Polignano a Mare – orașul de pe stânci, creat de cel mai renumit artist al lumii, NATURA

TIPĂREȘTE

Polignano a Mare a ajuns pe lista noastră cu lucruri de făcut în Puglia italiană în urma corespondenței cu hotelul la care am stat în Bari și care ne-a recomandat să nu ratăm această localitate. De unde nu era pe listă, dacă ar fi să fac acum un top cu ceea ce am văzut în Puglia, Polignano ar fi pe primul loc împreună cu Matera și abia apoi căsuțele trulli pentru care de fapt am ales această destinație.

Pentru cei care nu au citit articolul meu inițial mai spun o dată că am ales Bari pentru această primăvară, iar ce ne propusesem era să vizităm căsuțele trulli din Alberobello, Matera și alte câteva localități din Puglia, unele stabilite de acasă, altele recomandate de hotelul la care am stat iar Monopoli și Grotta Castellana descoperite la fața locului.

Pentru că a doua zi a sejurului nostru, în drumul spre gară ne-am lălăit pe Via Sparano, o foarte frumoasă arteră comercială și am pierdut trenul de dimineață către Ostuni, ne-am întors în Bari și am văzut Castelul Svevo iar la prânz am luat trenul către Polignano pentru că era localitatea cea mai apropiată de Bari după lista noastră și era trecută cu o jumătate de zi, deci exact ce trebuia.

Nu ați uitat că în Bari operează 3 companii feroviare și că ele duc în toată Puglia. De aceea, dacă nu ești cu mașina, personală sau închiriată, și alegi să vezi Puglia cu trenul, ceea ce eu recomand, ar fi foarte bine să aveți cazare în Bari pentru că de aici se formează trenuri pentru toate rutele. Oriunde în altă parte ați sta, pentru orice localitate care nu este pe ruta pe care stați voi, trebuie să faceți legătura prin Bari. Repet încă o dată că trenurile sunt moderne, curate, ieftine, cu locuri suficiente (cel puțin la data la care am fost noi), distanțele sunt scurte (30-70 de km) și că trebuie să validați biletul de tren la aparatele de pe peron la urcare și după 6 ore ca să fie valabil toată ziua și fiți atenți la orar pentru că nu toate trenurile opresc la întoarcere în toate stațiile. În plus călătoria este plăcută. Treci pe lângă km de câmpuri lucrate frumos, plantații de măslini și viță de vie dar și cactuși într-o varietate de forme și mărimi.

Pentru Polignano a Mare care se află la sud de Bari, am mers cu Ferrovia Sud Est. Sunt 33 km pînă acolo iar trenul a făcut puțin sub o jumătate de oră (2 stații) la dus, iar la întoarcere sub 20 de minute pentru că nu a mai oprit în nici o stație.

Prin toate localitățile din Puglia în care am ajuns este foarte simplu să te orientezi. Imediat cum ieși din gară dacă nu ai dat de un punct info găsești un panou cu harta orașului și peste tot indicatoare cu „itineraro turistico” care te duc exact pe unde trebuie. Distanțele de la gară până la punctele de interes sunt scurte, localitățile sunt mici și peste tot mi s-a părut foarte simplu să te descurci.

După ce am ieșit din gară la Polignano un indicator cu „itineraro turistico” ne-a arătat că trebuie să o luăm în partea stângă și în câteva minute ne-am trezit într-o mare de oameni. Ne-am ținut și noi după val până am ajuns într-o zonă în care accesul auto nu mai era permis și nu numai trotuarele, dar și strada era plină de oameni. Cu cât se deschidea orizontul în fața noastră cu atât marea de oameni se mărea și parcă nu ne venea să credem că toți ar putea fi turiști, mai ales că eram într-o zi de Paște și știam că turiștii evită această perioadă.

Imediat am ajuns într-o piață și norocul nostru a fost să ochim punctul info. Ăsta e primul lucru pe care îl căutăm întotdeauna și a fost o binecuvântare că ne-a ieșit în cale așa repede.

În Polignano am găsit cel mai bun punct info din toate locurile din Puglia prin care am ajuns noi, „aprovizionat” cu tot ce trebuie. O fată de nota zece ne-a lămurit cu toate. Ne-a dat o hartă a orașului și ne-a spus de unde să începem și unde să terminăm cu vizita. Ne-a dat hărți și materiale informative pentru toată Puglia. Ne-a întrebat ce vrem să facem și ne-a sfătuit, ne-a scos mersul trenurilor pentru toate destinațiile, iar acum sunt în măsură să vă sfătuiesc și eu că dacă alegeți să vedeți Puglia, primul drum este bine să îl faceți la Polignano și pentru oraș, dar mai ales pentru acest punct info.

Am aflat și ce era cu marea de oameni. Nu erau turiști, ci oameni ai locurilor în cea mai mare parte și erau la sărbătoarea localității care are loc în fiecare an în a doua zi de Paște. Ne-a sugerat să nu încercăm să mâncăm în zona cu festivități ceea ce nici nu ne trecea prin cap pentru că am fi pierdut mult timp așteptând și sub nici o formă să nu plecăm din Polignano până nu bem cafeaua Speciale, o cafea originală, inventată aici, în localitatea lor, al cărui secret este păstrat cu sfințenie.

Am ieșit de la ea fără să mai avem nevoie de vreo lămurire iar acum încerc să vă spun și eu cum m-oi pricepe mai bine cum am abordat orașul.

În Polignano nu aveți așa multe obiective de bifat. În schimb, ce a făcut natura acolo pe noi ne-a lăsat cu gura căscată. Poate că am avut o problemă de percepție din cauza atâtor oameni care mișunau pe acolo și mie îmi place când e lume multă în vacanță, poate atmosfera de sărbătoare, nu știu ce să zic. După ce vedeți pozele îmi spuneți și voi dacă a fost doar o stare de moment. În fine... să trecem la Polignano.

Se spune că, undeva în negura timpului, un anume Caio Mario naviga prin Marea Adriatică și și-a trimis șoimul să caute uscatul. Pasărea s-a oprit pe un vârf stâncos, suspendat deasupra mării și acesta ar fi primul indiciu despre „nașterea” localității.

Cu toate că există evidențe de locuire încă din preistorie, Polignano a devenit un centru comercial abia în epoca romană iar în perioada bizantină a devenit o adevărată zonă municipală. A avut o mare importanță în acea perioadă pentru transportul bunurilor și al oamenilor către est, iar astăzi este un oraș, i-aș spune sat, medieval, cocoțat pe o coastă a Mării Adriatice, cu o înălțime max de 29 m deasupra mării și este întrerupt de o mulțime de peșteri, grote și caverne săpate de-a lungul secolelor de ape și vânt.

Traseul turistic, pentru care există indicator la gară, te duce în Piazza Garibaldi (cea cu punctul info), care este locul din care pornești să descoperi orașul. Și nu este complicat deloc să vezi tot ce este de interes.

De aici, din Piața Garibaldi ai acces în orașul istoric, prin poarta veche a orașului, după care te întorci ca să vezi restul. Restul, înseamnă în stânga, până la Monumentul lui Domenico Modugno și ultimul balcon cu vedere la Marea Adriatică după care revii în Piața Garibaldi și o iei în partea opusă pentru punctele de interes de acolo, adică faleza Mării Adriatice cu grotele, peșterile și balcoanele create de cel mai renumit artist al lumii și anume natura, după cum v-am spus încă din titlul articolului. Deci, Piața Garibaldi este punctul de plecare pentru a descoperi Polignano.

Pentru că nu am inventat noi roata, am urmat exact indicațiile fetei de la punctul info și am purces prin impunătoarea poartă veche Marchesale în vechiul sat. Centrul istoric al orașului este cea mai importantă atracție pentru Polignano și traseul te conduce printr-un labirint de străduțe care se strâng spre mare, unde găsești terase și puncte de belvedere. Dar până acolo, imediat după poartă am pătruns în piațeta Fulvia Miani Perotti, după numele unei scriitoare descendentă din lorzii de Polignano unde se află Palazzo Marchesale sau Palatul Guvernamental care datează din secolul 15 și s-a extins de-a lungul secolelor în funcție de familia care l-a deținut, devenind la sfârșitul secolului al 19-lea sediul administrației publice a orașului.

Pe stânga este Palazzo Pino Pascali, care a găzduit Muzeul de Artă Pino Pascali mulți ani, care acum se află într-o clădire mai mare, restaurată, pe faleza Adriaticii. De asemenea, aici se află Biserica Purgatoriului (Chiesa del Purgatorio), în stil baroc, unde erau aduși când mureau cei care nu erau acceptați în alte biserici.

După această piațetă urmează Piazza Vittorio Emanuele, piață dominată de Biserica Mamei (fosta Cattedrala di Santa Maria Assunta) dedicată Sfintei Maria Assunta, cel mai important monument istoric din Polignano care ne-a impresionat foarte mult, dar și de Palazzo Dell’Orologio, cândva reședința Primăriei, unde camerele de la parter erau folosite pentru păstrarea rezervelor de tot felul, iar partea din spate ca închisoare.

O altă piață în care te duc pașii urmând străduțele înguste este Piazza San Benedetto construită pe vechile ruine ale Mănăstirii Benedictine.

Orașul vechi din Polignano este destul de mic însemnând câteva piețe și câteva biserici. Dar mai sunt străduțele mici, înguste cu case albe, tipice, cu mici balcoane și ferestre încărcate de flori colorate. Ele sunt strâns legate între ele, sunt pline de tot felul de magazine, unele bizare, dar și de cafenele fermecătoare și te conduc, cum spuneam, către apă unde găsești balcoane suspendate deasupra mării Adriatice iar de aici ai vederi care îți taie răsuflarea. Sunt 3 balcoane în orașul vechi și sper ca pozele să vă convingă mai mult decât o pot face eu prin cuvinte. De aici, din balcoane, vezi în stânga Golful Cala Porto unde am ajuns și noi ulterior, iar în dreapta grotele săpate în stânci, terasele cu vedere la mare și restaurante în cele mai neobișnuite locuri.

O dovadă că nu numai locurile sunt romantice în Polignano dar și oamenii, a fost că la tot pasul am găsit dedicații și versuri din poezii scrise pe uși sau pe treptele scărilor.

După ce ne-am bucurat de priveliștea de care am avut parte din cele 3 balcoane dar fără să ne săturăm de asta, am ieșit din orașul vechi prin același loc prin care intrasem ca să ne continuăm itinerariul și de la poarta Marchesale am luat-o în stânga ca să traversăm podul Monachile Lama care se vedea.

Înainte de pod însă sunt niște scări care te duc prin arcele de dedesuptul lui și mai departe în golful cu plaja numită Cala Porto sau Monachile Lama, pe care îl vedeam din balcoanele din orașul vechi. Podul cu arcade a fost construit de romani și s-a numit inițial via Traiana. A fost în trecut un port comercial dar astăzi cu minunata plajă, Cala Porto și marea albastră, precum și casele albe de pe pereții stâncoși, care parcă stau să cadă în mare, sunt o atracție pentru turiști și una dintre cele mai atractive vederi marine pe care le-am văzut eu vreodată.

Aici ne-am bucurat ca niște copii. Ni s-a părut atât de frumos totul, podul Lama Monachile, faimos în lume, cu arcele lui de pe care am admirat plaja de pietricele din golful Cala Porto cu apa de un verde-albastru cristalin (și) din cauza căreia a primit Bandiera Blu în 2015. Convingerea că Bandiera Blu primesc doar plajele cu nisip fin s-a năruit aici, la Cala Porto, pentru că se pare că nu doar ăsta este criteriul. Golful și plaja sunt situate chiar în centrul orașului Polignano, la câțiva pași de orașul vechi și știu că mă repet, dar m-am simțit binecuvântată să am parte de așa o vedere frumoasă. Pur și simplu aici am avut senzația că ne uităm la niște tablouri.

Ne-am îndurat cu greu să plecăm de acolo dar până la urmă ne-am întors la pod, l-am traversat și am ajuns la monumentul lui Domenico Modugno, marele cântăreț care s-a născut aici și care a lansat melodia Volare. Câștigător de patru ori al Festivalului de la San Remo, dar care a jucat și în 45 de filme, a primit 3 discuri de aur, a ieșit pe locul 3 la Eurovisionul din 1958, iar ultimul concert l-a avut în Polignano, orașul său natal, la care au participat 70.000 de oameni. A murit în 1994 dar abia în 2009, pe maul mării i-a fost dedicată o statuie de bronz, în picioare, de 3 m înălțime, poziția fiind influiențată de celebrul cântec Volare și care simbolizează îmbrățișarea mării cu brațele deschise.

Marea de oameni nu ne-a părăsit nici un moment în plimbarea noastră, ceea ce a făcut să ne mișcăm cu greu. De aici, din piața unde este statuia imensă a marelui cântăreț, unde toată lumea voia să facă o fotografie, și binențeles că și noi, se coboară niște scări care duc la mare și ajungi pe un platou de unde vezi din nou, în stânga și dreapta grotele, balcoanele și marea Adriatică cât vezi cu ochii. Platoul acesta cu stânci mi-a amintit foarte mult de Giola din Thassos, seamănă foarte bine.

Am lăsat monumentul lui Domenico Modugno în urmă și mergând pe strada cu același nume am ajuns la ultimul balcon din această parte a localității unde ne-am bucurat de încă o vedere asupra mării Adriatice și a stâncilor.

Centrul istoric se desfășoară de-a lungul străzii San Vito, iar la capătul ei, spre monumentul lui Domenico Modugno, dacă am fi urmat drumul preț de 2-3 km ajungeam la satul cu același nume care a fos în Evul Mediu inima activităților comerciale dintre Polignano, est și alte orașe din zona Adriatică, unde am fi putut admira un complex monahal elegant, dar nu aveam timp pentru toate, din păcate.

Ne-am întors înapoi peste pod, în Piazza Garibaldi pentru că urma să o luăm pe Via Roma sau pe oricare stradă paralelă care ne ducea în partea opusă, pe faleza Adriaticii.

Înainte însă, din Piazza Garibaldi am intrat în Piazza Aldo Moro unde era un targ tradițional cu de toate, ornamente, decorațiuni, obiecte vechi, prin care ne-am pierdut și noi o vreme. Doar de mâncare nu era nimic! Când ne-am întors să intrăm pe Via Roma am admirat și Chiesa della Nativita, o biserică situată chiar în capătul străzii, la fel de frumoasă ca și celelalte din orașul istoric.

Din Via Roma toate străduțele mici din partea stângă te scot pe faleză și spre mare unde ai alte și alte panorame. Zona ba se îngustează, ba se lărgește, sunt parcări, piațete și balcoane de unde ai view-uri impresionante, dar și grote printre care Largo Grotta Ardito dar si San Gennaro sau Grotta del Macello. În zonă este și Muzeul Pino Pascali, singurul muzeu de artă contemporană din Puglia. Pino Pascali a fost un cunoscut sculptor, scenograf și interpret născut în Polignano a Mare. A murit într-un accident de motocicletă la Roma și a fost înmormîntat în locurile natale, iar începând cu anul 1969, imediat după moartea sa, părinții au stabilit un premiu care este atribuit anual unui artist tânăr, de către un grup de critici de artă. Muzeul este deschis în fiecare zi în afară de luni, între 11 și 21 cu pauză de prânz între 13-17. Ultimul balcon din această direcție este la Grotta Stampagnaya în piațeta Marco Polo, de unde se vede și o insulă mică.

În această zonă, coasta Adriaticii este plină de peșteri create prin acțiunea apei, a vântului și a fenomenului carstic iar rezultatul este un peisaj fermecător, cum v-am tot spus în acest articol. O excursie cu barca îți permite să ai o experiență de neuitat urmând un traseu de coastă de la nord la sud, putând admira peșterile deja menționate, dar fără îndoială cea mai renumită este Grotta Palazzese sau Peștera Palat aflată la jumătatea distanței de-a lungul acestei vizite de coastă La unele grote ajungi doar cu barca și în multe găsești restaurante amenajate. Cel mai faimos și impresionant restaurant din Polignano a Mare este cel din Grotta Palazzese, un loc care se spune că ar fi cel mai romantic din lume și se distinge în special pentru apa cristalină care se vede în jur. Restaurantul este construit într-o peșteră de calcar, iar împreună cu hotelul de 4* cu același nume (de astăzi), era locul frecventat de nobilimea locală prin secolul 18 care venea aici să se distreze. Restaurantul este deschis doar în sezonul de vară, din mai până în octombrie și aici mănânci cele mai sofisticate specialități din pește și fructe de mare. Din câte am înțeles la Grotta Palazzese ajungi doar cu programare cu mult timp înainte, ceea ce noi nu aveam, așa că ne-am mulțumit să vedem locul de la distanță.

Așa cum ni se întâmplă peste tot, trebuie să rămână mereu ceva nebifat ca să trăim cu speranța că vreodată în viața asta vom mai ajunge în locul respectiv. La Polignano am fost convinși că o să ne ajungă timpul pentru că informațiile noastre din ce am citit pe net erau că o să găsim un orășel pe care în câteva ore îl bați în lung și în lat și că este spectaculos, dar mai mult decât peisaj și câteva biserici nu ai ce să vezi. Acum, după ce AmFostAcolo, cred că o zi abia ne-ar fi ajuns. Pentru că îmi place să experimentez ceea ce este specific zonei și mi-ar fi plăcut să mănânc la restaurantul din Grotta Palazzese, de ex. Mi-ar fi plăcut și plimbarea cu barca pentru că atunci când ajungem într-un loc cu apă nu se poate să nu alegem și o excursie cu bărcuța, dacă există. Aș fi vrut să ajung și în San Vito, satul din Evul Mediu, pentru că dra de la punctul info ne-a spus că ne-ar fi plăcut foarte mult acolo. Mi-ar fi plăcut și să mă opresc la o masă la unul din restaurantele cochete din orașul istoric și să savurez o mâncare tradițională, ceea ce acum a fost imposibil, având în vedere marea de oameni care era acolo și care voia să facă același lucru. Nici cafeaua specială n-am apucat să o experimentăm. Prin urmare Polignano nu era o destinație de o jumătate de zi, cel puțin pentru noi, ci clar de o zi întreagă. Noi am stat 6 ore, ne-am grăbit tot timpul și ce ne-a mai rămas de făcut mai presupunea câteva ore.

Deci, până la urmă am făcut foamea la Polignano. Când am ajuns nu ne era foame deloc pentru că mâncasem în Bari chiar la gară, la restaurantul de care v-am spus că este bun și ieftin. N-am vrut să ne oprim la un restaurant în zona istorică pentru că era plin peste tot și timpii de așteptare cred că erau mari. Când am vrut să ne oprim indiferent de timp și de orice, restaurantele nu mai serveau mâncare decât după ora 19 sau chiar 20, după cum bine știam că se întâmplă în Puglia. Pe stradă n-am găsit ca în alte părți panzerotti sau minuturi, ceva. Așa că ne-am mai potolit foamea cu înghețată și bere. Aproape de ora 8 seara ne târșoleam picioarele spre gară rugându-ne să ne iasă în cale o pizzerie, o covrigărie ceva, dar nimic. Am ajuns la gară și pentru că mai aveam puțin până la tren am făcut câțiva pași și dincolo de gară, doar, doar om găsi ceva de mâncare. Și n-am mers 50 de metri că am dat de bufetul gării, i-am zis noi, Peat Stop se numește și dacă ajungeți la Polignano vi-l recomand cu căldură. Cu 5 EUR am mâncat și eu și soțul meu un triunghi de pizza, o buletă de cartofi mare, un panzerotti și un wurstle. Toate bune. Am băut la foc automat și o bere și ne-am declarat satisfăcuți.

Am ajuns înapoi la Bari aproape de ora 21, obosiți dar încântați peste măsură de Polignano. Uitați-vă la pozele mele care n-or fi dintre cele mai reușite dar tot trebuie să vă spună ceva. Căutați apoi pe net și alte imagini cu Polignano în special cu restaurantul din Grotta Palazzese de unde eu nu am avut și spuneți-mi ce părere aveți. La Polignano, scara mea de valori s-a cam dat peste cap.

Webmaster, cred că o melodie atașată unui articol îngreunează deschiderea lui pentru că nu toți avem cele mai rapide calculatoare. De aceea mă feresc să cer asta, în general, dar mă bucur de alegerile colegilor. Doar că în cazul ăsta aproape că se impune Volare, melodia lui Domenico Modugno care s-a născut în Polignano a Mare și a devenit faimos datorită acestei piese, care se aude din toate barurile și resturantele din oraș. Așa că, te rog, orice versiune, dacă se poate.

Volare, o, o... Cantare, o, o, o, o...

---

VIZUALIZĂRI: 12762 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI