De la Miskolc la dreapta

TIPĂREȘTE

La sfarsitul saptamanii trecute am fost cu sotia pe o „limba de paman” al Ungariei de la Miskolc (județul Borsod-Abaúj-Zemplén) la dreapta.

Sambata dimineata dis de dimineata am sosit la Serencs, un orasel curat si dragut, cu un numar mai mic de 10.000 de locuitori. Fiind prima data in oras, am facut ocolul orasului dupa care am oprit in centru, langa cetatea pricipelui Rákoczi, pe care l-am si vizitat imediat. Tocmai se pregateau de deschiderea obijnuitei pieti de vechituri. Una dupa alta aparea pe mese tot felul de lucruri vechi: carti, bibelouri, portelan, picturi, etc. Printre ele si o carte/ghid turistic in maghiara despre Romania scrisa inca de prin anii 80. I-am aratat vanzatorului pe harta din carte locul de unde sant de bastina.

Cetatea este frumoasa, are o curte interioara larga iar dincolo de ziduri este inconjurata de un parculet cu lac cu nuferi. Tot in incinta parcului se afla si sala sporturilor. La dreapta cetatii, pe soseaua principala se afla frumoasa cladire a Baii Comunale construita in 1910. hu.wikipedia.org/wiki/Szerencs (pozele sant la sfarsitul site-lui)

Orasul se mandreste cu fabrica lui de zahar si ca atare are si un muzeu al zaharului. De asemenea Serencs este locul unde se fabrica ciocolata cu acelasi nume + cacaoua de Szerencs. In magazine se poate identifica usor: pe cutie se vede o pisicuta cu o fundita.

In fine, neavand prestabilit dinainte o cazare anume, (am avut numai o lista cu cazarile din zona), am plecat la Tokaj, locul de bastina a renumitului vin de Tokaj. Nu vreau sa scriu mult despre acest vin, au facuto altii pe acest site. Sant gusturi si gusturi. Este un vin excelet, dulce, scump desigur si se serveste cu anumite mancaruri sau deserturi. Eu prefer vinul rosu sec, adica Cabernet Sauvignonul de Villány, din sudul tarii.

Am sosit la Tokaj pentru simplul fapt ca nu fusesem nicioada acolo si nici in regiunea cu acesi nume, regiune care se intinde pe mai multe comune si orase. Toate aceste localitati fac parte din asa zisul „Drumul vinului de Tokaj”. Fiind in recunoastere si la volan, nu am gustat vinurile de acolo, regiunea ma interesa mai mult. Am vazut cum se uneste raul Bodrog cu Tisa, muntele Tokaj ca o inghetata supraetajata.

Am servit masa in centru si am plecat mai departe. Cazarea de acolo nu corespundea cu cea ce am stabilit de acasa. Eu ma gandeam la 1 noapte dar cu ceva mai de lux nu la o pensiune oarecare. Ajungand inapoi pe DN37 am mai mers in directia Serencs cam 1 km dupa care am virat la dreapta si am ajuns in comuna Mád. Acolo este un conac renovat care functioneaza in regim de hotel cu numele de Kúria Hotel la 3 stele. (www.madikuria. hu/). Dinainte stiam ca aici vom petrece noaptea dar ca sa fie si alternativa, dupa ce in prealabil mi-am si ales camera, am plecat totusi in comuna vecina Tállya, care este si Centrul Geometric al Europei, unde – la acelasi pret – am vizitat o alt loc de cazare: Bártfay Udvarház. La fel de bun ca cel dinainte, dar stiti cum este cu prima dragoste, asa ca ne-am intors la Mád si ne-am ocupat camera.

Cu masa de dimineata pretul este in jur de 19500 Ft, adica in jur de 70 Euro pentru 2 persoane. Totul inspira liniste, totul maret, falnic, amintind de vremurile de odinioara. Pe coridoare multe picturi, macrameuri, ca intrun mic castel de provincie. La ultimul etaj o camera mare plina cu jucarii pentru copii de toate varstele. Restaurantul super frumos si retro-elegant. Am servit si masa de seara acolo si am fost multumiti de cea ce am primit, iar masa de dimineata a fost f. copioasa si de gust.

In curtea din spate se afla parcarea, un mic podet leaga acea parcare de restul domeniului unde te asteapata un cuptor si loc de frigarui, o sala imensa pentru grupuri, sala de biliard, o piscina descoperita si un jacuzzi.

Camera am ceruto cu privire spre piscina si biserica catolica, adica la curtea din spate. Sant camere mai mari sau mai mici (la acelasi pret). Am vazut toate tipurile de camere si am decis sa stam sus la mansarda, fiind mult mai luminoasa. Recomand acesta unitate. Singura obiectie ar fi, dar este numai obiectia mea, salteaua putea sa fie mai tare. A sotiei a corespuns cerintelor ei. Petru aerul climatizat se percepe o taxa de 1000 Ft, in jur de 3 euro dar nu este obligatorie folosirea ei. Dupa masa de sambata am vizitat 2 orasele din apropiere: Sárospatak si Sátoraljaújhely. Pentru mine care traiesc in Ungaria nu a fost ceva iesit din comun desi am remarcat si facut cateva poze frumoase acolo.

Duminica dimineata am pornit in nord, strabatand comuna Tállya (mai sus amintit). Drumul este nespus de pitoresc. La inceput vezi dealuri si coline pline cu vita de vie. Treci prin orasele si comune mici pana ajungi in apropierea de comuna Boldogkőváralja.

In acest perimetru te inconjoara livezi de caise care-ti fac cu ochiul. In departare, sus pe un deal, contruit pe stanca apare Cetatea cu aceas nume. Nu te du mai departe ci fa dreapta si dute sus la cetate. Merita vazut iar privelistea din jur vazuta de sus ramane o vesnica amintire. Cetatea ca oricare cetate functioneaza si ca muzeu. Trebuie vazut fiecare coltisor in parte de jos si pana sus.

Pe mine cel mai tatre m-a impresionat acele reliefuri, campuri de lupta cu soltati de plumb reprezentand cateva batalii ale trecutului. Te uiti la ele si prin geamurile cetatii se vede fundalul cu relieful din jurul cetatii. Cele 2 reliefuri (cea amenajata cu soltaii de plum si cel adevarat prin geamuri) se contopesc intruna singura si totul devine o super-realitate. Te si vezi pe campul de batalie, auzi zgomotele si nechezatul cailor, pocanitul si tacanitul pustilor si tunurilor, indemnul la lupta si strigatele de moarte a celor cazuti.

Continuind drumul spre nord, urmeaza comuna Vizsoly unde se afla o biblie foarte veche in biserica reformata. Fiind slujba de pranz, nu am putut vedea biblia. Trebuia sa asteptam mai mult de 1 ora asa ca am preferat sa mergem mai departe cu speranta ca oricum vom reveni.

Incet cu incetul dealurile devin tot mai inalte si in zare apar muntii Tatra din Slovacia. Mergem in paralel cu granita la Hollóháza, una din cele mai renumite localitati unde se fabrica celebrul portelan de Hollóháza. Am intrat si vizitat muzeul. Nu este mare dar i-ti da o imagine clara a cea ce fost, este portelanul de acolo. Vezi trofelele facute pentru castigatorii de Formula I de la Hungaroring si multe altele cum ar fi cadoul daruit papei sau presedintelui americii, etc. Desigur ca au si magazin in care se vand produse de acolo.

Ne-am intors la Budapesta pe DN3 dar am mai facut un popas la Szikszó (inainte de Miskolc) unde pe terasa restaurantului Turul am servit masa.

Sambata care vine mergem tot in acea regiune dar la stanga de Miskolc. Cazarea o vom avea la Aggtelek, unde este o pestera f renumita, cu multe intari si iesiri (una in Slovacia).

Acuma la sfarsit voi cita dintro scrisoare adresata unei doamne care pe acest site scrie recenzii memorabile si cu valoare literala. Iata textul:

„Dar nu numai locuri cu rezonanta istorica sau mult prea bine cunoscute de intreaga lume sant tinta noastra. La fel de bine ne simtim si intrun satuc linistit cu oameni simplii si harnici. Tanjim dupa acesta liniste sacra a tinuturilor uitate sau necunoscute de marea majoritate a turistilor, de verdele crud a padurilor si campiilor, de cerul albastru nemanjit de fumul turnurilor industriale, de noptile in care stelele se vad mai clar ca in orasele noastre cu aer imbacsit. Tanjim dupa painea calda din vatra, dupa mancarurile simple dar fara prafuri facute de gospodinele de la tara.

Sambata si duminica de asa ceva am avut parte. Am stat intrun conac renovat (ceva intre un conac si un palat mai mic). Linistea perfecta din sat, curatenia locului, acea tocanita din carne de iepure ce s-a servit acolo sambata seara, marea multime de randunici (pe cale de disparitie in ultimii ani), parcelele de floarea soarelui cu un fundal montan plus restul programului (vizitarea unei cetati la fel de frumoasa ca cea din Visegrad, vizita la muzeul fabricii de portelan din Hollóháza, etc.) ne-au facut sa uitam pentru scurt timp de cotidian si sa ne intorcem putin la radacini”.

---

VIZUALIZĂRI: 1830 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI