Vyšehrad - cea de-a doua cetate a primilor regi ai Cehiei

TIPĂREȘTE

Turistul ce poposește 2-3-4 zile în Praga se concentrează de regulă pe obiectivele (numeroase dealtfel) consacrate, răspândite pe o suprafață apreciabilă în cele 5 cartiere istorice ale orașului. O parte dintre acestea vi le-am prezentat și eu, pe scurt, în articolele anterioare. Și, departe de a epuiza oferta „centrală” , în ultima zi (dimineață, de fapt) am decis să ne îndreptăm către Vyšehrad, un obiectiv mai... periferic și mai puțin cunoscut de turiștii străini, dar foarte apreciat de localnici.

Un pic de istorie

Aș fi vrut să eludez această parte care de obicei este aridă și oarecum plictisitoare pentru majoritatea, dar zău că fără ea nu se prea poate. Promit însă să sintetizez la maxim.

Geografic, zona se află în partea sudică a Pragăi, pe o colină, în imediata vecinătate a râului Vltava. Această amplasare strategică (punct important pe ruta Praga – Boemia de Sud) avea să fie remarcată în mod deosebit în anii 1070, când Vratislav I, aparținând dinastiei conducătoare Přemyslid, construiește pe partea vestică a platoului (cea mai apărată) primul palat de piatră din Boemia, basilica Petru și Pavel și un pod acoperit care să le unească; toate în stilul romanesc al epocii. Aceasta reședință princiară funcționa în paralel cu cea din Cetatea Pragăi, familia mutându-se din una într-alta în funcție de anotimp și necesități. Acropola Regală era înconjurată de un șanț și de ziduri de apărare rudimentare, iar în partea de est a platoului locuiau slujitorii și soldații.  

Între 1348-1350, regele Carol al IV-lea a purces la remodelarea majoră a districtului regal din Vyšehrad, extinzând palatul regal, adăugând alte clădiri pentru protipendadă, renovând în stil gotic basilica și întărind sistemul de fortificații, cu ziduri solide și turnuri bastionare; în zilele noastre se păstrează încă porțiuni din aceste ziduri și fostul palat al pârcălabului (administratorul domeniului).  

Anul 1420 a reprezentat începutul sfârșitului, Vyšehradul fiind jefuit și pârjolit de husiți. Ulterior, zona a fost părăsită, iar vechile ruine încet-încet au căzut pradă vegetației și uitării colective. Vyšehrad și-a reafirmat importanța strategică abia în a doua jumătate a sec. 17, când dealul a fost împânzit de structuri militare, rolul noii fortărețe fiind de depozit de arme și praf de pușcă. Chiar și vechile biserici (mai puțin basilica Petru și Pavel, ce slujise neîntrerupt destinației inițiale) aveau să fie transformate în depozite de muniție, iar zidurile de apărare să fie „completate” de pasaje subterane și bastioane. Bună parte din acest sistem se păstrează încă, în ciuda incendiului din 1927. O mențiune deosebită trebuie făcută pentru cimitirul Vyšehrad, transformat de patrioții cehi în a doua jumătate a sec. 19 în cimitir național, aici găsindu-și pacea eternă numeroase personalități politice, artistice și sportive.

În prezent, Vyšehrad este un minunat loc de plimbare și relaxare pentru localnici, cu clădiri frumos reabilitate, largi spații verzi decorate cu statui, loc de joacă pentru copii și locuri de odihnă pentru adulți. Nici iubitorii de istorie n-au a se plânge; se pot vizita basilica (în anumite condiții și bisericile mai mici), cimitirul istoric, o parte din vechile tuneluri în care s-a amenajat o mică galerie de artă cu statui ce împodobeau în trecut Podul Carol.

Vizita noastră

Aveam la dispoziție vreo 3 ore, cu tot cu drum. A fost ok, dar dacă mai era încă una, n-ar fi prisosit... (Asta ca să vă faceți o idee cam cât timp să alocați.) La o simplă simulare pe GoogleMaps am constatat că ori că mergem pe jos, ori cu transportul în comun, cam tot aia e, ca timp. Vremea fiind minunată, soare și nesperat de călduț pentru un început de martie la Praga, am decis să mergem pe jos. Cam jumătate de ceas pe sens. Deci ne mai rămâneau 2 ore pentru vizita propriu-zisă.  

Țin minte că am trecut pe lângă o clădire uriașă aparținând Facultății de Medicină și mai apoi pe lângă zidul Grădinii Botanice. La un moment dat am traversat o arteră importantă și am început să urcăm ușor pe o alee pietruită ce a lăsat mintenaș în urmă cartierul de blocuri scunde și a început să se prelingă pe lângă un zid uriaș de cărămidă. Zidul vechilor fortificații din sec. 17.  

Intrarea în complex se face prin Poarta de Cărămidă, una dintre cele 2 păstrate încă (Poarta Leopold fiind plasată pe latura opusă, cea sudică). O poartă monumentală, cu 3 intrări, una mai mare pe mijloc (pentru vehicule; cândva, că acum zona este strict pietonală) flancată de alte 2 mai mici, destinate persoanelor. Înainte de a pătrunde în incintă, ne-am oprit câteva minute să citim informațiile de pe panoul din apropiere (dealtfel, toate obiectivele de interes din Vyšehrad sunt însoțite de astfel de plăcuțe bilingve, cu gravuri sugestive).  

Deci am pătruns și ne-a plăcut din prima clipă ce am găsit dincolo de zidurile înalte de cărămidă. În primul rând, liniște și pace! E drept, „martie, luni” – parafrazând vorba poetului (unde mai pui că dimineață). În al doilea rând, ordine și curățenie – alei frumos pietruite, iarba abia mijită, niciun gunoi aruncat aiurea. Am urcat o scară în spirală, nu știam unde duce, dar intuiam că pe platou. Fix așa. Am trecut pe lângă poarta cimitirului (deschisă), apoi am traversat marginea unui parc uriaș, din care ne urmăreau impasibile mai multe grupuri statuare și în care o clasă de elevi își desfășura lecția de... ceva; de fapt, cam venise pauza, i-am surprins chiar în momentul în care toți scotoceau prin rucsacuri după gustări. În fine, ne-am văzut de drum, atrași de silueta maiestuoasă a Basilicii Sf. Petru și Pavel, obiectivul nostru principal dealtfel.

Iar ne-am oprit înainte să pătrundem în incintă 😊. Ca să citim despre podul acoperit construit în stil romanesc în 1070, odată cu reședința regală și basilica, pentru a le conecta, traversând un șanț. Astfel, familia regală putea accesa serviciile religioase indiferent de condițiile meteo, iar sfinții prelați puteau da curs invitațiilor la palat mai ușor. Și podul, și șanțul au fost distruse înainte de sec. 13 și n-au mai fost reconstruite pe locația inițială; au supraviețuit doar artefacte descoperite de arheologi în 1935. Se pare că podul romanesc de la Vyšehrad a fost cea mai veche structură de piatră cunoscută pe teritoriul Cehiei și una dintre primele din Europa.  

La fel, înainte de a intra în Basilica Sf. Petru și Pavel ne-am oprit s-o admirăm și s-o pozăm. Greu de prins în poză, așa e de măreață! Am citit și despre ea, normal. Că a fost fondată de Vratislav I în 1070, că legenda povestește că regele însuși ar fi contribuit cărând 12 coșuri cu piatră, la fel cum a făcut Împăratul Constantin când s-a construit omonima din Roma, că a suferit mai multe extensii de-a lungul secolelor, că a fost prădată de husiți în sec. 15, iar ultima renovare s-a făcut în anii 1887-1903, când s-au adăugat cele 2 turle gemene înalte de 58 m și vitraliile în stil Art Nouveau.

De remarcat frumosul mozaic în piatră cu care-i pavată piațeta din față, filigranul portalului central și decorațiunile ușilor. În sfârșit am intrat, în pronaos sunt organizate casa de bilete, magazinul cu suveniruri și tot acolo se află un aparat cu touch screen ce îți oferă informații detaliate despre obiectivele turistice din Vyšehrad (ce-i drept, către acesta aveam să ne îndreptăm atenția la final, la ieșirea din basilică). Să nu uit: basilica minor, adică însuși Papa a slujit la un moment dat aici.

Am plătit 130 czk/persoană (26 lei) și am purces să vizităm. Mi-a plăcut interiorul – luminos și colorat, atât datorită frumoaselor vitralii, cât și a picturii murale, ce m-a dus cu gândul la mânăstirile noastre bucovinești. Există și o mică secțiune de tezaur, cu obiecte prețioase, ce pot fi admirate de la distanță într-una din capelele laterale.  

Ne-am îndreptat apoi spre cimitirul istoric, e o intrare ce se face direct din curtea bisericii. Ne-am plimbat vreo jumătate de ceas, încercând să identificăm câteva morminte de celebrități: compozitorii Dvořák și Smetana, scriitorul Jan Neruda și mulți alții. N-am insistat prea mult, nu stăteam grozav cu timpul. În ciuda destinației, locul mi s-a părut relaxant și plăcut, curat, excelent întreținut.

Am zis că totuși mai bine să ne plimbăm prin parc sau pe ziduri... Și da, zonele marginale ale complexului prilejuiesc vederi frumoase cu împrejurimile, fie spre Vltava, fie spre marea de acoperișuri ale orașului. Există și un portuleț în zona sudică a Vyšehradului, se vede foarte fain de sus.

Din punctul ăsta, am cotit-o spre nord, dar am coborât prin parc. Am zărit de la oarece distanță Poarta Leopold, la fel, cu 3 intrări, una mare și 2 mici. Voiam să bifăm neapărat cele 2 bisericuțe rămase în cetate, despre care citisem că nu se pot vizita pe dinăuntru decât în cadrul unor tururi ghidate; să le vedem măcar pe-afară.  

Rotonda Sf. Martin este, precum îi spune numele, rotundă (conform credinței larg răspândite în multe zone din Europa medievală, să nu aibă diavolul cum să se ascundă înăuntru). Pare să fi fost ridicată în jurul anului 1100 și probabil a aparținut unei familii nobiliare. În sec. 16-17 a fost folosită ca închisoare, apoi ca depozit de praf de pușcă. Cu prilejul construirii unui nou drum, a fost propusă pentru demolare, însă Marele Pârcălab al vremii s-a opus și a reușit s-o salveze. Preluată în 1875 de Consiliul Vyšehrad (cel ce administrează basilica Petru și Pavel și în zilele noastre), a beneficiat de o amplă restaurare, chiar i s-a adăugat un nou portal neoromanesc. Din când în când aici se desfășoară ceremonii religioase.

Nu departe, am descoperit și biserica Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, ceva mai nouă (a doua jumătate a sec. 14). În cursul sistematizării din vremea lui Carol al IV-lea s-a pus problema să fie distrusă, însă intervențiile repetate ale clericillor au salvat-o, rezultatul final fiind integrarea parțială a lăcașului în zidurile fortificației. Ulterior a avut aceeași soartă ca surata Rotondă: depozit militar, restaurată de Consiliul Vyšehrad în stil neobaroc la sf. sec. 19. Este închinată Fecioarei din Tranșee.  

Vizita noastră se apropia de final, timpul este un dușman nemilos care nu păsuiește pe nimeni. Am coborât din complex pe niște scări ce ne-au depus fix pe malul Vltavei (în dreptul podului de cale ferată). Ne-am întors agale, pe lângă râu, bucurându-ne încă de razele călduțe, de priveliștea ambarcațiunilor-restaurant (aflate în hibernare) și de clădirile frumoase de pe partea opusă a șoselei.  

---

VIZUALIZĂRI: 504 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI