O ceașcă de cultură în Muzeul de top „Boymans - Van Beuningen”, Rotterdam

TIPĂREȘTE

boijmans.nl

Dragilor, astăzi ne băgăm nasul într-un muzeu renumit pe plan internațional, e chiar aparte, ne facem însă o intrare jucăușă, tragem veseli un șut voluntar într-o minge, dar într-o cușcă de fotbal aiurită, plantată într-o curte interioară, apoi intrăm și ne agațăm hainele în aer într-un carusel, ca la un balet spațial, respirăm un poco și ciocnim cu ochii un ou baroc gigantic, de 2000 de kg, vănăm prin săli piesa de rezistență clasică, care este capodopera numită, Turnul lui Babel, salutăm geniul lui Dali ascuns într-o cameră obscură, vă mai provoc apoi în ritm de dans într-o sală mare să mirosiți niște șosete murdare, ridicate la rang de operă artistică, așezate sub un glob de plastic, numit pompos, domul artei, toată povestea e inedită,e o idee cam lungă și cere răbdare la lectură.

Muzeul Boijmans - Van Beuningen, este muzeul numărul unu al Rotterdamului și ocupă locul 5 în clasamentul național al Olandei, fiind celebru pe plan international, datorită unor picturi clasice unice și achizițiilor unor opere ale lui Salvador Dali, uriașa colecție a instituției de cultură cu 140 000 de lucrări, te poartă într-un tren cultural ce pornește din ,,gara’’ Evului Mediu și se oprește îndrăzneț în epoca modernă contemporană, eu voi încerca azi să fiu conductorul dvs, dar vă spun de la început că sunt cam confuză de atăta beție culturală și voi conduce trenul după bunul meu plac, dăcă nu vă place sunteți liberi să mă fluierați și să coborăti în stația ce corespunde gusturilor voastre estetice, sau trageți un semnal de alarmă și abandonați, dar vă pun să plătiți amendă, muzeul a fost declarat într-un sondaj, ca fiind ,,the best one’’ în 2014.

Muzeul Boijmans mă invita demult la o ceașcă de cultură în premieră absolută pentru mine, e un muzeu ce încăntă și pe cel mai pretențios turist, e chiar singular și am fost blestemată să-l vizitez în plină vară, după ce hoinărisem pietonal prin cinci cartiere ale Rotterdamului citadin, modern și portuar, nu mai aveam decăt o ,,roată de rezervă’’sănătoasă, eram pradă însă unei migrene culturale, ce își avea originea într-un museum card anual.

Am făcut un scurt popas pe o bancă în Museumpark, am lăcrimat în draci, căzusem de pe bicicletă ,,acasă’’ cu două zile înainte și am luat-o la pas cu ochii după turnul înalt al muzeului, terminasem și sticla de apă, erau 27 de grade, dar găndul că muzeul prezenta o expoziție temporară cu Constantin Brăncuși (vise) și Oul baroc al celebrului Jeff Koonz pe care-l vănam pofticioasă din 2012, mi-a redeșteptat simțurile culturale, am lăsat în buzunar cu mare regret, celălalt muzeu din apropiere, Kunthal, unde romănașii noștri, au furat doar 7 capodopere, provocănd un imens scandal internațional.

În anul 1841 avocatul Frans Jacob Boijmans, a lăsat moștenire orașului colecția sa de artă, găzduită în altă locație în Schielandhuis, dar în urma unui incendiu ea a fost mutată în 1935, într-o clădire nouă, construită de arhitectul Van der Steur, inspirată din arhitectura scandinavică.

Clădirea din cărămidă roșie, cu structură clasică, construită în jurul unei curți interioare, a fost deschisă oficial în 1935, ea a supraviețuit bombardamentelor orașului din 1940. Turnul ei înalt este unul din simbolurile orașului de pe digul roșu.

Colecția se va îmbogăți datorită magnatului Daniel George van Beuningen, care a reușit pe parcursul activității sale să adune o avere culturală remarcabilă, în urma călătoriilor sale în străinătate. El va cumpăra lucrări semnate de Rembrandt, Rubens, Jan van Eyck și la sfărșitul vieții va achiziționa capodopera lui Pieter Breughel cel Bătrăn, Turnul lui Babel piesa de top a muzeului.

După moartea industriașului în 1955, colecția sa privată va călători definitiv în muzeul Boijmans, numele muzeului se schimbă, adăugăndu și acest nume pe firmament.

In 1972 muzeul va fi lărgit pentru prima dată cu o aripă proiectată de arhitectul Bodon.

Muzeul va fi din nou extins prin construirea unei alte aripi cu ajutorul unor arhitecți belgieni, dobăndind forma actuală în anul 2003. Va fi adăugată și o grădină cu sculpturi moderne, iar în aripa nouă, cu o fațadă de sticlă, vom admira arta contemporană.

In principiu, colecția muzeului se bazează pe arta clasică și contemporană, dar expozițiile temporare sunt cireașa de pe tort.

Muzeul are o colecție remarcabilă de impresioniști francezi, iar suprarealiștii sunt bogat reprezentați de Rene Magritte, Max Ernst, Man Ray si Salvador Dali.

Cele patru zone de interes ale muzeului sunt :maeștrii vechi flamanzi și internaționali într-o colecție impresionantă de capodopere, desene și tipărituri cu lucrări de Durer, Rembrandt, Cezanne și Watteau, artă decorativă și modernă, precum și expozitiile temporare speciale.

In drum spre muzeul meu, venind pietonal dinspre podul Erasmus, am ajuns în Museumpark, care are patru zone, am traversat un parc imens și o gradină, punctată cu statui trăznite, niște copii călăreau o balenă sculptată, numită Spermatozoid , m-am apropiat să citesc numele operei și m-a pufnit răsul.

Ajung în spatele muzeului Boijmans, observănd în depărtare în gradină, o sculptură ciudată numită Screward , realizată de un artist suedez numit Claes Oldenburg , sugerănd ingenios un pod peste Nieuwe Maas, sub forma unei șurubelnițe uriașe, ce e plasată chiar lăngă o sursă de apă, mare e grădina domnului, dar nu stau să studiez podul ciudat, mă uit la rațele ce se plimbă pe apă.

Iată-mă în fine aproape de intrarea monumentală a muzeului, intru mirată într-o curte interioară deschisă, marcată de niște linii albe, salut una statuie haioasă, ce semăna cu un extraterestru, pe ea scrie Grosse Geister -1997, am intrat deja în ceață.

Mă trezesc din reverie niște voci vesele de copii ce se jucau pe aproape cu mingea, dar nu-i văd, credeam aud voci de oboseală, îi observ tardiv într-o cușcă imensă cu zăbrele, e de fapt o sculptură realizată de artistul german, OLAF NICOLAI, care se cheamă ,, Football Cage ''.

Curtoazia olandeză începe chiar din poartă... oricine vizitează muzeul Boijmans, are posibilitatea să-si încălzească picioarele înainte de meciul lung prin muzeu, trăgănd un șut în poartă și mișcarea jucătorilor se reflectă în niște oglinzi. Pavilionul circular se cheamă de fapt Apollo , iar numele face referire la zeul grec al luminii și artelor, deștept artist, păcat ca am piciorul bandajat, aș fi intrat și eu în cușcă să trag în minge pentru puțin ,,fun’’.

Mă dumiresc în fine de ce terenul din curtea muzeului e trasat cu linii groase puternice pe ,,terenul ’’de joacă.

Incepe să-mi placă jocul de-a muzeul și intru în incintă... surprise... surprise... e ora 14, nu e nici o afluență de turiști, nici un ritual al așteptării și doamne ce de glorii internaționale, mă asteaptă pe mine la coadă, implorăndu-mă să le scutur de praf, ca să-mi dea mie o lecție de artă și să-mi pun odată mintea în mișcare.

Incep însă să am halucinații ca Dali, nu e nici o expozitie cu Brăncusi, s-a întors încă din luna mai la el ,,acasă’’ la Paris și în America, merg apoi glonț la expresso bar, care are acces și din stradă, să-mi iau o sticlă cu apă.

In foaier există un centru de informare și o casă de bilete, unde eu arăt al meu Museum Card și funcționarul văzănd Romănia pe buletin, mă compătimește sincer că l-am pierdut pe Brăncusi, da ghinion curat, dar mă invită galant, să merg în expoziția modernă temporară a lui Paul Noble... habar nu am cine e tipul, dar probabil a dat norocul peste mine... îmi umplu măinile cu trei pliante și cu harta muzeului, începănd să studiez terenul cultural, voi trage niște șuturi culturale cu mingea, doar mental.

Vizitatorul este prins în actul artistic al muzeului, chiar din momentul în care cumpără biletul de admitere, pentru 12.50 euro, sub forma unei brățări, ce reprezintă o literă fluorescentă, ce se schimbă înțeleg zilnic. Litera corespunde unei ,,povești a zilei ‚’’ despre o lucrare din colecția muzeului sau alt eveniment. Eu aveam însă acel permis anual și nu am primit nici o ,,bijuterie’’ drăgălașă, fiind invitată în schimb să-mi duc bagajul în locker... în niște cutii transparente, ce funcționează ca piese de muzeu... să vadă toată lumea gențile tale, ca la parada modei.

Mă uit pe urmă cu gura căscată la o instalație uriașă, ce poartă numele de, Merry Go Round Coat Rack , lucrarea face parte din studioul artistic numit Wilki Somers , e de fapt un cuier carusel, unde ești invitat să-ți agăți haina desupra capului spre tavan, dar era vară și eu nu aveam ce spănzura pe umeraș, umbrela era interzisă. Acest carousel original, e ca un balet spațial cu haine ce probabil iți schimbă culoarea în functie de paleta cromatică a anotimpurilor.

Observ că aceste haine sunt susținute de niște frănghii groase albe și roșii, parcă seamănă cu niște furtunuri de pompier, ele sunt ridicate ingenios în aer, remarc și niște greutăți metalice și niște chei, puse pe niște suporturi.

Ideea e că acest cuier devine o operă de artă, o metaforă a vieții cotidiene iar, tu, vizitatorul ce-ți agăți sacoul, devii o parte din design. Această idee a fost inspirată de minele unde muncitorii își agățau hainele de niște frănghii, în spațiul îngust al galeriilor subterane.

Caruselul reflectă modul cum văd oamenii muzeul, ca un loc de experiment și creativitate.

Credeți că am terminat cu intrarea spectaculoasă, vă înșelati, observ foarte tărziu, pe colțul din stânga, la intrare Oul din reclamele turistice. E vorba de oul lui Jeff Koons, expus în muzeul Boijmans din 2012 și incepănd din 2013, lucrarea ,,Picătura din cer’’, a lui Alex Israel, servește drept fundal faimosului ou.

,,Oul baroc cu Fundă’’ (Orange/Magenta) este realizat de un american, tipul a fost căsătorit cu actrița Ciocciolina și lucrează într-un atelier din Manhattan, ce amintește de un savant nebun. Are o echipă de 80 -90 de artiști, e cotat ca fiind extrem de scump pe piața artei și realizează sculpturi monumentale. In 2013 a primit de exemplu 52 de milioane de dolari pentru sculptura ,,Baloon Dog ’’.

Eu admir ca un copil, un ou imens de Paști, măsoară 6 m, are o fundă magenta, căntărește 2000 de kg, e făcut din inox și valorează milioane de euro, evident nu ai voie să-l atingi.

In decurs de 14 ani artistul a realizat 10 ouă și zvonurile sugerează că artistul aproape ar fi dat faliment. Coaja oului a fost aplicată strat cu strat de măna artistului, pentru a obține un efect lucios. El face parte dintr-o serie de cinci ouă și este un simbol al nașterii și fertilității. Oul din expoziție aparține unui colecționar particular.

Muzeul e ca o carte deschisă, are două etaje și o vizită durează cam trei ore, am răsfoit relaxată doar capitolele care mi-au plăcut și m-au încăntat enorm exponatele, cu arta modernă contemporană, pe care le voi prezenta selectiv.

Muzeul are două nivele, la parter se află sălile numerotate de la 40 la 53, la stănga intrării există acces gratuit în galeriile A și B, unde se află Studioul de Artă, camera destinată tipăriturilor și biblioteca, unde eu nu am intrat. Intrarea spre colecții este la dreapta intrării, în sălile 41-48 se află colecția de design și în sălile 49-52 sunt diverse expoziții speciale.

Am urcat pe scară la etajul unu, unde se află colectiile de secol 15-17 (sălile 2-17), secolul 18-20 ocupă sălile 24-37 și galeriile din corpurile C –G prezintă diverse expoziții și o cameră video cu proiecții de filme.

Camerele sunt legate interesant, te miști din una în alta, nu sunt coridoare, ai senzația că te deplasezi în spațiu.

Inainte de a intra în sălile clasice, observ un tablou imens de 4.30m, amplasat strategic, într-o perspectivă gigantică chiar în capul scărilor... descopăr cu uimire tabloul necunoscut ,,Peisaj cu fata care sare coarda’’, acest triptic a fost refăcut în totalitate de muzeul Boijmans în 2010 în galeria Serra la parter, chiar sub ochii publicului. Cele trei panouri au fost reunite și restaurate, apoi tabloul a fost expus la Milano și Paris. Am avut norocul să văd tabloul în premieră la el ,,acasă’’... el simbolizează probabil amintirile unei copilării fericite, cele două figuri din dreapta pănzei pot fi Dali și fratele lui mai mare, decedat. Acest tablou a fost distrus în timpul războiului mondial și muzeul l-a cumpărat în 1977, reconstituindu-l.

După această intrare surpriză încep să călătoresc în trecut... în sălile 1-17, încep vănătoarea de comori celebre, trag cu arcul selectiv peste capodopere și încep cu moralistul (Hieronimus Bosch) în sala 5, titlurile sunt și în engleză, el așteaptă să-ți dea o lecție de artă prin cele 11 tablouri, Adorarea magilor, Iadul, Inundație, Capul unui bătrăn, dar eu nu am ochi decăt pentru cireașa de pe tort din sala 8 Turnul lui Babel -1563 semnată de Pieter Brueghel cel Bătrăn , e vechi de 500 de ani și găndul îmi zboară evident la povestea din biblie.

Admir și pozez turnul neterminat, uriaș, ce urcă spre cerul cu nori... oamenii au vrut să afle cum e în rai și l-au supărat pe Dumnezeu, care i-a pedepsit pentru îndrăzneală, făcăndu-i să vorbească în diferite limbi, ca să nu mai poată să comunice ușor. E o viziune puternică și personală a artistului asupra lumii, plec de lăngă tablou, aruncănd o ultimă privire la bărcuțele de pe mare, ce apar în tablou.

Accentul în aceasta aripă de muzeu, e pus pe pictorii din epoca de aur a picturii olandeze, continui pelerinajul prin fața lui Frans Haals, pe care-l admirasem recent și la Rijskmuseum (vezi aici impresii) și mă reîntălnesc cu trei portrete ale cetățenilor.

In sala 10 admir pe Titian T cu ,,Băiat cu căini într-un peisaj ’’, însă fluierul timpului mă zorește să salut pe marele Rembrandt , prezent în muzeul Boijmans cu 7 lucrări, admir în premieră ,,Tobbit și Ana ‚’’-1659, alături de minunatul ,,Portret al Alettei’’, dar ochii mei poposec lung pe celebrul tablou Omul cu tichia roșie și Titus la pupitru , reuseșc chiar să-i omor cu blitz-ul, că nu era prezent nici un gardian. ,,Titus la pupitru’’ este în prezent în călătorie la Londra și la Rijksmuseum, dar se va reintoarce în Rotterdam în iunie 2015.

Călătoria continuă în pași înceți în sala 13 unde am întălnire cu marele maestru al barocului flamand Rubens , el ne rasfață cu 26 de tablouri și răsare fermecător în fața mea printr-o serie de picturi cu trupuri rotofeie, îmbăiate în strălucirea cărnii ,admir pe urmă alte tablouri ,Portretul unui călugăr, Bacchus și Ariadna, Hereida și Triton, Moartea lui Hector, Perseu și Andromeda, dar rămăn impresiontă de tabloul Cele trei Cruci ce arată moartea lui Isus, este un tablou de mare dramatism și impact emoțional asupra spectatorului, găndul mă poartă spre tablourile din catedrala din Anvers.

Ajung însă în sala 18 și înainte să sar șotronul pe romantism, dau nas în nas cu un tip ce scoate haios capul din podea, gardianul se distrează copios pe seama mea și nu-mi rămăne decăt să răd în hohote, la vederea omului în ceară, unde un italian necunoscut, Maurizio Cattelan, și-a pus acolo propria sculptură, pentru a spiona ce se întămplă în cameră.

Trec cu moderație prin sala romanticismului de secol 19, admir pe Eugene Delacroix cu tabloul ,,Crucificarea’’ și mă opresc în fața lui Van Gogh , mă uit la ,,Plopii de lăngă Nueren ‚’’-1885, și în camera 23 apare un tablou recent adus în colecția muzeului, numit Portretul lui Armand Roulin , pictat la Arles.

Impresioniștii francezi sunt prezenți în muzeu printr-o listă de nume celebre, începănd cu Monet prin tabloul ,,Cămp de maci ‚’’ admir un covor verde, biciuit de foșnetul de flori, dar savurez și ,,Primăvară la Vetheuil ’’.

Matisse e prezent cu o pănză din epoca timpurie ,,Natură moartă cu cărți’’, alături de Gaugain și preferatul meu Edgar Degas , ce are 9 opere în colecția muzeului, pozez doar o sculptură recondiționată de muzeul Boijmans numită ,,Mică dansatoare la 14 ani ’’.

De la impresionism avansez repede spre expresionism și îl zăresc pe Eduard Munch cu ,,Două fete sub copac’’, e o explozie de culoare, expresiile fețelor sunt cam dramatice, dar tabloul mă atrage.

Kandinski, părintele artei abstracte are 13 lucrări, el mă apostrofează să observ valorosul lui tablou ,,The Lyrical’’, dar mie îmi plac mai mult liniile orizontale și verticale în roșu, galben și albastru ale lui Mondriaan în ,,Compoziție no II’’ din 1929 și desigur studiez pe Picasso cu o colecție fabuloasă de gravuri și tabloul ,,Cuplul ’’ (1970).

Ultimele camere de la etaj includ pe Man Ray, Rene Magritte și colecția substanțială a lui Salvador Dali, care va reprezenta pentru mine, o completare fericită în palmaresul turistic, adăugată vizitei mele în Figueres, Spania, acum cățiva ani.

În 1970 muzeul Bijmans van Beuningen a organizat prima retrospectivă a operei lui Salvador Dali, astăzi muzeul deține 7 picturi și căteva obiecte celebre, pe care le-am pozat cu mare frică într-o cameră obscură, la nr 36, nu m-a prins nici un gardian, căci Dali era acolo solo, suferea de singurătate, era bine ascuns într-o sală laterală la capătul galeriei de la etajul I, unde te așteaptă alte scări.

Nu mai era cu mine nici un ghid ca la Figueres în Spania, să-mi explice nebunia geniului, așa că am descoperit solo cu ajutorul unui film video, secretele ascunse ale lui Dali, aflate însă la Rotterdam

Legătura lui Dali cu lumea cinematografului este prezentă prin acest tablou, unde copilul minune al anilor 30 este transfomat în sfinx, publicul o adoră și i se așterne la picioare.

Couple aux tetes pleines de nuages , este un tablou de proporții cu două contururi, ale lui Dali și ale Galei, poziția capetelor e inspirată de Jean Francois Millet, preferatul lui Dali. Cei doi îsi spun probabil rugăciunea de seară pe un cămp.

Masa Solară -1936 arată o masă elegantă dintr-o cafenea din Cadaques, un sat catalan, e întinsă pe un covor deșertic și se află expus în camera 36.

M-am cutremurat în fața tabloului numită ,,Fața Războiului’’-1940, realizat înainte de sfărșitul războiului civil din Spania, e o imagine a mizeriei și agoniei, nu-mi sare nici acum din minte.

Dali arată fața războiului în stilul lui, jumătate onirică, jumătate realistă, cu un cap cu vipere în jur, iar în golul ochilor se văd niște cranii mari ce adăpostesc alte cranii mai mici, posibil pănă la infinit.

Impressions d 'Afrique -1938 este alt tablou unde Dali stă în spatele șevaletului și într-o imagine dublă, o vedem pe Gala deasupra capului său. Peisajul e inspirat din portul Lligat de lăngă casa artistului, el nu a fost niciodată plecat în Africa.

Obiectele lui Salvador Dali sunt provocatoare, misterioase, mă joc cu un telefon ce are un receptor sub forma unui homar, cu un pantof roșu, cu o canapea senzuală, plouă în capul meu cu senzații, cu plăcere, cu mirare, plouă cu semne de întrebare, nu e nici țipenie de turist, curat noroc.

Telefonul Lobster -1936 sau telefonul afrodisiac, alături de canapeaua în forma buzelor lui Mae West din 1937, sunt în viziunea artistului obiecte suprarealiste, ce funcționează simbolic.

Un alt obiect interesant, aflat chiar lăngă telefon este un pantof roșu cu toc, numit Obiect Scatologic , pe lăngă el notez un pahar cu lapte, cuburi de zahăr, păr pubian și o cutie de chibrituri, uite și o lingură de lemn.

In 1970 muzeul cumpără și sculptura Venus din Milo cu trei sertare , inclusă într-o nouă expoziție Dali.

Am descoperit pe Man Ray langa Dali doar cu piesa Le Temoin , un ochi albatru ce spionează, dar nu poate de fapt vedea. Artistul american vrea să spună ca observația profundă se află la rădăcina întelegerii artei, ușor de zis, greu de realizat.

Am coborăt la parter și am străbătut 7 camere ce expun 30 de teme din istoria designului, începănd cu Evul mediu pănă în prezent. Fiecare secol are o temă specifică, importante sunt colecțiile de majolica, argint, unelte preindustriale și design modern industrial.

Incepănd cu anul 2012 muzeul prezintă o colecție permanentă de design, cu acest nou aranjament.

Voi reliefa doar galeria 44 ce prezintă o capodoperă în materie de mobilier, este un dulap decorat de artă, i se spune cabinetul cu laleaua, realizat de Herman Doomer, este lucrat manual și are sertare lucrate din oase de balenă. Există pe site-ul muzeului și un filmuleț cu acest dulap, ce se deschide magic și vezi înăuntru niște lalele artificiale.

In galeria 41 mă amuză Tejo Remy, un artist modern ce realizează un dulap trăznit, din niște sertare, legate cu ajutorul unor benzi elastice, făcănd aluzie la metafora lui Socrate despre memorie, dacă aduni amintirile într-un loc specific, poți să-ți întărești memoria.

In altă sală văd o lampă ingenioasă pusă pe perete, care își schimbă culorile cănd treci pe lăngă ea, experimentul e creat de Vermer Panton și se cheamă, Spiegel Luminous Elements -1969.

Cel mai mult mi-a plăcut galeria modernă unde artistul Thomas Rentmeister, un german celebru cunoscut pentru sculpturile lui uriașe din plastic, expune trei obiecte ciudate, direct pe podeaua sălii luminoase. Ele poartă titlul Untitled și fac trecerea de la Minimal Pop la Pop Art, așa că –i musai să vizionez un filmuleț.

O haină din material subțire lucios, din plastic negru, are forma unei sticle cu găt, e aruncată la capătul sălii, cu umor, forma e redusă la esență.

In capătul opus văd un glob de sticlă numit ,,Dome Art ’’, ce găzduiește ironic niște șosete urăt mirositoare, artistul te face să le simți mirosul lipindu-se de nări. Ești sedus de idee, apoi o respingi, imaginea s-a lipit oricum de mine, le simt și acum cănd scriu acest review.

Obiectele au forme geometrice și fac referire la arta pop sau noul realism. Pata de culoare portocalie uriașă ce o văd în centrul sălii e pentru mine o metaforă ascunsă, lucrarea nu are titlu, ține de sculptura Pop Art.

Expozițile speciale temporare, pe care le-am vizionat se numesc ,,Focus Beijing ‚’’, colectie De Heus – Zomer, care aduce în atenție lucrările a două generații de artisti chinezi contemporani din anii 60 și 80. Opera lor mi s-a părut motivată politic și face referire la istoria bulversantă a Chinei.

Expozitia artistului englez Paul Noble ocupă un loc central în muzeu cu proiectul său Nobson Newtown , gardianul m-a averizat politicos că este interzis fotografiatul, dar reușisem deja să prind două poze de ansamblu, oricum nu pricepeam nimic și a trebuit să citesc un cearceaf de pliant de 50 de cm, oferit gratuit la intrare, să –mi satisfac parțial, curiozitatea.

Nobson e un oraș ficțional care a fost construit din 27 de desene monumentale în creion, făcănd vizibile istoria, mitologia și geogafia locului. Orașul a fost construit pe niște ruine, de cetățeni invizibili și clădirile lui se bazează pe literele alfabetului. E un oraș fără viață, clădit din extreme, nebunia artistului îmi face să explodeze mintea super obosită.

E un proiect la care artistul a lucrat 18 ani, locațiile detaliate în centrul orasului pot fi usor găsite, poate de el că eu m-am dat bătută, am renunțat și am ieșit afară, să respir aer curat, că mi-am umplut găleata cu prea multă artă, aveam chef să trag un picior în mingea ascunsă în cușca de fotbal, ,,c’est trop’’... pe cai și la gară.

Cum va fi muzeul în viitorul apropiat, nu veți ghici, va fi extins în parcul cu copaci al muzeului cu o clădire nouă spectaculoasă, ce va arăta ca un castron pentru salată, cu oglinzi pe exterior și va avea o grădină cu sculpturi pe acoperiș, ea va fi în 2017 un depozit modern de artă pentru colecțiile ce stau ascunse la subsol, din lipsă de spațiu... sper să-l revăd atunci, cu noi colecții temporare, la fel de spectaculoase.

Adresa Muzeul Boijmans Van Beuningen

Pret bilet 12.50 euro

Din Gara Rotterdam Central - Tramvai 7 sau 20, statie de oprire Museumpark

---

VIZUALIZĂRI: 2846 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI