ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.08.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 5 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Despre Nesebar (orașul vechi) cu recunoștință

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Despre Nesebar au scris foarte mulți, inclusiv pe acest sait. Fiecare cu părerile lui exprimate, unele mai categoric, altele mai persuasiv, apărând puncte de vedere extrem de diferite. De aceea îmi vine, cu atât mai greu, să vorbesc și eu despre acest orășel-port-stațiune-muzeu în care m-am bucurat să fiu în acest început de august.

Spuneam că multitudinea de păreri exprimate aici acoperă, în totalitate, valențele acestei locații. Este bine și absolut normal ca aceste păreri să nu coincidă, în totalitatea lor, ar fi chiar trist dacă ar fi așa. Supără doar vehemența, indiferent că este pro sau contra.

Despre Old Nesebar, cel mai bine vorbește orașul în sine, care se lasă descoperit atât cât vrea fiecare să vadă din el. Nu o să fac, Ferit-a Sfântul, o descriere a acestuia, luată din Wikipedia sau alte surse de informare, ca să par vreun erudit. Dar, la ideea că voi ajunge în Nesebar, am citit câte ceva înainte de a fi, fizic, acolo. Așa am aflat că Nesebarul îți va da voie să-i vezi cei 3000 de ani de istorie și, dacă vei dori, vei putea să vezi și să înțelegi cum un oraș a fost modelat de națiile care au trecut și au locuit acolo în decursul istoriei, care și-au lăsat amprenta în piatra aia ceva mai mare, răsărită dintre ape. Căci, da, Nesebarul a avut o istorie cumva zbuciumată, trecând, pe rând, în posesia mai multor nații: greci, bizantini, turci și bulgari, schimbându-și numele conform dorințelor acestora.

Spuneam că se lasă descoperit atât cât vrea fiecare să vadă din el: cine vrea să vadă partea pur comercială, va vedea doar magazinuțele deschise parcă tot timpul, unde se vând, e drept, și chinezării dar și lucruri, handmade, ale bulgarilor. Veți fi obosiți, plăcut, de zgomotul și agitația de lângă tarabe și, mai ales, de viermuiala de pe ulițele înguste și pietruite.

Alții vor căuta bisericile și, slavă Domnului, vor găsi ce să vadă. Din punctul meu de vedere, repet, din punctul meu de vedere e de ajuns să vezi două, hai trei. Mai mult, n-are rost, se pierde fiorul, dar fiecare e liber să procedeze cum vrea.

Muzeul, aflat chiar la intrarea după zidul vechii cetăți, vă va oferi exponate și date istorice care certifică existența pe acele meleaguri din cele mai vechi timpuri. Alții vor prefera plimbarea pe lângă vechiul turn de apărare unde zona e mult mai liniștită, iar mare foarte aproape.

Poate că, obosit de atâta pleumbare vei dori să-ți tragi sufletul la vreo terasă: vei găsi, foarte ușor, una unde să bei un pahar din vinul, chiar foarte bun, al zonei și, dacă foamea-ți dă ghes, vei comanda ceva de mâncare, fructele de mare și peștele fiind foarte bune și la prețuri cuminți. Sau, de nu vei dori să intri la o terasă, poate că te vei mulțumi cu o gură de apă băută din fântâna din centrul orașului.

Pescuitul a fost mereu ocupația de bază a bărbaților, care și astăzi ies în larg protejați de statuia Sf. Nicolae, cel aflat în barcă și cu porumbelul pe mână, care se ridică chiar la intrarea-n port, cumva vis-a-vis de moara de vânt de pe celălalt mal.

Vei privi, cu mirare, casele vechi ale orașului, arhitectura aceea specific bulgărească, construite în stilul denumit” Marea Neagră” , care au la etaj o terasă mare, denumită” chardak” , nume ce cred că-și are rădăcina în lb. turcă, dacă greșesc nu mă huiduiți!

Nesebarul are câte ceva de arătat pentru fiecare, poate mulțumi pe oricine, cu condiția să fii pozitiv, să vrei să cunoști și, mai ales, să vrei să înțelegi ceea ce vezi. De fapt, cred că peste tot unde ajungem trebuie să manifestăm înțelepciunea de a ne bucura de faptul că am avut posibilitatea să fim în acel loc, să nu judecăm critic. Putem fi critici cu o locație de cazare, cu un restaurant, cu multe alte lucruri sau situații, dar cu istoria unei localități, nu!

Cam atât despre Nesebar, din partea mea. Orașul merită vizitat, de fapt trebuie să ne bucurăm că putem vizita un asemenea oraș, fără să facem clasamente: e mai frumos decât, sau, invers, mai frumos este nu știu ce alt loc. Pentru că, să nu uităm, frumusețea stă în ochii celui care privește!

Nu mai spun nimic, ar fi de prisos, doar vă salut, tradițional: Haidi, pa!

P. S. Web, te rog: youtube


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Accesul se face traversând istmul, auto, sau, pietonal. Dacă preferați auto, imediat, înainte și după istm, veți găsi două parcări unde vă veți lăsa mașina, contra cost. Dar, spun eu, cel mai plăcut este mersul pe jos, mai ales că nu e un drum lung, efectiv în trei minute îl traversezi.

Marea împresoară insula, seara este chiar plăcută briza. Pe mine marea m-a vrăjit dintotdeauna, pentru mine un asemenea peisaj este nec plus ultra!

Cum spuneam, ai multe obiective de vizitat: biserici, muzee, vechiul amfiteatru. Magazinele sunt omniprezente, la fel și restaurantele și terasele: vei găsi de mâncat, de băut, de cumpărat suveniruri, totul după preferințe și puterea din portofel. Chiar dacă un pic mai mărișoare, prețurile nu sar calul, așa că vă veți putea asigura plăcerea shopingului.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Din portul turistic, să-i spun așa, sunt curse cu vaporașul spre Sunny Beach din 30 în 30 de minute, 4 leva de persoană sensul.

Chiar la intrarea în orașul vechi, lângă zidul cetății, este o stație de autobus de unde pleacă regulat curse spre Ravda și spre Sunny Beach, cu revenire la Nesebar, dar, nu știu prețul că nu m-a interesat.


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 10.08.21 21:13:19
Validat / Publicat: 11.08.21 00:16:02
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4409 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Fântâna din mijlocul orașului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[11.08.21 00:15:05]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Yersinia PestisPHONEAUTOR REVIEW
[11.08.21 06:45:29]
»

@webmaster45: Mulțumesc!

RoxanaGRS
[13.08.21 13:37:12]
»

Fain orașul vechi. Mi-a plăcut ce-am văzut în pozele tale. Îmi plac tare mult străduțele alea înguste cu magazinașe.

Ăsta e un articol de-al tău mai altfel, în sensul că n-am regăsit vechiul tău eu voios și șugubăț. Nu te-a entuziasmat orașul? Sau doar așa și așa?

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[13.08.21 18:42:02]
»

@RoxanaGRS: Ba, da, orașul mi-a plăcut mult! Doar că foarte mulți au scris despre el și, sincer, după @mprofeanu ce mai puteam scrie?!

Așa că mi-am descris trăirile, pur și simplu, în speranța că, poate, cineva va citi și va înțelege ceea ce am scris eu ca pe un ghid de inimă, nu neaparat turistic.

Așa cum am spus, orașul ăsta se simte și-ți dezvăluie cât și ce vrei să vezi, în toată aglomerația de acolo trebuie să te poți detașa și să te uiți doar pentru tine. De aici și review-ul mai rezervat., mai de suflet aș îndrăzni să spun. Că, deh, am și eu o inimă-n mine, ca orice căruță!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
RoxanaGRS, Yersinia Pestis
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Nessebar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060307025909424 sec
    ecranul dvs: 1 x 1