[Vacanta in Puglia] Lecce

TIPĂREȘTE

Inceputul zilei ne-a gasit pe faleza din Monopoli, admirand rasaritul. Dupa o ultima plimbare pe plaja care ne gazduise in fiecare seara, ne-am luat bagajele si am plecat spre Lecce.

Drumul care a durat putin mai mult de o ora a fost unul lin. Am trecut pe langa plantatii uriase de maslini cu forme care mai de care mai interesante.

La amiaza am ajuns la cazare. Era liniste si cald. Nu ne gandeam decat la cat de bine ne-ar prinde un somn. Dar cum entuziasmul unui oras nou era prea mare am cerut informatii la receptie, si cu orarul autobusului din ziua curenta am plecat spre statia aflata la doar 2 minute. Acolo insa era pustiu. Nu era nici statie clar semnalizata, dar nici oameni care sa astepte busul. Am trecut strada de vreo 3 ori, am intrebat vreo 3 oameni (ca idee generala: cu italienii nu te poti intelege decat in italiana sau prin semne), am primit raspunsuri vagi. Asta pana cand cineva s-a uitat la foaia pe care o tineam in mana si a inceput sa rada. Circula in toate zilele mai putin duminica. Si surpriza! Era taman duminica!! Asa ca ne-am intors la hotel, cautand un plan B. Singura varianta plauzibila pe care am gasit-o a fost sa luam bicilete oferite de hotel si sa plecam in explorare.

Pe strada nici un om, iar masinile treceau foarte rar, astfel ca nu a fost prea complicat sa ajungem la Porta San Biagio. Inarmati cu o harta am pasit in cetate. Ne-am perindat cu spor printre stradutele mici si pavate. Avand 2 roti ne miscam mult mai repede, iar faptul ca era aproape pustiu la acea ora a ajutat de asemenea. Si curand am ajuns in Piazza Sant’Oronzo. Am inconjurat-o repede si ne-am continuat drumul spre Piazza Del Duomo. Cred ca acesta a fost locul preferat din Lecce. Toate cladirile din acea piata sunt de-a dreptul fascinante. Am facut pauza si mai multe poze decat ar fi normal.

Probabil am mai fi stat acolo daca foamea nu ne-ar fi dat de furca. Cum aveam notate cateva localuri unde am putea manca, am plecat spre cel mai aproape de noi. Ajunsi acolo am constatat ca era inchis la acea ora. Am plecat spre altul si … aceeasi poveste. Deja era clar ca la acea ora nu avem nici o sansa sa gasim un restautant deschis, asa ca reintorsi in Piazza Sant’Oronzo am gasit Come Vuoi Pane & Condimenti, un loc numai bun pentru a manca un sandvis proaspat si gustos.

Cu burta plina, am continuat sa hoinarim pe strazi, si asa am ajuns la Basilica di Santa Croce. Din pacate fatada era in renovare, dar sculpurile si tavanul pe care le-am gasit ne-au lasat cu gura cascata. Langa aceasta biserica se afla Palazzo dei Celestini, pe care l-am strabatut pentru a ajunge in parcul Giardini Pubblici. Era liniste si pace acolo. Bunicii stateau la umbra copacilor, parintii isi plimbau copii pe langa fantana arteziana. Nimeni nu se grabea, totul dand impresia ca acolo timpul sta in loc.

Intr-un final ne-am urnit din loc, si ne-am intors intre zidurile cetatii, de data aceasta avand un obiectiv clar: Porta Napoli. Acolo am gasit si Obelisco, dominand piata din fata portii. Si ca sa vedem toate portile care au rezistat eroic de-a lungul timpului, am inconjurat cetatea pana am ajuns la Porta Rudiae.

Terminasem tot ce aveam pe lista, dar nu am putut pleca pana nu am mai mers inca odata in Piazza Del Duomo. Ce ne-a surpins a fost multimea de oameni, aparuta parca de nicaieri care a inceput sa anime stradutele inguste. Cu greu ne-am facut loc printre ei, si am plecat spre casa. Strazile erau si ele de nerecunoscut, cu mult mai multe masini fata de ce intalnisem cu doar cateva ore in urma.

Ajunsi la hotel, am lasat biciletele si am mers sa luam cina la Lerian, un restaurant din apropiere pe care il recomand. Ne trebuiau forte noi pentru traseul pe care il planificasem pentru ziua urmatoare.

Tip of the day: Zilele de weekend nu sunt prea prietenoase cu turistii.

---

VIZUALIZĂRI: 4835 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI