ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.09.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 05.05.13
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    AUG-2016
    DURATA: 1 zile
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    90.00%
    Mulțumit, mici obiecții
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    96.25%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 9 MIN

    Ținutul Burren, din Comitatul Clare

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Adică „piatra mare”, căci întreg ținutul este contorsionat; o grămadă de pietre puse acolo de mâna unui uriaș care, în eoni, a mutat jumătatea de insulă din Antarctica acolo unde este azi...

    Din Galway, după ce traversezi din nou orașul – dar, după ora 9, lumea este la muncă și strada principală nu mai este aglomerată, că te și miri cum de o poți străbate exact în 15 minute, cum te avertizase GPS-ul cu o după amiază înainte – te încadrezi pe drumul de Limerick, pe care îl părăsești rapid, pentru a te duce pe Calea Atlanticului Sălbatic (o șosea lungă de 2500 de kilometri, care străbate toată coasta de vest, într-un peisaj de un exotism aparte), către Kinvarra.

    Deoarece, la intrarea în Kinvarra, te oprești în parcarea de pe partea stângă a unui drum infernal de îngust – dar niciodată să nu spui despre un drum irlandez că este infernal de îngust, deoarece viitorul imediat îți va arăta că te înșeli și că infernul este incă departe! – pentru a ne întoarce, alături de conținutul unui autocar plin cu francezi, către primul obiectiv al zilei, Castelul Dunguaire.

    Castel este mult spus, căci, în realitate, este vorba despre o casă-turn pe malul Golfului Galway, dar clădirea face parte din turul ținutului Burren, chiar la intrare și trebuie plătit tributul unei vizite. Deși numele – Dun Guaire, adică Fortul lui Guaire Aidne mac Colmáin, regele Connachtului din vremea legendarului Arthur, cel cu Masa Rotundă – trimite la o epocă mitologică, construcția este de dată mult mai recentă, din vremea de început a sultanului Suleyman și fără nici o legătură cu acesta, în afara stabilirii unei cronologii cu rezonanțe levantine.

    Deși se spune că a fost reabilitat succesiv în anii 1924 și 1954, în perioada independenței insulare (deoarece, locuit de chiar primarul din Galway în vremea iacobită, a fost ulterior abandonat), mi-a făcut impresia unei ruine cosmetizate, cam în genul cetății Făgărașului, dar mult mai mică. Adică, după ce urci pe aleea de pe peninsula pe care se ridică și intri în curte, plătești taxa de intrare și pătrunzi în prima sală, de la parter, unde îi citești istoria: un fort ridicat de un clan local, în mijlocul unei păduri abundente (din care nimic nu a mai rămas azi, semn că defrișările masive nu sunt apanajul mioritic) care a fost transportată pe apă către orașul viking de alături, Galway, în plină dezvoltare. Urci, apoi, la etajele unu și doi, fiecare dezvăluind câte o singură încăpere – la cea de la nivelul superior fiind reconstituită o încăpere de secol XVI. De aici, pe o scară scurtă, ieși pe creneluri și dai ocol turnului pe un culoar foarte îngust. Turnul este pătrat în geometrie și fiecare latură dezvăluie privirii ceva diferit. Pe o parte, drumul pe care am venit, supravegheat de câteva oi, peste deal. O a doua latură se deschide către golful ce, odinioară, adăpostea barcazurile ce navigau de-a lungul coastei. Apoi, cea de-a treia latură oferă turistului curios priveliștea Kinvarrei și a portului său și, la urmă, dar nu ultima, cea de-a patra latură îți arată panta abruptă, stâncoasă, malul Parcului Național Burren, unde te vei afunda în curând.

    Dar nu părăsești castelul fără să îi mai dai un ocol, de data asta pe poteca de la nivelul apei, în exteriorul zidurilor.

    Obiectivul următor ne poartă în munte, în plin Parc Național, către așa numita Parfumerie – o afacere de familie renumită prin produsele sale plăcut mirositoare. Am condus prin sate de poveste, aruncate printre rocile sfărâmate și fâșiile de iarbă, pe șosele cu o singură bandă și fără Passing Place-urile cu care mă obișnuisem anul trecut, în Scoția; ba mai mult, adesea una din marginile drumului era străjuită de garduri din piatră. Și cu cât ne afundam mai mult în munte, cu atât șoseaua devenea mai îngustă, până când, la o intersecție, mi-a făcut impresia că drumul deja era mai îngust decât lățimea mașinii. Cum indicatorul rutier spunea că trebuia să mergem 11 kilometri pe acel drum și cum nu știam ce soluție să aplic dacă m-aș fi întâlnit cu cineva care se întorcea de la Parfumerie, am decis să renunțăm și să ne îndreptăm spre următoarea afacere de familie de succes în zonă, Fabrica de Ciocolată. De fapt, patroana, o poloneză la origine, Kasha, pe numele ei iși Connolly, după cel al soțului, a pus la punct o făbricuță în propria-i casă – ce se poate vizita pe gratis, costul fiind cuprins în barele de ciocolată pe care, de poftă, le cumperi. În plus, tot acolo, pe Muntele Alunului, cum se numește locul, familia Connolly te așteaptă la o cafea și o plăcintă, din rețetele secrete a bunicii Agnes, binevenite amândouă, mai ales pe schimbătoarea vreme irlandeză, care ne-a întâmpinat, o dată ajunși la Fabrica de Ciocolată, cu o răbufnire rece și umedă.

    Care, se pare, a curățat cerul de nori și ne-a permis etapa următoare, o drumeție pe pantele muntelui, deasupra mării, drumeție pe care o plănuisem încă din faza de pregătire a expediției. Interesante pantele line, presărate cu aceiași bolovani care au dat numele ținutului. Mai mult, pământul era parcelat, rectangular, prin ziduri joase, ca de cetate antică. Adică, răbdători, localnicii au așezat, una peste alta, pietrele de diferite forme, pe care le-au îmbinat perfect, fără ciment, precum odinioară strămoșii. Iar jos, din ce în ce mai subțire, șoseaua își purta autovehiculele, ca niște jucării telecomandate. În depărtare, colorat, orășelul numit Kinvarra, prin care aveam să trecem, în drumul nostru către peștera Aillwee.

    Situată la capătul unei șosele care urcă în munte, după ce, la intrare, plătești, la alegere, biletul pentru vizita peșterii, pentru spectacolul cu păsări sau combinat, peștera Aillwee – al cărei nume este, cum altfel, o variantă englezească a gaelicului Aill Bhui, „stânca galbenă” – are o poveste interesantă, spusă de ghidul vesel. A fost descoperită întâmplător de un cioban, în anii războiului doi mondial, dar acesta a păstrat pentru sine descoperirea, până când, tocmai în deceniul opt al secolului trecut, niște studenți pasionați de speologie l-au tras de limbă, într-un pub local...

    Lași mașina în parcare, după ce urci în serpentină – ultima porțiune de drum fiind cu sens unic, slavă Domnului! – și, în drum spre casa de bilete, aerul limpede este spart de vocea care anunță că posesorii de discuri portocalii sunt așteptați la intrare. Am dumirit rapid strigarea când, fiind numai doi, am fost gratulați cu două discuri din cauciuc de culoarea portocalei, în timp ce familioanele care erau în fața noastră, la coadă, își tot numărau copiii, nefiind siguri dacă erau cinci sau șase. Oricum, aceia au primit discuri albastre și au fost poftiți să aștepte un sfert de oră, până la turul următor.

    Accesul în peșteră se face din magazinul de suveniruri, care este săpat în stâncă. După ce urcăm, pe lângă un urs împăiat, pătrundem în grotă, iar ghidul povestește. Peștera este veche, săpată de un râu vijelios – cursul râului este foarte clar marcat pe... tavan, iar noi urmăm calea acelui râu. Chiar la intrare, ni se arată o adâncitură în rocă, locul de odihnă a unui ursus spelaeus. Nu e nici o teamă, nici picior de urs nu mai bântuie azi prin Irlanda, aceștia fiind vânați încă din vremuri imemoriale – mă gândeam să îi trimitem pe insulari prin împrejurimile Brașovului. Calea continuă, vreo 300 de metri, cu câteva opriri în puncte nodale; aici niște stalactite subțiri, cu o vechime de numai 25 000 de ani, dincolo o coloană, dintre cele de peste 300 de milenii, apoi o cascadă subterană care își trăgea apa din ploile de deasupra. Ghidul povestea că au urmărit firul de apă pe sub pământ, pentru a-l regăsi, la o săptămână după ce a pătruns în măruntaiele pământului, din nou la suprafață, vărsându-se în golful Galway. Mai mult, cu o săptămână în urmă, ploile abundente au inundat peștera, turiștii fiind nevoiți să încheie turul aici, la piciorul cascadei. Noi am avut noroc, deoarece culoarul se drenează repede și ne-am continuat călătoria, precum eroii lui Jules Verne, peste o terasă înaltă, până când ghidul ne-a părăsit, glumind, la capătul unui tunel săpat în stâncă. Am urmărit firul Ariadnei și am ieșit la lumina zilei, puțin mai sus de locul de intrare. Peștera este frumoasă și merită vizitată!

    La întoarcerea către drumul județean am oprit la o altă – a treia! – afacere de familie, Fabrica de Brânză... Oricum, mai firească decât Fabrica de Ciocolată, deoarece pe aici cresc vaci și oi și mai puțin arbori de cacao. Brânza este, de fapt, ceea ce noi numim cașcaval, dar asta nu e de mirare, deoarece occidentalii nu cunosc telemeaua și, când încerci să le explici despre ce e vorba, nu depășesc în mintea lor – atunci când știu despre ce e vorba – brânza grecească... Degeaba le spui că aceea este o porcărie, prin comparație cu brânza noastră de Sibiu sau chiar cea dobrogeană. Nu vor să priceapă și gata!

    Am continuat, apoi, traseul, către punctul culminant al zilei, celebrele Cliffs of Moher. Am lăsat mașina în parcarea uriașă de pe partea stângă a drumului, unde am și plătit cei 6 euro de persoană, apoi am urmat poteca, peste șosea și am ajuns la baza promontoriului, unde parcau autocarele. În dealul din față se zăreau niște deschideri acoperite cu ferestre, cam ca în filmele SF. Acolo aveam să descoperim Centrul de Vizitare, un proiect îndrăzneț ecologic ce a transformat interiorul promontoriului într-o rețea de încăperi, din care iese în evidență muzeul interactiv unde vedeai, de exemplu, toată migrația celor două bucăți de pământ care au creat Irlanda, de-a lungul sutelor de milioane de ani. De efect este și filmul ce rulează pe un ecran gigant, curbat, oferind o perfectă dispunere 3D a reliefului înconjurător, ce pornește din ochii unui pescăruș care, după un zbor de recunoaștere, se scufundă în apele reci ale Atlanticului, doar ca să urmărim fauna submarină, culminând cu giganticele balene albastre.

    Deasupra Centrului de Vizitare pornește poteca spre far și spre priveliști ce își taie respirația. Plină de turiști, de toate națiile; de la aristocraticii francezi, la guralivii italieni, de la rigizii germani la alunecoșii spanioli. Să nu uităm cohortele de asiatici, din care japonezii cu umbreluțe – se ivise soarele, între timp – ies de departe în evidență. Selfiuri, flashuri, vorbărie ca în Turnul lui Babel... Poteca oficială se termina la far, mai departe fiind un anunț cum că fiecare merge pe cont propriu. Iar drumul continua, kilometri, de-a lungul malului înalt. Am preferat să coborâm și să urcăm pe celălalt promontoriu, să depășim poteca oficială, pe lângă același avertisment și să ne bucurăm de imaginile oferite de oceanul liniștit de la picioarele noastre. Într-o reeditare a unei alte preumblări, pe un alt promontoriu, la Etretat.

    Revenirea către Galway am făcut-o de-a lungul Căii Atlanticului Sălbatic, cu o coborâre pe niște drumuri sinistru de înguste, în micul sătuc Doolin, renumit pentru muzica irlandeză live din pub-uri și port pentru o incursiune către insulele Aran.

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de makuy* in 06.09.16 17:56:48
    Validat / Publicat: 06.09.16 18:56:06
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în IRLANDA

    VIZUALIZĂRI: 2422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (makuy*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Castelul Dunguaire - impresie
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 29 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    2 ecouri scrise, până acum

    mishu
    [07.09.16 15:01:07]
    »

    @makuy: Nu cred ca pozele de la castel se puteau potrivi mai bine decat au iesit in aceste imagini pe o vreme mohorata. Totusi cred ca si pe o vreme frumoasa ar fi avut o stralucire aparte.

    De asemenea pozele de la si din pestera minunate.

    Foarte frumoase poze, foarte frumoase locuri si poze la fel.

    Felicitari, votat cu mare placere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    makuy*AUTOR REVIEW
    [07.09.16 17:26:12]
    »

    @mishu:

    Este ciudată, vremea asta mohorâtă. Pentru că nu deranjează. Poate că bucuria de a trăi a unui popor mult prea încercat se insinuează, telepatic, în mintea oricărui trecător prin Irlanda, încât norii nu mai au nici o putere asupra noastră.

    Mulțumesc pentru ecou și pentru vot

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    makuy*, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă regiunea Galway:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050678968429565 sec
    ecranul dvs: 1 x 1