Óbidos – Orașul Reginelor

TIPĂREȘTE

4 mai 2024

Óbidos este un orăşel medieval extrem de pitoresc aflat în provincia Estremadura, în districtul Leiria, la 80 kilometri nord de Lisabona.

A fost fondat de celţi în urmă cu peste două mii trei sute de ani, preluat fiind apoi de romani în secolul I e. n., sub numele de Eburobrittium. În secolul V e. n. au trecut pe aici vizigoţii şi alte triburi germanice, iar după anul 713 micul oraş a intrat în stăpânirea maurilor.  

Óbidos a fost cucerit de la mauri în anul 1148, în timpul domniei primului rege al Portugaliei, Afonso Henriques, după un asalt încununat de succes asupra castelului, cavalerul Gonçalo Mendes da Maia jucând un rol decisiv.

Óbidos a fost supranumit şi Oraşul Reginelor datorită tradiţiei perpetuate de-a lungul câtorva secole de a fi oferit în dar reginelor portugheze în ziua nunţii, precum şi implicării acestora prin donaţii personale în dezvoltarea micii localităţi.

Prima a fost regina Isabela de Aragon care în 1285 a primit Óbidos drept cadou de nuntă de la soţul său regele Dinis, tradiţia continuând până în anul 1834.

Numele de Óbidos, care se pronunţă „Obiduş” , derivă din latinescul Oppidum, cu sensul de citadelă, cetate fortificată.

Există mai multe posibilităţi de a ajunge în Óbidos din Lisabona: cu autobuzele nr. 30 sau 31, operate de firma  Rodoviária do Oeste, cu plecare din Campo Grande, călătoria durând aproximativ o oră, cu trenul din gara Santa Apolonya, dar trenul opreşte în multe staţii până să ajungă la Óbidos, astfel călătoria durând aproape două ore şi jumătate, la care se adaugă drumul de la gară până la intrarea în oraş sau cu maşină închiriată, folosind autostrada A8.

Noi am ajuns în Óbidos în cadrul unei excursii opţionale cu plecare din apropiere de Lisabona, acesta fiind al patrulea şi ultimul obiectiv din programul zilei respective.

Autocarul ne-a lăsat în parcarea imensă şi gratuită, cred, aflată în afara zidurilor oraşului, accesul în oraş fiind exclusiv pietonal. Aici în parcare am putut admira apeductul comandat în anul 1575 de către regina Caterina de Austria, soţia regelui portughez João  al III-lea, pentru a aduce apă potabilă de la o distanţă de trei kilometri locuitorilor oraşului direct în fântâna din centru.

Am avut la dispoziţie doar o oră şi jumătate pentru a vizita Óbidos, timp insuficient pentru câte are acesta de oferit.

Există patru porţi de acces în oraş, noi intrând dinspre sud prin Porta da Vila, o poartă dublă, construită aşa pe la 1376 din raţiuni strategice de apărare, între cele două porţi, la etaj, aflându-se un balcon, frumos decorat cu plăci albe şi albastre de azulejos reprezentând Patimile lui Hristos, aici fiind realizat un oratoriu dedicat sfintei patroane a oraşului, Nossa Senhora da Piedade.

 Ne-am continuat drumul pe strada principală, Rua Direita, pavată cu piatră cubică şi mărginită de vechi case tradiţionale, bine îngrijite, vopsite toate în alb şi cu brâuri doar albastre sau galbene (ocru).

Ne-am oprit aproape imediat la primul magazinaş întâlnit în cale, unul din multele care aveau să urmeze, pentru un păhărel de ginjinha. Eu descoperisem această băutură tradiţională portugheză încă din vacanţa petrecută în Madeira în urmă cu doi ani, fără să fi ştiut atunci că ginjinha îşi are originile în Óbidos, ulterior răspândindu-se în întreaga ţară.

Este vorba de un lichior obţinut din fructele ginja, mai asemănătoare cu cireşele, ba chiar cu cireşele amare, decât cu vişinele, reţeta şi tăria fiind apropiate de ale vişinatei. Încântată de gust, după două degustări la care participasem în Madeira, îmi cumpărasem atunci o sticlă şi pentru acasă, unde am savurat-o cu aceeaşi plăcere.

Elementul de noutate în cazul ginjinhei de Óbidos l-a constituit „paharul” , un shot din ciocolată neagră delicioasă pe care l-am mâncat imediat după ce am terminat de băut conţinutul 😊.

Aveam posibilitatea de a cumpăra ginjinha la sticle de diferite capacităţi pentru acasă sau pentru a le oferi suvenir prietenilor, însă preţurile mi s-au părut ridicate.

Între timp a început şi ploaia, astfel că trebuia să fim atenţi şi la drum, piatra cubică udă crescând riscul de alunecare. Mă grăbeam să ajung la castelul medieval aflat la capătul străzii principale, aşa că am lăsat cumpărăturile pentru la întoarcere. Dar m-am grăbit cam degeaba, deoarece castelul nu putea fi vizitat.

Chiar înainte de a ajunge la castel, am văzut încă o biserică şi am intrat, când... surpriză: am găsit o librărie. Este vorba de Biserica Santiago, construită din ordinul regelui Sancho I în anul 1186, distrusă complet în urma marelui cutremur din 1755, reconstruită în anul 1772 şi, în prezent, transformată în librărie, o idee inedită, iar aceasta nu a fost singura librărie vizitată acolo 😊

Castelul, care datează din perioada ocupaţiei romane, reconstruit şi extins în secolele care au urmat, este extrem de bine conservat. A fost declarat Monument Naţional în anul 2007 şi este considerat a fi una din cele şapte minuni ale Portugaliei.

Interiorul castelului a fost transformat în hotel, un hotel „istoric” , Pousada Castelo de Óbidos din lanţul hotelier Pestana, cotat pe booking la patru stele, însă cu preţuri de cinci stele :D, în opinia mea, cât timp preţul pentru cea mai ieftină cameră porneşte de la 250 euro pe noapte cu mic dejun inclus. Totuşi cred că ar merita o cazare de măcar o noapte într-un castel veritabil, pentru o experienţă deosebită, inedită, pentru atmosfera medievală combinată cu facilităţile şi confortul din zilele noastre. În plus, eu aş aprecia şi oportunitatea deosebită de a avea dimineaţa devreme şi seara târziu întreg orăşelul la dispoziţie, de admirat şi explorat în tihnă, fără valurile de turişti care-l învadează pe timpul zilei.

Am reuşit, cu permisiunea paznicilor, să intru pentru un minut în curtea castelului, cât am făcut câteva fotografii cu zidurile vechi şi unul din turnurile de apărare. Castelul însă nu l-am zărit.

Presată de timp, m-am întors spre Porta da Vila pe aceeaşi stradă principală, Rua Direita, cu regretul de a nu putea explora şi străduţele adiacente acesteia. Nici pentru cumpărături nu am avut prea mult timp la dispoziţie, am intrat totuşi în câteva magazinaşe cu suveniruri şi produse tradiţionale handmade, însă pe cele mai multe le-am admirat mai mult din mers. Oricum preţurile nu mi s-au părut prea prietenoase cu buzunarul meu.

La sugestia ghidei am intrat şi într-o altă librărie, tot aşa mai atipică, unde am găsit SARDINE ŞI CĂRŢI. Oricât de ciudat ar părea, găseşti în acelaşi loc un sortiment foarte variat de conserve de peşte, precum şi cărţi.

Într-o altă librărie, unde la balcon un artist cânta live atrăgând trecătorii, altă năzbâtie: magazinul era mai cunoscut pentru prăjiturile făcute din cod (un amestec de peşte, cartofi, pătrunjel şi ulei de măsline) şi brânză de Serra

Mai târziu am aflat că în Óbidos există nu mai puţin de 14 librării, enorm, în opinia mea, pentru un orăşel cu doar 3100 de locuitori. Orăşelul găzduieşte şi un festival literar internaţional, Fólio (Festival Literário Internacional de Óbidos) , care, începând din 2015, are loc în fiecare an în luna octombrie.

Am ajuns din nou şi în piaţa Santa Maria, centrul micului orăşel. Aici am vizitat cea mai importantă biserică din Óbidos, Igreja de Santa Maria. Biserica a fost construită pe locul unui vechi templu vizigot, transformat în moschee în perioada dominaţiei maure şi apoi în biserică creştină în secolul al XII-lea.

În timpul cutremurului din anul 1535 biserica a suferit avarii importante şi a fost reconstruită, astfel că în prezent putem admira tavanul din lemn pictat datând din 1676, plăcile de azulejos cu care sunt decoraţi pereţii, datând din perioada 1680-1690 sau orga, care datează tot din secolul al XVII-lea.

Exteriorul bisericii este destul de simplu, însă interiorul ne-a surprins şi încântat deopotrivă, chiar dacă aceasta nu a fost singura biserică decorată cu plăci albastre de azulejos vizitată în această ţară sau în această vacanţă.

De remarcat este şi mormântul unui nobil local sculptat în piatră la 1525, o capodoperă din perioada Renaşterii portugheze, declarat Monument Naţional.

Un eveniment important care a avut loc în această biserică a fost nunta regelui Afonso al V-lea cu verişoara sa prinţesa Isabella de Coimbra la 15 august 1441, când amândoi erau practic nişte copii în vârstă de 9-10 ani.

Am ieşit din biserică, ne-am uitat la ceas şi a trebuit să luăm o decizie tare dificilă şi anume aceea de a renunţa la masa de prânz, oricum prea pe fugă, alegând să folosesc puţinul timp rămas pentru o scurtă incursiune pe zidurile fortificate.

Ştiam de existenţa unui traseu lung de vreun kilometru şi jumătate la o înălţime de 13 metri pe zidurile care înconjoară întregul oraş, dar mi-ar fi trebuit cel puţin o jumătate de oră pentru a face tot circuitul, plus timpul alocat fotografiilor panoramice. Timp nu era, ploaia se înteţise, astfel că turiştii s-au retras mai devreme chiar spre parcare. Am urcat totuşi pe zid folosind vechile scări de piatră de lângă Porta la Vila, poarta din sud prin care şi intrasem în Óbidos, am admirat cochetul orăşel şi de sus, inclusiv castelul medieval aflat mai sus şi am apucat să fac doar câteva fotografii ale împrejurimilor, în timp ce soţul meu mă tot suna insistent pentru a mă grăbi spre autocar, deşi mă aflam încă în timpul „regulamentar” acordat. Cu regret, am coborât şi m-am alăturat grupului.

Mi-aş fi dorit să fi avut mai mult timp la dispoziţie pentru vizita la Óbidos, să pot rătăci în voie pe străduţele înguste, să admir casele albe cu faţadele invadate de bougainvillea roz şi mov, să iau prânzul la una din multele terase, să ocolesc, pe ziduri, întreg orăşelul, dar ştiam că excursiile organizate se fac aşa mai pe fugă şi că trebuie să alegi ce să vezi mai repede şi la ce să renunţi, a fost un risc asumat, aşa că m-am bucurat şi de cât am apucat să vizitez.

Mi-a plăcut mult Óbidos, acest Oraş al Reginelor, cu atmosfera sa medievală şi uşor romantică. Este un obiectiv turistic extrem de vizitat, unde comercialul nu a reuşit încă să altereze autenticul, tradiţionalul.

Pentru mine, A MERITAT!

Deci, Recomand cu drag!

---

VIZUALIZĂRI: 594 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI