită, ci un loc de exil pe tot parcursul vieții pentru femeile din înalta societate rusă. Călugăria forțată, pentru pricini de multe ori netemeinice și neimportante, ori doar pentru a face loc altor personaje în viața celor ce aveau autoritatea de a dispune, a transformat mănăstirea Pokrovsky într-o adevărată închisoare pentru mulți nobili, prinți și regine din Rusia. Au fost construite aici celule din lemn în care toți acești exilați trăiau o viață subumană, chiar mai aspră decât rigorile monahicești, iar în cele din urmă tot aici își găseau sfârșitul firesc sau nefiresc și erau înmormântați. De aceea, se spune că mănăstirea păstrează multe secrete și mistere.

Un astfel de mister plutește și asupra Sfintei Sofia de Suzdal, cea pentru cinstirea căreia ne oprisem la Mănăstirea Pokrovski. Sfânta Sofia de Suzdal este socotită ocrotitoarea orașului și mare făcătoare de minuni pentru cei care îi cer ajutorul și i se roagă cu credință. A fost prima soție a Marelui principe al Moscovei Vasile al III-lea Ivanovici (tatăl lui Ivan cel Groaznic), cel care a exilat-o în această mănăstire, pe care ea însăși o ctitorise, pentru ”păcatul” nezămislirii de prunci. Viața ei învăluită în mister a fost dedicată slujirii lui Dumnezeu și a celor aflați în nevoințe, astfel că a primit harul tămăduirii și facerii de minuni. Deși a fost îngropată inițial în gropnița comună, minunile întâmplate la locul îngropării sale au îndreptățit Sfântul Sinod să o canonizeze în anul 1916, iar în anul 1995 să dispună aducerea moaștelor sale făcătoare de minuni în Catedrala Mănăstirii Pokrovski.

În ce ne privește, întâmplarea a făcut să ajungem la mănăstire chiar la începutul slujbei Sfintei Liturghii. Firește că am rămas până la sfârșit (la ruși Sfânta Liturghie nu durează mai mult de o oră), atunci când prin bunăvoința preotului paroh al mănăstirii, am avut marele privilegiu de a ni se deschide racla cu moaștele Sfintei Sofia de Suzdal, căreia ne-am închinat ca unei mijlocitoare la Dumnezeu, cu smerenie și cu rugăciuni de ajutor pentru noi și cei dragi nouă.

Am pornit mai departe către un alt oraș important de pe traseul Inelului de aur, Iaroslavl. Deși centrul vechi al orașului este declarat parte a Patrimoniului Mondial UNESCO și desigur merită a fi vizitat, noi nu ne-am oprit decât după ce am traversat Volga și am ajuns la Mănăstirea Tolga (Толгский монастырь) . Este una dintre cele mai vechi (sec. al XIV-lea) și mai frumoase mănăstiri vizitate în cursul acestui pelerinaj. Pe lângă frumusețe, mănăstirea Tolga se bucură și de renumele de a fi gazdă a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Tolgskaia, cea de la care s-a pornit zidirea lăcașului (vezi povestea aici: ganduridinortodoxieweb.wo ... olgska-18-iulie) și despre care se spune că e una din cele 12 icoane pictate de Sfântul Apostol Luca și încredințate celor 12 Apostoli ai lui Hristos, spre a le fi mângâiere în peregrinările lor apostolice prin lume. Rugându-se în fața acestei icoane, mulți creștini au fost binecuvântați cu adevărate minuni. Izvoare istorice scrise consemnează că în 1553 însuși țarul Ivan cel Groaznic s-ar fi vindecat astfel de o veche și urâtă rană la picior. Ca semn de mulțumire, printre alte danii generoase, țarul a sădit el însuși o o pădurice de cedri în curtea mănăstirii, din care cu fălnicie încă mai dăinuiesc câțiva și astăzi.

La Tolga, credincioșii cinstesc deopotrivă icoana originală a Maicii Domnului cu Pruncul, așezată în Biserica Înălțării Sfintei Cruci, dar și copia acesteia, plasată dincolo de zidul mănăstirii, într-o micuță capelă înconjurată de pădure, adică în locul unde în chip cu totul miraculos a fost regăsită icoana originală, atunci când focul a mistuit biserica ce o găzduise.

În Biserica Înălțării Sfintei Cruci ne-am închinat și la moaștelor unui alt sfânt venerat și prețuit de poporul rus, Sfântul Ignatie Briancianinov, iar în Catedrala Mântuitorului am admirat minunatul iconostas baroc din sec. al XVIII-lea.

După ce am luat prânzul la un mic restaurant cu autoservire plasat în afara zidurilor, chiar la intrarea în sfântul lăcaș, ne-am reluat periplul prin așezările Inelului de aur al Rusiei, îndreptându-ne spre Rostov, un oraș mititel așezat pe malul lacului Nero, având o populație de numai 30.000 de locuitori. Spre a-l deosebi de Rostov pe Don, rușii îl numesc Rostov Yaroslavsky sau Rostov Veliky, referindu-se astfel la venerabila sa vârstă, căci localitatea este atestată documentar de la anul 862.

La Rostov ne-am oprit preț de jumătate de oră la Kremlinul Rostovului, o adevărată și impunătoare fortăreață medievală, la momentul vizitei noastre aflată în mare parte în plin proces de reabilitare și de aceea având acces restricționat. În incinta ei am vizitat Catedrala Adormirii Maicii Domnului (sec. al XII-lea), una din cele mai vechi catedrale ortodoxe din Rusia, care merită a fi cercetată măcar pentru moaștele Sfântului Leontie de Rostov adăpostite acolo, dar și pentru incredibila arhitectură și decorare interioară, cu coloane sculptate care ne amintesc de baldachinul lui Bernini din Basilica San Pietro din Vatican, dar ne și dezvăluie o prințesă în haine de cenușăreasă, căci trecerea timpului și-a pus adânc pecetea pe trupul bisericii.

Alături de catedrală pot fi admirate alte câteva biserici impunătoare, dar și clopotnița, împovărată de cele mai vechi clopote din Rusia, fiecare alintat cu câte un alt nume, dintre care, clopotul Sisoe, cel mai mare, cântărește 32 de tone.

La distanță de câțiva kilometri, pe malul lacului Nero și în sensuri diametral opuse, Kremlinul din Rostov este flancat de două vechi mănăstiri.

Spre nord-est se află Mănăstirea Abraham, fondată în secolul al XI-lea și vestită pentru catedrala sa ctitorită de Ivan cel Groaznic în sec. al XVI-lea, a cărei formă a servit ca model pentru mare parte din bisericile din Rostov și iaroslavl.

Spre sud-vest, întâlnim Mănăstirea Sfîntului Iacov, cunoscută ca Spaso-Yakovlevsky Monastiri (Спасо-Яковлевский монастырь) , întemeiată în secolul al XIV-lea de Sfântul Iacov de Rostov. Noi pe aceasta am vizitat-o, în mod special pentru a ne închina la moaștele Sfântului Dimitrie de Rostov, mare luminător al ortodoxiei, autorul unei vaste și vrednice de laudă scrieri ”Viețile Sfinților după Mineie”și a multor alte scrieri de învățătură oretodoxă, mitropolit al Rostovului și trăitor în această sfântă mănăstire în care s-a și sfârșit.

Când tocmai plecam de la mănăstirea Spaso-Yakovlevsky, a început o furtună cu vânt puternic și ploaie nemiloasă, învolburând dramatic apele lacului Nero. În autocar însă atmosfera era calmă și blândă, de parcă Sfântul Dimitrie al Rostovului se sălășuise între noi, cu cuvinte de îmbărbătare și de pace. Așa am petrecut vreme de aproape 2 ore, parcurgând ultimii 130 km ce ne despărțeau de Serghiev Posad, unde am și înnoptat.

Ziua 7: Dimineața devreme am poposit încă o dată la Mănăstirea Sfântului Serghie de Radonej, pentru a participa la Sfânta Liturghie și a ne mai închina o dată la sfintele moaște. Apoi am pornit către Moscova, pe parcurs oprindu-ne vreme de mai bine de o oră la Fabrica Softino, cea mai mare manufactură de obiecte de cult orthodox din lume, unde s-au făcut ultimele cumpărături și aproape s-au epuizat rezervele de ruble.

Am ajuns în capitală cam la ora prânzului. Până spre seară când ne-am cazat iarăși la Azimut Hotel Tulskaia, ne-am continuat programul de vizitare, cumva reconfigurat de restricțiile de circulație și acces în zona Kremlinului și a Pieței Roșii, impuse de necesitatea pregătirii zonei pentru festivitățile ocazionate de sărbătorirea zilei de 9 Mai - Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Era o zi minunată, cu soare și temperatură de vară (24 grade), tocmai potrivită pentru plimbare. Am vizitat Biserica Sfântul Vasile Blajenîi (700 ruble intrarea, incluzând încă două muzee din zona Pieței Roșii, pe care din lipsă de timp nu le-am vizitat), iar pentru vizitarea Kremlinului am fost obligați să înconjurăm toată Piața Roșie, mergând spre nord cu trecere prin incinta magazinului GUM, până spre Muzeul de Istorie, apoi cu întoarcere spre sud de-a lungul Grădinilor Alexander, am ajuns la Casa de bilete pentru accesul în Kremlin (700 ruble intrarea).

După vizitarea Kremlinului (voi reveni cu un articol mai detaliat), ne-a mai rămas o oră jumătate în care am decis să vedem măcar câteva din vestitele stații de metrou. La ora 18 ne-am reîntâlnit cu toții la autocar și ne-am deplasat la hotel, unde am luat cina și apoi ne-am odihnit.

Ziua 8: După micul dejun ne-am încărcat bagajele în autocar și am pornit să săvârșim și ultima etapă a călătoriei noastre.

Primul popas l-am făcut la Mănăstirea Danilov din Moscova, sediul Patriarhiei Moscovei, fondată în anul 1282. Ne-am închinat în Catedrala Sfintei Treimi de aici și am cinstit moaștele Sfântului Prinț Daniel, fiul cel mai mic al Sfântului Alexander Nevski, mare cneaz al Moscovei, luptător împotriva năvălitorilor mongoli și tătari, călugărit cu câțiva ani înainte de moartea sa prematură (avea doar 42 ani).

Ne-am oprit și la Manastirea Donskoy, la rândul ei - o minunată oază de frumusețe și spiritualitate, care găzduiește Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de pe Don - Îndurătoarea (Donskaia) și moaștele Sfântului Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, mult prigonit de autoritățile comuniste.

Mănăstirea poartă numele cneazului Dmitri Donskoi, luptător neostenit împotriva cotropitorilor Hoardei de aur din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în istorica victorie a rușilor în bătălia de la Kulikovo pe Don, cneazul fiind purtătorul icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Donskaia. Tot el este și primul ctitor al Kremlinului moscovit cu ziduri de piatră.

După orele prânzului am vizitat Galeriile Tretiakov (500 ruble intrarea), în mod special Biserica Sfântul Nicolae din incintă, cu icoana originală ”Maica Domnului din Vladimir” și Galeria Rubliov cu capodopera iconografului Andrei Rubliov, ”Sfânta Treime”.

În vecinătatea Galeriilor Tretiakov am ajuns la Biserica Icoanei Maicii Domnului ” Bucuria tuturor celor amărâți” (Церковь иконы Божией Матери "Всех скорбящих Радость) , care adăpostește așa cum îi arată și numele, o altă icoană considerată miraculoasă și binefăcătoare.

După-amiaza târziu, în drum spre aeroport, ne-am oprit pentru o oră și jumătate la un supermarket de pe traseu, unde cu toții am epuizat ultimele rezerve de ruble.

Am sfârșit periplul nostru rus în aeroportul Sheremetyevo. Aveam cursă Aeroflot anunțată pentru ora 20,30, dar din cauze necunoscute nouă, decolarea a fost amânată de două ori, inclusiv cu schimbarea porții de îmbarcare. Incidentul m-a tulburat profund, pentru că numai cu două zile înainte avusese loc nefericitul accident cu un avion din flota Aeroflot, care a luat foc la aterizare pe aeroport și a cauzat moartea a 41 persoane!

În sfârșit, la ora 22,40 ne îndreptam spre casă. Și fiindcă totul s-a sfârșit cu bine, iar călătoria a fost întru-totul pe placul meu, mă gândesc deja să o prelungesc, eventual spre Sankt Petersburg! Voi ce părere aveți?

---

VIZUALIZĂRI: 1224 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI