La schi în Rauris – Salzburg – Austria: Tips and tricks

TIPĂREȘTE

După ce am ajuns cu bine acasă, de la Rauris, iar impresiile au avut timp să se aşeze, m-am hotărât să scriu aceste rânduri, care sper să fie spre folosinţa celor care doresc să se deplaseze la schi în ţara lui Mozart, zona Salzburg – la Rauris. Da, poate să mă contrazică oricine, fără de succes, dar Austria înseamnă în foarte mare măsură şi Mozart iar dacă nu sunteţi convinşi de aceasta încercaţi să intraţi în orice magazin de dulciuri de acolo sau efectuaţi o vizită la Salzburg – veţi vedea că am dreptate.

Şi ca să nu mai lungesc mult vorba am să trec direct la impresii şi recomandări.

Unde este Rauris şi ce este acolo? Rauris este un sat, cu pretenţii de comună, amplasat în Landul Salzburg, la 24 de kilometri sud de Zell am Zee sau Kaprun – de care bănuiesc că a auzit toată lumea sau, dacă nu, la cam 80 de km sud de Sazburg. Localitatea cu pricina se află la o altitudine de 949 de metri, pe o vale prin care curge un râu care-i poartă numele – Rauriser Ache – şi care vale este flancată pe ambele părţi de versanţi muntoşi care-şi înalţă vârfurile la peste 2.000 de metri, adică este o zonă numai bună de schiat – dacă este amenajată iar la ei, la austrieci, chiar şi este. Fiind într-o vale lucru evident că toate construcţiile localităţii, case, magazine, pensiuni, restaurante, grajduri şi acareturi sunt situate şi postate de-o parte şi de alta a unei străzi principale, spaţiul geografic fiind foarte zgârcit cu extinderea pe laterală a micii urbe.

Ce frapează la prima vedere este contradicţia dintre curăţenia şi frumuseţea clădirilor şi multitudinea de grajduri pline cu animale, în special vaci şi cai. Cu greu îţi dai seama unde sunt amplasate grajdurile pentru că nu se vede nicăieri munţii de bălegar specifici sau urmele trecerii animalelor pe străzi, dar dacă priveşti atent fiecare clădire îţi vei da repede seama care din ele adăpostesc respectivele rumegătoare. Oricum, casele sunt foarte curate şi cochete multe dintre ele fiind păstrate în stilul arhitectural original, străzile lucesc de curăţenie iar în localitate sunt două magazine cu articole sportive, foarte bine aprovizionate şi două magazine alimentare destul de mari, Billa respectiv Spar.

Ce am mai reuşit să văd, în mica localitate, şi care prezintă un oarece interes pentru turiştii care-i calcă străzile sunt restaurantele, unele de sine stătătoare şi multe altele amplasate la parterul pensiunilor care umplu localitatea. De asemenea sunt foarte multe cafenele, unde fumatul este permis şi am mai văzut şi o pizzerie (italiană).

Există, tot în localitate, un centru de închiriat săniuţe şi schiuri de toate felurile, patronat de sigla Intersport şi care este amplasat undeva la jumătatea urbei. Tot de acolo se pot închiria şi o multitudine de alte articole necesare practicării altor sporturi de iarnă. Tot de interes este şi faptul că există un centru spa şi un bazin de înot dar pentru a avea acces la acesta trebuie efectuată o rezervare deoarece locurile sunt limitate – lucru care mie mi s-a părut de bun simţ, spaţiul interior al complexului fiind destul de mic dar suficient pentru a petrece câteva ore de bălăceală.

În Rauris sunt mai multe pârtii pentru schiat dar se urcă la ele doar prin două locuri amplasate la o distanţă de 500 de metri între ele, amândouă locaţiile fiind dotate cu parcări proprii (gratis, evident) şi fiind plasate la şoseaua naţională, care şosea şerpuieşte pe lângă pârâul mai sus amintit. Lucru bun este că oriunde ai fi cazat în localitate te vei afla la maxim 500 de metri de oricare dintre urcări deci maşina poate să rămână liniştită în parcarea pensiunii, o deplasare pe jos dimineaţa după micul dejun ţinând loc şi de încălzire înainte de schiat.

Schi pass-ul. Pentru a urca pe munte, indiferent prin care locaţie, evident că ai nevoie fie de un schi pass fie de un bilet de urcare. Schi pass-ul poate fi achiziţionat numai de la staţiile de urcare - noi am încercat şi din localitate dar nu am găsit nicăieri. Orarul pârtiilor este de la 09.00 până la 16.00. Funcţie de cât doreşti să schiezi poţi opta pentru mai multe variante de schi pass, preţurile fiind evident diferite, de exemplu: există posibilitatea de a lua schi pass până la ora 11.30, de la 11.30, de la 12.30, de la 13.30 şi de la 14.30 – ultimele cu durat[ de valabilitate până la ora 16.00. Se poate lua schi pass pentru toată ziua, preţul pentru adulţi fiind de 37 de euro. Pentru copiii sub 11 ani preţul este de 20 de euro per zi iar pentru adolescenţi costă 27 de euro per zi. Dacă doreşti doar să urci şi să cobori, cu telecabina, te costă 10 euro. Preţurile la schi pass sunt la fel la ambele staţii de urcare şi când cumperi pentru prima dată schi pass-ul ţi se reţin 2 euro garanţie pentru cardul de acces. Garanţia o primeşti înapoi când înapoiezi cardul, casele de bilete fiind deschise, tocmai pentru acest fapt, până la 16.30.

Atenţie, schi pass-ul este interzis a fi transferat altei persoane! Dacă totuşi doriţi să le înşelaţi vigilenţa urmaşilor lui Mozart atunci aveţi grijă că, în funcţie de categoria card-ului de acces (adult, adolescent, copil), atunci când treceţi prin poarta de acces se aprind combinaţii diferite de lumini verzi şi galbene amplasate în partea superioară a porţii. La card de adult se aprind lumini verzi, la cel de adolescent se aprind galbene iar la cardul de copil se aprind şi galbene şi verzi. La fiecare poartă de acces sunt supraveghetori. Mai poţi fi prins că ai dat altcuiva cardul de acces dacă diferenţa de timp dintre două accesări de intrare prin porţile de urcare este mai mică decât timpul de urcare al telecabinei până la prima oprire plus un timp mediu calculat de coborâre. Noi, familia mea, am fost corecţi dar am întâlnit de-ai noştri...

Prima locaţie de unde se poate urca la pârtii. Prima locaţie este şi cea mai mare şi este amplasată la un capăt al localităţii. Parcarea de lângă ea este destul de încăpătoare iar cele două sau trei restaurante, amplasate pe drumul ce duce la staţia de urcare, completează peisajul. Tot aici mai este o clădire, gen vestiar, unde contra unei sume de 5 euro per zi primeşti un dulap unde-ţi poţi lăsa schiurile şi clăparii pentru a doua zi, când ai terminat de schiat – lucru foarte bun pentru că poţi renunţa definitiv la deplasarea cu maşina la pârtie. De aici, din această staţie, se urcă pe munte cu telecabinele, în fiecare telecabină fiind loc pentru şase persoane, schiurile urmând a fi plasate într-un suport fixat în exterior pe cele 2 uşi ale cabinei. Urcarea se termină la 1.780 de metri cu o staţie de trecere la 1.469 de metri. Când urcaţi de jos de la bază, dacă doriţi se poate coborî din cabină şi la staţia de la 1.469 de metri dar dacă doriţi să urcaţi la 1.780 de metri tot ce trebuie să faceţi este să rămâneţi liniştiţi pe băncuţa din telecabină. Ca să urcaţi până sus de tot, adică în vârf la 2.193 de metri, de la 1.780 de metri va trebui să coborâţi pe schiuri, cam 200 de metri, după care să luaţi altă telecabină, identică cu prima, care vă va duce până în sus de tot - (Vârful Schwarzwand).

Popor la schiat. Un aspect foarte important, mai ales pe pârtiile de schi, este densitatea de popor pe metru pătrat şi desigur şi multitudinea de suflete care aşteaptă, la telecabine, să urce pe munte. O aglomeraţie infernală poate foarte uşor să-ţi taie tot cheful de schiat, asta dacă pentru a urca cu telecabina, sau cu orice alt agregat, trebuie să aştepţi zeci de minute la coadă. Ce pot eu să vă spun, mai ales pentru perioada când am fost acolo, este că niciodată nu am aşteptat mai mult de 5 minute să mă îmbarc în telecabină sau la schi lift. Cea mai mare aglomeraţie este dimineaţa, pe la ora 09.30 şi doar la staţia de urcare de la baza muntelui, după ce poporul şi-a cumpărat card-urile de acces şi urcă pentru prima dată spre pârtiile de sus. De la ora 11.00, sau mai încolo, vei avea surpriza să vezi că doar câţiva muşterii mai urcă de la bază. De ce se întâmplă asta? Simplu, datorită dificultăţii pârtiei (neagră) care coboară de la prima oprire a telecabinei la baza muntelui şi pe care doar câţiva temerari se aventurează. Restul populaţiei cu schiuri în picioare este sus pe pârtiile albastre şi circulă voioasă, la deal şi la vale, între cele trei staţii.

Pârtiile din prima locaţie. Exact lângă staţia de urcare, la bază, există două pârtii albastre destinate celor care doresc să înveţe să schieze. Acestea sunt foarte line şi sunt deservite de un teleschi. De la prima oprire a telecabinei (1.469 metri) şi până la bază se coboară pe o pârtie de categorie „neagră” şi este singura opţiune. Dar eu vă spun că, părerea mea, pârtia este de cel mult categoria „roşie”, categoria „neagră” fiindu-i atribuită pentru că este foarte îngustă (probabil că vara este un drum forestier) şi pe mari porţiuni lipsesc parapetele sau plasele de siguranţă. Toate celelalte pârtii, de la 1.469 de metri în sus, sunt de categorie „albastră” existând doar două mici porţiuni unde sunt de categorie „roşie”. Tot părerea mea este că deşi sunt catalogate ca dificultate de culoare „albastră” sunt mai dificile decât cele „albastre” din Slovacia – Jasna. Ca şi categorie, cele „albastre” din Rauris sunt undeva între „albastru” şi „roşu” pentru Slovacia. Un lucru care mi-a plăcut foarte mult este lăţimea considerabilă a pârtiilor. Pe unele porţiuni, mai ales pe platou, am apreciat, „ochiometric” o lăţime de aproape 100 de metri a pârtiei ceea ce este foarte bine deoarece are loc berechet tot poporul.

Astfel fiind pârtiile, această primă locaţie este ideală pentru cei care se consideră, ca şi pricepere în ale schiatului, ca fiind cel mult intermediari sau pentru cei care doresc să se relaxeze – fără stres. Tot acolo sus, pe platou, există şi un fun-park, pentru copii în special, cu o mică trambulină, câteva jaloane, un tunel de trecere şi unde, când parcurgi traseul, poţi opta să fii cronometrat – dacă doreşti. Copii sigur vor fi încântaţi. Un schi-lift dublu, care leagă oprirea de la 1.469 de metri cu cea de la 1.780 de metri, te ajută să rămâi la schiat pe platoul superior fără a te mai amesteca cu cei care urcă cu telecabinele. Nu sunt uitaţi, ca şi trasee, nici iubitorii de schi fond sau de trasee montane, pe platou existând câte un traseu pentru fiecare.

Masa. Există două restaurante pe pârtiile din această primă locaţie: unul la 1.469 de metri şi unul la 1.780 de metri. Eu l-am preferat pe cel de la 1.469 de metri deoarece este foarte mare, cu geamuri imense prin care se vede superbul peisaj. Interiorul este amenajat rustic cu mochetă pe jos, spaţiul interior este foarte generos având şi un etaj, mesele sunt din lemn masiv, foarte mari cu multe scaune aşezate de jur împrejurul lor. Tot acolo există şi două baruri unul interior în sala de mese şi unul exterior. Sub sala de mese principală există o altă sală doar pentru copiii care sunt înscrişi la şcoala de schi. Mâncarea este foarte bună şi foarte diversificată, preţurile sunt rezonabile, în restaurant este cald şi este linişte. Vi-l recomand cu încredere.

A doua locaţie de unde se poate urca la pârtii. Această a doua locaţie este mai mică decât prima prezentată şi este amplasată în celălalt capăt al urbei, între ele fiind o distanţă de aproximativ 500 de metri. Aici parcarea este mai mică, există o casă de bilete şi un vestiar pentru schiuri şi clăpari ca şi în prima locaţie dar lipsesc restauranturile şi barurile. Poate tocmai din acest motiv este şi mai liniştită, nefiind aşa de animată ca şi prima locaţie. De aici se urcă pe munte cu telescaunul, deci trebuie să ai schiurile în picioare, până la 1.300 de metri unde este un frumos platou. Ca să urci şi mai sus trebuie întâi să cobori pe schiuri cam 200 de metri, pe o porţiune de pârtie de categorie „roşie”, după care să iei un teleschi care te va duce până la 1.800 de metri, punctul terminus din această a doua locaţie. Atenţie cum parcurgeţi cei 200 de metri! Coborâţi oblic pe versant, pe partea stângă, spre staţia de teleschi pentru că dacă veţi coborî direct pe versant în jos după aceea, pentru a ajunge la teleschiul care urcă, va trebui să viraţi stânga şi să vă deplasaţi cam 100 de metri în plan orizontal, pe un drum forestier, dând „la beţe” – lucru destul de neplăcut. Prima dată când am mers pe acolo am păţit-o şi eu dar după aceea am râs de alţii :)

Popor la schiat. În această locaţie este şi mai puţin popor decât în prima locaţie, deşi pârtia care coboară de la 1.300 de metri la bază este de categorie „roşie”, şi tocmai de aceea personal am preferat această locaţie. Pe platou, la 1.300 de metri, este o şcoală de schi şi este şi un mic schi lift pentru învăţăcei dar este foarte util şi pentru cei avansaţi – am să vă explic mai târziu de ce. Aici pe platou este ceva mai mută suflare dar nici pe departe să prezinte o problemă sau să genereze aglomeraţie.

Pârtiile din a doua locaţie. Aici, cea mai importantă pârtie este una de categorie „roşie” care coboară de la 1.800 de metri şi până la bază, trecând prin staţia de la 1.300 de metri. Din vârf, de la 1.800 de metri se mai poate alege o variantă de a se coborî pe o pârtie de categorie „albastră”, care pârtie merge pe marginea a doi versanţi pe un drum forestier şi ajunge, în final, la staţia de 1.469 de metri a primei locaţii legând astfel toate pârtiile, a celor două locaţii, între ele. Există şi posibilitatea de a se veni de pe pârtiile primei locaţii pe pârtiile celei de-a doua locaţii, pe schiuri. De la staţia de 1.469 de metri, a primei locaţii, se merge pe o pârtie de categorie „albastră” – pârtie realizată tot pe un drum forestier, până la staţia de 1.300 de metri a celei de-a doua locaţii. Când aţi ajuns la staţia de la 1.300 de metri, pentru a ajunge la schiliftul care duce la 1.800 de metri, trebuie întâi să urcaţi cu schiliftul de la pârtia de învăţăcei.

Cele două pârtii albastre, care leagă cele două locaţii, oferă posibilitatea vizualizării unor peisaje superbe, mai ales în zilele cu soare aşa că le recomand tuturor în special iubitorilor de fotografie.

Pe platoul de 1.300 de metri există o mică pârtie de categorie „albastră”, pentru învăţăcei. Tot de la 1.300 de metri începe şi o pârtie pentru săniuţe care, părerea mea, are cam 1,5 km, şerpuieşte pe versant în jos până la bază şi se intersectează, undeva spre bază, cu pârtia de schi. Pe telescaunul ce urcă la 1.300 de metri există un cârlig unde se agaţă săniuţele, pentru cei care urcă pentru săniuş, iar săniuţele pot fi închiriate chiar de jos de la bază. Părerea mea: ar fi păcat să rataţi o coborâre cu săniuţa. Atenţie însă: pârtia de săniuţe este destul de îngustă iar pe alocuri are câteva viraje foarte strânse şi pante destul de abrupte. Se coboară mai mult „în frână”, cu picioarele pe zăpadă, deci nu vă recomand să lăsaţi copiii foarte mici să coboare singuri.

Masa. Pe pârtiile din această locaţie este un singur restaurant amplasat pe platoul de la oprirea de 1.300 de metri unde se poate bea un vin fiert sau o ciocolată caldă iar ca mâncare opţiunile sunt destul de reduse.

Părerea mea. Rauris, ca şi locaţie, o recomand celor care doresc un concediu liniştit, celor care vor să fugă de agitaţie, de stres, de îmbulzeală, de persoane „repezite”, agitate şi stresate de tot felul – în majoritate latini, de chiuituri şi răcnete de beţivani – indiferent de naţie, de magazine ticsite de oameni care aleargă agitaţi după reduceri, de restaurante cu aer de cantină cu mese unse şi unde ai impresia că se mănâncă „pe bandă rulantă”, de manele şi muzică de prost gust dată la maxim dintr-o maşină cu număr de România, adică de tot ce înseamnă „animalul sălbatic din fiinţa umană”.

Pe străzile oraşului este mai tot timpul linişte atât ziua cât şi noaptea iar în majoritatea restaurantelor şi barurilor muzica merge încet, în surdină. La unele pensiuni chiar există seri dedicate „liniştii”. Noi am prins o astfel de seară când patronii pensiunii unde stăteam au afişat un anunţ că „Este seara dedicată liniştii”. Deşi în restaurant erau cam 100 de persoane care serveau masa, nu se auzeau decât tacâmurile şi vorbe în şoaptă. Desigur, cei mai „gălăgioşi” am fost noi, românii, dar până la urmă ne-am „dat” după ei şi ne-am ţinut şi noi „fleanca” de gură – şi ce bine a fost!

Pârtiile din Rauris le recomand celor care, ca şi pricepere în ale schiatului, sunt la categoria intermediar. De asemenea le recomand familiilor cu copii, ale căror copii ştiu să schieze sau vor să înveţe să schieze, iar părinţii vor să stea liniştiţi la un vin fiert sau o ciocolată caldă. Nu recomand locaţia celor care „se rup în schiat” pentru că probabil se vor plictisi rapid.

Şi dacă totuşi vă plictisiţi de schiat, la 34 de km de Rauris în localitatea Bad Hofgastein, există un Aqua Park cu ape termale care se numeşte Alpentherme, unde liniştea este obligatorie şi unde puteţi petrece o zi nemaipomenită.

Vă doresc relaxare maximă!

---

VIZUALIZĂRI: 3842 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI