GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Old Nesebar Mica bijuterie a Bulgariei
Mica perlă a Bulgariei, orasul vechi Nesebar.
Situat aproape de plaja orasului nou, Nesebar, am decis sa mergem, eu cu fii-mea, sa vizităm minusculul orășel, aflat in patrimoniul UNESCO.
Seamănă cu un apendice - o insuliță, legată de restul lumii printr-o limbă ingustă de pământ, protejată de ambele părti de stânci mari, aduse special pentru a feri orașul de pericolul scufundării.
Marea niciodată nu iartă, întotdeauna dorește să își ia "tributul" in natură - ce are un început, are si un sfârsit - asa ca bulgarii protejează micuța localitate prin toate mijloacele posibile.
La intrarea in orăsel, te întâmpină o moară de vânt, relicvă stranie, fără palele care să o învârtă in bătaia vântului.
În vecinătate sunt ruinele unei biserici, Nesebarul abundând de asemenea lăcașuri de cult. Personal, nu prea am inteles de ce pe un teritoriu asa de mic, locuitorii din alte veacuri au construit atâtea biserici, bineinteles fiecare cu alt hram.
Peste tot găsesti suveniruri, un amalgam de mici magazine, tarabe, cafenele si restaurante cu terase amenajate cu gust.
Am văzut si multe pisici ???? (cam murdare si jigărite), stateau tolănite la soare, nesinchisindu-se de forfota din jurul lor.
Vara, aproape toti locuitorii devin comercianți, multi vânzând lucrurile confectionate de ei iarna... pături, mileuri, picturi, gentuțe, jucării, broderii, farfurii si căni din ceramică pictate manual, obiecte decorative făcute din scoici, parfumuri, creme si gemuri din renumitii trandafiri bulgărești, eșarfe, argint, insigne si antichităti de toate felurile, formele si mărimile.
Case vechi din lemn - unele superbe, cu balconașe acoperite de verdeață, cu terase pline de flori - se intind pe stradute înguste și șerpuitoare, acoperite cu pietre de râu prinse intr-un liant de ciment cu nisip cred.
Trotuare gasesti doar pe strada principală, ea fiind mai lată si recent construită cred.
Bănuiesc că iarna, rata picioarelor rupte atinge valori alarmante, pietrele fiind complet netede si neuniform asezate.
Din cauza asta, cei mai nefericiți vizitatori erau cei care venisera cu copii mici in cărucior... aveau niște fețe, mamă-mamă, n-aș fi vrut sa fiu in pielea lor! ????
Acum, specific mie... intr-un orășel de 800 m lungime cu 400 lătime - din care mai scădem marginile si stradutele exterioare - eu cu fii-mea am reușit să ne rătăcim.
Nu retineam numele străzilor, dar aveam ca si repere ba pisicile, ba un anumit ghiveci cu flori, sau o tarabă rămasă in memoria vizuală. ????
A fost o excursie superbă, iar ca bonus, m-am ales si cu o gleznă scrântită pe frumosul caldarâm al orașului, căci era imposibil să te uiti si la clădiri si la tarabe si la pietrele din pavaj in acelasi timp...
Am uitat sa spun. Am mâncat acolo o tartă imensă cu fragi, o bunătate!
Am dat 6 leva pe una (15 lei), dar a meritat banii. Si o limonadă din fragi, la 500 ml. (5 leva /8 lei), o desfătare pentru papilele mele gustative.
Un sfat: NU MERGETI ACOLO CU COPII IN LANDOURI, CARUCIOARE SAU TROTINETE SI ROLE!
Trimis de Miha1313 in 26.08.19 18:58:41
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Miha1313); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Miha1313: Spune-mi si mie te rog unde ai gasit sa schimbi leva la 1,6 lei asa cum reiese din comentariul tau? 5 leva=8 lei. Eu nu am gasit mai biine 2,42 lei /leva.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Orasul Vechi Nessebar - adevarata vedeta din Sunny Beach — scris în 01.09.23 de Uivlis din ONEşTI [BC] - RECOMANDĂ
- Apr.2023 Câteva ore în Nessebar — scris în 29.04.23 de Michi din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 3 zile la Nessebar — scris în 05.09.21 de nicoleta11 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Despre Nesebar (orașul vechi) cu recunoștință — scris în 10.08.21 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Vechiul Nesebar, un muzeu în aer liber — scris în 28.03.21 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Istoria unui oraș într-o clădire - Muzeul de Arheologie, Nessebarul Vechi — scris în 29.09.18 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Aproape o săptămână, prin Vechiul Nessebar – Partea II-a. — scris în 17.09.18 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ