ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.12.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Târgu Mureş
ÎNSCRIS: 03.04.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Efes si Templul zeitei Artemis – de la idolatrism, la ortodoxism si in final la islamism

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Phillon: “Am vazut zidurile din Babilon, am vazut gradinile din Semiramis, am vazut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rhodos, piramidele. Dar cand am vazut templul din Efes, celelalte minuni au disparut ca in ceata. ”.

Conform definitiei din dictionar, un templu este un edificiu destinat cultului religios in antichitate (iar in prezent pentru evrei). Pentru egipteni, templul semnifica o casa a zeului, catedrala era casa omului, insa pentru greci un templu era o casa a sufletului. Aici veneau oamenii cu toate aspiratiile, cu durerile dar si cu bucuriile, in speranta de a fi ajutati, pentru a aduce mangaiere sufletului.

Asa a fost si Templul zeitei Artemis din Efes. Istoria Efes-ului este strans legata de numele acestei zeite. Chiar daca nu se cunoaste cine a fondat orasul, cand a fost cucerit, in oras s-au gasit numeroase statui ale zeitei si se considera ca se inchinau acesteia. Tara zeitei Artemis, zeita vanatorii este aici, in jurul unui golf la varsarea raului Menderes in mare, locul in care s-a construit Efesul. In timp, aluviunile au astupat golful si marea s-a indepartat.

Efesul era un centru foarte important din Anatolia. Avea in jur de 25 000 de locuitori si printre ei se numarau cei mai mari artisti si negustori ai vremii. Amfiteatrul din Efes fiind locul organizarii celor mai importante evenimente si fiind cea mai importanta latura a vietii sociale, aici avea loc in fiecare an, in luna aprilie o mare sarbatoare in cinstea zeitei. Teatrul era arhiplin, atat de localnici cat si de cei veniti in pelerinaj la faimoasa zeita.

Precum se intampla cu orice lucru, cladire sau personalitate de mare valoare si acest templu are o istorie lunga.

Construit initial in anul 550 i. e. n... la venirea ionienilor in oras, templul era doar o statuie de lemn inconjurata de ziduri de piatra. Regele Lidyei a ordonat daramarea lui pentru a-l reconstrui dupa dorinta lui. A chemat arhitectii cei mai cunoscuti ai vremii, ridicand un nou templu mult mai frumos si mai grandios. Dorind sa-si castige faima, un nebun numit Herostatus a dat foc templului in anul 356 i. e. n. A devenit renumit, dar pentru prostia lui, nu din motive de lauda. Locuitorii din Efes au fost foarte mahniti de cele intamplate. Intrebati atunci « de ce zeita voastra nu a facut nimic pentru a proteja templul de incendiu? » ei au raspuns: « pentru ca zeita noastra plecase la Pella sa asiste la nasterea lui Alexandru cel Mare ».

In anul 334 i. e. n. Alexandru cel Mare a ajuns si in Efes. Impresionat de acest templu, cu atat mai mult cu cat incendiul a avut loc in noaptea nasterii sale, a promis ca va asigura fondurile necesare refacerii templului. Dar locuitorii Efesului nu au acceptat, spunand ca « unui zeu ca maria voastra nu-i sade bine sa faca un templu altui zeu ».

Templul ars in incendiu a fost reconstruit. Se spune ca doar acum a avut acea amploare care i-a adus faima si pentru care a fost considerat cea de-a saptea minune a lumii. S-a respectat forma initiala, insa totul a fost de marime mult mai mare. Din cauza arhitecturii deosebite si a marimii, templul a fost considerat una din cele sapte minuni ale lumii.

Templul a fost reconstruit de celebrii arhitecti ai vremii. Era format din 127 de coloane de 20 m inaltime, pline de ornamente elegante, oranduite pe o lungime de 120 m si pe 50 m latime. In templu se urca pe o scara de marmura, care inconjura templul, facilitand accesul din orice parte. A fost impodobit cu numeroase statui din marmura stralucitoare si poleite cu aur, astfel ca erau un adevarat spectacol in bataia soarelui. Una din ele, cea mai mare, o infatisa pe zeita Artemis, era inalta de 2 m, imbracata in aur si argint.

Legendele spun ca zeita a avut un rol in construirea acestui edificiu, ajutand arhitectii sa puna anumite pietre in locuri in care se credea imposibil de ajuns.

A existat o perioada destul de mare cand oamenii erau confuzi, cand a aparut crestinismul. Multi au inceput sa creada in crestinism, dar exista inca si credinta idolatrica, in favoarea zeilor. Timp de aproape un mileniu, acest templu a fost locul de pelerinaj al oamenilor, care veneau din toata lumea pentru a se inchina zeitei. Multi dintre ei insa nu stiau ca in apropiere se afla Sf. Maria, ascunsa in Efes, pe dealul Panaya – Capulu (a se vedea review-ul meu: click aici) si acolo ar fi trebuit sa mearga. Tot in Efes era si Sf. Ioan, care era adapostit in Biserica Sf. Ioan, unde mergeau totusi oameni in pelerinaj, despre care am scris aici:(click aici). Acesta s-a “luptat” timp de 4-5 ani cu imaginea zeitei Artemis.

Erau insa si persoane care incercau sa atraga mai multi crestini si sa-i determine pe altii sa renunte la credinta in zei, cum era Sf. Paul. El a tras atentia asupra unui bijutier care confectiona bijuterii din argint sub forma templului zeitei Artemis. Sf. Paul spunea ca “idolii facuti de mana omului nu pot fi zeitati si nu trebuie sa se inchine lor” . Lucratorii bijutierului, de teama ca declaratiile facute de Sf. Ioan sa nu le scada vanzarile, au inceput sa scandeze afirmand ca “Artemis e patroana Efes-ului! ”. In Teatrul mare din Efes s-a strans foarte multa lume si s-a iscat un scandal in urma caruia Sf. Paul a fost intemnitat. Inchisoarea se afla in Efes, in varful unui deal care se zareste in departare, in lungul Drumului Portului (se poate vedea in poza din review-ul meu despre orasul antic click aici).

In acele timpuri multi crestini au fost alungati din oras, altii au plecat singuri. Din Efes ei s-au retras in satul Sirince, care e cunoscut ca fiind primul sat crestin - ortodox, despre care am scris click aici. Satul a ramas ortodox pana in 1926. In prezent, chiar daca acolo totul este un amestec a doua culturi diferite, cea greaca si cea turca, islamismul se face si acolo simtit (doar e Turcia), astfel ca in varful dealului se inalta Biserica Sf. Ioan, dar jos, in piata s-a ridicat o moschee cu un minaret. Moscheea este frumoasa, alba, moderna. Biserica este foarte luminoasa datorita culorii peretilor, un galben-portocaliu, avand impresia ca mereu bate soarele. Mihrabul se prezinta sub forma unei nise sapata in perete, de forma semicilindrica, tapetata cu faianta multicolora pe fond albastru si cu obisnuitele caligrafii cu versete din Coran. Candelabrul este deosebit, ornat cu multa sticla, iar partile metalice sunt aurite. Ferestrele sunt mici, sub forma de arcada, acoperite cu sticla rotunda colorata. Am niste poze foarte frumoase cu aceasta moschee pe care e pacat sa nu le vedeti, de aceea le voi atasa aici.

Templul a « trait » pana in anul 111 e. n. , dar a fost de mai mai multe ori jefuit. A fost daramat complet in anul 263. e. n. , de invadatorii goti si nu a mai fost reconstruit deoarece se instalase complet crestinismul. Aproape toate coloanele au ajuns la Istanbul si folosite la constructia Bisericii Sf. Sofia, iar piesele din aur si bronz descoperite la fata locului se afla in Muzeele de Arheologie din Efes si Istanbul.

Am privit cu regret singura coloana ramasa in picioare (reconstruita) din cele 127. Am incercat sa vad cu ochii mintii vechiul templu, dar e greu... O priveliste excelenta este de la ruinele Bisericii Sf. Ioan, din zona numita Atrium. De acolo se vede foarte bine Moscheea Isa Bey (pe care am si fotografiat-o de acolo), iar in stanga in plan indepartat se poate observa coloana ramasa din templu.

La intoarcere spre Efes dinspre Selcuk, in apropierea orasului antic Efes, dar pe partea opusa acestuia, este un drum care duce la locul fostului templu. Este foarte aproape de sosea, pe drum se inainteaza foarte putin. La fata locului pe langa acea coloana, mai pot fi vazute din loc in loc pietre sau bucati de marmura imprejurul coloanei, marturie a maretiei si existentei de odinioara. Din pacate nu am putut sa o fotografiez deoarece bateria aparatului foto imi cedase cand eram la Biserica Sf. Ioan din Selcuk, am facut poze si cu telefonul, dar dupa cateva poze mi-a cedat si acesta. Intentionam sa intru din nou la templu la intoarcerea spre casa pentru poze, dar cum ne-am schimbat planurile si am pornit noaptea spre Istanbul, nu am mai oprit.

De la locul fostului templu este o panorama superba (in sens invers de data aceasta), asupra moscheiei Isa Bey si asupra ruinelor Bisericii Sf. Ioan. Pozitionarea acestora tine loc de marturie cronologica: la baza – templul, prima credinta a efesenilor, aproape de varful dealului - Biserica Sf. Ioan si mormantul acestuia, a doua credinta a efesenilor, si intre ele moscheea, credinta musulmanilor care s-a instalat dupa cucerirea de catre turci a zonei, parca dorind sa ‘taie” legatura dintre cele doua credinte, punandu-se la mijloc. Moscheea e singura dintre cele trei monumente arhitecturale care nu e ruinata!

Daca ajungeti in Efes, nu ratati o vizita la ruinele templului, chiar daca nu a ramas mare lucru din el, dar nu costa nimic, in schimb pasiti pe locul in care odinioara a fost una din cele sapte minuni ale lumii...

Din ce am auzit de la mai multe persoane, excursia optionala in Efes include si o vizita la acest templu, inclusiv la Moscheea Isa Bey, insa nu include vizita la biserica si mormantul Sf. Ioan.

Deoarece nu am nici o poza cu ruinele acestui templu, va invit sa urmariti un videoclip despre Templul zeitei Artemis, unde se poate vedea cum era ieri si cum este azi: click aici


[fb]
---
Trimis de biancuta in 15.12.10 23:06:43
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6635 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (biancuta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Sirince - un bust al guvernatorului Izmir, care a dat numele satului Sirince
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 6404 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

dorgo
[15.12.10 23:32:16]
»

subiectele mele preferate... Roma si Grecia antica... chiar daca actiunea se petrece in Turcia sau in nordul Africii...

webmaster13
[16.12.10 07:23:04]
»

Am atasat acest video clip! Iata cum arata templul zeitei Artemis.

magdalena
[16.12.10 07:48:27]
»

Un review excelent, ca de obicei...

sandu.53
[16.12.10 08:57:58]
»

incantator review... m-am bucurat citindu-l si de fotografiile altor useri care au fost acolo! felicitari!

georgiana
[16.12.10 16:17:29]
»

O adevarata lectie de istorie, pentru care iti multumesc.

Si... surpriza, am avut si norocul sa-ti pot acorda un vot si privilegiul de a fi cu superbonus!

david
[16.12.10 23:40:22]
»

Un review cu multe informatii utile, completat cu fotografii interesante.

Mi-as fi dorit ca prin votul meu, sa ajungi la 1000000 PMA, dar din pacate nu se mai poate vota.

biancutaAUTOR REVIEW
[17.12.10 00:24:55]
»

Web13, iti multumesc pentru atasarea videoclipului!

Va multumesc mult tuturor pentru aprecieri! Daca ajungeti in Efes, nu uitati sa vizitati ruinele acestui templu, dar celelalte obiective interesante, unde sunt inca multe devazut si despre care am povestit in alte review-uri. Acum, cand stiu ce e acolo si daca nu le-as fi vazut, pot sa spun ca m-as duce acolo doar ca sa le pot pot vedea!

@sandu. 53, fotografiile care le vezi alaturi dupa cele ale mele cu moscheea din Sirince, sunt din orasul antic Efes, despre care am scris si eu, poti vedea link-ul mai sus. E foarte interesant, un oras antic descoperit acum 100 de ani, dezgropat in proportie de cca 10-15%, cu temple, strazi, coloane, biblioteca lui Celsus, etc, poti citi mai multe in review-ul meu. Tot acolo poti vedea un filmulet pe care l-am facut eu din cateva fotografii. M-a impresionat foarte mult!

@david, iti multumesc, chiar daca nu m-ai putut vota. Gestul conteaza!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][2 voturi]
Alina Morar
[17.12.10 07:49:15]
»

Eu mai pot vota, inca .

In acest an am descoperit multe lucruri despre Turcia si Grecia, datorita voua. Dar, am mai repetat chestia asta de multe ori.

biancutaAUTOR REVIEW
[17.12.10 08:17:05]
»

Multumesc, @Alina Morar! Nu credeam ca in Turcia voi gasi obiective antice atat de interesante. Trebuie sa revin, mi-au ramas inca multe de vazut.

sandu.53
[17.12.10 18:16:19]
»

multumesc pentru precizari @biancuta!

luciaoradea
[17.12.10 20:41:56]
»

Era sa scap review-ul tau, nu l-am citit decat azi. Ar fi fost mare pacat, mi-a placut cum ai povestit. As vrea si eu sa ajung intr-o zi acolo! Felicitari!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina Morar, biancuta, david, dorgo, georgiana, luciaoradea, magdalena, sandu.53
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă oraşul antic Efes:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.049903154373169 sec
    ecranul dvs: 1 x 1