Palatul Episcopal al Diocezei Porto

TIPĂREȘTE

Inima oraşului istoric Porto este de fapt acolo unde se află catedrala Se, sus pe o colină de unde priveliştea spre râul Douro este superbă. Catedrala şi curtea este aproape mereu aglomerată. Lăsând să treacă un grup imens de turişti francezi veniţi cu câteva autocare şi care se înghesuiau la poze mai ceva ca asiaticii - măcar aceia sunt mai scunzi şi poţi vedea peste ei - am ales să dăm un tur prin cea ce odată era curtea catedralei - terreiro - şi apoi să intrăm în lăcaş în oarecare linişte. Aşa am descoperit că uşa clădirii laterale unde era Palatul Episcopal se deschide câtorva turişti curioşi.

Am intrat şi noi şi am aflat că se poate vizita peste 1 oră, că ghidajul este doar în limba engleză şi asta, aveam să constatăm la întoarcere, a redus drastic numărul doritorilor, şi aşa puţini, încât am fost la ora stabilită doar patru persoane, 2 români şi 2 englezi, notată fiind naţionalitatea pentru statistică! Am plătit cei 5 € de persoană (nu se fac reduceri cu PortoCard), am întrebat de ceva pliante măcar cu poze, ne-au răspuns că nu au aşa ceva dar putem fotografia gratis în zonele pe care le vom vizita doar însoţiţi.

Faţada Palatului Episcopal arată a clădire barocă cu albul zidurilor scos în evidenţă de granitul cenuşiu al ancadramentelor de la ferestre şi uşa de intrare. Pe faţada principală arată a avea trei nivele dar, fiind o clădire ridicată pe panta unei coline se pare că pe partea opusă sunt mai multe nivele. Deasupra intrării ca şi la primul etaj sunt stemele episcopului Rafael de Mendonça, episcopul în timpul căruia s-au terminat lucrările de renovare, la sfârşit de sec. XVIII.

Am revenit cu 5 minute înainte de ora începerii turului, am găsit alţi turişti dezamăgiţi că nu există ghidaj într-o limbă latină sau măcar audioghid, noi am intrat însoţiţi de o simpatică angajată a clericilor.

Scara dublă şi impunătoare ce porneşte chiar din mijlocul holului de intrare ne-a luat ceva timp. A fost locul cel mai curios ca decor având în vedere că eram într-o clădire a bisericii, plus că poveştile ghidei ca şi cele câteva întrebări au consumat ceva timp, recuperat de altfel în trecerea prin câteva camere elegante dar reci pe care le pot vedea turiştii, restul clădirii, enorme, fiind în folosinţa episcopului de Porto deşi pe multe ghiduri sau articole ale turiştilor apare ca fiind proprietate de stat, azi doar muzeu. Ghida noastră s-a încadrat perfect în cele 30 minute alocate turului, având talentul de a ne da impresia totuşi că noi stabilim ritmul vizitei!

Scara monumentală de granit se desface la jumătatea etajului foarte înalt în două scări paralele, foarte largi şi bogat ornamentate. Dar nu scara ca atare este deosebită ci decorurile de pe pereţi şi tavanul cu luminator, unde picturile, frescele au teme de neexplicat, multe dintre ele chiar ghida ne-a spus că nu se cunosc nici originile şi nici datele exacte ale execuţiei, şi pot să vă asigur că femeia era foarte bine documentată. Ba ne-a mai spus că se ţes adevărate legende asupra lucrărilor de pe zid, tocmai în ideea de a atrage clienţi.

Ajungem la capătul scării, în faţa unei uşi monumentale din două canate largi şi păşim toţi patru cu puţină reţinere pe podeaua veche foarte bine lustruită. Acum despre camere nu vă pot povesti prea mult, sunt, majoritatea, destul de simplu mobilate pentru publicul vizitator.

Sala oglinzilor, prima cameră mare în care intrăm ne atrage prin uriaşele oglinzi de cristal foarte vechi, excelent întreţinute dar mai ales prin lucrătura migăloasă a încadramentelor de lemn aurit. Sala în sine este simplu mobilată, are câteva tablouri pe pereţi, un covor obişnuit dar de calitate şi luminatoare rotunde foarte sus pe pereţi. Dulapurile de lemn bogat decorate au expuse câteva porţelanuri ce au servit la mesele regilor şi clerului de-a lungul secolelor.

Sala Stemei, se zice că a fost şi a armelor. Covorul lucrat în stil persan redă una din stemele episcopiei dar nu ştiu care, n-am reţinut. Oricum aici nu ne-am oprit prea mult.

Sala de primire, de fapt o anticameră pentru cei ce vin în audienţă la episcop sau folosită cu ocazia recepţiilor, mobilată destul de simplu dar elegant, mobilier negru şi covor roşu.

Camera Audienţelor sau Camera Verde, sala folosită de episcop pentru audienţele care se ţin o dată pe săptămână - poate miercuri când palatul este închis publicului - sau se foloseşte pentru ceremonii cu persoane mai puţin importante din ierarhia bisericii sau laici. Este o sală plăcută, un colorit vesel, scaune şi canapele plăcut tapisate cu motive florale, este şi destul de mobilată faţă de celelalte. Piesele de rezistenţă, cele două scrinuri cu decoraţiuni asiatice, ghida ne spune că au fost aduse din India acum câteva secole. Pereţii sunt acoperiţi cu tablouri, cele mai multe portrete ale unor episcopi.

Sala Tronului sau Camera Roşie este sala unde se înscăunează episcopul de Porto sau se ţin ceremoniile deosebite cum ar fi vizitele papilor. Ni se atrage atenţia asupra tavanului şi covorului, ambele au acelaşi motiv, covorul roşu, tavanul din stucatură albă. Tot ghida ne indică pe ambele, frunza de palmier, de fapt numit finic, un simbol al biruinţei lui Isus şi al primilor creştini despre care am mai scris în alte articole.

Sala expoziţiei temporare ne arată câteva obiecte bisericeşti, cruci episcopale, haine, vase de cult, toate foarte valoroase, toate din aur, platină şi pietre preţioase sau brodate cu aceste metale, un fapt pe care nu-l voi înţelege niciodată. Slujitorii pământeni ai Creştinismului au preluat multe de la credinţele păgâne pentru a se apropia de masele sărace dar care plătesc cel mai bine. Cel mai mult au adoptat opulenţa, strălucirea aurului!!!

Camerele palatului sunt cam toate, cele văzute de noi, înconjurate de un coridor cu multe ferestre de unde se poate vedea până departe, peste zidurile Fernandina, spre Douro şi Nova Gaia sau spre catedrală. Plus că se poate trece uşor prin camere, au multe uşi interioare, majoritatea desigur blocate turiştilor şi acoperite cu draperii sau doar transperante. Ghida ne-a deschis câteva geamuri pe coridor să putem admira şi fotografia printre gratiile vechi, solide, frumoasele privelişti. Şi după acest popas ghida noastră numai zâmbet şi amabilitate, ne-a condus la parter de unde începusem vizita şi ne-a urat vacanţă plăcută în Porto.

Palatul Episcopal are multe alte încăperi neaccesibile publicului, de asemeni grădina interioară şi patio cu acces direct în sala Auditorium, renovată şi ultramodernizată acum câţiva ani. Ne spunea ghida că nici ea nu a avut permisiunea de a le vizita şi nici capela privată a episcopului de Porto. Şi este doar un episcop local, dioceză subordonată.

Construită în sec. XII sau XIII, se pare că nu sunt date foarte exacte, clădirea a avut o perioadă de glorie, mai ales că aici s-a celebrat, în 1386, căsătoria portugheză a regelui Joao I sau Ioan I al Portugaliei în sec. XIV, primul Lord de Ceuta, împreună cu Phillipa de Lancaster, regina consoartă a Portugaliei, ei fiind părinţii lui Henric Navigatorul şi ai altor mulţi copii care au adus glorie Portugaliei acelor secole.

Casa se bănuieşte că era deja reşedinţă a Diocezei Catolice din Porto şi aici locuia episcopul. Prin sec. XVIII este angajat Niccolo Nasoni, pictor şi arhitect toscan, pentru renovare şi transformarea clădirii. Dacă a fost terminată de el, nu se ştie, cert este că poartă amprenta sa. Timpurile sunt tulburi, palatul ajunge peste ani depozit de muniţie în timpul invaziei lui Napoleon, bibliotecă, sediu al primăriei iar de ceva timp revine în administraţia bisericii locale.

Vizitarea Palatului Episcopal de către laici a început în vara lui 2016 şi a fost iniţiativa episcopului de Porto care a şi condus, simbolic, primele grupuri de vizitatori. Avea să fie una din ultimele lui fapte pentru care un anumit gen de turişti îi sunt recunoscători. Vizitele se fac între orele 9-13 şi 14-18, la fiecare jumătate de oră pleacă un grup, chiar şi cu 1-2 persoane, în zilele de miercuri şi duminică palatul nu are program cu publicul. Taxa este 5 € pentru adulţi şi copii de la 10 ani în sus, sunt reduceri pentru grupuri.

---

VIZUALIZĂRI: 1760 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI