Madeira noastră

TIPĂREȘTE

Gata, m-am decis să schimb modul de abordare, cel puțin temporar! Vremurile de criză cer măsuri disperate, zice o vorbă din popor (sau cam pe-aici). Nu-mi place să recunosc, dar recent am cam pierdut câteva bătălii cu Zeul Cronos (sper că nu și războiul), la „povestit pe AFA” am rămas în urmă rău de tot, așa că – deși mă doare inima – voi concentra Madeira într-un singur articol. Ia să văd, pot?! 😊

Ziua 1 (go west)

🌅 Câmara de Lobos – la doar 9 km de capitală, cândva sat de pescari, în prezent o mică și fermecătoare stațiune turistică. Locul unde a poposit însuși Winston Churchill în anii 1950 și, căzându-i cu tronc, l-a imortalizat în picturile sale. Ca atare, există un hotel de 4* chiar în fața golfului cu bărci colorate, care-i poartă numele și o băncuță în față pe care poți „socializa” cu statuia de bronz a celebrului pictor amator.  

Noi am lăsat mașina undeva, sus, în orășel (1euro/oră) și am coborât în port pe o scurtătură în trepte, pe urmă ne-am întors pe „drumul lung” , prin centrul vechi destul de animat, ba am aruncat un ochi și prin mercado (fără să cumpărăm nimic).  

Sus, pe dealuri, sunt primele plantații de viță-de-vie rodind celebrul soi de Malvasia, specific insulei, din care se face la fel de celebrul vin de Madeira.

🌅 Cabo Girão – situat în Top 10 obiective turistice ale insulei. Un promontoriu ce se ridică semeț deasupra oceanului (580 m), printre cele mai înalte din lume, oferind vederi spectaculoase în jos (printr-o platformă de sticlă securizată) și asupra împrejurimilor. Dedesubt, faleza aproape verticală a fost terasată încă din vechime de locuitorii insulei, aceste parcele de pământ (numite fajãs) sunt cultivate și în prezent. Cum erau ele accesate? Păi, în 2 moduri: fie de sus, muncitorii fiind coborâți în frânghii, fie de jos, de pe mare. Ulterior s-a construit în vecinătate un funicular, am citit despre el în ghid și am vrut să-l folosim, dar nu funcționa decât cafeneaua aferentă și asta nu ne-a ajutat defel.  

Parcarea obiectivului găsind-o noi foarte aglomerată, am deviat în ultima clipă în amonte, spre Capela de Nossa Senhora de Fátima, pe care am accesat-o după puțini kilometri. Locul e plin de pace, mirosind a pini și flori, iar turcoazul oceanului se întrezărește spectaculos printre crengile copacilor. Capela este însă una modernă, cu spațiul interior organizat în mod neconformist și cu vitraliile colorate desenate în figuri geometrice filtrând în culori calde razele soarelui.

La coborâre am lăsat mașina un pic mai departe de obiectiv, pe marginea șoselei (gratis). Obiectivul, pe lângă platforma în sine, cuprinde o cafenea și niște magazine de suveniruri. De la cafenea se ia biletul de intrare, 2 euro de căciulă, pe urmă până la platformă mergi vreo sută de metri pe o alee. Frumos, ce să zic, deși nici aici n-am reușit să-mi înving acrofobia, deci am admirat totul mai de la distanță și, ulterior, din fotografiile făcute de Tati. Hmm... trebuie să mai lucrez la asta...

🌅 Ribeira Brava – una dintre primele localități de pe insulă, fondată în 1440 de „descălecătorul” Zarco la gura de vărsare a unui râu (ribeira) tumultos în sezonul ploios (áquas bravas). Înainte să intrăm în orășel am virat stânga, spre Miradouro de São Sebastião, de unde se vede minunat întregul golf. Jos, am lăsat mașina pe o străduță aproape de port; gratuit, am crezut, ceea ce n-a fost real, pentru că la final aveam să ne găsim „pleașca” sub ștergătoare. Din fericire, amenda n-a fost decât 7 euro, iar formularul conținea instrucțiuni în vederea plății. Cea mai simplă părea să fie (și așa am procedat peste vreo 2 zile) să ne întoarcem în Ribeira Brava și s-o achităm la unul din parcometrele locale. N-a durut prea tare, însă atenție!...

Prima dată am făcut cunoștință cu plaja pietroasă, pe care se odihneau niște dispozitive uriașe de pescuit (sau de cultivat fructe de mare, nu știu sigur). Pe urmă, cu turnul rotund, singura rămășiță a fortului São Bento (Sf. Benedict), în trecut cu rol defensiv, azi sediu al centrului de informare turistică, pe care noi l-am găsit închis. Pe urmă, ne-am „împiedicat” de una din terasele de pe micuța faleză, dar despre asta vom povesti altădată. Am luat-o apoi în amonte, pe lângă râu și nu departe ne-a întâmpinat delicata Igreja de São Bento, una dintre cele mai vechi de pe insulă. Am admirat mozaicul alb-negru al curții, turla ce poartă în vârf sfera armilară a descoperitorilor portughezi și interiorul frumos decorat.

Pe urmă, pe străduțe, am ajuns în piața Primăriei, o clădire cochetă, cândva conacul unui fost negustor de trestie de zahăr. Nu departe citisem că se află Muzeul Etnografic al Madeirei (Ma-V 10:00-12:30 și 14:00-18:00; 3 euro/persoană), pe care țineam nespus să-l vizităm. În sec. 17, clădirea muzeului a aparținut fostei Mănăstiri Santa Clara din Funchal, însă 2 secole mai târziu a devenit fabrică de prelucrare a trestiei de zahăr; dealtfel, câteva din exponate sunt chiar instalații din vremea respectivă păstrate in situ. În plus, se pot admira fel și fel de artefacte cu trimitere la ocupațiile tradiționale ale insularilor: pescuitul, cultivarea bananelor, a viței-de-vie și a trestiei de zahăr, confecționarea împletiturilor din răchită etc. Sunt, desigur, reproduceri după încăperi tipice gospodăriilor din secolul trecut, haine specifice, obiecte de decor sau ceremoniale. Interesant muzeu, recomand.

🌅 Calheta – la origini sat pescăresc cam de aceeași vechime cu Ribeiro Brava, în prezent una dintre cele mai animate stațiuni turistice. Trebuie să mărturisesc că am „sărit” peste Ponta do Sol și Madalena do Mar, spre care ar fi trebuit să ne abatem părăsind via rapida și ne-am dus glonț la Calheta pentru că citisem că deține 2 dintre cele 3 plaje cu nisip ale insulei (cea de-a treia este în Machico, în partea de est a Madeirei). Evident, nisip „împrumutat” din Sahara și Portugalia-mamă, dar nisip auriu. Și, cum în vacanțe obișnuim să îmbinăm utilul cu plăcutul, venise vremea pentru o pauză de relaxare.

Plajele se află dispuse „în oglindă” , în cele 2 capete ale țărmului localității, care însă urcă vreun kilometru și ceva de-a lungul unui râu îndiguit. Noi am vizat plaja din capătul vestic, însă cumva am ratat parcarea din apropiere și am cotit-o pe lângă râu, parcând mai apoi (moacă) pe marginea drumului.  

În coborâre spre plajă, am identificat pe partea opusă Sociedade dos Engenhos da Calheta, pe care aveam s-o vizităm (gratuit) la întoarcere. Este una dintre cele 2 mori pentru trestia de zahăr încă funcționale în Madeira (am identificat-o și pe a doua, dar nu mai știu exact pe unde, pe undeva prin est; poate îmi amintesc până termin articolul). Unul dintre produsele finite este melasa (mel de can), din care se prepară bolo de mel, o prăjitură tradițională madeireză, extrem de consistentă, cu fructe uscate și semințe (primisem o mostră „ca cadou” la cazare și n-am putut s-o dovedim până la plecare!). Alte produse finite sunt lichiorurile tradiționale, am cumpărat și noi o sticluță la sfârșitul vizitei. De menționat că locul deține și toalete, just in case.

Plaja – foarte faină, liniștită (deh, zi lucrătoare de februarie, după-amiaza). Deservită de un bistro cu terasă. Protejată de diguri din ambele părți, deci fără valuri. Apa însă destul de rece pentru gustul meu, m-am imersat doar până la genunchi, să nu zic că n-am bifat activitatea. Soarele însă generos, ne-am înțeles bine.

🌅 Pául do Mar – De fapt, întâi ne-am abătut la Jardin do Mar, căci se vedeau din șosea valurile spectaculoase; preț de 2-3 poze și un mic „duș” cu stropi fini, sărați. În Pául do Mar am parcat în capătul sud-estic, așa ne-a dus drumul. Am crezut inițial că asta e tot (o aglomerare de câteva căsuțe separate de un caroiaj de alei pietonale pietruite, câteva cârciumioare pașnice, un portuleț și o... cascadă), dar văd pe hartă că se întinde mult mai mult.  

Când am plecat din Madeira, Tati m-a întrebat unde mi-a plăcut cel mai mult. A trebuit să mă gândesc un pic, că Madeira nu-i ușor de împărțit pe căprării, pe urmă am răspuns și îmi mențin răspunsul: în Pául do Mar. O să vedeți în poze de ce. Cascada „ascunsă” în spatele portului, statuia de bronz plantată în ocean, comemorând pe cei pieriți în călătorii pe mare, faleza placată cu „șerpi” alb-negru, micile localuri amintind de tavernele grecești, apusul auriu deasupra valurilor ce se spărgeau furioase în stâncile bazaltice și în plaja pietroasă, labirintul de alei... Acum îmi pare rău că n-am descoperit mai devreme locul ăsta și n-am făcut să rămânem mai mult acolo... Dar sunt fericită că l-am descoperit totuși și poate, cine știe...

Ziua 2 (go north-east)

Având în minte mereu că Madeira este o insulă predominant muntoasă plus un pic de țărm (mai mult sau mai puțin) plat de jur împrejur, înseamnă că dacă am luat-o spre nord, noi fiind în sud, curând am început să urcăm. Cu mașina, desigur. Bine, se pot face o sumedenie de trasee turistice la pas, insula este celebră și pentru acest aspect, sunt pentru toate „putințele” , însă noi deocamdată eram în habitaclul comod al autovehiculului, urmărind cum foioasele lăsau loc coniferelor și cum cerul se acoperea de nori (plângăcioși la un moment dat). Mă rog, așa-i la munte – mai frig ca la mare, iar ploaia nu trebuie să fie o surpriză niciodată.

🌅 Ribeiro Frio. Nu era neapărat în plan, a fost o oprire spontană pentru că ne-a plăcut locul. E o mică aglomerare de chestii: o fermă piscicolă (ce se poate vizita gratuit, sunt și flori – camelii și kale, arătau spectaculos împodobite cu picurii de ploaie – care, a propos, se oprise), un restaurant, o bisericuță. De aici se pleacă în 2 dintre traseele de drumeție ce însoțesc celebrele levadas.  

Levadas sunt canale de irigație construite de localnici de-a lungul secolelor, ce împânzesc insula, cu scopul de a direcționa apa din ploioasele zone montane spre cele de țărm, mai aride. De-a lungul multora dintre ele s-au amenajat trasee de drumeție, numite cumva, notate în același timp cu literele PR urmate de o cifră sau două. Ele se clasifică în funcție de lungime, dificultate și spectaculozitate, multe străbat tuneluri rudimentare săpate în munte sau trec pe sub cascade, altele oferă priveliștea ruinelor sau vechilor mori. Sunt foarte apreciate de iubitorii de natură și, sincer, era în planul nostru să urmăm măcar unul din aceste trasee, dar până la urmă n-a fost să fie și ăsta e marele meu regret legat de Madeira...  

Spuneam că de aici încep 2 trasee. Unul e PR10 Levada do Furado și de fapt am făcut câțiva pași, nu ne-am putut abține. Pământul era ud, ca după ploaie, noi îmbrăcați cam subțire, am zis că vom reveni în altă zi echipați corespunzător. Altul este PR 11 Levada dos Balcõnes, unul dintre cele mai ușoare și mai frumoase. În fine, sunt multe informații pe net pentru cei interesați.

🌅 Santana. E locul unde sunt concentrate peste 100 de palheiros, celebrele căsuțe tradiționale de formă triunghiulară, cu acoperiș de paie ce coboară până aproape de pământ, cu pereții văruiți în alb și tocăria vopsită în roșu sau albastru. Reprezintă unul din brandurile insulei, ele erau obiectivul principal al zilei. E un mic parc concentrat în centrul localității în care sunt conservate câteva, una e transformată în centru turistic, alta în magazin de suveniruri. Sunt înconjurate de multe flori și ies poze frumoase.  

Înainte de asta, noi am vizitat însă Parque Temático da Madeira și vă recomand să faceți la fel, mai ales dacă veniți însoțiți de copii. Am plătit 12 euro de persoană bilet întreg, care permite accesul la toate atracțiile, există însă și variante mai ieftine. Locul e absolut fabulos, reunind un lac pe care poți să te plimbi cu hidrobicicletele sau să „pescuiești” , un minisat format din căsuțe palheiros pe care le poți vizita în interior (superinteresant, chiar îți poți face o idee despre cum trăiau oamenii ăia), în altele se desfășoară activități precum coptul pâinii (am cumpărat una abia scoasă din cuptor – iami-iami!) sau preparatul băuturii tradiționale poncha (amestec de suc de citrice, miere și alcool din trestie de zahăr; am degustat, desigur – iami-iami!), ateliere meșteșugărești, un labirint, o fermă de animale, o moară, plimbări cu trenulețul și, nu în ultimul rând, 2 „călătorii” multimedia în istoria fascinantă a Madeirei!  

🌅 Praia do Faial – un râu care se varsă într-un golf, plajă pietroasă, pereți bazaltici acoperiți de cea mai înaltă „perdea” de bougainvillea văzută de mine vreodată, valuri uriașe, înspumate, ce decorează atmosfera cu o perdea fină de stropi, astfel încât toate capătă contururi tremurânde în tonuri de albastru și gri... Pentru pragmatici sunt terenuri sportive în imediata vecinătate, am văzut și ceva mâncătorie, dar nu funcționa. Cumva, eram în extrasezon.  

🌅 Ponta de São Lourenço. Cu siguranță, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe insulă! Suprapământesc, de vis, greu de imaginat și descris în cuvinte! Un promontoriu situat în capătul estic extrem al insulei - arid, relativ îngust, nu foarte înalt, oferind vederi spectaculoase de-o parte și de alta. N-am avut timp să parcurgem decât un pic, am văzut de sus Prainha (plăjuța) do Caniçal, una dintre puținele plaje cu nisip negru (autohton) de pe insulă. Am oprit apoi la Miradouro da Ponta do Rosto, unde vreo juma de ceas ne-am foit pe faleza înaltă (securizată acolo unde-i musai), în stânga și în dreapta, admirând peisajul dramatic de sub noi și ținând piept vântului!... Din apropiere începe traseul de drumeție PR8 Vereda da Ponta de São Lourenço, unul dintre puținele care nu însoțesc o levada, însă am înțeles că ar fi printre cele mai spectaculoase!...

🌅 Machico – ultima oprire a zilei, doar preț de o mică plimbare și câteva poze. Devoalez, vom reveni în ultima zi și voi povesti mai multe pentru că atunci a fost vizita adevărată. Acum doar am identificat o plăcuță fixată pe stâncă, atestând locul unde se pare că au debarcat coloniștii portughezi Zarco și Teixeira (1419) . A treia plajă cu nisip saharian, remember?!

Ziua 4 (go west, mai pe după-amiază, așa, după ce am vizitat Grădina Botanică și Monte Palace)

De data asta ne-am dus glonț la Ponta do Sol, unde ne-am abătut de la șoseaua de mare viteză și am urmat țărmul pe drumul vechi. Acesta se prezintă în stare acceptabilă, doar că-i destul de îngust, 2 mașini una pe lângă alta încap, dar cu grijă. Spectacolul îl reprezintă cele 2-3 cascade ce se prăbușesc direct pe carosabil, oferind dușuri gratuite trecătorilor sau vehiculelor! Sunt semnalizate pe hartă drept „Waterfall of the Angels” și „Tow hidden waterfalls” . Drumul, în lungime totală de maxim 3 km, străbate și tuneluri rudimentare săpate în munte, neiluminate și nefinisate (dar scurte).

La Madalena do Mar am găsit o faleză cotropită de caniculă, absolut pustie, așa că nici noi n-am făcut prea mulți purici pe-acolo. Și o plajă pietroasă, desigur.  

Pe urmă – Calheta a scris pe noi. De data asta am nimerit parcarea (0,8 euro/oră), iar plaja ne-a întâmpinat la fel de frumoasă și neaglomerată.

Ziua 4 (go north-west)

🌅 São Vicente – Se află pe coasta nordică a insulei și l-am accesat cam într-o oră, urmând via rapida până la Ribeiro Brava, apoi cotind pe altă via rapida ce străbate munții, oferind peisaje spectaculoase. Două obiective aveam pe ordinea de zi aici: Grutas de São Vicente (o rețea de galerii subterane formate în urma întăririi lavei provenite din numeroase erupții vulcanice; n-am avut noroc, se pare că se află în proces de reabilitare pentru o perioadă nespecificată) și Capela São Roque, o bisericuță săpată într-o stâncă solitară, „plantată” chiar în apropierea locului unde râul se varsă în ocean – un tablou extrem de pitoresc. Ne-am foit un pic prin preajmă-i, am descoperit și capătul unui traseu de drumeție, la baza versantului din dreapta, ne-am plimbat pe podețe și un pic pe plaja cu bolovani. Ne-am întors la mașină și am continuat pe drumul de coastă, spre vest.

🌅 Aqua d’Alto Waterfall – cea mai spectaculoasă cascadă pe care am întâlnit-o în vacanța asta! Nu departe de São Vicente, chiar pe marginea drumului, la intrarea în primul tunel. Există 3-4 locuri de parcare chiar la baza ei, dar noi n-am știut, am parcat mai departe și am mers un pic pe șosea. Absolut minunată! De aproape n-ai cum s-o prinzi întreagă în fotografii!

🌅 Miradouro do Véu da Noiva – merită un scurt popas. Se vede, nu departe, o cascadă șiroind pe versantul din dreapta, iar spre stânga se profilează silueta frumoasă a orășelului Seixal. Sunt și ceva tarabe cu suveniruri, o cafenea și toalete.

🌅 Seixal – până să se construiască șoseaua, era accesibil doar pe calea apei. Mi-a plăcut mult, probabil că imediat după Pául do Mar. Mi-a plăcut țărmul extrem de anfractuos, cu mici plăjuțe și stânci aruncate în mare, mi-au plăcut zecile de nuanțe de turcoaz ale apelor, mi-a plăcut liniștea autentică a locului. Am oprit întâi lângă micul port, unde este plaja principală a orașului și un uriaș bazin natural, apoi în capătul opus, dincolo de vărsarea râului în ocean, unde se află alte câteva piscine naturale.

🌅 Ribeira da Janela – e un sat, un pic excentric față de mare, însă locul cel mai vânat de turiști se află la vărsarea râului în ocean. Aici se găsește o stâncă bazaltică de dimensiuni impresionante, urci un șir de trepte, apoi străbați un tunel săpat chiar prin inima ei, ce te conduce pe o terasă de unde poți admira peisajul mirific: mai multe stânci aruncate în ape, în ele se sparg furioase valuri înspumate! La coborâre, am descoperit în apropiere toalete gratuite și foarte curate. Pe urmă ne-am cocoțat cu mașina pe deal, urmând drumul vechi (este indicator), de unde am văzut întregul areal din altă perspectivă. Ne bătea gândul să continuăm pe drumul vechi, însă ne-a oprit o barieră plasată înainte de tunel.

🌅 Porto Moniz – unul dintre obiectivele Top 10 ale insulei, datorită salbei de piscine naturale. Locuri de parcare se găsesc pe alese (2 euro/3 ore ne-a costat pe noi). E frumos de luat la pas întreaga faleză, să admiri piscinele (sunt 2 complexuri mari, unul într-un capăt, celălalt în capătul opus, este și un Acvariu) sau pur și simplu spectacolul oferit de valurile uriașe spărgându-se în fagurii de stâncă. Sigur, dacă vremea permite, poți chiar să te îmbăiezi în piscine, însă noi am nimerit un moment cam neprielnic (oricum nu aveam în plan o asemenea activitate); deși până atunci fusese soare și frumos, dintr-o dată cerul s-a acoperit cu nori, vântul prinse a sufla din toate părțile, temperatura aerului deveni și ea mai puțin prietenoasă. În fine, nu ne-am dat bătuți, ne-am foit în sus și-n jos, însă pentru masă a trebuit să căutăm un restaurant cu locuri în interior.

Am fi vrut să revenim „acasă” pe cel mai ocolit drum posibil, pe țărmul vestic extrem, însă ne-ar fi prins noaptea pe drum, așa că am tăiat din nou munții, dar pe alt traseu decât am venit.

Ziua 5 (go east)

Era ultima zi plină pe insulă și inițial mă gândeam s-o rezervăm unei levada. După ce tot sejurul am citit și-am studiat (că nu știam care ar fi cea mai potrivită pentru noi), m-am decis și m-am răzgândit, iar m-am decis, iar m-am sucit și în final m-am decis: „Tati, ce-ai zice să lăsăm naibii levadele și să ne petrecem dimineața pe plaja din Machico?!” Tati de-abia aștepta o asemenea propunere.

🌅 Santa Cruz – a fost o hotărâre spontană, inițial nu era în plan. Este localitatea ce deservește aeroportul, cel puțin așa scrie peste tot. Noi am găsit o faleză frumoasă scăldată în lumina dimineții, aranjată cu palmieri și ronduri de flori, o plajă pietroasă și pustie, un mic centru vechi fermecător și chiar o piață de pește decorată cu niște mozaicuri faine. Există și un aquapark în apropiere, aviz amatorilor. Ah, da, în zona Santa Cruz se găsește a doua moară pentru trestia de zahăr, încă funcțională.

Pe urmă, un spectacol în sine e să străbați șoseaua ce trece pe sub pădurea de piloni pe care se sprijină o parte din pista aeroportului. Până nu de mult, o aterizare pe/o decolare de pe aeroportul din Madeira erau considerate printre cele mai periculoase din lume, asta din cauza scurtimii pistei. Neavând altă variantă, ce s-au gândit băieții?! Hai s-o lungim, fixând niște (mulți!) piloni în mare! V-am spus, e un adevărat spectacol care te lasă efectiv cu gura căscată! Nu departe (dar pe altă șosea, trebuie să te abați) se află un punct de unde poți admira avioanele aterizând sau decolând (pe GoogleMaps – Madeira Airport Spotting).

🌅 Machico – prima capitală a insulei; normal, din moment ce aici au debarcat coloniștii portughezi. Azi, unul dintre centrele urbane ale insulei, cuibărit între 2 versanți, de-o parte și de alta a vărsării unui râu în ocean. Vederile de sus sunt cu adevărat impresionante, am vizionat ceva poze și filmulețe... Există deci 2 plaje, despărțite de râul cu pricina: Praia São Roque (cu pietre; în vest) și Praia de Machico (cu nisip saharian, în est, în apropierea portului. Dimineața ne-am petrecut-o (mă rog, vreo 2-3 ore) pe acesta din urmă, în liniște și relaxare absolută.

Pe urmă am pornit întru explorare, ne-a mai luat vreo oră și ceva. Întâi cealaltă plajă, în vecinătatea căreia am descoperit multe cârciumioare drăguțe și un vechi fort conservat (care cred că se și vizitează).  Apoi am traversat spre micuțul, dar fermecătorul centru vechi, obiectivul principal find, desigur, splendida Capela dos Milagres (a miracolelor), pe care am avut norocul s-o găsim deschisă. Este ridicată – se spune – pe locul primei biserici construite de coloniști în sec. 15. Citez din ghid: „... din 1810 înglobează un crucifix flamand care a fost descoperit plutind pe apele oceanului, la mulți ani după ce vechea capelă care îl adăpostea a fost distrusă de o inundație în 1803. Descoperirea miraculoasă este celebrată în fiecare an pe data de 8 octombrie.” Și mai citez: „Se pare că vechea biserică de pe locul Capel dos Milagres a fost înălțată deasupra mormintelor celor doi nefericiți îndrăgostiți naufragiați aici în sec. 14 – Anne de Hertford (după alte variante, Anne d’Arfet, Ane Dorset sau Anne Darbey) și Robert Machim, care au fugit din Bristol deoarece făceau parte din clase sociale diferite, iar iubirea le era interzisă. Potrivit legendei, cei doi englezi sunt primii oameni care au pus piciorul pe insulă, în 1344, cu aproape un secol înaintea lui Zarco și Teixeira. S-ar părea că denumirea orașului Machico are la bază tocmai numele lui Machim.”

***

Cam asta a fost Madeira „noastră” ... Deși o insulă mică, nu poți s-o cuprinzi pe toată în doar 7 zile, asta e clar. Când o părăsești, nu-ți dorești decât să revii să revezi locuri care ți s-au lipit de inimă și mai ales să continui ce-ai început...  

În fine, consider că obiectivul pe care mi l-am propus, acela de a nu bate câmpii prea mult, a fost îndeplinit. În doar 6 pagini am reușit să sintetizez peste jumătate din vacanță! 😊 Un bun început.

---

VIZUALIZĂRI: 1999 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI