Secvențe de viață la Mombassa

TIPĂREȘTE

Lecturile copilăriei și câteva cărți sau filme consacrate despre continentul negru (Cărțile junglei, Departe de Africa, Casătorită cu un Massai), faimoasele expediții ale lui Hemingway în jungla kenyană, unde avea să scrie câteva din capodoperele sale , mi-au trezit interesul pentru această parte a lumii cu mișcări de melc în propria cochilie, printr-un cerc de foc ecuatorial. Apoi, speranța că și pentru noi, românii, măcar o mică parte din vise poate să devină realitate, ne însuflețește în suficientă măsură ca să ne îmbarcăm pe aripile timpului și să străbatem, cu harta în mână, cele mai tainice unghere ale civilizației umane. Câteodată, visul devine realitate.

Mă aflu în Mombassa, pe malul Oceanului Indian, după vreo șase ore de zbor de la Istanbul. Ajung la Hotel Plazza, hotel de 3 stele, aproape de centru și de vestitul Port Jesus-o fortăreață portugheză din secolul al 16-lea- în toiul unei nopți cu cer albastru și cu adieri de curenți reci oceanici.

Primele ore petrecute în camera mea colonială, cu baldachin și plase de bumbac ce-mi ocrotesc patul de insecte, sub un ventilator care, odată pornit, te face să te simți aproape de Polul Nord, sunt mai degrabă o încercare de a-mi regla respirația la aerul înăbușit de la arșița zilei. Din când în când, un cor de ciori de junglă-mici, dar cu un debit demn de niște surate mai mari, scot câteva tonalități devastatoare pentru un om îndrăgostit de sălile de concert. În sfârșit, adorm buștean cu vreo 20 de minute înainte de ora fatală- ora 5 dimineața. Exact la 5, vocea imamului de la o moschee apropiată imi sfredelește urechile cu niște sunete lălăite atât de strident, încât sar în picioare, pregătit pentru tot ce poate fi mai rău. În sfârșit, depășesc scurta perioadă de aclimatizare și reușesc să dorm până la 9 dimineața. Baia curge pe ici pe colo, ușile vechi au un scârțâit leneș, dar cei care-mi servesc micul dejun (omletă, pâine prăjită, o plăcintă de orez, cafea) ca și recepționerii, mă întâmpină cu un gen de supușenie colonială pe care o văzusem numai în filmele de epocă. Mă întreabă, contrar uzanțelor europene, de unde vin, ce afacere am și mereu trebuie să le spun că engleza face parte din viața multor români.

-Malimu, la ora 10 va fi aici dl. Josef! Dacă doriți o cafea și o plăcintă de orez, vă servim cu plăcere!

Mr. Josef, șoferul care mi-a făcut transferul de la aeroport, repetându-mi neîncetat că face parte din cei de încredere, mă întâmpină la ora 10 fără cinci minute, într-un costum alb, cu dungi maro groase, cămașă albă și un aer de proprietar de plantații. Aflu în scurt timp că a avut o situație bună, dar că, după penultimele alegeri electorale, casa i-a fost devastată de niște agresori din opoziție. Chiar în ziua următoare, în drum spre tribul Massai, mi se confirmă că toate sondajele de opinie, ca și alegerile, se lasă cu revolte de stradă și răfuieli personale.

Convenim să-i dau 10USD pe oră pentru a acoperi câteva puncte de interes: Muzeul Culturii Massai, Grădina Zoologică, Fordul Jesus și Mall-ul din centru-singurul loc unde fusesem sfătuit să-mi iau masa de prânz și cina.

Marea neagră de oameni ce se scurge lent pe străzile centrale din Mombassa, pare a se mișca după coregrafia junglei, cu pașii tiptil și cu trasee fixe, printre mașini staționate sau în mers, mașini ce par a absorbi pietonii într-o armonie naturală, unde fiecare respectă traseul celuilalt, fie că este vorba de trotuar, zebră, linie continuă, groapă sau stație de autobuz. Nu înțeleg de ce mai stau atâția polițiști să se prăjească în dogoarea amiezii ca și când ar trebui să supravegheze doar bunul simț al străzii, un loc unde fiecare iși cunoaște rostul. Josef îmi confirmă de îndată că șoferii și pietonii se respectă reciproc în condițiile în care diferențierile sociale nu sunt mari și că amărăciunea lor ar fi un posibil liant între oameni. Dacă aș fi un pshiholog, m-aș lega și de lipsa mersului determinat, de corporatist, a trecătorilor de pe zona de afaceri a bulevardului central-așa cum ar trebui să se numească locul unde mă aflu- și, implicit, de lipsa competiției. Mai descopăr că numărul mare de polițiști este menit a feri turiștii de imprevizibilul străzii, pentru că noul guvern, spre cinstea lui, a anticipat boom-ul de vizitatori străini, după atentatele din Europa.

Fortul Jesus este o fortăreață supradimensională ce impune respect peisajului urban modest din Mombassa, presărat cu multe căsuțe coloniale, vile indiene locuite de stăpânii comerțului local, cu ieșire la mare, moschei cu filigran alb și maro, câteva bănci chinezești, indiene și authotone bine păzite, restaurante unde te întâmpină majordomi îmbrăcați în cămăși albe lungi și tunici roșii, cu meniuri locale și sute de tarabe improvizate cu fructe, suveniruri și alimente.

Oprim la mijlocul singurului bulevard central pentru a mă uita puțin la magazinele pentru turiști. Parcă merita să iei suveniruri și obiecte de cult Massai dintr-un magazin indian din zonă, pentru că au o linie mai finisată iar prețurile sunt moderate. Peste drum, poți intra la Jetty, cea mai bună agenție de turism (din cele 2 existente), unde îți poți negocia un safari, de preferiță în grup (4 pers a 60-70USD). În apropiere se află vestita intrare din Mombassa, străjuită de două imitații de fildeș de elefant, făcute din metal, ce anunță lucruri mult mai spectaculoase, pe care nu le vei vedea niciodată în oraș ci, mai degrabă, în junglă.

Fort Jesus este, mai presus de toate, o cazemată de o armonie renascentistă, construită chiar de către un arhitect italian, ce ascunde o parte din istoria colonială a Kenyei pe o zonă de peste 2km pătrați. După ce dai cam 8 USD la intrarea în fort, intri într-o curte plină de vreo 50 de tunuri care vor fi schimbat trasee, destine și oameni veniți pe aceste meleaguri, cu gânduri atât de diferite de cele ale miilor de turiști ce-i trec zilnic pragul. Toată dominația zonei sudice a Oceanului Indian depindea de strategia militară a acestui fort. Sălile imense, care adăpostesc și Muzeul de Istorie al Mombassei, prezintă ambarcațiuni, armament, pictură, veselă, broderie, bijuterii, obiecte de artă, îmbrăcăminte, tapiserie și cărți pe niște tonalități rafinate de muzică portugheză. Ceielalți stăpâni temporari (arabi, turci, persani sau englezi), și-au lăsat amprenta nu atât prin obiecte de cult, cât prin stabilirea principalelor zone de comerț cu sclavi, spre toate piețele cu acces la mare, până în țări care astăzi ne scriu partiturile democrației, uitând de mebolii propriilor istorii.

Partea portretistică reînvie o lume apusă acum 4-500 de ani, cu ritualuri tribale din preistorie. Urmează imagini cu niște capete frumoase de femei Massai autentice, la o coafură improvizată în plină stradă, grupuri de copii zburdând printre colibe ori barăci improvizate și câțiva militari păzind depozite cu mărfuri gata de îmbarcare.

Închid ochii și îmi imaginez scenele celor întâmplate aici și neprezentate publicului. Văd alți copii, femei și bărbați negrii, de-abia ieșiți din junglă și legați în lanțuri pentru a fi duși în alte colțuri de lume.

Oare de câți oameni fericiți avem nevoie în jurul nostru pentru a ne simți noi înșine, cu adevărat fericiți!?

Atunci când îi vezi în prin plan, împinși spre un drum necunoscut și fără întoarcere, poți citi deznădejdea și întrebările din ochii lor mirați de cruzimea omului alb...

And the world goes on. (Și lumea își continuă mersul)

---

VIZUALIZĂRI: 5343 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI