Pissouri

TIPĂREȘTE

Pissouri este un sat în Cipru, în sud – vestul insulei, situat între Limassol (Lemessos) și Paphos, cucuiat pe coama unui deal însă se întinde ca suprafață (administrativ-teritorială) pană la Mediterana și își mai rasfiră casele și pe coclauri pe delușoare, deși vatra satului este cam la doi kilometri de plajă.

Construcțiile din aproperea țărmului și de pe-aiurea, pe coclauri spre sat sunt făcute cel mai mult în scop turistic, sunt vile ce se închiriază sau hoteluri.

Sătucul ăsta minunat zici că e un colț de rai, aici mi-ar place să-mi petrec zilele for ever, însă numai de n-ar fi populat. Pe cât de sublim e satul pe atât îmi par locuitorii (ciprioți) de colțoși, parcă te zgârie interferența cu ei și-ți piere bucuria – cel puțin mie că eu traiesc în lumea mea ideală, paradisiacă.

În Pissouri trăiesc aproximativ 1100 de locuitori, mare parte din aceștia fiind rezidenți englezi, conform Wikipedia – eu i-am văzut (pe englezi deci e corect)

Deși e sat, fiind zonă turistică, are toate cele necesare unui orășel – bancă, ATM-uri, taxi-uri, agenție imobiliară, hoteluri, o mulțime de vile de închiriat, fără să mai spun de magazine – nu chiar pe toate drumurile dar sunt destule – crâșme nu mai spun, e, bine, taverne, nu crâșme – astea chiar pe toate drumurile și străzile, te impiedici de ele, mai ales central, restaurante, baruri, cofetării, book-shop, suveniruri și de toate mai puțin îmbrăcăminte, pentru asta cobori spre plajă sau mergi în Paphos.

Deși e sat – pentru mine termenul de sat are conotații arhaice, îmi sugerează pace ancestrală, echilibru, organizare antropică de dimensiuni reduse ceea ce dă importanță individului și ajută să nu te pierzi în anonimat – deci pentru mine sat înseamă localitate mică și înfiptă în istorie – asta și este Pissouri însă este un sat de lux, extrem de elegant, cu vilișoare luxoase, unele mai mari dar multe micuțe și extraordinar de îngrijite de parcă tocmai au terminat renovarea de curând, nu vezi nimic anapoda în Pissouri, vile albe, clădiri albe, strazi albe, pietruite, doar tavernele aduc ceva culoare cu umbrelele lor fantezie și amenajările plăcute.

Majoritatea clădirilor din Pissouri au panouri solare pe acoperiș.

Sunt sincer uimită că nu am găsit pe AFA nici o referință la Pissouri pentru că este o localitate ce trăieste din turism, are multe de oferit în domeniu și chiar oferă, este un loc select, elegant, cam scump, e adevarat însă nu excesiv de scump și din toată puzderia de români ce vizitează Cipru mă miră că nici unul nu a făcut referiri la acest loc.

Nu este un loc izolat, dimpotrivă, este în proximitatea zonei numite Petra Tou Romiou despre care am găsit multe referințe aici pe site însă despre Pissouri – nimic.

La Petra Tou Romiou am fost de multe ori și am povești ce mă leagă de acest loc însă sunt din zona privată și nu-s de povestit :D

De la Petra Tou Romiou spre nord – vest sunt Dealurile Afroditei și mai la nord – vest se afla clubul de golf, destul de exclusivist, din ce știu eu functionează în regim de membership.

Am locuit în Pissouri o vară, mai precis cinci luni, din iunie până la începutul lui noiembrie. Am avut accommodation la han.

Tot sătucul ăsta luxos se prelinge pe niște dealuri destul de abrupte și se adaptează condițiilor de relief destul de original și ingenios. Poți merge pe o stradă relativ normal după care, în spatele unei case să dai peste o rupere de pantă ce face ca spatele casei să fie protejat de un perete argilos aproape vertical cu ceva rădăcini din vegetația sumară locală prinse în substrat ce te pot ajuta să te cațări până pe tăpșanul înierbat superior ce te urcă până deasupra casei ce tocmai ai depășit-o și de unde să ai o priveliște belvedere mirifică asupra întregii zone, inclusiv asupra Mediteranei ce se întinde câțiva kilometri mai încolo și unde poți ajunge pe o șosea șerpuită printre coline acoperite de jnepeniș, șosea ce se numește Kiladon.

Datorită specificului reliefului, străzile sunt în pantă, majoritatea, sau urci, sau cobori sau și una și alta alternativ.

Sunt și străzi cu asfalt dar majoritatea sunt cu piatră cubică sau plăci mai mari de piatră.

Unele străzi sunt mai largi însă multe sunt înguste, specific elene, cochete, drăguțe…

Sătucul Pissouri este mult mai aproape de șoseaua B6 care merge de la Limassol spre Paphos decât de Marea Mediterană.

Din această șosea până în Pissouri se ajunge intrând pe Strada Makedonias, venind de la Limassol spre stânga, chiar în intersecția unde se afla Thekla Flower House, cu puțin înainte de stația de poliție care se află pe partea dreaptă și de farmacia Kiryacos, tot pe dreapta, după secția de poliție.

Nici autostrada A6 nu este departe de Pissouri, ba chiar devine aproape tangențială cu șoseaua B6 – sau mai bine zis, șoseaua B6 devine tangențială cu autostrada A6 cu câțiva kilometri înainte de intersecția ce duce spre Pissouri și există două variante de trecere de pe autostrada A6 pe șoseaua B6, sau pe Strada Alektoras ce vine din nord din zona Alektora, traverseaza Pissouri și merge la Mediterană devenind Strada Kiladon după Pissouri sau pe strada ce vine din Platanistea, tot din nord, cu aproximativ un kilometru înainte de Strada Alektoras, traversează autostrada A6 și se oprește în șoseaua B6.

De la șosea până în Pissouri se poate ajunge și pe jos, foarte ușor în maxim zece minute de plimbare lejeră, cu pauze de belvedere, pe o șosea foarte îngrijită, cu trotuare bine conturate. Astfel că se poate folosi autobuzul de la Limassol spre Paphos sau de la Larnaca spre Paphos și să cobori la intersecția cu Strada Alektoras și de acolo transport local, se poate găsi taxi foarte ușor, este aproape.

În Pissouri nu există transport public pentru că nu se justifică, sătucul este foarte mic - ei, nu chiar foarte, doar mic - este mirific să îl străbați în plimbare lejeră, este plin de taverne unde poți servi masa, o gustare sau o cafea, o răcoritare, ceva.

Deasemenea este plin de turiști, majoritatea europeni, care umblă pe străzi în plimbări, atat ziua cât și noaptea, nu chiar până spre dimineață însă îi găsesti pe străzi până după miezul nopții.

O vară întreagă cât am stat acolo toate zilele au fost însorite, deci e cumva previzibil, abia spre sfîrsitul lui octombrie s-a sucit brusc vremea și a devenit constant mohorâtă, în mod ciudat că în Limassol era soare în continuare.

În partea de sud a satului se află amfiteatrul a carui platformă ofera o priveliște panoramică spre Mediterana, dincolo de delușoarele intermediare și unde în timpul sezonului au loc evenimente, spectacole tradiționale cu dans, muzică și costume populare sau festivaluri.

Ca aspect, amfiteatrul este foarte asemănător cu cel din Paphos.

In proximitatea amfiteatrului se află restaurantul și hotelul Pissouriana, celebru în zonă.

În centrul satului se află biserica Apostolos Andreas cu o arhitectură originală, o construcție de marime medie dar cu acoperișul cumva vălurit în patru unghiuri de mansardă. Se întelege mai ușor din poze - P15 și P16 dar și P12 – în fundal – sunt poze luate de pe net pentru explicitare pentru că eu nu am făcut poze acolo deși m-am plimbat de nenumarate ori pe lângă biserica asta.

Biserica a fost construită începând cu anul 1883 prin muncă voluntară. Construcția a durat aproximativ doisprezece ani. Biserica este construită în stil gotic.

Nu departe de biserică se află piațeta centrală (poza P11) unde se află banca – parcă Cyprus Bank îi spune, o mulțime de taverne, magazine de suveniruri, un market mixt cu de toate, și alimente și tot felul de casnice, parcă îi zice Andrea’s Market, dacă îmi amintesc eu bine, și de acolo am cumpărat un troller înainte să plec (și îl mai am și acum :)... ).

În fața marketului se află o mică fântână arteziană ce are în mijloc o sculptură cu patru ciorchini de struguri (P12). Mica fântână, străzile, clădirile – au toate aceeasi nuanță alb gălbui caracteristică zonei.

De la fântâna cu struguri de piatră în dreapta se ajunge la o străduță îngustă ce trece cumva printr-o poartă din lemn în cadru de piatra – foarte pitorească (poza P13).

Prin zona asta se ajunge la strada asfaltată ce vine din nord, de la șoseaua B6 și merge spre sud pană la plajă printre coline argiloaso-stancoase, cu vegetație puțină și țepoasă.

Strada asta trece razant pe langă vatra satului și traversează două puncte de belvedere, unul destul de aproape de poarta de lemn amintită, acest loc de belvedere este lângă o parcare, nu prea mare după care e montată o bancă, cu spatele la parcare și cu fața spre versantul dealului ce coboară relativ abrupt și oferă o priveliște mirifică spre nord, ei, nu se vede chiar jumate insulă cum îmi plăcea mie să spun dar oricum, se poate vedea o largă întindere din insulă, spre nord, cu relieful ei vălurit, relativ arid, cu ceva jnepeniș din loc în loc.

Din sat până la plajă sunt cam doi kilometri, maxim trei, eu mergeam mereu pe jos, cu obsesiile mele pentru plimbare, făcem cam jumătate de oră foarte agale.

Strada nu prea e circulată, trece când și când câte o mașină și, spre disperarea mea, mereu mă culegea cineva de pe drum, stricându-mi plimbarea, motivând și raționând în locul meu ba că “e prea cald să te plimbi” ba că “e prea întuneric să te plimbi” și eu, ca să nu îi indispun și să nu le declin ospitalitatea urcam însă nu mă bucuram deloc să-mi tulbure plimbarea.

Uneori erau turiști dar când erau localnici mereu trebuia să trimit salutări cuiva. Ba chiar o dată am făcut o dumă.

Majoritatea transmiteau salutări Roxanei pe care o știa toată lumea, unii lui Stavros însă într-o seară m-am trezit în mașină cu iubitul Olgăi.

Mi-l arătase fata într-o seară când ne plimbam prin sat – un tinerel. Au avut ei o poveste în trecut însă mai apoi nici măcar nu se mai salutau când se vedeau. I-a promis Lia Olgăi că o mărită cu el da’ i-a zis să mai aștepte doi-trei ani că-i băiatu’ cam puriu. Și mă trezesc cu el în mașină. Nu’ș ce obsesie aveau toți să adune lumea de pe străzi…

M-am uitat la șofer să înțeleg ce tre’ să spun. Era semiîntuneric. Hopa! Băiatu’ lu Olga! Mă uit mai bine – mă, el o fi? Pare că da. Un copilandru… și mă ia gura pe dinainte, fără să gândesc, îmi pleacă vorbele (nu’ș ce m-o fi apucat…) zic:

- Acu’ presupun că tre’ să-i transmit salutări Olgăi.

Tânăru’ – în off-side.

- Ha?

Nu se-aștepta. Eu – mai sadică! Mai zic o dată, mai raspicat și adaug:

- Știi că te iubește!

L-am pus pe gânduri. A doua zi era-n camera fetei. I-o fi plăcut și ei… Da’ n-a ținut mult feeria că erau cam nedumeriți amândoi…

O dată am și refuzat să mă urc într-o mașină, era un cuplu de români, locuiau în zonă. M-au luat într-o seară când mă întorceam de pe plajă, era întuneric. Am urcat și ei și-au continuat liniștiți conversația în românește. Curând am ajuns la poarta de lemn și le-am spus, tot românește:

- Eu cobor aici.

S-au șocat.

I-am reîntâlnit dupa câteva săptămâni, de data asta coboram spre plajă, era deja octombrie, o vreme cam instabilă, stopea a ploaie și ei au vrut să mă culeagă cam de pe la mijlocul drumului, le-am spus că-s cam tulburată și am nevoie să mă reculeg făcănd câțiva pași – mai mulți – ceea ce era și real, s-au cam mirat ei, oferindu-și cu generozitate ospitalitatea însă în cele din urmă m-au înțeles – sper – și mi-au respectat dorința.

Oricum n-aveam nici o treabă niciunde, era doar o plimbare de reculegere, într-un final m-am dus pe plajă, era rascolită toată de intemperii, pustie, toți turiștii dispăruseră, m-am dus la crașma mea rustica cu iz de Vama Veche ce încă mai era deschisă, mi-am luat un tonic local, m-am așezat la obișnuita mea masă și-am scris ore în șir tot ce aveam pe suflet. Criss plecase deja în Limassol. Dupa căteva zile aveam să plec și eu, chiar atunci nu știam precis când.

Altă dată a fost John, un englez stilat trecut de prima tinerețe ce m-a dus cu un Rolls Royce la Hotel Columbia, făcându-mi conversație cu eleganță.

Mi-a spus ca soția lui a murit – i-am transmis condoleanțe – că el s-a rugat la Dumnezeu să primească o soție, și, ce să vezi? Chiar a primit. M-a sfătuit să fac la fel.

Povestea lui a fost completată de fetele mele de la han care m-au lămurit că soția pe care a primit-o este tânăra rusoaică Natașa care era prietena lor și pe care el mai mult a cumparat-o decât a primit-o de la Dumnezeu că dacă nu era putred de bogat nu mai vedea el picior de Natașă. Locuiau în sat, într-o vilă mai retrasă.

Ce m-a frapat, după ce am intrat nu am mai auzit deloc motorul mașinii. Mă uitam uimită după înseme. Mi-a spus mândru

– E un Rolls Royce. E cea mai bună mașină din câte există!

Mă cam oboseau socializările astea gratuite dar nu puteam fi sălbatică mereu.

Cu adevărat, Pissouri este un loc cosmopolit și destul de select. Încet, începeam să cunosc populația. Erau oameni pe care îi revedeam constant.

Coborând din sat spre plajă, din loc în loc sunt vilișoare cu piscină ce se închiriau turiștilor. Nu erau mereu locuite dar de multe ori vedeam oameni înăuntru – se vedea din stradă. Una din vile arată identic cu cea din poza P18, daca nu cumva o fi chiar cea pe langă care treceam eu în drum spre plajă.

Când se apropie de plajă, șoseaua face doua curbe în Z trecând pe la intrarea principală a resortului de cinci stele Columbia. Acesta apare explicit în pozele P20 și P21. În P20 este doar Columbia. În P21 sunt și clădiri înconjurătoare, în dreapta, că în stânga nu sunt cladiri, e doar un deal relativ înalt.

Resortul Columbia e un ansamblu de vile extrem de elegante în jurul unei grădini cu piscină cu o ieșire spre plajă încântătoare, spre o alee plăcută umbrită de palmieri.

In complex există și restaurant cu vedere spre mare și cu canțonete în nocturnă la cină.

Centrul Pissouri nu se vede în P21 ci doar clădiri răzlețe pe la Captain’s Bay, pe plajă, ansamblul de clădiri albe din dreapta Resortului Columbia și vile multe de închiriat în spate, tot albe. La zona locuită din Pissouri se ajunge pe șoseaua șerpuitoare din stânga imaginii P21.

În zona numită Captain’s Bay, unde se vede o șosea perpendiculară pe plajă – în centru-dreapta al imaginii P21 – se află o terasă foarte elegantă unde se poate mânca foarte civilizat, e plin de europeni cazați la Columbia sau prin împrejurimi.

Accesul la această terasă se face din trotuarul de la marginea plajei unde se termină nisipul – trotuarul ăsta se vede în pozele 26,27 si 29 dar pe terasă se ajunge urcând câteva trepte pentru că terasa este mult mai sus decât trotuarul – cam doi metri și dacă stai la marginea terasei dinspre mare nu vezi oamenii ce trec pe trotuar pentru că ei sunt mult mai jos, chiar dacă sunt doar la jumate metru distantă orizontală – relieful, ce să-i faci?

Veneam des la terasa asta, luam ceva ronțănele și-o bere și când mă pregăteam să plec mai primeam o bere din partea casei – mi-o trimetea chelnerul Valentino. Mi s-a întamplat asta de multe ori, ba chiar o englezoaică s-a apucat să facă mișto de mine că tot vedea că se repetă faza ;)

Valentino era căsătorit cu o româncă, am aflat mai târziu, baietii din sat au vrut să îi facă o farsă și i-au spus că fata îl iubește și el s-a dus și a luat-o de nevastă – nume predestinat.

Când a aflat Andonis că Valentino îmi dă bere gratis mi-a facut un circ de zile mari de nu mi-a mai trebuit terasă deși nu stiu ce treabă avea el cu berea mea…

De atunci am trecut la altă terasă, mai rustică, mai în față, pe stânga cu ceva mese de lemn pierdute printre copaci seculari, pe nisip – ca-n Vama Veche. Acolo mă simteam mai liniștită. Îmi luam ceva coaste sau ce chops aveau ei acolo și-un tonic spirtos de alinare și scriam mereu în timpul siestei de după-masă. N-avea nime’ treabă cu ce faceam eu acolo, fix ca-n Vama Veche. Ba chiar uneori oamenii închideau că se făcea tarziu și mă lăsau în legea mea că mesele erau fixate în nisip, n-aveau ce strânge, alte amenajări n-aveau decât libera natură, îmi făceau pa-pa din mers și-și vedeau de drumul lor.

Îmi amintesc o după-amiază, ședeam acolo si vorbeam cu ONG-urile din Constanța și pe deaupra capului îmi treceau avioane de luptă NATO, de alea, formă deltaplan, zic la telefon – ia uite ce se-ntâmplă – în față surf-winduri și pe cer Delta Force, îmi zice: păi nu stii? tocmai se întamplase nu știu ce eveniment tensionat între Israel și nu știu care din vest. Go west! Pai, zic, nu știu că dacă vroiam să știu nu veneam aici…

Speram să nu am acoperire telefonică dar am avut. Astfel că nu mă puteam ascunde nici aici de informații…

În spate la Captain’s Bay erau două magazine cu echipamente pentru scufundări, ceva, un dive center, vindeau costume de neopren și alte accesorii necesare și aveau și instructori autorizați care să te asiste în scufundări, dacă erai începator îți dădeau echipament complet la început, pentru experimentare, prima ședință de scufundare se desfășura la bazin cu asistență, totul era gratis și după ce te acomodai mergeai și te scufundai în mare, de la a doua ședință fiind deja contra cost. Eu am facut ședința la bazin, instructoare a fost Hayley, o fată, nu Hayden cum mi se recomandase, în mare n-am mai ajuns să fac scufundări din motive de interese locale și în final s-a lăsat cu crize, m-am enervat și-am plecat (din Pissouri apoi din Cipru).

Un costum de neopren costa cam 300 de dolari – cel semiuscat, parcă așa spunea:

Ud – 135 P – 5 mm (subțire), suficient pentru Cipru pentru că apa nu e rece, nu izolează termic prea mult și permite trecerea apei adică te uzi că de aia ii și spune ud;

Semiuscat - 185 P – 8 mm, mai gros;

Uscat – nu aveau acolo, dacă aveau cerere făceau comandă, ei îi era greu să îmi explice pentru ce era costumul uscat dar i-am ușurat eu chinuiala, pentru scufundări în peșteră că doar făcusem speologie și știam cu ce se mănâncă.

Nu stiu ce înseamnă P (mă gândesc, însă, o fi de la porozitate, după logica mea) când am cerut detalii, așa mi-a explicat, a tradus în mm.

Pe instructori îi găseai în față la Hotel Columbia - era acolo o zonă cu tot felul de echipamente nautice – sau la bazin, la piscina unui hotel din zonă.

Celalalt magazin era amenajat mai altfel, mai haios și mereu se învârteau pe acolo niște surferi, aveau și alte echipamente pentru sporturi acvatice extreme.

Mai erau și alte magazine în zonă, un market cu alimentare diverse, un shop de suveniruri, ceva magazinașe cu hainuțe de vacanță și cam atât.

De obicei îmi pierdeam vremea pe plajă, prin apă, pe la cele două crâșme, îmi plăcea să străbat toată plaja prin apă sau pe trotuarul de langă clădiri până se termina nisipul și stâncăraie verticală intra în mare. Trecerea de la nisip la stânci se făcea printr-o zonă cu niște labirinturi nisipoase printre stânci. Îmi plăcea să merg acolo, să lenevesc ascunsă prin stâncăraie.

Îmi plăcea să stau până târziu pe plajă, mă prindea și unșpe noaptea, îmi plăcea să mă uit la mare în neștire, într-o pace și apatie totală.

Ma instalam într-un șezlong și uita Dumnezeu de mine acolo. La o oarece distanță de țărm treceau din timp în timp nave de croazieră. Îmi plăcea să le privesc…

În Vama Veche s-a întâmplat să și adorm pe plajă, într-un hamac, în sacul meu de dormit, cu un câine de pripas aciuat, cocoțat pe picioarele mele, pe sacul de dormit, un câine model long vehicle, nu știu cum în zice la rasa aia, poate aș fi dormit acolo toată noaptea de nu m-ar fi trezit – pe la 2:00 dimineață - uruitul de la mașinile de netezit nisip ce se învârteau pe lângă mine, în Pissouri n-am adormit pe plajă niciodată, eram mai cu atenția trează că nu eram acasă la mine, pe la 11:00 noaptea plecam agale să mă plimb și spre miezul nopții intram în bâlciul de pe străzile din sat, pline de animație.

S-a întâmplat să ajung și la Coral Bay, dincolo de Paphos și mi-a placut mult de tot, nu am stat pe plaja populată, după bunul meu obicei ci m-am dus în pustie, spre vest, într-o zonă stâncoasă, parcă nu mai eram pe pământ, așa era un loc paradisiac, numai mare indescriptibil de limpede și soare și-un golfuleț săpat în stâncă și așa o pace nepământeană, nici nu-mi mai vine să mai povestesc, nu am cuvinte să descriu…

Dincolo de concurs și de puncte AFA este un exercitiu de conștientizare.

Mergând singură prin lume aveam ochii deschiși și atentia trează mai mult și îmi amintesc zilele trecute în detaliu, cu senzații trăite și cu replici date și primite. De-aș fi fost însoțită n-aș fi asimilat atât din experiențele mele.

Referitor la românii aciuați prin Cipru și nemultumiți, este evident, fiecare are destinul său și căile sale proprii de devenire precum și timpul de înaintare în pricepere, fiecare în ritmul sau.

Pentru fiecare din noi punctul de cotitură este acela în care invățăm să facem switch-ul de la lamentare la extaz și înțelegem să ne creem realitățile spre încântare și nu spre disperare.

Eu personal am mers în Cipru spre desfătare și nu spre suferință, am savurat fiecare moment acolo și a fost o perioadă extrem de intensă din viața mea din care am amintit aici mai putin de 10%, (restul în librării :D … ), gândesc eu că tot ce mi s-a întamplat acolo poate fi mult folositor altora însă aici am pus ce este cât de cât turistic și când s-a terminat timpul meu pentru proiectul Cipru, s-a terminat și dusă-am fost, ca și cum n-ar fi existat nici un fel de considerente pecuniare sau de orice altă natură. Am spus gata și gata a fost oricât s-au străduit ei să mă rețină :D

Ca o ironie, singur – doar nebunul a înțeles că timpul meu în Cipru s-a terminat și m-a trimis acasă :D

---

VIZUALIZĂRI: 1936 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI